Ce s-a întâmplat cu criminalul în serie supranumit Zodiac
Un ofiţer de poliţie pensionat din SUA a scris o carte, intitulată ”The Zodiac Killer Cover-Up”, în care afirmă că un criminal în serie din anii ’60, supranumit Zodiac, care nu a fost prins niciodată, trăieşte în prezent în California, scrie Daily Mail.
Lyndon Lafferty a făcut parte din echipa de anchetatori care au condus investigaţiile în cazul ucigaşului în serie. El susţine, în cartea sa publicată pe 8 februarie 2012, că ucigaşul, bănuit de moartea a cel puţin cinci persoane, are 91 de ani şi trăieşte în Solano County, California. Lafferty scrie că acesta a fost protejat de oficiali corupţi şi de intervenţii politice din vremea respectivă.
Lafferty scrie că identitatea reală a criminalului Zodiac a fost descoperită încă din anul 1971 de un grup format din ofiţeri de poliţie pensionaţi, agenţi federali şi judecători, denumit ” Mandamus Seven”. El spune că aceştia ajunseseră la concluzia că motivul principal pentru care criminalul Zodiac a început să ucidă a fost adulterul, după ce soţia sa a avut o aventură cu un judecător de la Curtea Superioară din Solano. Deşi îl identificaseră, aceştia nu l-au arestat, din cauza presiunilor politice şi a corupţiei din interiorul poliţiei, afirmă Lafferty.
Din acel moment, Lafferty l-a monitorizat permanent pe Zodiac. El a găsit deja un susţinător al teoriei sale: Pam Huckaby, sora celei de-a treia victime a ucigaşului. Ea a declarat pentru ziarul San Francisco Chronicle că atunci când fostul ofiţer de poliţie i-a arătat o fotografie cu criminalul în serie, l-a recunoscut imediat.
Criminalul Zodiac a terorizat zona San Fransisco Bay Area în perioada 1968-1969, când a fost suspectat că a ucis cel puţin cinci persoane. Acesta nu a fost prins niciodată, în ciuda faptului că poliţia a reuşit să adune mai multe indicii. Modul în care acţiona criminalul era unul destul de ciudat. El le trimitea în mod regulat scrisori codate ziarelor locale şi folosea linia de urgenţe a poliţiei pentru a anunţa crima pe care urmează să o comită. Ucigaşul folosea întotdeauna pseudonimul de Zodiacul.
În scrisori, el a pretins că a ucis în total 37 de persoane. ”Poliţia nu mă va prinde niciodată, pentru că sunt prea inteligent pentru ei”, spunea el într-o scrisoare adresată ziarului San Francisco Chronicle. Victimele sale aveau vârsta cuprinsă între 16 şi 29 de ani şi erau fie împuşcate, fie înjunghiate. În 1991, poliţia a arestat un bărbat pe nume Arthur Leigh Allen, care se potrivea cu portretul robot al criminalului. Amprentele sale nu s-au potrivit însă cu cele ale ucigaşului, iar bărbatul a fost eliberat. Testele ADN realizate în 2002 au demonstrat şi ele că Allen nu avea nicio legatură cu crimele din anii ’60.
Cazul ‘Zodiac a devenit celebru şi printre producătorii de la Hollywood. În 2007, David Fincher a regizat ecranizarea poveştii cu acelaşi nume, care i-a avut în rolurile principale pe Robert Downey Jr. şi pe Jake Gyllenhaal.