cum se distrau strămoşii noştri în urmă cu 4.000 de ani
Un vas mare, în care erau depuse şapte ceşti şi un vas mai mic, a fost găsit bine păstrat în pământ, într-un sit arheologic de pe traseul sălăjean al Autostrăzii Transilvania, în teritoriul comunei Marca.
Descoperirea a fost făcută de arheologii Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău cu ocazia lucrărilor de eliberare de sarcină arheologică a terenului situat pe tronsonul 3C al Autostrăzii Transilvania. Potrivit arheologului Ioan Bejinariu, descoperirea a fost făcută în situl de la Husău şi reprezintă o premieră pentru Sălaj şi poate chiar pentru ţară. Vorbim de un vas mare, depus cu gura în jos, în care arheologii au găsit şapte ceşti şi un alt vas, de aproximativ un litru, ce datează de la sfârşitul mileniului II î.Hr..
Potrivit arheologului, vasul cel mare era folosit la producerea berii, iar cu vasul cel mic se lua băutura şi se turna în ceşti. Arheologul povesteşte că, exceptând vasul cel mai mare, celelalte recipiente au fost atent lucrate din pastă foarte fină şi au suprafaţa bine lustruită. “Este prima descoperire de acest fel din zona Sălajului, însă sunt cunoscute mai multe pe teritoriul Ungariei, Slovaciei, Cehiei, Poloniei, Germaniei. În general, descoperirile cunoscute aparţin perioadei de sfârşit a mileniului II î. Hr.”, precizează Bejinariu.
“Asocierile de vase depuse întregi în gropi sau în alte contexte sunt interpretate drept indicii ale unor practici rituale, gen banchet funerar, ceremonii de iniţiere, ofrande aduse zeilor, ”parafarea” unor înţelegeri, etc. Indicii din surse scrise pentru asemenea practici există în lumea greacă (ILIADA) sau cea din Orientul Apropiat. Dacă în aceste zone vinul era băutura servită predilect, în lumea Europei temperate se pare că berea era utilizată şi există o serie de indicii în acest sens.
După opinia unor specialişti, numărul de vase mici (ceştile, de pildă) dintr-un asemenea ansamblu indică numărul participanţilor la asemenea ceremonii”, completează el. citeste totul despre:stiri salaj descoperire arheologica epoca bronzului autostrada transilvania arheologi sapaturi
Sursa:www.adevarul.ro