Artefacte etrusce dezgropate de jefuitori de morminte „amatori”, recuperate de autoritățile italiene
Autoritățile italiene au recuperat artefacte prețioase datând din
secolul al III-lea î.Hr. provenind dintr-o necropolă etruscă din
Umbria, jefuită de doi hoți de morminte „amatori”.
Artefactele au fost descoperite în Citta della Pieve, o localitate
la circa 150 de kilometri nord de Roma, informează Agerpres.
Printre artefactele
recuperate se numără opt urne, două sarcofage și accesorii de
frumusețe cum ar fi oglinzi din bronz și o sticlă de parfum care
încă mai poartă mireasma originală, valorează cel puțin 8
milioane de euro (8,5 milioane de dolari), potrivit carabinierilor.
Într-unul dintre
sarcofage se afla scheletul integral al unei femei de circa 40 de
ani, iar urnele erau fin decorate cu scene din mitologia greacă,
precum și cu siluete feminine, care mai păstrau încă vizibilă
vopsea roșie de pe buze și auriul bijuteriilor.
Poliția a confiscat
artefactele de la doi antreprenori care au dezgropat camere funerare
etrusce pe când executau lucrări de excavare pe un teren care le
aparținea, a declarat marți, Raffaele Cantone, procurorul-șef din
Perugia, cu prilejul unei conferințe de presă.
Aceștia „nu aveau
nicio legătură cu jefuitorii de morminte (experimentați)” și
s-au dovedit „neîndemânatici” și „amatori” în felul prin
felul în care au încercat să acceseze piața neagră a
artefactelor furate, a spus procurorul.
Poliția i-a prins
pe suspecți după ce unul dintre ei a publicat pe Facebook o
fotografie în care apare alături de un artefact furat, a spus
Cantone.
Imaginea 1/4:
Foto: Facebook / Ministero della Cultura
Cei doi ar putea fi
acuzați de furt și comercializarea de bunuri furate și riscă
sentințe cu închisoarea de până la 10 ani, a spus procuroarea
Annamaria Greco, care a condus investigația.
Civilizația etruscă
a înflorit în Italia centrală în urmă cu circa 2.500 de ani, dar
au fost asimilați gradual Imperiului roman. În urma lor, au rămas
morminte excentrice, obiecte din ceramică și statui, dar puține
documente scrise și doar dovezi fragmentare ale vieții lor
cotidiene.
Mai multe pentru tine…