Bulgărele de zăpadă al României: nu datoria e problema, ci ritmul în care accelerează și dobânzile exorbitante pe care le produce. Numai pe dobânzi dăm anul acesta 9 mld. euro

Bulgărele de zăpadă al României: nu datoria e problema, ci ritmul în care accelerează și dobânzile exorbitante pe care le produce. Numai pe dobânzi dăm anul acesta 9 mld. euro

Datoria publică a României se situează încă la un nivel inferior celui de 60% din PIB, considerat excesiv de tratatele europene, dar viteza de creștere a datoriei indică spre o mare problemă structurală, dat fiind ritmul alert de creștere al stocului de datoriei din ultimii ani, care va fi potențat în următorii ani de costul

Primul pas spre beatificarea „arhitectului lui Dumnezeu”, Antoni Gaudí

Primul pas spre beatificarea „arhitectului lui Dumnezeu”, Antoni Gaudí

Papa Francisc a aprobat luni un decret de recunoaștere a „virtuților eroice” ale arhitectului spaniol Antoni Gaudí, supranumit „arhitectul lui Dumnezeu”, pentru contribuția sa la proiectarea Sagrada Familia din Barcelona. Arhitectul catalan Antoni Gaudí s-a născut la 25 iunie 1852 și decedat la 10 iunie 1926 la Barcelona. Procesul de canonizare include mai multe etape:

Germania: Programul de guvernare al coaliției lui Merz – Analiză Commerzbank. „Back on track” – ce promite coaliția și ce așteptări are mediul de afaceri

Germania: Programul de guvernare al coaliției lui Merz – Analiză Commerzbank. „Back on track” – ce promite coaliția și ce așteptări are mediul de afaceri

Reducerea impozitului pe profit și a birocrației, scăderea prețului energiei electrice pentru companii și abolirea legii privind lanțul de aprovizionare sunt principalele măsuri din Acordul de coaliție care vor ajuta mediul de afaceri din Germania, se arată într-o analiză Commerzbank. Bundestagul se reunește pe 6 mai pentru alegerea în postul de cancelar a creștin-democratului Friedrich Merz. Așteptările

Cristian Grosu / Războiul comercial mondial: livada de vișini occidentală, fenomenele noi, bizareriile de criză

Cristian Grosu / Războiul comercial mondial: livada de vișini occidentală, fenomenele noi, bizareriile de criză

Așa cum se aștepta toată lumea, China ripostează dur la tarifele impuse de Administrația Trump și lovește Occidentul (inclusiv Germania și Japonia) restricționând exportul de ”aur al tehnologiilor”: pământurile rare. Dar măsurile nu vizează doar SUA – ele sunt menite să creeze o bază de negociere și cu Uniunea Europeană – care încă de anul trecut a

Cum a fost construit drumul de pe Valea Oltului

Cum a fost construit drumul de pe Valea Oltului

În secolele trecute, până la Marea Unire din 1918, Valea Oltului a fost punct de trecere între regiunile istorice Transilvania și Muntenia. Drumul din defileul Oltului a fost amenajat în secolul al XVIII-lea, potrivit unor istorici, după ce Oltenia a ajuns sub stăpânirea habsburgilor. Drumul pe Valea Oltului, dintre Cozia şi Câineni, a fost cunoscut

Interesul pentru creditarea statului se temperează: Guvernul a împrumutat doar 1,33 mld. lei de la populație, la a treia ediție Fidelis

Interesul pentru creditarea statului se temperează: Guvernul a împrumutat doar 1,33 mld. lei de la populație, la a treia ediție Fidelis

Ministerul Finanțelor a atras de la populație, prin cea de-a treia ediție de titluri de stat Fidelis a acestui an, o sumă de 1,335 miliarde de lei, sub o treime din subscrierile de la prima ediție din 2025, derulată în luna februarie, conform datelor din platformele brokerilor. Valoarea din februarie de 4,3 miliarde de lei a

Bursa Română de Mărfuri solicită un plan de austeritate pe 3 ani la BVB și clarificarea situației Contrapărții Centrale, fără de care nu se pot face tranzacții derivate în România

Bursa Română de Mărfuri solicită un plan de austeritate pe 3 ani la BVB și clarificarea situației Contrapărții Centrale, fără de care nu se pot face tranzacții derivate în România

Bursa Română de Mărfuri (BRM) solicită acționarilor Bursei de Valori București (BVB), operatorul pieței bursiere din România, aprobarea unui program de austeritate pentru următorii 3 ani și răspunsuri suplimentare cu privire la situația actuală a proiectului Contrapărții Centrale, blocat cronic de câțiva ani și fără a cărei operaționalizare nu se vor putea face tranzacții cu

Toți demnitarii sunt obligați să se înscrie în Registrul Transparenței Intereselor – lege promulgată

Toți demnitarii sunt obligați să se înscrie în Registrul Transparenței Intereselor – lege promulgată

Membrii Guvernului, şeful Cancelariei prim-ministrului, secretarul general şi secretarii generali adjuncţi ai Executivului, secretarii şi subsecretarii de stat, consilierii de stat vor fi obligaţi să se înscrie în Registrul Unic al Transparenţei Intereselor şi nu au voie să solicite sau să accepte cadouri din partea persoanelor cu care se află în relaţii în exercitarea mandatului

China oprește exporturile de pământuri rare – vameșii chinezi aplică diferit restricțiile, în funcție de țară

China oprește exporturile de pământuri rare – vameșii chinezi aplică diferit restricțiile, în funcție de țară

China a suspendat exporturile unei game largi de minerale critice și magneți, amenințând cu întreruperea livrărilor de componente esențiale pentru constructorii de automobile, producătorii din industria aerospațială, companiile de semiconductori și furnizorii industriei militare din întreaga lume, scrie The New York Times. Expedierea magneților – esențiali pentru asamblarea de automobile, drone, roboți și rachete –

Importurile UE de pământuri rare au scăzut în 2024 cu aproape 30% – încercare de reducere a dependenței de China

Importurile UE de pământuri rare au scăzut în 2024 cu aproape 30% – încercare de reducere a dependenței de China

În 2024, un total de 12.900 de tone de elemente de pământuri rare au fost importate în UE, marcând o scădere de 29,3% față de 2023, potrivit Eurostat. În același timp, 5.500 de tone de elemente de pământuri rare au fost exportate din UE, o scădere de doar 0,8%. Elementele pământurilor rare sunt un grup