Mugur Isărescu – răspunsuri la întrebările momentului. Mesaj pentru viitorul executiv – Guvernatorul nu sprijină ideea unui premier tehnocrat

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a avertizat, marți, că instabilitatea politică prelungită și orice relaxare fiscală — reducere de TVA, indexare de pensii sau scădere de impozite — ar putea forța piețele să impună o ajustare mult mai dureroasă decât cea în curs.
El a precizat că România nu se află în pericol de încetare a plăților și că rezervele internaționale sunt la un nivel adecvat, respingând scenariile catastrofice vehiculate în spațiul public.
După Raportul asupra inflației, guvernatorul BNR a răspuns întrebărilor presei, pe cele mai spinoase probleme ale momentului – de la cele de pe scena politică, la cele din economie și din relația cu finanțatorii.

Noul guvern ar trebui să continue programul negociat cu Uniunea Europeană, fără noi taxe, dar și fără reduceri de impozite până la atingerea obiectivelor fiscale, a spus Isărescu. El a subliniat că problema de fond a României sunt cheltuielile rigide — pensii, salarii bugetare, dobânzi — care consumă aproape tot ce se încasează, lăsând ca singură supapă de ajustare cheltuielile de investiții.
„A continua” nu înseamnă neapărat a tăia sau a majora taxe, ci și a îmbunătăți colectarea, a precizat Isărescu — o discuție care se poartă în România cel puțin din anul 2000, fără rezultate clare. El a mai spus că orice reformă fără suport social nu funcționează și că retușurile necesare programului actual trebuie lăsate în seama noului guvern.

*** Redăm în continuare comentariile guvernatorului pe principalele teme abordate la sesiunea de Q&A din cadrul conferinței de presă organizată cu ocazia prezentării Raportului asupra inflației – mai 2026 ***

În ce măsură cursul ar putea scădea sub pragul de 5,2 lei/euro: „Piața va spune.”

Piața va spune. Ăsta e răspunsul scurt. De când am zis că o să lăsăm mai mult flexibil, piața o să răspundă, dacă e în sus sau în jos. După calculele noastre, se pare că e unde trebuie. Dar sunt calcule, nu sunt… Piața știe ce înseamnă. Sute, mii de operatori, cumpărători, vânzători.

Eu nu vă zic că ar trebui să vă obișnuiți cu cursul actual. Vă spun că e un curs de piață deocamdată și s-ar putea să fie normal. Cuvântul trebuie nu-și are rostul.

Despre atingerea țintei de deficit de 6,2% din PIB, în contextul crizei politice: „Corecția fiscală este esențială inclusiv pentru stabilitatea cursului.”

Eu nu-mi permit să zic foarte mult despre corecția fiscală. Foarte mult și foarte bine a vorbit președintele Consiliul Fiscal în repetate rânduri. În ultima perioadă îl susțin atâta.

Dar continuarea a corecției fiscale este esențială. Inclusiv pentru stabilitatea aceasta cursului, care e posibil să fie pe aici, prin zona aceasta.

Cum vede riscul ca economia să continue să scadă, chiar și pe întregul an: Cam la fel. Investițiile din surse externe pot împinge creșterea în sus.

Cam la fel. Și nu am ales întâmplător să-l citez pe Comisarul European pentru Economie care vorbește despre pericolul stagflației în Europa. Deci în Europa vorbește despre pericolul stagflației, scădere sau stagnare a creșterii economice și inflație mai mare.

Ceea ce poate să împingă în sus creșterea economică, repet, sunt investițiile. Și în special investițiile din surse externe care au și un alt avantaj.

Despre ce ar trebui să facă viitorul guvern: Să continue. Corecția fiscală este o necesitate.

Nu, noi taxe nu cred că avem nevoie. Continuarea a ceea ce este în prezent în domeniul fiscal — și nu este chiar bine pentru Banca Centrală să spun asta, dar pot, și datorită poziției pe care am avut-o de fost premier, când s-a făcut o ajustare. Continuarea nivelului actual, dar să nu reducem impozitele sub nicio formă până când ne atingem obiectivele.

Și asta, dintr-odată, ar crea o mare problemă de credibilitate. Că ce fac românii? Cam așa vă spun acum, că atâția ani am vorbit cu agențiile de rating, cu creditorii. Scutură bani sus, bani jos. Nu știu ce au de făcut. Și, repet, nu sunt bune nici discuțiile. Suntem o țară liberă. Fiecare are dreptul să spună ce gândește. Dar în momentele actuale trebuie să fim foarte serioși în a înțelege că această corecție fiscală este o necesitate.

De altfel, piețele — spre deosebire de ce am plătit în ultimul an cu ajustarea și cu strângerea curelei, care nu a fost ușor de suportat, se vede în climatul politic, de altfel — piețele ne vor penaliza și vom fi nevoiți să strângem cureaua mult mai mult.

