Manual de economie casnică pentru învățătura fetelor din 1846

Unul din primele manuale românești pentru educația fetelor a apărut la București în 1846. Intitulat „Manual de economie casnică”, el cuprinde învățături morale și practice cu ajutorul cărora tinerele puteau deveni „mume bune și stăpâne de case roditoare în averi”. Autorul, profesorul Ioan Penescu (cca.1808-1868), arată că a alcătuit manualul pentru ca directoarele pensioanelor de fete: „fie streine, fie pământene, să binevoiască a să sili să formeze din fiicele noastre mai mult niște mume bune și stăpâne de casă, decât niște păpuși grațioase”.

În această vreme la București funcționau trei pensioane particulare, conduse de doamnele Comble, Vaillant și Buvelot și un institut de fete sărmane și orfane înființat în 1843 de Elisabeta Știrbei (1805-1874), soția lui Barbu Știrbei, viitorul domn al Țării Românești (1848-1853; 1854-1856). În aceste instituții, fetele învățau bunele maniere, limba franceză și noțiuni elementare de științe, dar era nevoie, spune autorul, ca profesoarele „să le dea (…) în mâini cărți potrivite adevăratei lor chemări” – de viitoare soții și mame, scrie Muzeul Municipiului Bucureşti, pe pagina de Facebook a instituției.

Pedagogii epocii considerau indispensabile pentru educația feminină cunoștințele de economie casnică și de „ținere a catastișelor casei” (registre pentru notarea cheltuielilor și veniturilor), dar astfel de cărți nu existau în limba română. Tocmai pentru a suplini această lipsă, Ioan Penescu a alcătuit Manualul de economie casnică, care are subtitlul: Datoriile morale și materiale ale stăpânei de casă. Potrivit lui Ioan Penescu, „stăpâna de casă” ideală era femeia care tronând ca „un desăvârșit monarh în casa ei”, rămânea totodată „o roabă împilată (aservită n.n.) a cuviinței și a moralului”.

Manualul este scris în limba română cu alfabet de tranziție, are XVI pagini (cuprinzând două cuvântări) urmate de 78 de pagini. Materia este prezentată în formă catehetică, de întrebări și răspunsuri. În cele opt capitole sunt descrise îndatoririle „stăpânei casei”, cele „morale”: „către bărbatul ei, către copiii săi, către slugile sale și către oaspeții casei” și cele „materiale”: curățenia casei, organizarea bucătăriei, cămării, spălătoriei, pivniței, grajdului și găinăriei. Capitolul opt cuprinde regulile de întocmire a „Catastișelor casei”, definite ca „oglinda venitului și cheltuielilor ei”. În anexă se dau modele pentru întocmirea acestora (două planșe).

Manualul se deschide cu „precuvântările” autorului, una adresată „Domnilor !”, cealaltă „Fetelor !” („Precuvântare către tinerile demoazele”). Domnilor li se reamintea că, pe lângă școlile pentru „învățătura secsului bărbătesc”, statul are datoria să înființeze și școli pentru fete. Penescu făcea trimitere la prevederea referitoare la înființarea școlilor publice pentru fete din Regulamentul școlilor adoptat în 1832, care până în 1846 nu fusese pusă în practică.

„Demoazelelor” li se atrăgea atenția că principalul scop al învățăturii este de a le pregăti pentru a fi „vrednice de mâna unui soț”. Recomandare explicabilă într-o societate în care rolul femeii nu putea fi decât cel de soție, mamă și „conducătoare” a gospodăriei. Ioan Penescu se numără printre pedagogii care susțineau că învățământul „secsului femeesc” nu putea urma aceeași programă ca a celui bărbătesc. Nu trebuia să fie prea teoretică, ci pragmatică și să se întemeieze pe două principii: „adică moralul și Economia casnică”.

Dar ce este Economia casnică?

Din definiția oferită de manual aflăm că este un „meșteșug” prin care înveți cum să dobândești și să păstrezi bunurile necesare casei și mai ales cum să obții de pe urma lor „un folos cât se va putea mai mare”. Prin urmare, ea este „prietena cea mai iubită a îndestulării și vrăjmașul cumplit al luxului”. Într-o epocă în care cheltuielile nemăsurate ruinaseră numeroase familii, teoria că aplicarea principiilor economiei casnice putea asigura siguranța zilei de mâine, era deosebit de atractivă. Soția instruită trebuia să preia sarcina ținerii evidenței zilnice a tuturor sumelor cheltuite sau încasate într-un Jurnal de cheltuieli și un Registru de venituri.

Ioan Penescu a fost mai mult decât un simplu profesor. A alcătuit manuale școlare, a tradus scrieri morale și a făcut gazetarie. Fost elev al lui I. Heliade Rădulescu, la Școala de la Sf. Sava, Penescu a făcut parte din prima generație de profesori ai școlilor publice în limba română înființate în 1832 în fiecare reședință de județ din Țara Românească. În decembrie 1832 a fost numit profesor la Școala națională din Brăila, transformată în 1838 în Școala Normală pentru elevi și învățători, unde a predat până în 1844. În timpul petrecut în acest oraș a înființat prima tipografie (1839) și primul ziar brăilean: „Mercur. Jurnal comerțial al portului Brăilei” (1839). În august 1844 și-a dat demisia și s-a reîntors la București, fiind angajat profesor la Seminarul Mitropoliei (între anii 1844 și 1856). În anii 1851-1856 a fost și director al Tipografiei Mitropoliei.

Interesul lui Ioan Penescu pentru educația sexului frumos este vizibil în întreaga lui carieră. În 1839 anunța că va publica la Brăila un „jurnal de dame” intitulat „Econoama română”, din care, din lipsa fondurilor, se pare că a apărut doar un singur număr. După publicarea Manualului de economie casnică în 1846 la Tipografia lui Anton Pann, a reluat și dezvoltat tema într-o nouă carte: „Catehismul bunei creșteri a fetelor sau al datoriilor lor morale și soțiale ca fete, ca soațe și ca mume de familie” imprimată în 1854 la Tipografia Mitropoliei.

Autor text: Daniela Lupu, Șef Serviciu Documentare, Bibliotecă, Arhivă, Comunicare

Vezi mai multe ilustrații pe pagina de Facebook a Muzeul Municipiului Bucureşti.

Mai multe pentru tine…