Zece momente care au marcat viața personală a Reginei Elisabeta a II-a
Când încă era prințesă moștenitoare, tânăra Elisabeta a spus că toată viața ei va fi în slujba cetățenilor. Într-o domnie așa de lungă, suverana britanică a avut însă de trecut și prin evenimete personale care i-au marcat viața. Iată 10 dintre acestea:
1. Elisabeta a II-a urcă pe tron
În urmă cu 70 de ani, la 6 februarie 1952, Regina Elisabeta a II-a a urcat pe tronul britanic la vârsta de 25 de ani, după moartea tatălui său, Regele George al VI-lea.
2. Încoronarea
Încoronarea ei a avut loc peste un an mai târziu, la 2 iunie 1953. Ceremonia de la Westminster Abbey a fost prima încoronare care a fost transmisă în direct la televiziune în 44 de limbi.
3. Jubileul de Argint
În 1977, regina și-a sărbătorit Jubileul de Argint, 25 de ani de domnie. Ceremonia din Parlament a fost urmărită la televiziune de 500 de milioane de telespectatori din întreaga lume.
4. Prima întâlnire cu Papa
În 1980, regina Elisabeta a II-a s-a întâlnit cu Papa Ioan Paul al II-lea în timpul primei vizite de stat la Vatican a unui monarh britanic. Papa Ioan Paul al II-lea a vizitat la rândul său Marea Britanie doi ani mai târziu. În 2014, Elisabeta a II-a s-a întâlnit pentru prima dată cu Papa Francisc.
5. Regina scapă nevătămată din atentate
În mai 1981, Elizabeth a scăpat nevătămată dintr-un atentat cu bombă atribuit Armatei Republicane Irlandeze (IRA) la inaugurarea unui terminal petrolier în Insulele Shetland. Deși au mai existat și alte atentate cu bombă de-a lungul domniei sale, în 1981 au fost trase și șase gloanțe oarbe în timp ce Elisabeta a II-a participa călare la o ceremonie la Londra. Apoi, câteva luni mai târziu, suverana a fost ținta unei tentative de asasinat în Noua Zeelandă.
6. 1992, „annus horribilis”
Anul 1992 a fost un an negru pentru regină. Trei dintre copiii ei ajung să se despartă, iar o parte din Castelul Windsor este distrus de un incendiu. Ea se va referi la acest an folosind cuvintele din latină „annus horribilis”, pe 25 decembrie 1992, în discursul său tradițional de Crăciun.
7. Moare prințesa Diana
La 31 august 1997, prințesa Diana, care fusese nora sa până cu un an în urmă, a murit într-un accident de mașină la Paris. În timp ce poporul britanic și-a prezentat omagiile depunând de flori la Palatul Buckingham, regina a rămas foarte discretă, o reacție ce a provocat multe critici la vremea respectivă, stârnind sentimente anti-regalitate.
8. Reconcilierea cu Irlanda
În mai 2011, Regina Elisabeta a II-a a petrecut patru zile în Irlanda. A fost pentru prima după 100 de ani, când un monarh britanic a vizitat această țară care devenise independentă în 1911.
Această vizită a marcat reconcilierea dintre cele două națiuni, care nu au trecut încă peste masacrul luptătorilor pentru independență irlandezi, din 1916, de către armata britanică. Regina își va exprima „cea mai profundă compasiune” pentru victimele istoriei lor comune tulburi.
9. Jubileul de Diamant
În iunie 2012, regina a împlinit 60 de ani pe tron și a fost sărbătorită cu mare fast: Jubileul de Diamant. Evenimentul este excepțional, deoarece era doar a doua oară în ultimii 1.000 de ani când un suveran englez atingea o asemenea longevitate pe tron. Se mai întâmplase doar în 1897, pe vremea Reginei Victoria. În timpul ceremoniei Jubileului de Diamant din 3 iunie 2012, sute de ambarcațiuni au navigat pe Tamisa, la Londra, pentru a sărbători cei 60 de ani de domnie a reginei.
10. Moartea prințului Philip
În 2021, după 73 de ani de căsnicie, regina Elisabeta a II-a își vede soțul, prințul Philip, plecând de lângă ea la vârsta de 99 de ani. Moartea prințului va fi un eveniment trist pentru familia regală, dar și pentru poporul britanic, un popor care acum se poate bucura, în schimb, de cea de-a 70-a aniversare a domniei reginei lor.
Mai multe pentru tine…