Despre riscul de incapacitate de plată: „Nu suntem într-o astfel de situație. Avem un nivel adecvat al rezervelor internaționale. Problema de fond a României sunt cheltuielile bugetare fixe, rigide.”

Nu suntem acolo. Nu. Nu împărtășesc acest punct de vedere. Este catastrofic și nu ne face bine. În general, încetarea plăților se referă la plățile externe — nu-ți plătești obligațiile externe la timp, da? Nu avem o asemenea situație, și de-aia am și insistat pe nivelul rezervelor. Avem un nivel adecvat al rezervelor internaționale. Și când se fac comparațiile pe care le văd că se mai fac, vă rog să nu comparați datoria totală cu nivelul rezervelor, pentru că nu toată datoria ajunge la scadență în același timp — o parte dintre ea se refinanțează.

Deci discuțiile despre plăți să le avem și cu specialiștii noștri, și cu cei de la Ministerul de Finanțe. În nicio formă nu suntem într-o situație în care să încetăm plățile.

Pe plan intern, avem deficite bugetare. Dacă încasările în bugetul proiectat nu se realizează, sau dacă plățile sunt mai mari, e posibil să ai dificultăți. Dar pe plan intern, un stat — scuzați cuvântul, dar îl spun — un stat se descurcă, nu? Se împrumută, mai strânge din altă parte. Nu văd nici din acest punct de vedere probleme deosebite.

Unde este problema de fond a României? A spus-o deja președintele Consiliului Fiscal: cheltuielile bugetare rigide, fixe, reprezintă aproape 100% din încasări. Pensiile, salariile bugetarilor, dobânzile și datoriile externe — aici nu ai cum să umbli, să le mai strângi sau să… Și atunci trebuie să tai în altă parte. Și de regulă s-au sacrificat aceleași lucruri.

Dom’le, ce credeți că s-a sacrificat prima oară? De la investiții. Nu taie nimeni pensii și salarii. Ați văzut ce greu e să dai afară 10 inși din infrastructură? Procese. Ajungi în judecată și peste câțiva ani plătești de trei ori cât ai zis că ai economisit.

Am povestit și colegilor mei — mai spun și eu o poveste, nu vreau să lungesc. Eram cercetător în vremea lui Carter, o perioadă foarte dificilă bugetar, și a durat ceva timp până s-a apucat să echilibreze bugetul. A început tot cu ce am auzit discuții anul trecut și pe la noi: nu, domnule, nu creștem impozitele, reducem cheltuielile. În șase luni, omul a făcut 8 tăieri, a fost numit Mr. Cuts — adică domnul cu tăieturile — și în 8 luni și-a dat demisia. Greu peste tot să tai cheltuieli.

Mai ușor e să tai cheltuielile de investiții, v-am spus. Acolo nu se plânge, nu se plătesc penalizări, dar în sfârșit nu se mai face autostrada. Cheltuielile acestea care apar sub formă contractuală — pensii, salarii — ajungi la Constituție. De-aia e foarte greu.

Întrebat ce anume ar trebui să continue să facă viitorul guvern, să reducă cheltuielile sau să crească taxele: „Orice corecție, orice reformă fără suport social nu funcționează.”

Nu neapărat să tai, nu neapărat să majorezi, dar trebuie să continue. Și dacă continui, înseamnă să nu reduci, de exemplu, TVA-ul. Nici vorbă că trebuie să reduci TVA-ul. Și atunci… Nu e simplu. Unii visează la asta.

Să continui poate să însemne și să menții o anumită linie de austeritate în ceea ce privește creșterile viitoare de salarii. Cu toate că aici am rezerve — orice corecție, orice reformă fără suport social nu funcționează.

Mi-aduc aminte — așa, ca un om mai în vârstă, mai spun povești — și de primele negocieri cu Fondul. Noi eram mai revoluționari, voiam să facem, să trecem repede… Nu, nu, nu. Fondul a zis: păstrăm un capitol special, protecția socială. Ceea ce nu vă vine să credeți, că la noi Fondul Monetar e perceput ca cel care taie, strânge de gât o țară. Ei au insistat pe un capitol special de „social protection”, pentru că altfel nu poți face reforme.

Să continue înseamnă chiar să continue. Și măsurile care s-au luat până în prezent, care n-au fost rele — unele au fost chiar exagerate, ați văzut scandalul cu mamele gravide. Dar, dintr-un detaliu care nu ține de banca națională, spun doar ce înseamnă continuare.

Și mai înseamnă să mergem și cu colectarea. Aici a fost o ședință foarte interesantă despre colectarea impozitelor, cu specialiștii, care spun că se poate colecta mai bine. Eu, un veteran, nu am participat — și le-am spus degeaba. De exemplu, discuția asta a fost din anul de grație 2000, când eram premier. Aceeași discuție. Și dacă sunt măsuri clare, consistente… de ce nu le-a plăcut nimeni niciodată?

Nu văd nicio măsură de taxe noi ca fiind necesară. Eventual mai e loc la reducerea cheltuielilor, dar cu mare atenție. Primul lucru pe care trebuie să-l facem este să continuăm programul actual negociat cu Uniunea Europeană.

Nu are niciun rost să mai discutăm un program cu Fondul. Fondul, când intervine, aplică un program legat de rezervele internaționale — adică de riscul ca țara să nu-și poată face față obligațiilor externe. Eu m-am referit la rezervele internaționale. Nu acolo este problema. Avem un acord în derulare, care este susținut. L-am citit — și probabil ar fi bine să fie citit de mai multă lume. Și raportul anual al Fondului, și cel legat de relația noastră cu Uniunea Europeană și cu Banca Mondială. Merită citite din nou. Sunt laborioase, dar foarte bune.

Despre evoluția cursului și a inflației, pe termen scurt, în contextul crizei politice: „Nu va fi bine dacă formarea noului guvern se prelungește.”

Nu pot să fac prognoză. Ce se poate întâmpla pe piață. Dar nu va fi bine dacă formarea noului guvern se prelungește foarte mult. Ceea ce pot să mărturisesc acum în fața dumneavoastră și a opiniei publice e că noi încercăm să ne facem datoria aici.

Dacă ar fi o soluție un premier tehnocrat: „Nu neaparat. Nu știu cât de ușor i-ar fi unui tehnocrat, mai ales venit din exterior, să intre rapid în probleme și, mai ales, să-i influențeze pe toți miniștrii cu care lucrează.”

Nu neapărat. Eu am fost premier tehnocrat, însă lumea uită că atunci erau alte condiții. Până în anul când am ajuns premier, participasem la aproape toate ședințele de guvern. Nu erau bani și toată lumea se uita la Banca Națională — așa că mă duceam eu la guvern. Deci am cunoscut absolut toată clasa politică, și de stânga, și de dreapta, și de centru. Îi cunoșteam.

Al doilea lucru: am negociat alături de ei acordurile cu Fondul Monetar Internațional. Deci nu mi-a fost chiar greu să intru în temă.

Nu știu cât de ușor i-ar fi unui tehnocrat, mai ales venit din exterior, să intre rapid în probleme și, mai ales, să-i influențeze pe toți miniștrii cu care lucrează. Trebuie să ai o anumită credibilitate, să-i cunoști, să te cunoască. Altfel vorbești în gol, în deșert.

Spre sfârșitul anului electoral — a doua oară — spre sfârșitul mandatului meu, vorbeam și eu acolo singur. Mai rămăsesem eu cu domnul președinte Constantinescu. Aveam dialog și cu celelalte partide, dar mai mult de formă.

Și numărăm ca un deținut — câte zile mai am până când plec de la Palatul Victoria. La plecare m-a întrebat o doamnă jurnalistă: unde credeți că e mai greu, ca guvernator sau ca premier? Și ce să-i răspund.

Ca premier trebuie să ai ochi nu numai în față, ci și în stânga, în dreapta și mai ales în spate — să vezi cine te înjunghie pe la spate, sau cel puțin să te poți feri. Mult mai greu să fii premier. Un job extrem de solicitant.

Despre o eventuală colaborare cu Consiliul Concurenței, în contextul analizei privind ROBOR: „Piața monetară din România este vitală pentru transmiterea politicii monetare, iar ROBOR se stabilește acolo după un regulament foarte clar.”

Noi nu colaborăm cu Consiliul Concurenței. Eu mi-am spus punctul de vedere față de ceea ce a ieșit în public — nu neapărat față de ce e scris în raport, cu toate că l-am citit. 500 de pagini plus 300 de anexe. Dar nu mă pot referi la el, pentru că este un raport adresat băncilor comerciale și este un proces în derulare.

Mă refer la ce s-a spus public: că băncile au crescut ROBOR-ul ca să crească costurile creditării și să-i apese mai tare pe debitori. Păi, care ROBOR? A crescut de la 1% la 7%. Atât. În toată lumea au crescut la fel ratele de politică monetară.

ROBOR-ul nu poate să fie decât între facilitatea de depozit și facilitatea de lombard, plus-minus 1%. Rata de politică monetară iese de aici — fie face guvernatorul o declarație, fie intervine piața. De aceea mă feresc să dau semnale foarte clare când fac declarații, pentru că piețele reacționează imediat.

Ca să vă dau un exemplu din 2008: au venit băncile seara să ia bani de la Banca Națională. Zice directoarea:

— „Aveți titluri de stat?” — „Nu.” — „Și atunci cum vreți să luați lei?”

Pentru un trezorier, asta e rușinea rușinilor. Nu știi cum funcționează piața.

Deci, dacă ROBOR a stat permanent cu plus-minus 1% în jurul ratei de politică monetară, și rata de politică monetară a crescut de la 1 la 7%, iar dumneavoastră spuneți că ROBOR a crescut din practici neconcurențiale — înseamnă că vă referiți de fapt la Banca Națională. ROBOR este un instrument al pieței monetare controlat de Banca Națională, cu minim, cu maxim, suprareglementat. Este ca un mercurial, cu limite clare.

Dacă spui că ROBOR a crescut de la 1 la 7% ca să strângă de gât debitorii, spui că rata de politică monetară n-ar fi trebuit să crească. Dar ea a crescut la fel și în zona euro, și în Polonia, și în Ungaria. Care este practica neconcurențială?

Datoria noastră este să ne protejăm mecanismele de transmitere a politicii monetare. Când Consiliul de Administrație decide să reducă rata de politică monetară, să zicem, de la 6,5% la 6%, cum se transmite asta în economie? Nu prin declarații — se transmite prin piața monetară, unde dobânzile scad în consecință, mai mult sau mai puțin, în funcție de condițiile de lichiditate. Banca Națională nu are relație directă cu niciun agent economic, ci doar cu băncile comerciale. Acesta este mecanismul.

Comparațiile cu LIBOR nu prea sunt adecvate — ROBOR este efectiv mecanismul nostru de politică monetară, nu altceva.

Gândiți-vă: se fac în jur de 300.000 de plăți pe zi în România. Fiecare bancă are 10-15.000 de plăți zilnic. E posibil ca în timpul zilei o bancă să rămână fără lichiditate — a încasat mai puțin decât a plătit. Dacă blochează plățile, se poate declanșa o reacție în lanț. Unde se duce rapid după lichiditate? Nu din eter, nu din exterior. Se duce pe piața monetară, unde o altă bancă are surplus și negociază. Cu jumătate de oră înainte de ora 11, când se face fixing-ul, două bănci pot face deja o tranzacție. Nu pe vorbe — pe fapte, bat palma. Și acum spuneți că au schimbat informații strategice? Au făcut o tranzacție în piață, o împrumutare. Atât.

Apărăm cu tărie piața monetară, pentru că fără ea nu putem funcționa. Și mai e ceva grav: dacă referirea la practici neconcurențiale vizează creșterea ROBOR din 2021-2023, de la 1 la 7%, când și rata de politică monetară a crescut exact la fel, înseamnă că te referi la deciziile Băncii Naționale. Iar Tratatul Uniunii Europene spune clar: băncile centrale din Sistemul European al Băncilor Centrale nu au voie să primească instrucțiuni de la nimeni. Vreți să spuneți că n-ar fi trebuit să ridicăm rata de politică monetară? Nu avem dreptul ăsta?

Piața monetară din România este vitală pentru transmiterea politicii monetare, iar ROBOR se stabilește acolo după un regulament foarte clar.

Despre măsurile de austeritate: „Nicio țară cu un asemenea deficit nu a găsit altă cale.”

Încercăm să spunem în fața societății și ce merge în această țară. Nu vrem să trecem sub tăcere dificultățile pe care le presupune orice corecție fiscală — strângerea curelei, austeritatea. Dar datoria noastră este să spunem și că nicio țară cu un asemenea deficit nu a găsit altă cale. Grecia a dus corecția fiscală șapte ani. La fel Portugalia, Spania.

Trebuie să păstrăm un minim de răbdare, dar ne trebuie stabilitate politică și să continuăm — poate cu retușurile necesare, pe care le va face guvernul. Nu are rost să le discutăm dinainte, ca să nu devină un fel de condiții impuse noului guvern.

Ideea generală este să continuăm ajustarea fiscală ca să avem finanțare, și în acest fel ajustarea să fie rezonabilă — sau acceptabilă, dacă vă place mai mult cuvântul. O ajustare făcută de piețe nu e nici rezonabilă, nici acceptabilă. Poate fi brutal de dură — dintr-o dată să nu ai finanțare decât pentru un deficit de 1-2%. Ne-am chinuit să reducem deficitul cu câte 2% pe an. Ce ar fi însemnat pentru țara noastră să nu putem obține finanțare decât pentru un deficit de 1-2%, și ăla dacă îl găseam?

(Citește și: ”Miza crizei politice de dinainte de rotativa din 2027: Fluviile de miliarde care vor intra în România în următorii ani și care se negociază chiar acum: înzestrarea militară, energia și gazele americane, minerale critice și cireașa Anghel Saligny”)

***