Cristian Grosu / Noua tranziție istorică (geo)economică a României și mizele ei (geo)politice. Războiul din subteranele României și 2 PS-uri

În aceste zile din primăvara lui 2026, se desfășoară, chiar sub ochii noștri, una din cele mai disruptive reașezări geoeconomice din regiunea României. Efectele sunt radicale, iar ele nu vizează numai economia, ci și scena politică si grupurile de interese economice locale din serviciile de informații.
Riscul este ca, în locul unei strategii naționale de abordare a acestrui moment, să asistăm la un război intern între grupurile de interese care, în tentativa de-a câștiga, subminează interesul României.

Reașezarea geoeconomică e rezultatul reașezării geopolitice care vizează zona dintre Uniunea Europeană, Asia și Orientul Mijlociu:

SUA tocmai mută falia dintre Occident și Asia de pe aliamentul Polonia – România – Bulgaria – Grecia, pe un altul mai spre est: Polonia – Ucraina – Marea Neagră – Turcia – Asia Centrală.

În noua configurație geopolitică globală, Orientul Mijlociu se va afla sub influența Occidentală: neutralizarea Iranului, eliminarea proxy-urilor prin care Teheranul islamist a aprins și întreținut incendiile în regiune (Hezbolach, Hamas și Houthi), precum  și pacificarea zonei prin tratatele de bună vecinătate și cooperare dintre Israel și statele musulmane vor transforma în următorii 5 ani Orientul Mijlociu dintr-una din cele mai incandescente zone ale lumii, într-una previzibilă:

În paralel cu clarificatrea apelor geopolitice dintre Occident și Asia ruso-chineză, are loc așezarea și apoi consolidarea mizei economice, menite să determine statele să se gândească de două ori înainte de-a porni un război.

Gardianul militar al zonei va fi Turcia, cu ieșire la Marea Neagră, la Marea Mediterană și la Asia Centrală.

SUA vor prelua ”garda” economică în Estul Mediteranei.

Iar România se află pe această nouă falie geoeconomică – cu efecte pe toate structurile care țin de centrul de putere de la București:
turbionul de interese economice ale marilor puteri economice din UE, ale SUA și ale marilor state din regiune.

Interesele grupurilor politice de la București, ale grupurilor economice de la București și interesele României

România se află în acest moment în calea marilor finanțări și a fluviilor de bani care vizează regiunea noastră în această consolidare geoeconomică a zonei.

Astfel încât marile contracte vizând înarmarea avampostului occidental în fața noului aliniament asiatic, precum și cele vizând energia care va alimenta dinspre est Uniunea Europeană, sunt contracte (geo)politice:
Chestiunile precum ”licitatii”, sau ”cea mai bună ofertă”, sau… etc, sunt ”prostii” – ele seamănă cumva – la un mod mai rafinat și mai evoluat decât acum 15 ani – cu contractul EADS (Franța-Germania) de securizare a frontierlor României.

Dar miza geoeconomică e nu numai una geopolitică, ci și una pur politică: politică în sensul în care România trebuie să lupte obsesiv pentru atașamentul față de democrația liberală e piață a occidentului și efortul de a nu aluneca în iliberalism.

Dacă ar fi să facem o listă cu marile interese geoeconomice care presează acum România, ar trebui să fim atenti la următoarele:

SUA: Interese energetice pentru monetizarea poziției geo-economice de la estul Mediteranei. Plus interese privind armamentul și oferta de securitate fără de care niciun stat UE nu s-ar descurca în acest moment în fața unui conflict militar.

Turcia: investițiile Turciei în România au evoluat accelerat în ultimii 5 ani și vor evolua în continuare cu aceeași viteză.
Turcia e principalul partener comercial non-european al României, dar mai interesante sunt investițiile de până acum: de la Ford Otosan, la Otokar (militar – face în România blindatele ușoare pentru armata României), la KoçZer (lanțuri de aprovizionare care lansează din România spre celelalte state UE produsele turcești), și până la Arctic-Beko (una din cele mai mari investiții industriale turcești în România). Mai interesante decât investițiile de până acum vor fi, cel mai probabil, cele viitoare.

Grecia: deși pare puțin bizar, Grecia devine, pe zi ce trece, unul din cei mai influenți jucători în regiune, și cu un picior ferm de pus în economia României, tocmai pentru că Grecia devine un cap de pod al SUA în ecuația geoconomică din estul Mediteranei.

Avem aici deja gigantul PPC pe energie și se pregăteștea uriașa afacere a coridorului vertical de gaze pentru GNL-ul american adus în porturile de la Mediterana. În plus, se pregătesc investiții grecești în România, în sfera digitală, prin companii de investiții cu alonjă globală.

Important: Grecia se pregătește de o vizită la Atena a lui Donald Trump în luna iulie – ceea ce ne arată cât de importantă pentru SUA e miza din estul Mării Mediterane.

Atenție, Ucraina: țara aflată între UE (inclusiv România) și Rusia e nu doar prima forță militară de pe falia UE-Asia ruso-chineză, ci și un mare jucător economic, fapt care și determină leadershipul european să fie prudent când vorbește de aderarea Ucrainei la UE, care va avea un caracter disruptiv încă imposibil de cuantificat.

Așa numiții ”moguli” ucranieni au deja România pe radar, iar contractele de achiziții vor fi legate, cu siguranță, de maniera în care România va primi și ea o felie din reconstrucția (în mai puțin de 2 ani) a Ucrainei. Nemaivorbind de industria dronelor – de mare interes atât pentru UE cât și pentru România.

Germania – Franța: am lăsat la final cele două puteri economice. Cele aproape 19 miliarde de euro din programul SAFE au fost pentru România un nesperat balon de oxigen nu numai pentru înarmare, ci si pentru realizarea autostrăzilor cu dublă utilitate (fără banii ăștia, cine știe când am fi avut o autostradă Constanța – Siret, spre Marea Baltică).
Banii sunt, însă, cum era de așteptat, condiționați de achiziția de echipamente militare din statele UE, sau de parteneriate industriale prin contracte de offset, astfel încât nu doar să cumpărăm, ci să și producem.

Rhainmetall din Germania are deja o talpă fermă producă în piața românească, dar la un moment dat va fi important să fie implicate și firmele franțuzești: Franța asigură comandamentul NATO la Marea Neagră – si e important ca, cel puțin deocamdată, să fie tratată măcar cum e tratată Turcia.

*

Avem, deci, de navigat, din punct de vedere economic, nu printre Scila și Caribda a anticilor navigatori greci, ci printre mai multe rânduri de sânci care se ciocnesc între ele:

UE și industria ei de armament și energie,
SUA și industria ei de energie și armament,
Turcia și industriile ei prin care să-și pompeze produsele în piața UE,
Germania și Franța – și industriile lor de armament și energie,
Grecia – cu componenta pe energie proiectată dinspre sudul spre nordul flancului estic.
Ucraina, care are nevoie de niște state prin care să intre economic, de facto, în UE, chiar înainte de intrarea formală.

Provocarea e atât de mare, încât ea se asemănă ca miză cu cea de la începutul anilor 90, când aveam de ales între ”comunismul cu față umană” și capitalismul liberal de piață:
e noua tranziție, care pleacă de la premisa că, acum, după 35 de ani, suntem un stat democratic capitalist de piață matur.

Matur?

Pericolul pentru România – și problema României: un plan în CSAT, ca să avem o pozitie pro-românească, nu o încăierare între grupurile de interese  

Ecuația geoeconomică de mai sus accelerează atât de repede spre rezultat, încât e explicabil (NU și acceptabil) de ce grupările economice dintre politică, serviciile de informații și ecosistemul de business au înnebunit pur și simplu, și sunt în stare să dea foc la țară numai ca spuza să fie trasă spre o direcție sau alta.

Din acest punct de vedere, cei care decid, sau care influențează decizia (la fel de importanți), se împart în trei categorii:

-, cei care acționează în direcția occidentală navigând pe baza înțelegerii situației, prin acest grup de interese geoeconomice, și urmăresc interesele României
-, trădătorii – ”cozile de topor” care urmăresc doar interesele de grup din România (”să ia foc țara, să deraieze spre iliberalism, democrația occidentală e o prostie, noi suntem acum, aici”) și acționează ca atare, pentru a submina și a drena interesele companiilor românești într-o direcție sau alta. Ei se aliniază, îndeobște, cu interesele de grup externe, cărora le acordă prioritate împotriva intereselor companiilor românești.
-, cei care nu înțeleg, dar se înregimentează într-o tabără sau alta – ”idioții utili” în termenul consacrat în accepțiunea celor care, concepând strategii de comunicare, contează foarte mult pe zona proștilor necesari pentru crearea atmosferei în societate.

Riscul cel mare pentru România în acest moment este ca ea să nu aibă o strategie compactă pentru abordarea unei ecuații atât de complexe precum cea descrisă mai sus:

În acest caz, marea problemă a României va fi că, în loc să aplice un concept unitar și toată lumea să se concentreze pe un proiect geoeconomic de țară, să asistăm la un război între grupuruile de interese economice românești susținute de zecile de facțiuni în care s-au organizat serviciile de informații – cu boicotări, sabotateje legislative, subminare a deciziilor formale, ba chiar și arestări făcute pe scena politică opacă de sub scena politică oficială.

Încheiem prima tranziție economică a României aflându-ne pe ultimul loc în UE la principalii indicatori de echilibru economic (de la indicatorii spectaculosi la deficitul bugetar, deficitul de cont curent, deficitul comercial, inflație – la cei privind educația, mortalitatea, investițiile etc etc):
Oare la fel de șifonați o să ieșim și după această cea de a doua tranziție?

PS1:
Unde suntem noi, capitalul autohton al României, în această ecuație în care se rescrie economia națională pentru următoarele decenii?
Asta vrem să punem pe masă la conferința pe tema Capitalului Autohton și trecerea le nivelul următor, pe care o facem în 26 mai, la Senatul României. Sperăm să aflăm, acolo, și cum a făcut Polonia de a avansat atât de mult, de la economistul-șef al Băncii de Dezvoltare a Poloniei, care ni se va alătura online.

PS2:
Criza politică din România din acest moment e, de fapt, criza politică din subteranele scenei politice oficiale românești – subterane preocupate mai degrabă spre interese economice de grup.
Astfel că e de presupus ca la prima întâlnire cu liderii politici pe care o va avea președintele Dan să fie una a intențiilor și cererilor reale ale partidelor (adică a grupurilor care le animă), nu bazaconiile politicianiste pe care le auzim la televizor. Reacțiile din weekend ale șefilor Romarm ne previn asupra mizei reale a ”crizei politice”.

PS3:
Nu era prevăzut acest PS, dar e important: România trebuie să fie atentă ca, în acest melanj de interese geoeconomice, să nu ia și cine știe ce sifilis iliberal de la unii parteneri

(Citiți și: ”Cristian Grosu / România, UE și o diversiune periculoasă: ”pro-european” vs. ”pro-occidentală””)

(Citiți și: ”Miza crizei politice de dinainte de rotativa din 2027: Fluviile de miliarde care vor intra în România în următorii ani și care se negociază chiar acum: înzestrarea militară, energia și gazele americane, minerale critice și cireașa Anghel Saligny”)

(Citiți și: ”Cristian Grosu / În 5 mai 2026 s-au terminat alegerile din 2024 – ce urmează după ele. Mic ghid al antreprenorului mare”)

***