Bătălia a fost câștigată, dar cu ce preț? 7 victorii a la Pyrrhus consemnate de istorie

Secole
de istorie militară ne-au oferit numeroase exemple de victorii
obținute cu mari sacrificii, care au avut puține avantaje față de
o înfrângere. Aceste triumfuri au fost adesea însoțite de
pierderi uriașe de vieți omenești sau nu au contribuit deloc din
punct de vedere strategic la succesul final.

Site-ul The
Archive a realizat o listă de 7 victorii a la Pyrrhus, în care
bătălia a fost câștigată, dar războiul a fost în final
pierdut.

Bătălia de la Asculum

Termenul de „victorie a la Pyrrhus” a apărut pentru prima
dată după un război purtat acum peste 2.000 de ani între romani
și grecii Epir, o regiune ce cuprindea nordul Greciei și sudul
Albaniei. Conduși de regele Pyrrhus, grecii au câștigat prima
bătălie împotriva Romei, precum și fatidica bătălie de la
Asculum, unde au fost victorioși, dar au suferit pierderi extreme.
Legenda spune că după această victorie, Pyrrhus ar fi spus: „Dacă
vom mai câștiga încă o bătălie împotriva romanilor, vom fi
complet distruși”.

Pierderile suferite de armata lui Pyrrhus în cel două victorii
au însemnat că romanii au putut câștiga decisiv a treia bătălie
datorită superiorității numerice, punând capăt războiului
și dând naștere unei expresii noi: victoria a la Pyrrhus.

Bătălia de la Chancellorsville

Bătălia de la Chancellorsville (© Wikimedia Commons)

Bătălia de la Chancellorsville, din timpul Războiului Civil
American, l-a văzut pe generalul confederat Robert E. Lee
împărțindu-și armata, deja mai mică, pentru a respinge cu succes
Armata Uniunii – un pariu extrem de îndrăzneț care inițial a dat
roade. Totuși, în timp ce urmărea trupele Uniunii aflate în
retragere, generalul „Stonewall” Jackson a fost ucis accidental,
adăugându-se pierderii deja devastatoare de 13.000 de soldați.
Ulterior, Lee a încercat să treacă la ofensivă prin invadarea
Pennsylvaniei, iar înfrângerea care a urmat, la bătălia
de la Gettysburg, a slăbit grav Confederația și a înclinat
definitiv războiul în favoarea Uniunii.

Bătălia de la Borodino

Bătălia de la Borodino, de Louis-François Lejeune (© Château de Versailles / Wikimedia Commons)

Napoleon Bonaparte, considerat unul dintre cei mai mari generali
din toate timpurile, a avut de suferit în urma victoriei sale la
bătălia
de la Borodino, în timpul invaziei Rusiei din 1812. Napoleon
ajunsese în apropierea orașului Borodino, nu departe de Moscova, și
a decis că era necesar un atac frontal total pentru a se asigura că
forțele ruse nu se pot retrage în siguranță. A urmat o bătălie
sângeroasă și plină de fum, iar Napoleon nu a realizat că, dacă
ar fi angajat întreaga forță a armatei sale, i-ar fi putut copleși
cu ușurință pe ruși; în schimb, a obținut o victorie limitată,
atunci când armata rusă, epuizată, s-a retras, permițându-i lui
Napoleon să intre în Moscova fără opoziție.

Cu toate acestea, deși francezii au ocupat Moscova, guvernul rus
a refuzat să cedeze cererilor lui Napoleon, iar împăratul nu dorea
să rămână pentru una dintre faimoasele ierni rusești. El a
ordonat armatei sale să se retragă, dar drumul le-a fost blocat de
armata rusă supraviețuitoare. Până la întoarcerea lui Napoleon
în Franța, patru cincimi din armata sa fuseseră nimicite.

Asediul orașului Ostend

Asediul orașului Ostend. Pictură de Peter Snayers (© Museum Prinsenhof Delft / Wikimedia Commons)

Războiul de Optzeci de Ani a fost o revoltă olandeză împotriva
dominației spaniole a Habsburgilor, care s-a intensificat atunci
când Anglia a intrat în conflict pentru a lupta împotriva Spaniei.
Spania a vizat portul Ostend și a petrecut trei ani asediind orașul,
dorind cu disperare să îi priveze pe olandezi și englezi de un
oraș-cheie din punct de vedere strategic. Spania a reușit în cele
din urmă să cucerească Ostendul, dar, până atunci, olandezii își
extinseseră teritoriile și capturaseră chiar un alt oraș-port,
făcând ca victoria spaniolă asupra unui Ostend aproape complet
distrus să fie, în mare parte, lipsită de sens.

Războiul s-a încheiat într-un impas, iar Spania a intrat în
faliment trei ani mai târziu, în mare parte din cauza costurilor
suportate în timpul asediului Ostendului. După faliment a urmat un
armistițiu, care a permis Republicii Olandeze să obțină, în
esență, independența.

Bătălia de la Insulele Santa Cruz

Bătălia de la Insulele Santa Cruz (© Naval History & Heritage Command / Wikimedia Commons)

Campania din Guadalcanal a reprezentat un punct de cotitură major
în teatrul de operațiuni din Pacific al celui de-al Doilea Război
Mondial, fiind prima confruntare majoră între forțele terestre
aliate și Imperiul Japoniei. Aliații cuceriseră insula
Guadalcanal, dar se aflau într-un impas de o lună, când forțele
japoneze au încercat să îi alunge printr-o ofensivă terestră
majoră. În timp ce trupele de uscat atacau aerodromul Henderson
Field, portavioanele și aviația navală au intrat în luptă la
nord de Insulele Santa Cruz.

Lupta s-a încheiat cu o retragere americană, un portavion fiind
scufundat și un altul grav avariat. Cu toate acestea, japonezii nu
au reușit să cucerească Henderson Field și au pierdut numeroase
echipaje aeriene veterane și aeronave care erau imposibil de
înlocuit. În ciuda avantajului inițial obținut prin victorie,
Marina Imperială Japoneză avea să slăbească și, în cele din
urmă, să piardă teatrul de operațiuni din Pacific și războiul
în ansamblu.

Bătălia de la Bunker Hill

Bătălia de la Bunker Hill (© Museum of Fine Arts Boston / Wikimedia Commons)

Prima bătălie de amploare a Revoluției Americane a început
atunci când 1.000 de membri ai miliției coloniale au înfruntat
Armata Britanică, superioară ca instruire și având de peste două
ori mai mulți oameni, în Peninsula Bostonului. După ce au respins
primele două atacuri britanice, americanii au rămas fără muniție
și au fost nevoiți să se retragă, suferind aproximativ 400 de
pierderi, comparativ cu cele 1.000 ale „Cămășilor Roșii”,
inclusiv mulți ofițeri. Costul victoriei
de la Bunker Hill a determinat armata britanică să adopte o
abordare mai prudentă, abandonând planurile de extindere și
permițând armatei rebele să crească în putere și sprijin
public.

Bătălia de la Szigetvár

Bătălia de la Szigetvár, pictură de Bertalan Székely (© Déri Museum / Wikimedia Commons)

Sultanul Suleiman Magnificul a condus asediul fortăreței
maghiare Szigetvár în timpul războiului din 1566, având ca
obiectiv final cucerirea Vienei. Aproximativ 100.000 de soldați
otomani au încercuit fortăreața, apărată de circa 3.000 de
croați și unguri. După săptămâni de bombardamente de artilerie
menite să slăbească apărarea fortăreței, mai multe asalturi
asupra Szigetvárului nu au adus decât pierderi grele pentru
otomani.

După 33 de zile, asediul s-a încheiat, dar cu un cost extrem
pentru otomani. Apărarea îndârjită, precum și o epidemie de
dizenterie, au provocat moartea a până la 30.000 de soldați
otomani, inclusiv
a lui Suleiman. Invazia otomană a Europei a fost întârziată
și, în cele din urmă, oprită. Suleiman Magnificul nu avea să mai
vadă niciodată Viena.

_{Foto sus: Campania lui Pyrrhus împotriva romanilor (©
Wikimedia
Commons)}

Mai multe pentru tine…