Soluția propusă de liderul PNL Ilie Bolojan pentru criza politică: un guvern tehnocrat de tranziție care să adopte măsurile de pregătire pentru anul 2027 – Bugetul pe 2027, rectificarea bugetară și închiderea PNRR
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat joi seară că soluția pe care o vede fezabilă este formarea unui guvern de tranziție, cu un premier și miniștri tehnocrați, „o formulă care poate să ia măsurile necesare pentru anul viitor”.
„Soluția pe care am propus-o la începutul verii și pe care o văd fezabilă este să formăm un guvern de tranziție, am spus un guvern de armistițiu. Văd un guvern tehnocrat în această formulă, cu un premier… în principal, care să se bazeze pe tehnocrați, pentru că altfel ce se întâmplă? Un guvern care are doar niște proxy tehnocrați, dar care nu au cunoștințe în domeniul respectiv, nu sunt oameni calificați, înseamnă de fapt o formulă în care unii conduc din spate și alții sunt în față și își pot asuma răspunderea. (…) Dar o astfel de formulă (…) poate să fie o formulă de tranziție certă, care să aibă ca misiune importantă să facă ceea ce am discutat mai înainte: să ia măsurile necesare pentru a pregăti anul viitor, să închidă PNRR-ul, pentru că mai există procedurile de închidere în lunile următoare, să facă rectificarea de buget ca să asigurăm funcționarea normală, să pregătească bugetul pentru anul viitor și să trecem această iarnă”, a declarat Ilie Bolojan, joi seară, la B1 TV, potrivit News.ro.
El a adăugat că această perioadă de provizorat s-a prelungit prea mult și că este nevoie de rectificări de buget, iar acestea nu pot fi făcute de guvernul pe care îl conduce.
„Avem nevoie de rectificări de buget. În această perioadă e foarte important să facem rectificarea de buget. Asta înseamnă că miniștrii care, de exemplu, la începutul anului, când s-a făcut bugetul, nu și-au previzionat corect cheltuielile, sunt în situația în care, pe ultimele luni, anumite cheltuieli rămân descoperite. Și dacă la Sănătate, de exemplu, nu s-au previzionat corect cheltuielile, nu știu, pe unitățile de primire urgență sau pe ambulanță, e nevoie de rectificări în așa fel încât cheltuielile acestor entități să fie acoperite. Și asta fac guvernele României practic în fiecare an, în toamnă, în final de august, început de septembrie, se face o rectificare de buget. Acest guvern nu poate face această rectificare de buget pentru că nu are această competență. Ea se face printr-o ordonanță”, a declarat Bolojan.
Apel la președinte
El a subliniat că acum nu mai este vorba de calcul politic, iar timpul curge în defavoarea României. El a adăugat că speră ca președintele Nicușor Dan să nominalizeze un premier în scurt timp.
„Suntem dispuși să discutăm, am spus asta, în așa fel încât să găsim o formulă pentru România, pentru că astăzi nu mai e vorba de un calcul politic. Timpul curge și nu curge în favoarea unui personaj politic sau altul, ci curge în defavoarea României. Și nu e bine acest lucru (…). Și atunci este o miză importantă și sper că domnul președinte, într-o perioadă cât mai rapidă, va face o nominalizare în acest sens, în așa fel încât premierul care este desemnat să poată începe o discuție cât se poate de serioasă cu partidele. Și avem responsabilitatea, în situația de criză prelungită generată de modul în care s-a comportat PSD iresponsabil, generând o moțiune de cenzură fără să pună nimic în loc, să găsim o soluție, pentru că aici nu mai e vorba de Bolojan, de o persoană sau alta, este pur și simplu vorba de a ne asigura că România este o țară care are o administrație funcțională, că ne pregătim pentru un buget serios pentru 2027. Și, nu în ultimul rând, este o problemă legată și de partea de încredere în direcția în care se mișcă țara”, a mai afirmat Ilie Bolojan.
Premierul interimar a mai afirmat că nu a discutat cu președintele Nicușor Dan despre propunerea de premier Luca Niculescu, precizând că, la întâlnirile instituționale avute, nu a fost propus un nume de prim-ministru. El a menționat că Luca Niculescu este un coleg de Guvern bun, pe care îl consideră un profesionist al diplomației române.
„Am discutat cu domnul președinte în aceste zile, pentru că am avut și întâlniri instituționale, CSAT-ul, dar nu s-a discutat despre un nume de premier, deci nu a fost avansat un astfel de nume. Prin urmare, nu am cum să fac comentarii. Domnul Luca Niculescu este un coleg de Guvern bun, secretar de stat la Externe, un diplomat care, în funcția pe care a ocupat-o, gestionând aderarea României la OCDE, a făcut lucruri bune și îl consider un profesionist al diplomației române. Dar, în afară de asta, nu a fost discutat un astfel de subiect”, a afirmat Ilie Bolojan.
Ecuația complicată a majorității: UDMR refuză o majoritate construită cu SOS România și eventuali parlamentari plecați din AUR
De notat că ecuația formării unei majorități parlamentare este complicată de condițiile și liniile roșii trasate de partide.
PNL și USR nu susțin un guvern minoritar PSD sau tehnocrat cu miniștri PSD, PSD nu poate instala un guvern decât cu voturile unor parlamentari AUR (traseiști sau membri de partid care ar sprijini un guvern) sau/și UDMR, iar AUR ca partid are interesul alegerilor anticipate și poate retrage sprijinul în ultimul moment ca la exercițiul eșuat de învestire al cabinetului Veștea. În timp ce PSD își dorește să preia într-o măsură mai mare frâiele guvernării pentru a stopa căderea din sondaje.
Miercuri, într-o postare pe Facebook, Kelemen Hunor a negat informațiile vehiculate în spațiul public potrivit cărora l-ar fi refuzat pe Luca Niculescu pentru funcția de premier sau că i-ar fi cerut președintelui Dan să desemneze doar pe cineva cu carnet de partid. Liderul UDMR a catalogat aceste informații drept minciună și dezinformare.
”Se poate forma o majoritate și fără noi, și cu noi. Asta este adevărat. Cu noi însă nu se poate forma o majoritate pentru învestirea unui guvern cu SOS, cu eventuali fugari din AUR, cu celelalte fracțiuni care s-au format din traseiști. Asta, într-adevăr, nu se poate”, a mai spus Kelemen Hunor.
Liderul UDMR a mai spus că ”România are nevoie de un guvern cu drepturi depline, are nevoie de decizii clare, are nevoie de rectificare, are nevoie de un proiect de buget. Și da, are nevoie de oameni politici responsabili într-o perioadă extrem de instabilă în jurul nostru.
Nu noi am aruncat majoritatea în aer, nu noi stăm fixați pe poziții absolut ridicole față de actualii și foștii parteneri de guvernare și nici nu putem salva majoritatea fără PNL și PSD”.
(Citește și: Concordia: Economia României își caută direcția la jumătatea lui 2026, între turbulențe externe și vulnerabilități interne)
***







