Oamenii primitivi cântau la fluiere de os pe malul Dunării
Se pare că stăvechii reprezentanţi ai speciei Homo sapiens, stabiliţi în sudul Germaniei, aveau un mod elevat de a-şi petrece timpul liber. O serie de descoperiri recente sugerează că, acum 40.000 ani, oamenii ar fi putut să se aşeze seara lângă foc şi să cânte din fluiere din os.
Cercetătorii din cadrul Universităţii din Tübingen, care au efectuat săpături arheologice în situl de la Geißenklösterle din sudul Germaniei, au descoperit mai multe fluiere, unele făurite din oasele unor păsări de talie mare, altele din fildeş de mamut.
“Rezultatele confirma ipoteza lansată de noi acum câţiva ani, conform căreia Dunărea a fost un coridor important pentru migraţiile grupurilor de oameni şi ale invenţiilor acestora spre centrul Europei. Geißenklösterle este una dintre peşterile din regiune în care au fost descoperite numeroase obiecte de ornament, imagini mitice, exemple de artă figurativă şi instrumente muzicale. Noile descoperiri oferă informaţii valoroase despre viaţa oamenilor din perioada Aurignacianului în zona Suabiei de astăzi”, declară cercetătorul Nick Conard din cadrul Universităţii din Tubingen.
Fluierele reprezintă cele mai vechi instrumente muzicale care datează din perioada Aurignacianului, cultură care a creat şi cele mai vechi reprezentări artistice descoperite în aceste peşteri, cu ocazia unor săpături efectuate în anul 2008.
Instrumentele muzicale indică faptul că oamenii aveau preocupări muzical-artistice de timpuriu, mai devreme decât se credea.
În urma datării cu izotopi de carbon, a reieşit că vârsta fluierelor este de aproximativ 42.000-43.000 ani. Rezultatele arată, de asemenea, că primii oameni au pătruns în regiunea superioară a bazinului Dunării înainte de declanşarea glaciaţiunii care a avut loc acum 39.000-40.000 ani.
“Oamenii moderni au explorat Europa Centrală cu cel puţin 2.000 – 3.000 ani înainte de răcirea bruscă a climei, când temperaturile au scăzut drastic şi aisberguri uriaşe s-au desprins din calotele glaciare din nordul Atlanticului”, susţine şi cercetătorul Tom Higham din cadrul Universităţii din Oxford, Marea Britanie.
sursa:descopera.ro