”Ordonanța trenuleț” va reduce cheltuielile bugetare cu 19 mld. lei, echivalentul a 1% din PIB

”Ordonanța trenuleț” va reduce cheltuielile bugetare cu 19 mld. lei, echivalentul a 1% din PIB

Măsurile fiscal-bugetare ce vor fi aprobate luni prin OUG numită ordonanța trenuleț, vor avea un impact de 19 miliarde de lei, ceea ce înseamnă că reducerea cheltuielilor statului va fi echivalentă cu un punct procentual din PIB-ul estimat al anului 2025.

Calculul a fost prezentat într-un comunicat emis după ședința de sâmbătă a Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social (care cuprinde reprezentanți ai Guvernului, sindicatelor și patronatelor), discuții la care au participat premierul și mai mulți miniștri ai Cabinetului Ciolacu 2.0.

Şeful Executivului a afirmat, citat în comunicat, că în cursul anului 2024, aproximativ 69 de miliarde de lei – respectiv 3,92% din PIB – reprezintă investiţii şi cheltuieli esenţiale, precum cele cu majorările salariale din sectorul bugetar (din sistemul sanitar, educaţie, apărare, creşterea pensiilor, plăţile pentru plafonarea preţului la energie, cheltuieli din domeniul sănătăţii, subvenţii  pentru transportul public etc.).

În cadrul consultărilor, reprezentanţii  patronatelor au considerat necesare măsurile pentru limitarea cheltuielilor statului şi au apreciat că este nevoie de un efort major şi urgent de combatere a evaziunii fiscale. 

Premisele și țintele pe care a fost elaborată OUG

  • deficitul bugetar trebuie redus de la 7,9% în 2024 la sub 3% în 2031
  • ipoteza de lucru pentru această reducere ia în considerare o reducere a cheltuielilor publice pentru a se ajunge la o ajustare a acestora cu 6% în PIB, adică de diminuare de la 41,9% în 2024, la 35,9% în 2031
  • cheltuielile cu pensiile au crescut cu aproximativ 20% în 2024, cu impact anual de 25 miliarde de lei la buget
  • cheltuielile de personal ale statului au crescut în acest an electoral, de la 132 de miliarde de lei la 164 de miliarde de lei

Federația Sanitară amenință cu proteste

Vicepreşedintele Federaţiei Solidaritatea Sanitară, Gabriel Predica, a declarat, sâmbătă, la Palatul Victoria, după reuniunea Consiliului Tripatit, că proiectul de ordonanță reprezintă o tăiere pe linie a drepturilor salariale, iar sănătatea este sistemul cel mai afectat.

”Toate recompensele salariale rămân blocate. Infirmierii, asistentele, continuă să aibă aceste drepturi la nivelul anului 2018, medicii continuă să facă gărzi cu acelaşi tarif orar din 2018, din punctul nostru de vedere această ordonanţă reprezintă o tăiere pe linie a drepturilor salariale, pentru că orice punct procentual al inflaţiei de anul viitor înseamnă tăiere de venit salarial. Am transmis acest lucru, reacţia domnului premier a fost că în 2024 creşterea veniturilor salariale a fost de 24,4%, din punctul nostru de vedere lucrurile stau cu totul diferit. Dânsul a spus că Guvernul nu are obligaţia să asigure o creştere proporţională cu inflaţia, noi i-am cerut cel puţin acest lucru, ar fi firesc ca anul viitor să avem o creştere cel puţin la nivelul inflaţiei”, a arătat Predica.

”Noi nu excludem de exemplu proteste spontane în spitale. Nu putem discuta încă despre greva generală, pentru că sunt anumiţi paşi, trebuie să vedem gradul de aderenţă”, a adăugat Gabriel Predica, el menţionând că acest lucru poate însemna oprirea voluntară a lucrului pentru o parte din personalul în funcţie.

(Citește și: La un pas de ”junk”. Fitch revizuiește în jos perspectiva de rating a României: de la „Stabilă” la „Negativă”. Motivele și consecințele)

****

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *