Video LIVE / Ceremonia de redeschidere a catedralei Notre Dame
Emblematica Catedrală Notre Dame din Paris își redeschide sâmbătă porțile, marcând o piatră de hotar uriașă în recuperarea monumentului istoric după incendiul devastator din aprilie 2019.
La ceremonia de redeschidere vor participa lideri mondiali, inclusiv noul președinte american Donald Trump. prima doamnă a SUA Jill Biden, prințul William al Marii Britanii, președintele Ucrainei Volodimir Zelenski, președintele german Frank-Walter Steinmeier și alți demnitari de rang înalt.
În ceremonie sunt implicați și aproximativ 170 de episcopi din Franța și din alte părți ale lumii, alături de câte un preot din fiecare dintre cele 106 parohii din dieceza Paris.
Catedrala se redeschide pentru public duminică, când se vor relua și slujbele.
Înainte de prima slujbă oficiaată în catedrala renovată, președintele Macron și prima doamnă au vizitat monumentul restaurat primind detalii despre ampla lucrare de salvare a simbolului francez.
Macron, întâlniri bilaterale separate cu Trump și cu Zelenski
Președintele francez Emmanuel Macron a avut întâlniri bilaterale separate cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski și cu președintele ales al SUA Donald Trump înainte de ceremonia de redeschidere a catedralei Notre Dame de sâmbătă, a anunțat președinția franceză, potrivit Politico.
Ursula von der Leyen și-a anulat vizita la Paris
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, trebuia, de asemenea, să participe la ceremonie, dar și-a anulat vizita în Franța vineri seara. În cursul zilei de vineri, președintele Comisiei a provocat furie în Franța anunțând, în Uruguay, încheierea acordui comercial cu blocul sud-american Mercosur, pe care Paris îl respinge vehement.
Simbolurile religioase ale catedralei au fost salvate din incendiu
Incendiul care a distrus Notre Dame a izbucnit pe 15 aprilie 2019. După aproximativ 9 ore de când a izbucnit incendiul (declarat la ora locală 18.50), structura construcţiei gotice vechi de 850 de ani a fost salvată, după ce o parte a acoperișului și una dintre turle s-au prăbuşit.
Pagubele produse de incendiu sunt mai reduse decât se estima inițial, iar pompierii au reușit să salveze lucrări de artă și obiecte religioase inestimabile. Printre acestea se numără „coroane de spini” purtată de Iisus înainte de crucificare și mantia purtată de Ludovic al IX al Franţei în momentul în care coroana a fost așezată în catedrală, altarul central și crucea acestuia.
Întreaga lume a dat dovadă de solidaritate cu Franța în fața acestei tragedii- de la Apple, la Banca Centrală Europeană, de la L Oreal, la miliarderi din America de Sud, de la Marile familii franceze Pinault și Arnault, donațiile de zeci de milioane sau chiar sute de milioane de euro fiecare s-au strâns pentru proiectul de reconstrucție.
Drumul către redeschidere
Drumul către redeschiderea Catedralei Notre-Dame a fost lung și anevoios, necesitând eforturile neobosite ale celor aproape 1.000 de muncitori imploicați în reconstrucție pentru ca lucrările să fie finalizate în termenul de cinci ani stabilit de Emmanuel Macron.
Dar reconstrucția a fost finalizată într-un timp record, inclusiv reinstalarea celebrelor sale clopote cu mai multe tonuri.
Marea Orgă, demontată
Zona din jurul Notre-Dame a fost închisă a doua zi după incendiu pentru a începe sarcina de a asigura locul sigur pentru reconstrucție. Măsurile de salvgardare au inclus susținerea celor 28 de contraforturi zburătoare, îndepărtarea vitraliilor și depozitarea a mii de opere de artă timp de doi ani.
Schela care a fost amenajată inițial pentru a reface turla atunci când a avut loc incendiul a trebuit să fie îndepărtată și celebra Mare Orgă a trebuit să fie demontată, curățată și restaurată. În septembrie 2021, ultimul pas de securizare a șantierului a constat în instalarea de bretele din lemn susținute de noi schele amenajate în interiorul catedralei.
Operațiunile de curățare a reziduurilor de fum din interior au fost suspendate timp de câteva săptămâni în vara anului 2019, când au apărut temeri de contaminare cu plumb în interiorul amplasamentului, apoi din nou, când a izbucnit pandemia de Covid-19 la jumătatea lunii martie a anului următor.
Eforturile de restaurare au început în septembrie 2020 în două dintre capelele catedralei.
Semnificative descoperiri arheologice
În același timp, arheologii au început săpături la baza catedralei. Descoperirile semnificative din subsol au oferit noi perspective asupra istoriei Notre-Dame, cu comori care datează din antichitate până în secolul al XIX-lea ieșind la lumină.
La reconstrucția acoperișului s-au folosit 1.200 de stejari
Cadrul acoperișului, care a fost distrus în întregime în incendiu, a fost reconstruit pentru a se potrivi cu designul său original. Aproape 1.2000 de stejari au fost tăiați pentru a recrea ceea ce este cunoscut sub numele de „pădurea” – cadrul de pe acoperiș care măsoară 32 de metri lungime, 14 metri lățime și 10 metri înălțime.
Folosind aceleași tehnici medievale, dulgherii, tăietorii de lemne și lucrătorii în lemn din întreaga lume au lucrat neobosit la reconstrucție.
Acoperișul naosului a fost terminat pe data de 8 martie. O parte emblematică a orizontului Parisului, care a fost distrusă în întregime în incendiu, turla Notre-Dame a fost ridicată pentru prima dată în 1859 de arhitectul francez Viollet-le-Duc. Schelele din jurul turnului de 96 de metri înălțime au început să coboare, iar turla reînnoită a fost dezvelită în februarie. Capodopera din stejar masiv este acoperită de un acoperiș de plumb și acum încoronată de un cocoș de aur care simbolizează renașterea.
Emmanuel Macron mulțumește muncitorilor: „Ați realizat ceea ce se credea imposibil”
Președintele Macron a efectuat o ultimă vizită pe șantier pe 29 noiembrie, înaintea ceremoniei de redeschidere pentru a-i saluta pe cei 2.000 de oameni care și-au contribuit la efortul de reconstrucție.
„Ați realizat ceea ce se credea imposibil”, le-a spus el.