Ştiaţi că Ion Dolănescu şi Nadia Comăneci au fost iubiţi! Iată imagini de arhivă de pe vremea când cei doi formau un cuplu

Ştiaţi că Ion Dolănescu şi Nadia Comăneci au fost iubiţi! Iată imagini de arhivă de pe vremea când cei doi formau un cuplu

Una din poveştile de dragoste, azi aproape necunoscută, este cea dintre interpretul de muzică populară Ion Dolănescu şi campioana Nadia Comăneci, idilă care a făcut înconjurul ţării la vremea respectivă, dar nu numai!

Nadia Comăneci este una dintre femeile pe care Ion Dolănescu le-a adorat. Cei doi s-au iubit cu foc în anii tinereţii şi, conform apropiaţilor, au fost la un pas de căsătorie.

Zeiţa de la Montreal, cum era numită Nadia, era nelipsită de la petrecerile, care se ţineau lanţ în casa lui Ion Dolănescu. De altfel, se spune că Nadia a fugit peste Ocean din casa regretatului rapsod. Povestea lor de iubire a fost de notorietate în anii ’80.

Se mai spune că au fost momente, când cei doi voiau să se rupă de agitaţia Capitalei şi se ascundeau departe de ochii curioşilor. Astfel, ei mai dădeau câte o fugă la un fin de-al interpretului de muzică populară, care locuia lângă Focşani, cunoscut drept „Finul de la Garoafa”.

Iată câteva imagini de colecţie cu Ion Dolănescu şi apreciata gimnastă de renume mondială, pe vremea când formau un cuplu!

Sursă: click.ro

nadia2 jpeg

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *