„Brain rot” – Cuvântul Oxford al anului 2024 -reflectă ”conținutul care absoarbe mintea” de pe reţelele de socializare

„Brain rot” – Cuvântul Oxford al anului 2024 -reflectă ”conținutul care absoarbe mintea” de pe reţelele de socializare

”Brain rot/ putregai cerebral” a fost anunţat ca fiind cuvântul Oxford al anului 2024, pe fondul preocupărilor legate de folosirea excesivă a reţelelor de socializare şi de conţinutul care absoarbe mintea.

Potrivit Sky News, peste 37.000 de persoane au votat pentru a ajuta la alegerea câştigătorului dintr-o listă scurtă de şase cuvinte întocmită de Oxford University Press, editorul Oxford English Dictionary.

Demersul Oxford îşi propune să reflecte stările de spirit şi tendinţele anului.

„Brain Rot” este definit ca fiind „presupusa deteriorare a stării mentale sau intelectuale a unei persoane, considerată în special ca fiind rezultatul consumului excesiv de materiale (în prezent, în special conţinut online) considerate a fi triviale sau lipsite de provocare”.

Expresia, folosită prima dată în 1854

Oxford University Press a declarat că termenul „a căpătat o nouă proeminenţă în 2024 ca un termen utilizat pentru a surprinde preocupările legate de impactul consumului excesiv de conţinut online de calitate scăzută, în special pe reţelele de socializare”.

În ciuda recentei sale ascensiuni, prima sa utilizare a fost consemnată în cartea „Walden” a lui Henry David Thoreau în 1854.

Casper Grathwohl, preşedintele Oxford Languages, a declarat: „Brain Rot se referă la unul dintre pericolele percepute ale vieţii virtuale şi la modul în care ne folosim timpul liber. Se simte ca un capitol următor îndreptăţit în conversaţia culturală despre umanitate şi tehnologie. Nu este surprinzător faptul că atât de mulţi votanţi au îmbrăţişat termenul, aprobându-l ca fiind alegerea noastră din acest an”.

„De asemenea, mi se pare fascinant faptul că cuvântul „brain rot” a fost adoptat de generaţiile Z şi Alpha, acele comunităţi responsabile în mare măsură de utilizarea şi crearea conţinutului digital la care se referă termenul”. 

Ce cuvinte au intrat pe lista din care a fost desemnat ”câștigătorul”

Printre cele cinci cuvinte de pe lista scurtă s-au numărat „demure”, care a devenit proeminent în urma unei tendinţe în social media în timpul verii, care se referă la un comportament rezervat sau responsabil; „dynamic pricing”, în care preţul unui produs sau serviciu variază pentru a reflecta cererea; „lore”, un ansamblu de fapte şi informaţii de fond legate de cineva sau ceva; „romantasy”, un gen de ficţiune care combină romantismul şi fantezia; şi „slop”, conţinut online de calitate scăzută generat cu ajutorul inteligenţei artificiale.

Lista scurtă a fost stabilită de un grup de patru experţi, prezidat de lexicografa Susie Dent, cunoscută pentru apariţiile sale în emisiunea „Countdown” de pe Channel 4.

Oxford University Press a ţinut cont de votul publicului în alegerea câştigătorului, precum şi de comentariile publicului şi de alte analize înainte de a-l anunţa duminică seara.

(Citește și: ”Șeful Fed recunoaște: cuvântul ”tranzitorie” trebuie scos din referirea la inflație”)

***

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *