Traficul ilicit de droguri în România interbelică

Un referat, datat 2 ianuarie 1929, întocmit de un angajat al
Ministerului de Interne, aduce informații inedite despre traficul
ilicit de droguri, în România interbelică.

Referatul face parte din corespondența purtată de Ministerul
Afacerilor Străine cu privire la comercializarea ilegală a
drogurilor pe teritoriul țării noastre, în contextul în care
Societatea Națiunilor solicita informații asupra cantităților de
droguri găsite de autoritățile române și originii lor, asupra
mijloacelor întrebuințate spre a le procura și persoanelor
implicate, notează Arhivele Naționale ale României, pe pagina de
Facebook a instituției.

Documentele au fost
elaborate într-o perioadă în care se puneau bazele cooperării
internaționale în vederea combaterii traficului ilicit de droguri.
Convenția Internațională a Opiului de la Haga, din anul 1912,
prevedea că producția și desfacerea opiului brut trebuie supuse
unui control național prin legi adoptate de fiecare stat. În cadrul
conferinței de la Geneva din 19 februarie 1925, sfera de
aplicabilitate a Convenției de la Haga s-a extins și asupra cânepei
indiene și a frunzelor de coca, fiind interzisă utilizarea lor în
alte scopuri decât medicale și științifice. Totodată, părțile
semnatare și-au asumat obligația să aplice sancțiuni penale celor
ce săvârșeau astfel de infracțiuni, iar guvernele trebuiau să
trimită Comitetului Central Permanent al Opiului rapoarte asupra
producției, consumului și stocului de stupefiante.

Aderarea României
la Convenția și Protocolul asupra opiumului, încheiate la Geneva,
au fost ratificate de partea română în prima jumătate a anului
1928, documentele respective fiind publicate în Monitorul Oficial
nr. 134 din 21 iunie 1928. Prima lege pentru combaterea abuzului de
stupefiante a fost adoptată tot în prima jumătate a anului 1928,
fiind publicată în Monitorul Oficial nr. 90 din 25 aprilie 1928.
Sancțiunile prevăzute în această lege erau mici. Spre exemplu,
fabricarea și importul de stupefiante erau pedepsite cu închisoare
le la 1 la 2 ani sau cu amendă cuprinsă între 10.000-100.000 lei
(art. 2, alin. a.)

Referatul și
articolele publicate de Arhivele Naționale ale României ne oferă
informații privind consumul de droguri și maniera în care puteau
fi procurate acestea. De cele mai multe ori, ele erau cumpărate din
farmacii sau de la intermediari care erau și consumatori. Drogurile
se procurau din farmacii sub diferite pretexte, precum: crize acute
hepatice, renale, plăgi deschise etc. De altfel, au existat situații
în care bolnavii au devenit dependenți după ce au utilizat
narcoticele pentru a trata anumite afecțiuni, după cum rezultă și
din articolul publicat în ziarul „Universul” din 23 ianuarie
1928, intitulat „Spovedania unui nenorocit”.

Rețetele în baza
cărora erau eliberate drogurile trebuiau să respecte o anumită
formularistică pentru a nu putea fi falsificate. În dorința de a
obține un profit cât mai mare, unii farmaciști eliberau
narcoticele trecute pe rețetă fără să țină seama de acest
aspect. Din același raport aflăm că erau cazuri în care și
medicii au consumat droguri, după cum au existat și situații în
care foști farmaciști au devenit vânzători de droguri.

Stupefiantele erau
consumate de către adulți și de către persoane care nu ajunseseră
încă la maturitate, după cum rezultă din mărturia unei mame al
cărei fiu a consumat droguri la vârsta de 17 ani sau dintr-un
articol publicat ziarul „Curentul” referitor la faptul că eleve
și elevi au fost ademeniți să consume droguri în județul Bălți.

În argoul epocii,
„caut pe Caterina” însemna „caut cocaină” și „caut pe
Maria” însemna „caut morfină”, iar toxicomanii erau
considerați adepți ai „Beției Reci” sau ai „Papagalului
Alb”.

Vezi AICI
documentele publicate de Arhivele Naționale ale României!

_{Foto sus: 1928,
ianuarie 23. Caricatură publicată în presă cu privire la
stupefiante. „Universul”, nr. 19, 23 ianuarie 1928, p. 1 (©
Arhivele Naționale ale României)}

Mai multe pentru tine…