Jocul cerbului, un obicei împrumutat de către daci de la vecinii lor, celții?

Alături de „jocul ursului“, „jocul cerbului“ este, poate,
cea mai întâlnită mască/formație care se regăsea odinioară în
toate satele din județul Iași.

În zona municipiului Pașcani, formații ale cerbului au fost
remarcate la Festivalul local de datini și obiceiuri de iarnă, care
a ajuns în 2019 la cea de-a unsprezecea ediție. Formații ale
cerbului au venit din localitățile Gâștești, Moțca, Hărmăneștii
Vechi, Lespezi, Tătăruși și lista ar putea continua.

Ca și la „jocul
caprei“, în centrul obiceiului se află un cap masiv de cerb,
cioplit în lemn de brad sau de prun, având obligatoriu o pereche de
coarne de cerb autentice. Maxilarul inferior mobil este acționat, ca
și la capră, de două rânduri de sfori. Între coarne se remarcă
o serie de oglinzi colorate, coronițe, numeroase panglici și flori
de lămâiță.

Masca în sine este
completată de un țol simplu de mărimea unei piei de animal, pe
care sunt prinse câte cinci-șase năframe bogat ornamentate sau un
ștergar cu trandafiri, așa cum se remarcă și la cerbul din
localitatea Lunca-Pașcani.

Masca cerbului este
însoțită de un alai format din șapte-opt băieți. În componență
intră un turc sau un arnăut, patru țigani, un fluierar și un
flăcău care mânuiește masca cerbului, îmbrăcat în costum
popular de iarnă specific zonei. Ca și la „jocul caprei“,
arnăutul este cel care conduce, de fapt, formația.

Arnăutul este
îmbrăcat într-un costum popular cât mai colorat, cu ițari și
haină neagră tip polcă, așa cum se remarcă în satul Buda,
comuna Lespezi. Arnăutul are în dotarea sa un fluier din lemn sau
din metal, iar mai nou, un țignal cu care își semnalează
prezența. Peste șoldul drept ține o geantă din piele sau o
traistă în care adună bănetul.

Cel care joacă
cerbul trebuie să țopăie și să sară în sus, să împungă
uneori oamenii, să preia o parte din apucăturile cerbului în
perioada lui de rut – informație preluată de la Vornicul
Octavian, cel care organiza „cerbul“ în satul Conțești.

Măști și formații
inedite

O mască de cerb
deosebit de frumoasă, care a atras atenția cercetătoarei Emilia
Pavel, este și cea din satul Mogoșești-Pașcani: aici, corpul
cerbului este acoperit cu numeroase flori din stuf, cusute una lângă
alta pe un țol ponosit. Formația este alcătuită din trei-patru
persoane, și anume: masca cerbului, câțiva ciobani și un personaj
care cântă din fluier. Ținuta obligatorie e portul popular de
iarnă.

În satul vecin,
Costești, rolul ciobanului este preluat de un țigan lăutar care
cântă la cobză, iar ceilalți trei țigani sunt îmbrăcați în
roșu. Pe cap au coifuri din carton, sunt încinși cu bârnețe
alese, iar în față și în spate au câte două năframe mari de
joc.

O altă formație
deosebit de interesantă e și cea din satul Mogoșești-Siret,
compusă din masca animalului și din diferite măști umane care bat
neîncetat tobe mari și joacă după cântecul fluierului. Nelipsit
la această formație e cuplul baba și moșneagul, care se țin de
șotii și stârnesc hazul satului.

În cadrul insolitei
formații se remarcă și masca de drac, care, dacă e vesel, face
unele daruri ciudate oamenilor pentru a-i câștiga cu bunăvoința
sa, iar dacă e supărat, bombăne numai lucruri urâte. O formă
asemănătoare se remarcă și în satul Stolniceni-Prăjescu, doar
că aici cel care conduce trupa este „domnul general“.

Cel care îl joacă
pe „domnul general“ e evident îmbrăcat în haine militare,
ornate cu mărgele și cu paiete multicolore. Așa după cum remarca
etnograful Romulus Vulcănescu, satul era la început înconjurat de
niște păduri imense și, de aceea, în mentalul arhaic, asemenea
jocuri de îmbunare a animalelor mari ale pădurii au apărut ca o
formă totemică de a câștiga bunăvoința cerbului și a ciutei
sale de a nu mai strica holdele de grâu.

Omul care juca
această mască încerca – se spune – să intre, cu o noapte
înainte, în comuniune directă cu spiritul animalului și îi cerea
să îi dea lui și întregului sat forța și agerimea sa.

Adăugăm și
amănuntul că faimosul joc al cerbului din nord-estul țării ar fi,
de fapt, un obicei împrumutat de către daci de la vecinii lor,
celții, unde se pare că a și existat un cult cunoscut și sub
numele de cervus elaphus.

O formă
asemănătoare o regăsim și la suabii din sudul Italiei, la galii
din Franța, cât și la helveții din Elveția. Toate aceste popoare
făceau cândva parte din marele conglomerat al populațiilor
celtice.

De altfel, multe
credințe și obiceiuri pe care noi le credem ale noastre au fost
preluate de daci de la neamurile germanice – împrumuturi de la
marile popoare cu care dacii au venit în contact. Cu alte cuvinte,
n-am fost noi geniul creator al Europei și al Balcanilor, teorie
susținută asiduu de unii istorici și etnografi care au rămas în
continuare aserviți teoriilor cu tentă naționalist-socialistă.

Acest text este un fragment din articolul „Jocurile de iarnă cu măști din zona Pașcaniului”, publicat în numărul 227 al revistei Historia (revista:227), disponibil în format digital pe platforma paydemic.com.