Cristian Grosu / Condiția vătămătoare a vieții extrauterine: cifrele care arată unde e adevărata problemă a economiei și bugetului. Și 2 chestiuni de strategie

Adevărată revoltă între salariații din administrația publică, din cauza plafonării la 300 de lei a așa numitului ”spor de condiții vătămătoare”.
Nu moftul ăsta e, însă, problema – deși sunt sigur că nimeni dintre funcționarii protestatari nu-și bate capul să înțeleagă în ce situație intră România în următoarele luni – o situație mai gravă decât sporurile lor:

și înainte de-a arăta care e direcția care poate dezechilibra România, să ne folosim de un exemplu din trecutul suficient de apropiat încât să ni-l putem aminti:

între 2009 și 2011, la criza precedentă, economia privată – cea care ține tot statul în funcțiune, inclusiv salariile publice și pensiile – a pierdut 600.000 (șase sute de mii!) de locuri de muncă;

în anul 2010, în timp ce 600.000 de salariați din privat plecau acasă disperați, guvernul tăia 25% din salariile bugetarilor – sau, mai bine zis, îi plătea, indiferent cât de crâncenă era criza, cu ”numai” 75%; la stat s-au desființat doar posturile vacante;

din 2011, toate categoriile de bugetari au început să dea statul în judecată pentru tăierile de 25% și au și câștigat în instanțe;

astfel încât, când cei 600.000 de disperați care numai ei știu cum s-au descurcat singuri pe perioada crizei, au început să se întoarcă la lucru, ei deja nu mai lucrau pentru dezvoltarea României: lucrau pentru a le plăti ”reîntregirea salariilor” celor care avuseseră garantate joburile la stat și 75% din salariu;

în anii care au urmat, România – adică și cei 600.000 de salariați bucuroși că au reușit să se întoarcă la muncă – le-a plătit bugetarilor o ”reîntregire”, inclusiv revenirea sporurilor și inclusiv sporul de ”condiții vătămătoare”, în valoare de 16 miliarde. De euro;
și nu tu grevă, nu tu proteste, nu tu revolte în economia privată, în ciuda vitezei cu care ”la stat” se adunau la loc sporurile, privilegiile halucinate din justiție și structurile de forță, pensiile speciale, voucherele și alte beneficii străine de orice criteriu de performanță:
asta în timp ce salariul din privat era legat de productivitatea reală – aflată la jumătate din productivitatea medie a UE…

Da, viața extrauterină e vătămătoare – are suișuri și coborâșuri – nu-ți dă sporuri în crize și pensii speciale în coborâșurile economiei, mai ales când sunt plătite de alții care chiar sunt ”vătămați”.

Să mai spunem că în acea criză, deficitul bugetar maxim a fost de 9,1%; or, anul trecut, deficitul bugetar a fost de 9,3% tocmai din cauza finanțării salariilor și sporurilor și ”condițiilor vătămătoare” ale revoltaților de astăzi.

Acestea fiind spuse, să revenim la problema cu adevărat importantă de azi – mai importantă și mai gravă chiar decât cea a uriașului deficit bugetar care ne împinge spre junk-ul agențiilor de ratig:

din trimestrul 1 al 2024 și până în trimestrul 1 al 2025, piața muncii din România a pierdut 440.000 (patru sute patruzeci de mii) de oameni – covârșitor din economia privată! Asta în timp ce salariile personalului bugetar – beneficiar total al modului în care merge economia privată – au crescut cu iconștiență – (pentru detalii, UN LINK AICI);

200.000 au dispărut numai din industria prelucrătoare, vreo 30.000 din IT – restul din comerț, servicii, agricultură:

desigur, există explicații ale acestei scăderi bruște a gradului de ocupare – dar acesta e un subiect separat;

subiectul de azi este că suntem în situația în care, cu cât statul se agață mai mult de economia privată pentru a stoarce veniturile cu care să plătească salariile și pensiile, cu atât din economia privată ies mai mulți oameni și dispar nu știm unde.

Cât privește aceast nouă problemă de care sperăm că guvernul e conștient când își face calculele bugetare – a ieșirii din piață a 440.000 de oameni (producători de valoare adăugată, adică de salarii și contribuții – dar și consumatori ) – merită să facem două observații strategice:

1, Măsurile de reducere a deficitului bugetar trebuie luate rapid și brusc – iar acesta e cel mai bun moment:
a le lua în etape – pe luni sau chiar ani, prelungește starea de spirit negativă atât la nivel social (”nu se mai termină cu tăierile și scumpirile astea”), dar si la nivel economic, acolo unde incertitudinile privind măsurile fiscale și taxările, în loc să fie anulate prin decizii, sunt rostogolite de pe un anotimp pe altul.
Odată luate aceste măsuri, e esențial să se știe că, indiferent cât de greu e momentul, suntem pe drumul de redresare și mergem în sus.

2, Măsurile de echilibrare bugetară nu sunt valabile doar pentru anul 2025: guvernul și finanțele trebuie să-și facă socoteli si pe anii care urmează,
și, dată fiind coborârea economiei – citită în ieșirile masive din piața muncii – să nu ne face prea multe iluzii cu privire la păstrarea cotei de TVA: mă tem că ar fi prea frumos ca să fi adevărat și că ne îmbătăm cu apă rece. Noi. Iar pentru guvern, dincolo de banii pe care-i adună la buget, cota de TVA va însemna și creșterea unei inflații care și așa e prima din UE și e tot mai derutantă și mai nocivă pentru mediul de afaceri de la care așteaptă taxe.

Așa stau lucrurile în economia și în piața muncii reale, astea sunt condițiile vătămătoare pentru care lumea normală nu primește sporuri, pentru că se prezumă că fac parte din vicisitudinile vieții extrauterine. Iar cui i se pare că e greu, suntem o țară democratică: e liber să se întoarcă la intrauterin.