LIVE / Conflictul Israel-Iran, ziua a 5-a. Noi atacuri de ambele părți. Donald Trump insistă ca Teheranul să renunțe complet la programul nuclear. China reacționează

LIVE / Conflictul Israel-Iran, ziua a 5-a. Noi atacuri de ambele părți. Donald Trump insistă ca Teheranul să renunțe complet la programul nuclear. China reacționează

UPDATE:
China l-a acuzat marți pe Donald Trump că „pune gaz peste foc” în conflictul Israel-Iran, după ce președintele american i-a sfătuit pe locuitorii din Teheran să se evacueze ‘imediat’ și a îndemnat autoritățile iraniene să semneze un acord.
„A pune gaz pe foc, a profera amenințări și a exercita presiuni nu va contribui la aplanarea situației, ci doar va intensifica tensiunile și va extinde conflictul”, a reacționat marți în timpul unui briefing regulat Guo Jiakun, un purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe chinez.

Știrea inițială

Teheranul trebuie să renunțe complet la programul său nuclear, a insistat, marți, președintele american Donald Trump, după ce Iranul și Israelul au continuat atacurile reciproce, în a 5-a zi de conflict.

Aflat la bordul Air Force One, Donald Trump le-a spus reporterilor că nu crede că Israelul va încetini ofensiva împotriva Iranului. „Veți afla în următoarele două zile. Veți afla. Nimeni nu a încetinit până acum”, a afirmat el. De asemenea, liderul de la Casa Albă a promis că va „reacționa cu fermitate” împotriva Iranului dacă interesele SUA în regiune vor fi vizate. Pe de altă parte, Trump ia în calcul trimiterea în Orientul Mijlociu a emisarului Steve Witkoff sau a vicepreședintelui JD Vance pentru discuții cu regimul de la Teheran, relatează BBC.

Iranul a lansat, marți dimineață, un nou atac asupra Israelului, în replică la loviturile aeriene israeliene care au vizat mai multe ținte militare în timpul nopții. Sirenele au răsunat în multe părţi din nordul Israelului după ce forţele de apărare israeliene au detectat un nou val de rachete iraniene. Serviciile naţionale de urgenţă ale Israelului spun că nu au primit niciun raport de răniţi în urma ultimelor lovituri ale Iranului.

Pe de altă parte, Israelul a anunțat că a întreprins în timpul nopții „mai multe lovituri de mare anvergură” asupra unor ținte militare din vestul Iranului. „În timpul loviturilor, zeci de infrastructuri pentru stocarea și lansarea de rachete sol-sol au fost lovite, precum și lansatoare de rachete sol-aer și instalații pentru stocarea dronelor”, se arată într-un comunicat al armatei israeliene.

Între timp, locuitorii din Teheran părăsesc capitala Iranului, de teama unor noi atacuri.

Cel mai înalt responsabil militar iranian, eliminat

Israelul susţine că l-a eliminat pe noul şef de Stat Major al Iranului, la patru zile după uciderea predecesorului său. „„Ali Shadmani, cel mai înalt responsabil militar al Iranului şi cel mai apropiat consilier militar al lui Khamenei (liderul suprem al Iranului – n.r.), a fost ucis într-o lovitură a forţelor aeriene în centrul Teheranului, în urma unor informaţii precise”, susţine armata israeliană, într-o postare pe X.

În pofida îndemnurilor din ce în ce mai presante lansate celor două țări pentru ca ele să pună capăt ostilităților, nici Israelul, nici Iranul nu au arătat semne de aplanare de la începutul atacurilor aeriene lansate vineri, când Israelul a întreprins o serie fără precedent de raiduri aeriene ce au vizat instalații nucleare și militare iraniene.

(Citește și: Analiză Atlantic Council / Conflictul Israel-Iran, o șansă istorică pentru o nouă ordine regională în Orientul Mijlociu)

***

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *