Sărbătorile românilor în vremea Marii Crize Economice: „Am trăit un Crăciun plin de tristețe și griji”
România anilor 1931-1932
a
fost lovită din plin de
Marea
Criză Economică. Faimoasele
„curbe de sacrificiu” nu au făcut decât să adâncească
suferința românilor.
La
29 decembrie 1931, ziarul Dimineața descria cum au trăit românii
un Crăciun „plin de tristețe și griji”, în vremuri „grele
cum n-au fost niciodată”.
„Am
trăit un Crăciun plin de tristețe și griji. Trist, pentru că
vremurile sunt grele cum n-au fost niciodată. Din multe case a
lipsit porcul tradițional, pomul de Crăciun și mai ales darurile.
Gerul aspru, care ca printr-un făcut a mai sporit jalea în atâtea
case fără foc, a umplut măsura. Iar perspectivele de viitor nu ne
îmbie deloc. În loc de zile de veselie și de petrecere, fiecare
din noi a avut nopți de insomnie: mizeria economică își arată
tot mai impresionantă spectrul. Sunt atâția care nu știu ce le va
aduce anul ce vine – reduceri de salarii, concedieri, necazuri. De
aceea, gândul nimănui n-a stat la petrecere și la voioșie…
(…) Și totuși trebuie să ne trăim viața. Legile naturii
poruncesc să îndeplinim un rost aici pe pământ și trebuie să le
respectăm. Să ne resemnăm cu adânca filozofie populară a tuturor
timpurilor, a filozofiei încercată de întâmplările veacurilor,
că „după ploaie vine iar senin”. Soarta a hărăzit generației
noastre sacrificii mari și grele, de toate felurile. Dar odată tot
trebuie să se sfârșească cu răul și să mai vedem și noi zile
bune. O să mai îndurăm nevoi și griji – dar nimeni nu are
dreptul să piardă încrederea în viitor”,
scria Ziarul Dimineața,
conform Institutului
de Studii Sud-Est Europene.
„Curbele
de sacrificiu”
Mari
datorii externe erau scadente în 1931 și 1932, cu imposibilitatea
de plată datorită lipsei de valută în urma scăderii valorice a
exportului. Prăbușirea marii bănci vieneze „Kredit Ansthalt”,
în mai 1931, a avut ca urmare prăbușirea a trei dintre cele mai
mari bănci din România și anume: Banca Generală a României,
Banca Berkovitz și Banca Marmorosch- Blank, cu toate încercările
statului de a le sprijini.
S-a
ajuns la o asemenea situație financiară încât nici guvernul
Iorga-Argetoianu nu-și mai putea plăti înalții funcționari.
Edificatoare, în acest sens, este scrisoarea subsecretarului de stat
al minorităților naționale, Rudolf Brandsch, către N. Iorga, în
care declara că nu mai poate lucra din cauza lipsei de fonduri, în
fiecare zi cheltuind din buzunarul său 5-600 lei.
În
ceea ce privește venitul național acesta scade foarte mult, de la
195,9 miliarde lei în 1929, la 110,6 miliarde lei în 1931. Venitul
național pe cap de locuitor după plata impozitelor era de numai
4.215 lei în 1931, față de 8.820 lei în 1929.
Într-un
raport secret către regele Carol al II-lea, din 9 septembrie 1931,
se menționa adânca îngrijorare a tuturor categoriilor sociale față
de cursul pe care-l luau evenimentele datorită crizei economice:
„Criza a luat proporții de așa natură încât tranzacțiile ce
se fac sunt minime și se efectuează cu cea mai mare prudență”.
Întreagă
această situație deosebit de gravă, a silit guvernul să ia unele
măsuri total impopulare. De exemplu, a fost interzisă numirea de
noi funcționari la serviciile statului. Astfel, printr-o adresă a
Min. de Finanțe, înaintată lui N. Iorga, la 29 octombrie 1931, se
cerea ca „să nu se facă nici un adaos de personal, sau creieri de
posturi noi” și „să se oprească orice avansare de funcționari
în posturile vacante, precum și orice numiri de noi funcționari
fără o aprobare specială a Ministerului de Finanțe”.
O
altă măsură nepopulară luată de guvern, a fost aplicarea celei
de-a doua „curbe de sacrificiu”. În acest sens, la cererea lui
Charles Rist, guvernul va reduce salariile și pensiile cu încă
15%. În același timp, prin această măsură se pensiona forțat și
se concedia din întreprinderile statului un procent de 30% din
numărul muncitorilor și funcționarilor.
