Cristian Grosu / Adevărata problemă a lui Bolojan – cazul Anastasiu, cei 200.000 și forcepsul reformei

Cazul vicepremierului Dragoș Anstasiu e pe cale să se închidă: NU exită altă soluție decât demisia sau demiterea, după ce au apărut dezvăluirile potrivit cărora ar fi mituit vreme de 8 ani o inspectoare a ANAF pentru a avea asigurată liniștea fiscală.

Ca afecte secundare sunt de remarcat – chiar cu o ironie amară – alinierile și reglările de conturi din zona Justiției, în speță DNA, unde lucrurile sunt deturnate dinspre calitatea de ”martor” versus calitatea de ”martor denunțător” și invers  a lui Dragoș Anastasiu, o încâlceală de ”subtilități” juridice în care păpușarii își trag picioare pe sub masă.

Dar povestea cu ”martor” versus ”martor denunțător”, precum și lipsa unei acuzații și condamnări sunt relevante numai pentru omul de afaceri Anastasiu:
căci pentru vicepremierul Anastasiu singurul lucru relevant este că Nu mai are ce căuta în guvern (problema nu e denunțul, ci mita), dacă chiar vrea ca reforma anunțată de Bolojan – și asumată de coaliție – să aibă șanse măcar minime să iasă.
O reformă – mai ales una dureroasă – are nevoie nu doar de măsuri inteligente, ci și de o masă critică de susținători, care să o rabde pe bază de ÎNCREDERE.
Nu știm acum de ce serviciile de informații nu l-au atenționat pe premier că Dragoș Anastasiu are în bagaj bomba cu ceas care îi poate spulbera credibilitatea.

Dar ”dosarul Anastasiu” e doar racheta de semnalizare care transmite ordinul de ”salt înainte” pentru trupele din politică, economia clientelară și serviciile de informații interesate să Nu reușească reforma, trupe care s-au mobilizat în ultima lună și care și-au făcut strategii și planuri de asalt:

a anunța cu surle și trâmbițe că se intră peste companiile de stat – acolo unde e fură, prin tot felul de metode, zeci de miliarde anual – sau că se intră peste programul Saligny sau PNDL – unde se cumpără voturi cu alte zeci de miliarde – înseamnă a intra în măruntaiele statului român profund clientelar, a închide fluxuri de bani de zeci de miliarde, a deturna politici strategice de pe orbite dubioase (uneori cu caracter geopolitic),  adică a anula însăși rațiunea pentru care mulți dintre cei pe care-i vedem la televizor au intrat în politică: îmbogățirea pe baza accesului politic la resursele economice.

Dragoș Anastasiu ar fi urmat – cel puțin teoretic (că și astea se negociază în culisele României) – să face aceste lucruri. Or, ”reacțiuea” l-a fumat în câteva săptămâni, căci chiar a avut și cu ce.

Cazul său reprezintă prima ripostă serioasă a ”sistemului” împotriva reformei – și un avertisment pentru oricine ar putea periclita amalgamul de interese ale Strukturilor care conduc România – și abia asta e problema premierului Ilie Bolojan. Nu a Ilie Bolojan pur și simplu, sau a fostului primar și președinte de CJ Ilie Bolojan, ci a premierului:

programul Saligny a fost pus pe hold Nu pentru că s-ar mai putea găsi bani pentru a fi continuate și proiectele inutile sau cele care nu sunt prioritare (dealtfel, vicepremierul Tanczos Barna a si spus că programul va fi de câți bani avem), ci pentru a fi timp de negociere: nu numai pe proiecte, ci si pe primării, adică pe primari, adică pe partide – eventual vom vedea ce și cum se negociază rectificarea bugetară de luna viitoare ;

despre reorganizarea dministrativă încă nu se vorbeste – comasări de comune și readucerea în litera și spiritul legii a numărului de locuitori (contibuabili, adică), ci se umblă cu mănuși și tocmai se improvizează;

redesenarea sistemului și infrastructurii de educație și readucerea în logică a legăturii dintre performanță și bani, din Educație, deja a mobilizat, instruit și trimis pe front contestatarii reformei ;

în Sănătate încă nu avem  un scandal, dar asta pentru că încă nu s-a ajuns la problemele sensibile ale sistemului (cum sunt medicamentele, decontările, relația stat-privat etc, etc).

În urmă cu vreo 2-3 ani, Valeriu Nicolae publica – pare-mi-se că în Libertatea – un serial despre banii pe care demnitari, înalți funcționari, membri ai familiilor acestora sau pur si simplu amante, îi luau din CA-uri, posturi de decizie sensibilă, sinecuri de tot felul, în aparatul nostru de partide și de stat. După 7-8 episoade am încetat să mai citesc: chiar și după peste 30 de ani de presă în care le-a văzut pe toate, ficatul îmi ceda de indignare. Pentru că eu vedeam nu doar niște rude puse în niște job-uri la stat cu salarii mari: ci, mai ales, încrengăturile pe care acei oameni trebuiau să le întrețină cu contracte, bani, comisioan, licitații etc, etc.

”Sun circa 200.000 de oameni care storc țara asta, cam atât are Sistemul. Lucrurile se vor schimba numai atunci când numărul celor care înțeleg asta și sunt dispuși să treacă la acțiune va fi mai mare de 200.000” – îmi spunea, în urmă cu niste ani, un om de afaceri care cunoștea foarte bine măruntaiele statului.

Problema e că ”cei 200.000” au un ”consiliu de administrație” care e la butoanele esențiale, și cu acești 200.000 trebuie să se lupte premierul Ilie Bolojan și președintele Nicușor Dan dacă vor să reușească reforma, iar aceasta să nu se rezume doar la creșterile de taxe de până acum pentru noi, ceilalți de până la 20 de milioane.
Mai ales că o bună parte din cei 200.000 fac parte din partidele sau grupările care-i sprijină politic pe cei doi.

Colac peste pupăză, a fost arestat și Plahotniuc în Grecia, fugit de 6 ani, dar prins acum, taman în buza alegerilor din Moldova. Panica în anumite structuri de la București e mai mare chiar decât la Chișinău, unde apele pro- și contra-Rusiei sunt clare. La noi, Plahotniuc tocmai ce obținuse prelungirea (în lipsă) a documentelor de identitate, deși era dat în urmărire internațională… :

cam asta e problema: nu știm la această oră cât de extinsă e ”partida rusă” din România, știm, însă, că nu doarme și nu va dormi niciodată: ea înseamnă miliarde și zeci de miliarde.

Revenind la scandalul mitei vicepremierului – în cazul că Dragoș Anastasiu nu demisionează, premierul Bolojan trebuie să-l demită: o reformă – mai ales una dureroasă – are nevoie nu doar de măsuri inteligente, ci și de o masă critică de susținători, care să o rabde pe bază de încredere. Iar tăcerea de până acum a primului ministru arată cât de complicată e ecuația din culise – trebuie să găsescă un om nou, neșantajabil și fără schelete adunate de-a lungul anilor, dar totodată și competent și curajos – și nu știm acum cine i-l poate livra.

”Reacțiunea” a tras primele ei salve: firesc ar fi acum să vedem următoarea mutare a lui Bolojan.

Btw: Lucru absolut neobișnuit, la păstrarea ratingului de țară, Fitch face o observație bizară, în sensul că e brutal de politică: măsurile de consolidare fiscală și de reechilibrare financiară  vor fi în primejdie după anul 2026, când va avea loc rotativa la guvern.
Ala e momentul în care, cu reforma ieșită pe jumătate, s-ar putea să se rupă forcepsul.

(Citiți și: ”Cristian Grosu / Condiția vătămătoare a vieții extrauterine: cifrele care arată unde e adevărata problemă a economiei și bugetului. Și 2 chestiuni de strategie”)

***