Guvernul va plăti despăgubiri către producătorii de energie supraimpozitați: 1,5 mld. lei impact bugetar, după decizia CCR din final de 2024 – Cine va primi banii înapoi
Guvernul a adoptat în ședința de vineri o ordonanță de urgență ce permite producătorilor de energie să ceară restituirea unor sume în cuantum de 1,5 miliarde de lei. Aceasta este suma estimată de guvern ca impact bugetar.
OUG vine în urma deciziei Curții Constituționale din noiembrie 2024 prin care s-a declarat neconstituțională contribuția producătorilor de energie la Fondul de tranziție energetică, prin care s-a finanțat mecanismul de plafonare și compensare a prețurilor la energie în ultimii 3 ani. Producătorii au contribuit la acest fond al bugetului de stat cu mai bine de 13 miliarde de lei.
Cine va primi bani înapoi
Decizia Curții Constituționale a fost luată după ce mai mulți producători au acuzat că prevederile legislative privind supraimpozitarea veniturilor suplimentare, rezultate din tranzacții angro de vânzare la prețuri de peste 450 lei/MWh, contravin Constituției.
Proiectul de ordonanță adoptat vineri vizează punerea legislației în acord cu decizia CCR, iar contribuția datorată pe perioada cuprinsă între 1 septembrie 2022 și data de 31 martie 2025 este de 80%.
De notat că, conform deciziei CCR nr. 640/2024, art. 42, restituirile/despăgubirile se plătesc numai producătorilor de energie electrică/entităților agregate care au invocat excepția de neconstituționalitate anterior publicării deciziei CCR în Monitorul Oficial al României, Partea I, precum și celor care au cauze pe rolul instanțelor judecătorești având ca obiect restituirea sumelor de bani aferente contribuției plătite până la data publicării deciziei CCR.
Nota de fundamentare a OUG
În cuprinsul deciziei sale din noiembrie 2024, Curtea a reținut că: ”legiuitorului originar sau delegat, după caz, îi revine obligația constituțională să stabilească din punct de vedere normativ, în cele 45 de zile prevăzute de art.147 alin.(1) din Constituție, atât cuantumul contribuției concordant cu jurisprudența Curții Constituționale, care poate depăși 50% din venitul suplimentar, dar care nu poate atinge valori care ar califica măsura drept una echivalentă confiscării, cât și un mecanism și un termen rezonabil de restituire/compensare ulterioară a diferențelor dintre sumele calculate și plătite cu titlu de contribuție în condițiile dispozițiilor legale neconstituționale și cele ce vor fi calculate cu același titlu prin stabilirea noului cuantum al contribuției. Acest mecanism va viza exclusiv prestațiile producătorilor de energie electrică/entităților agregate aferente perioadei cuprinse între data de 1 septembrie 2022 și data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I, și va avea în vedere și eventualele sume plătite acestor beneficiari cu titlu de compensări, potrivit mecanismului prevăzut la art.15 alin.(7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.27/2022. În ipoteza în care legiuitorul originar sau delegat nu intervine în cele 45 de zile stabilite de art.147 alin.(1) din Constituție, reglementările constatate neconstituționale referitoare la contribuție își vor înceta efectele juridice.
Curtea precizează că, în conformitate cu jurisprudența sa, sub aspectul aplicării în timp a deciziei, despăgubirile se plătesc numai producătorilor de energie electrică/entităților agregate care au invocat excepția de neconstituționalitate anterior publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I, precum și celor care au cauze pe rolul instanțelor judecătorești având ca obiect restituirea sumelor de bani aferente contribuției plătite până la data publicării deciziei [cu privire la efectele deciziilor Curții Constituționale, a se vedea Decizia nr.866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, 69 din 1 februarie 2016].
În fine, Curtea reamintește că, de la data publicării, deciziile pe care le pronunță sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, potrivit dispozițiilor art.147 alin.(4) din Constituție, și se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept, atât în ceea ce privește dispozitivul, cât și considerentele pe care acesta se sprijină. Cu privire la efectele deciziilor de admitere a excepțiilor de neconstituționalitate, ele sunt prevăzute la art. 147 alin. (1) din Constituție și la art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47 din 1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. Art. 147 alin. (1) din Constituție prevede faptul că dispozițiile legale declarate neconstituționale sunt suspendate de drept de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României pentru un interval de 45 de zile după care ele își încetează efectele dacă în acest interval legiuitorul nu intervine pentru a le pune în acord cu dispozițiile Constituției. După trecerea celor 45 de zile, dispoziția legală declarată neconstituțională își încetează efectele. Procedura de restituire a sumelor prevăzute de ordonanța de urgență se stabilește prin ordin al președintelui ANAF.
(Citește și: O problemă de peste 20 de miliarde: CCR declară neconstituțională contribuția la Fondul de Tranziție Energetică plătită de companiile din energie)
***