Neachitarea
timp de câteva luni a salariilor unor categorii de intelectuali și
funcționari, a constituit o altă cauză a nepopularității
guvernului Iorga-Argetoianu. Acest fapt reiese și din discursul
deputatului I. Atanasiu, care, la 1 iulie 1931, expunea în fața
Adunării Deputățiilor situația gravă din jud. Dâmbovița, unde
„învățătorii nu și-au primit salariile din mai, iar preoții
din februarie același an. Învățătorii care sunt salariați
destul de modest și nu pot avea alte venituri, intră azi în a
treia lună fără să-și primească aceste salarii”.
Reduceri
pe toată linia
Tot
în categoria măsurilor menite să despovăreze bugetul a fost și
hotărârea guvernului ca plata salariilor învățătorilor să se
facă „cu jumătate salar din bugetul Ministerului respectiv, iar
cealaltă jumătate din bugetul comunelor și județelor”, măsură
ce a stârnit vii proteste din partea acestei categorii sociale.
Într-un
memoriu adresat de membrii cercului cultural „GLOROVA” din
județul Mehedinți se specifica faptul că „a ne lăsa pe seama
comunelor și județelor înseamnă a ne întoarce cu 30 de ani în
urmă când învățătorii erau la capriciul primarului incult”,
adăugând că de fapt „primăriile nu pot face față nici micilor
nevoi de gospodărire locală, nu-și pot achita nici micile salarii
ale funcționarilor comunali, necum să mai suporte și plata
corpului didactic”.
Situația
țărănimii devenise dezastruoasă, „90% din țărănime nu mai
are nici un ban, nici sămânță, nici nutreț. O nemulțumire fără
seamăn mocnește în țară împotriva Domnilor și a orășenilor
împotriva stăpânirii”. Zeci de asemenea memorii și apeluri
soseau pe adresa guvernului, în timp ce numeroși parlamentari, de
la tribuna forului legislativ al țării, se făceau ecoul acestor
suferințe.
Astfel,
senatorul de Storojineț, T. Stanciu Săveanu, într-un discurs din
17 ianuarie 1932, sublinia faptul că „azi nu mai au ce scoate la
vânzare pentru ca să-și cumpere pâinea cea de toate zilele. Pe la
sute de familii nu găsești în casă nici un ban, nici un grăunte.
În această situație se găsesc cei cu pământ și cei fără”,
iar senatorul Ioan Rusu Abrudeanu, completa: „Mintea țăranului
stă în loc și nu mai știe ce să facă, când pe prețul unui
vițel abia își poate cumpăra o pereche de opinci, pe un purcel
patru cutii de chibrituri, iar o vacă nu prețuiește mai mult de 10
kg de zahăr”.
Aceeași
situație critică se înregistra și la nivelul armatei, unde
bugetul a suferit serioase amputări. S-a ajuns atât de departe
încât „soldații vor fi obligați să umble într-o singură
cămașă, (…) s-au suprimat medicamentele fără să-și dea seama
(se referă la Argetoianu – n.a.) de consecințele pe care le are
asupra viitorului țării această suprimare a medicamentelor și
neîngrijirii soldaților”.
Reducerea
pensiilor
mari
cu 12-15% și a celor mici cu 45-60%, ca urmare a aplicării curbei
de sacrificiu, a contribuit la agravarea situației acestei categorii
de oameni. Numeroase proteste ale pensionarilor încercau să stopeze
adoptarea unei asemenea măsuri antisociale. „Pensionarii civili
din Buzău cu sufletele îndurerate și îngrozite de spectrul
foametei la care ne condamnă reducerea cu peste 40% a actualelor
pensii neîndestulătoare, proiectată prin Jurnalul Consiliului de
Miniștri din 4 ianuarie, 1932, protestează”.
Proteste
asemănătoare au înaintat și Asociația pensionarilor din
Constanța, Craiova, Vâlcea, Sinaia, pensionarii CFR ș.a, toate
reliefând dramatismul situației în care se aflau și nemulțumirile
lor față de politica economică și financiară a guvernului Iorga
– Argetoianu. Pe aceeași linie, au fost luate măsuri de interzicere
a reangajării funcționarilor pensionați, pentru „a se putea
exila ca pensionarii care totuși au venit oarecare să facă
concurență onor nenorociți, adesea adesea lipsiți de
mijloace”.
Sursa
foto: Dimineața, 25 decembrie 1925
Mai multe pentru tine…
