Care este originea limbii române?

Care este originea limbii române?


Originea
și evoluția limbii noastre este
o temă care în ultimii
ani a făcut obiectul unui foc încrucișat venit, în principal, din
două direcții: conspiraționiștii dacopați și revizioniștii
care reîncălzesc teorii de Secol XVIII-XIX.

Teoria știută și învățată la școală, potrivit căreia româna
e o limbă romanică apărută după cucerirea Daciei de către
Traian în 106, e acum vehement contestată.

Pe de o parte, unii
susțin că, de fapt, limba geto-dacă este strămoașa limbii
latine. Pe de altă parte, alții afirmă că limba română s-a
format foarte târziu în Balcani sau chiar în nordul Italiei, de
unde strămoșii noștri au emigrat către spațiul actual al
României.

Lingvistul Alexandru Nicolae, profesor universitar cu doctorat la Cambridge, autor de
lucrări la Oxford, cercetător și conducător de doctorate la
Universitatea din București, vine la podcastul
Colectionarul de
Istorie
să ne vorbească despre acest fascinant subiect: formarea și
evoluția limbii române.

Aflăm împreună ce
aseamănă și diferențiază limba română de surorile sale cu
origini latine, cum limbile balcanice suferă un proces de apropiere
între ele, în ce fel original latina se aseamănă cu japoneza și
de ce nu stau în picioare aceste teorii revizioniste prin care
diverși autori încearcă, în ultimii ani, să iasă în evidență
preluând uneori tezele de Secol XIX ale lui Eduard Rösler. Acesta
pretindea că românii au venit târziu la nord de Dunăre și s-au
stabilit în Transilvania după sosirea ungurilor acolo.

Lingvistul Alexandru
Nicolae vorbește despre ce cuvinte știm (sau nu) că provin sigur
de la geto-daci și încercăm să ne lămurim dacă, urcați într-o
mașină a timpului și întorși pe vremea lui Mircea cel Bătrân,
am reuși să înțelegem ce ne spun strămoșii noștri. Nu ratăm
nici curiozități mărunte, cum ar fi aceea din ce secol provine
limbajul arhaic folosit de preoții ortodocși la slujbele din
biserici și care este prima expresie cunoscută ca fiind în limba
romanică balcanică.

În puținele ore de istorie a limbii române predate la școală se învață că limba română provine din latină. Nu se prea explică însă cum s-au petrecut lucrurile. Despre modul cum a ajuns latina în Dacia se știu mai multe de la orele de istorie: în urma războaielor dintre Decebal și Traian, Dacia a fost cucerită, în anul 106 d.H., și a fost transformată în provincie romană. Imperiul Roman era, la acea vreme, un stat unitar, în care limba latină servea drept mijloc de comunicare între toți locuitorii Imperiului.

Mai multe pentru tine…

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *