Regele Carol I trage cu pușca la bâlci

Colaboratorul revistei Historia, Sterian Pricope, mă roagă să-i
scriu prefața la noua sa carte Istorii neconvenționale din
Muscel. Din cîte înțeleg e vorba de volumul VIII dintr-o serie
intitulată titlul Istorii neconvenționale.

Potrivit
enciclopediilor, Muscel e un județ din perioada interbelică, întins
pe suprafața a două județe de azi, mai precis, pe două mari părți
din Argeș și Dîmbovița. Principalul oraș era capitala județului,
Cîmpulung, zis și Muscel. Oricît de bogată va fi fost viața în
interbelic și oricît de personalități vor fi fost muscelenii,
surprinde în cazul lui Sterian Pricope trei lucruri:

Consacrarea
vieții și activității asupra unui singur județ, cînd orice
istoric are la dispoziție toate județele țării și dacă ține
neapărat toate județele Lumii.
Nesecatul izvor
de întîmplări (cuprinse în opt volume) dintr-un singur județ,
fie acela și județul ce are drept capitală un oraș cu bulevardul
poreclit Pardon.
Convingerea că
un județ poate oferi întîmplări atît de interesante încît să
librăriile să primească și să vîndă nu mai puțin de opt
volume.

Grație Bibliotecii
digitale am descoperit două volume apărute în 1929 și 1931
intitulate Documente Putnene. Așa cum spune și titlul,
volumele cuprind documente privind Istoria Județului Putna. Au fost
întocmite de Aurel V. Sava, judecător de ședință la Tribunalul
Putna din Focșani. Primul volum beneficiază de o prefață semnată
de Nicolae Iorga. Istoricul comentează un document din carte și mai
ales apreciază munca judecătorului de pe plan local îndemnînd și
pe alți inși din diferite zone ale României să scotocească prin
arhive și să scoată la lumină documente privind istoria zonei.
Îndemnul lui Iorga a fost de mare folos autorului odată ce în
prefața la al doilea volum ține să menționeze:

„În seria de
volume cu documente privitoare la județul Putna, pe care nădăjduiesc
să le dau la lumină, apare astăzi cel de al doilea.

Un gînd
recunoscător se îndreaptă către profesorul Nicolae Iorga, care cu
îndemnul său generos a dirijat în această direcție pe un
nespecialist. Îi mulțumesc aci pentru acest îndemn, cît pentru
solicitudinea ce a arătat și celui dintîi volum și celui de
față.”

Sterian Pricope a
scris și publicat pînă acum 8 volume (îl consider pe cel de față
ca deja apărut) despre Istoriile neconvenționale din Muscel.
N-am nici o îndoială că va scrie și va publica și al nouălea
volum.

Să cred că la
următorul volum va scrie o prefață în care să-mi mulțumească,
pentru că îndemnurile din prefața mea de acum i-au dat avînt să
mai scrie și să mai publice încă un volum?

Cum să cred așa
ceva?

Și nu pentru că eu
nu sînt Nicolae Iorga, ci pentru că Sterian Pricope n-are nevoie,
pentru a duce mai departe proiectul, de nici un îndemn. Autori
precum cel din Focșani s-au consacrat unei întreprinderi care avea
nevoie de îndemnuri, pentru că însemna o trudă grea:

Să cauți documente
de arhivă aride, plicticoase, interesînd doar specialiștii.

Pentru mine lectura
celor două volume de Documente putnene, întreprinsă pentru
că era vorba de documente despre ținutul natal Vrancea, a fost un
chin.

Sterian Pricope nu
culege documente. El caută și culege, pentru a-le reda cititorului
fapte, evenimente, personaje, care țin de ceea ce aș numi Istoria –
marele prozator.

Titlurile
diferitelor bucăți vorbesc de la sine.

Iată cîteva:

Cum au stat
pentru prima dată față în față domnitorul Carol I și
muscelenii.
Cum a murit, la
Câmpulung, Emil Gârleanu.
Întâmplări
lumeşti la reşedinţa patriarhală de la Dragoslavele.

Din cîte se vede,
Muscelul e doar un motiv pentru a scrie despre Istoria la nivel
național.

Sub pretextul că
s-a petrecut la Cîmpulung Muscel sau că personajul e din Muscel,
Sterian Pricope scrie despre Carol
I, despre Emil Gârleanu, despre Miron Cristea, Patriarhul care a
făcut-o pe premierul lui Carol al II-lea, cînd el ar fi trebuit să
rămînă soldatul lui Hristos.

Punînd la lucru
documente, relatări din presă, mărturii, pasaje din cărți,
autorul întocmește practic o carte de proză. Din faptele,
evenimentele și personajele legate într-un fel sau într-altul de
Muscel, Sterian Pricope le alege doar pe cele interesante
publicistic, fie prin senzaționalismul lor, fie prin tîlcul lor,
fie prin caracterul lor literar.

Din călătoria lui
Carol I în Muscel în 1868 Sterian Pricope alege fapte pitorești,
descrise cu plăcere, dar fără a face caz de asta. Îl ajută în
această întreprindere și stilul festivist la care apelează
Monitorul oficial din care transcrie reportajele publicația
Progresul de la Iași, descoperită de Sterian Pricope în
Arhiva Bibliotecii Centrale Universitare Iași:

„Pe la orele 1
ziua, Măria Sa a binevoit a merge la bîlci, l-a vizitat tot şi a
cumpărat mai multe obiecte, între care o stofă frumoasă, pe care
o făcu dar bisericii Sfintei Treimi, ce este una din bisericile ce
au mijloacele cele mai puţine din Cîmpulung, două cruci, cinci
icoane de argint şi multe obiecte.”

Liderii politici de
azi ajunși în funcții înalte poposesc în turneele lor prin
locuri semnificative pentru electoratul din zonă. În cazul lui
Carol I echipa de comunicare, cum i s-ar spune azi, l-a sfătuit să
se oprească și la bîlci. În perioada respectivă un astfel de
popas dădea bine la Popor, bîlciul fiind un loc de mare atracție.

Pe parcursul unui
turneu liderul politic de azi trebuie să facă o serie de gesturi
electorale, zise și populiste, menite a dovedi că e de-al
Poporului. Carol I trage cu pușca la bîlci:

„După aceea
Măria Sa vizită expoziţiunea deosebitelor articole ce erau așezate
pentru expunere și îndată se începu tragerea la semn. I.S. fu cel
dintîi care a tras și puse glonțul în tablă la distanță de 400
pași; în urmă trase d. general Florescu și un mare număr de
locuitori țărani. Măria Sa Domnitorul a binevoit să asiste atît
la concurența plugurilor, cît și la tragerea în ţintă,
înconjurat de un public ca de 4000 spectatori.”

Cititind aceste text
marcat de ironia superioară a lui Sterian Pricope m-am amuzat și la
descrierea unuia dintre momentele de protocol des întîlnite pe
parcursul turnului regal:

Încingerea horei
sau sîrbei în fața Înaltului oaspete de către localnici în semn
de dragoste. Atmosfera pare desprinsă din Caragiale, poate și
pentru că descrierea ei e făcută în stilul Rică Venturiano de la
vremea respectivă:

„Măria Sa la 7
sosi în Rucăr, pe vîrful munţilor se aprinsese focul, satul și
faţa casei unde era Măria Sa se iluminase, muzici de lăutari
cîntau, hora se încinsese în mijlocul curții și la prînzul
Măriei Sale cei mai bătrîni și notabili rucăreni, cu primarul,
luară parte. Jocul ținu pînă la miezul nopţii. Munţii erau
luminaţi și din plămînii lor se auzea cîntarea cea duioasă a
buciumului care mîngîie pe român și-l umple de amintiri dulci şi
patriotice. Noaptea însă cu liniștea ei puse toate în tăcere
pînă a doua zi.”

Că e vorba de un
ochi de prozator care caută faptele și evenimentele pitorești ne
convinge și selectarea din presa vremii a unei întîmplări absurde
ivite pe parcursul aducerii la București, pentru a fi înmormîntat,
a trupului neînsuflețit al lui Emil Gârleanu. Ziarul Românul
din 24 iulie/ 6 august 1914, descoperit de Sterian Pricope în
arhivă, scrie următoarele:

„Automatismul
acesta specific românesc a făcut minuni şi cu prilejul morţii lui
Gârleanu. O pildă

Vagonul în care
se odihneau rămăşiţele pămînteşti ale regretatului scriitor
sosi pe peronul gării de nord. Cînd însă scriitorii s-au apropiat
de vagon şi au vrut să-l deschidă pentru a se începe slujba
divină, un conştiincios funcţionar al căilor ferate s-a apropiat
spunînd că coșciugul nu poate fi ridicat pînă ce nu se achită
«spesele de voiaj».

– Cum se poate,
domnule? S-a indignat un prozator. Sechestraţi mortul?

– Nu vă
supăraţi! – a răspuns integrul funcţionar. Aşa e regulamentul.
Mortul a sosit ramburs şi nu-l putem libera pînă nu se achită
rambursul. Aşa facem cu toate pachetele. Regulamentul e limpede:
dacă adresantul refuză să plătească rambursul, trimitem
transportul la magazie. Ş-apoi plăteşte şi magazinaj. E
regulament, nu vă supăraţi.

– Dar bine,
domnule, aici e vorba de un mort nu de un pachet cu brînză sau
ştofă! se amestecă un alt confrate.

– N-are a face.
Pentru noi e tot una. E ramburs, e pachet! Aşa e regulamentul!

Şi pînă ce d.
Galaction n-a dat 300 de lei, corpul lui Gârleanu nu s-a putut
ridica.”

Un alt criteriu de
selecție a faptelor și evenimentelor trimite la dictonul Nimic nou
sub soare. Sterian Pricope caută și descoperă în trecut situații
care trimit la Prezent. Eseul Cîmpulungul și Muscelul în presa
vremii decupează din presa vremii cazuri ce par desprinse din
postdecembrism. Ca de exemplu intrarea în funcțiune a pilelor în
procesul de despăgubire a moșierilor care au suferit de pe urma
Răscoalei din 1907:

„D-l Al.
Laurian, fiul ilustrului decedat Aug. Treboniu Laurian, a reclamat M.
S. Regelui nedreptatea cu care i-a prejudiciat dinastia Brătianu
prin faptul că d-nul Laurian a fost șters dupe lista despăgubirilor
ce a suferit la 1907, pe motiv că în județul Muscel nu au fost
răscoale și cînd pe lista despăgubirilor figurează și D-na Pia
Brătianu care are moșii în jud. Muscel. («Democraţia», 20 iunie
1909)”

Pe parcursul
călătoriei lui Carol I localnicii profită de vizită pentru a-i
cere Regelui să intervină în diferite chestiuni edilitare:

„După cum se
va vedea în continuare, Carol I a stat la Rucăr o zi și o noapte,
acolo unde i s-a cerut iarăși să construiască drum peste Carpați,
pentru care rucărenii i-au promis în schimb că îi vor ridica o
statuie.

Acordul lui Vodă
avea putere de poruncă, această cale de comunicație avînd să fie
construită în cîțiva ani, cu sprijinul armatei și al
specialiștilor aduși din occident.”

Decizia e luată pe
loc de Carol I.

Diferă asta de
deciziile luate de toți Ștabii postdecembriști ajunși în
diferite locuri din țară în care localnicii le pun în față
plîngeri?

Firește că nu.

Din Relatarea
oficiosului Sterian Pricope desprinde momentul în care primarul
Rucărului ridică problema într-o cuvîntare dominată de
firitiseli:

„Dar comuna
Rucăr nu se oprește numai întru a se felicita de a Măriei Voastre
bună-venire; ea cutează a-și permite ceva mai mult, cutează a vă
ruga umilit, Prea Înălțate Doamne, ca Măria Voastră, în
părintească solicitudine ce aveţi pentru prosperitatea Statului şi
a supuşilor Măriei Voastre, să binevoiţi a-i permite a ridica
puţin vălul mizeriilor sale, căci această comună, Prea Înălțate
Doamne, are mizerii!

Ei bine, mizeria
cea mai aprigă, sursa tuturor celorlalte mizerii care împedică
prosperitatea acestei comune este, Prea Înălțate Doamne, lipsa
absolută pentru dînsa de o cale de comunicaţie.

Bine-voiţi, Prea
Înălțate Doamne, a ne scoate din această mizerie! Binevoiți a
face să poată și comuna noastră, Rucăr, a comunica liber, ca
toate celelalte comune din țară! Binevoiţi a o dota cu o linie de
şosea, începînd din Cîmpulung, traversînd Rucărul, și de aici
înainte pînă la frontieră, pînă la punctul numit Giuvala, şi
comuna Rucărul împreună cu şase județe: Muscel, Argeș, Olt,
Teleorman, Romanați și Dolj, care n-au altă linie directă de
comunicație cu Braşovul, cu Austria, se vor grăbi a ridica Măriei
Voastre un mare monument și vor scrie pe dînsul cu litere de aur:
glorie şi recunoștință eternă bunului Domnitor, Carol I!

Ne place a spera,
Prea Înălțate Doamne, că umilita rugăciune îi va fi bine
primită de Înălțimea Voastră; ne place a spera că Măria
Voastră nu veţi voi a priva posteritatea de fericirea de a vă
binecuvînta, şi în această dulce speranță, cu un singur glas,
pornind din fundul inimilor noastre, zicem: Să trăiești, Măria
Ta! Să trăiască România!”

Măria Sa răspunse:

„Bunilor
locuitori, această mizerie cu ajutorul lui Dumnezeu, se va înlătura,
şi se va face şi acolo un drum de comunicaţiune spre uşurarea
voastră și folosul întreg al țării”.

Ținînd de genul
Istoria care face proză, cartea lui Sterian Pricope se citește cu
pasiunea pe care o pui în lectura unei cărți de proză.

Se înțelege că
pentru autor scrierea unei asemenea cărți nu e o corvoadă, ci o
plăcere. Plăcerea încercată de toți cei care creează. De aceea
spuneam că Sterian Pricope n-are nevoie de îndemnul nimănui pentru
a continua să se ocupe de Întîmplări neconvenționale din Muscel.
Pentru el e o plăcere să descopere și să scrie despre aspectele
pitorești ale Istoriei locale și mai ales ale istoriei naționale.

Mai multe pentru tine…