Gen. (r) Virgil Bălăceanu, explicații despre fenomenul lovirii navelor comerciale în apropierea României: Războiul economic se intensifică – Rusia încearcă să descurajeze folosirea coastei maritime a României și Bulgariei
Intensificarea incidentelor din Marea Neagră, inclusiv lovirea unor nave comerciale în apropierea apelor teritoriale ale României și Bulgariei, luni și marți, trebuie privită în contextul extinderii războiului economic dintre Rusia și Ucraina, este de părere generalul în rezervă (r) Virgil Bălăceanu (foto).
În precedentele două zile, o navă turcească a fost lovită și scufundată în zona economică exclusivă a României, iar alte două nave (din care una s-a scufundat) au fost lovite în apropierea Bulgariei. Deși până în prezent nu a fost lovită nicio navă comercială în interiorul apelor teritoriale ale României sau Bulgariei, numărul incidentelor produse în zonele economice exclusive din Marea Neagră ale celor două țări s-a multiplicat.
În opinia generalului (r) Virgil Bălăceanu, nu este vorba despre o schimbare fundamentală a naturii războiului din vecinătatea României, ci despre intensificarea acestuia în sensul dimensiunii sale economice. „Nu e o schimbare fundamentală, dar este începutul unui război economic din partea Federației Ruse către Ucraina. Mă refer la dronele care au lovit navele, fie în zona economică exclusivă a României, fie a Bulgariei, cu consecințe grave: nu numai scufundarea unor nave, dar și pierderea de vieți omenești”, a afirmat generalul (r) Bălăceanu pentru CursDeGuvernare.ro. Practic, Rusia dorește ca navele ce încarcă marfa ucraineană să nu mai navigheze în siguranță pe lângă România și Bulgaria, astfel încât Ucraina să nu mai aibă nici acest traseu de export pentru cereale.
Incidentele din precedentele două zile au atras inclusiv reacția Ursulei von der Leyen, președinta Comisiei Europene, care și-a exprimat marți îngrijorarea față de situația din Marea Neagră. Șefa Comisiei a calificat atacurile drept „inacceptabile”.
„Situația din Marea Neagră devine tot mai îngrijorătoare. Nave comerciale – și echipaje nevinovate – sunt vizate, iar pe mare s-au înregistrat deja pierderi de vieți omenești. Astăzi, două nave comerciale au fost lovite în zona economică a Bulgariei din Marea Neagră. Incidentul are loc la doar o zi după ce o navă turcească ce transporta cereale ucrainene a fost lovită și scufundată în largul coastelor României. Deși circumstanțele exacte ale acestor incidente sunt încă în curs de stabilire, evoluțiile sunt foarte îngrijorătoare. Atacurile asupra navelor civile sunt inacceptabile. Suntem pe deplin solidari cu statele noastre membre de pe flancul estic”, a scris von der Leyen într-o postare pe X.
Notă: Ambele nave lovite în ZEE a Bulgariei au suferit avarii. Cea scufundată, care naviga sub pavilion Palau (ABLE – IMO 9001136), a încărcat grâu ucrainean și a plecat din Portul Galați, România. VesselFinder indică Galați ca ultimul port, cu plecare pe 24 septembrie, 23:50 UTC. Destinația raportată era Istanbul, Turcia, iar BNT confirmă că nava transporta cereale către Istanbul. Echipajul acesteia s-a evacuat și a fost salvat de nava bulgară Dioscuria, care se afla în zonă în momentul atacului, doi membri fiind grav răniți. Autoritățile bulgare au confirmat că este primul atac de acest tip asupra navelor comerciale în ZEE a Bulgariei. Originea dronelor nu a fost deocamdată confirmată. Dar Reuters a scris că Rusia a notificat faptul că 2 nave au fost lovite cu motivația că transportau echipament militar.
„Asistăm la o diversificare a atacurilor asupra infrastructurii comerciale și rutelor de export” – Rusia încearcă să descurajeze și să intimideze traseul costal al mărfurilor ucrainene
Generalul leagă atacurile maritime din Marea Neagră ale Rusiei de o campanie mai largă asupra infrastructurii comerciale și rutelor de export ale Ucrainei, care include și loviturile tot mai intense asupra punctelor de trecere a frontierei – inclusiv cele înspre România, nu doar cele înspre Republica Moldova.
„Asistăm la o diversificare – nu folosesc termenul de escaladare – a loviturilor pe care le aplică rușii sistemului comercial, infrastructurii comerciale a ucrainenilor, în mod deosebit celei legate de grâne”, afirmă Bălăceanu.
Una dintre consecințele directe, urmărite de Moscova, e reducerea capacității Ucrainei de a-și exporta producția agricolă, cu efecte atât asupra veniturilor țării, cât și asupra statelor dependente de cerealele ucrainene.
„Se estimează că o foarte mare cantitate de cereale din recolta anului 2026 nu va putea să fie exportată, din varii motive, inclusiv măsurile de protejare a fermierilor pe care le iau atât România, cât și Polonia, dar și din cauza acestor acțiuni asupra sistemului de transport naval. Consecința: nu numai faptul că zone care au nevoie de aceste cereale – vorbim mai ales de Africa de Nord, de Africa subsahariană – vor fi afectate, dar, pe de altă parte, nici resursele legate de buget ale Ucrainei nu vor mai fi așa puternice. Și, oricum, Ucraina vorbește de un deficit bugetar de aproximativ 29 de miliarde de euro”, a explicat generalul.
Conform lui Cezar Gheorghe, specialist pe piața cerealelor și fondator al serviciului de consultanță pentru fermieri AGRIColumn, exporturile ucrainene prin Marea Neagră rămân limitate.
Rutele alternative au preluat aproximativ o treime din exporturile agricole pe care Ucraina trebuia să le expedieze în luna august și aproximativ 46% în primele 27 de zile din septembrie, arată Gheorghe, citând date oferite de ministrul ucrainean al Agriculturii.
Chiar și la capacitate maximă, aceste rute ar putea transporta aproximativ 2,5 milioane de tone pe lună, în condițiile în care necesarul de export este de aproximativ 5 milioane de tone lunar. Dunărea este cea mai importantă rută alternativă pentru Ucraina, cu aproximativ 1,2 milioane de tone pe lună, urmată de transportul feroviar, cu aproximativ 900.000 de tone.
Războiul energetic și cel economic merg în paralel. Navele sunt lovite tot mai aproape de apele teritoriale, dar nu în interiorul lor – deocamdată
Generalul Virgil Bălăceanu a mai avertizat că presiunea asupra infrastructurii comerciale va evolua în paralel cu intensificarea războiului energetic, pe măsură ce se apropie iarna. Generalul mai subliniază că și Ucraina răspunde în aceeași logică economică. Ca idee, marți seară, Ucraina a lovit un tanc petrolier în largul coastei de la Soci, în regiunea Krasnodar a Rusiei, provocând un incendiu masiv și o coloană de fum negru ce s-a ridicat pe mai mulți kilometri.
De notat că, în acest context, SUA au propus un armistițiu energetic în războiul dintre Moscova și Kiev, un asemenea armistițiu putând să se extindă și asupra navelor comerciale din Marea Neagră. Negocieri în acest sens ar urma să înceapă în finalul lunii octombrie, într-un format trilateral SUA-Rusia-Ucraina.
„Federația Rusă urmărește ca, alături de războiul energetic, care va fi în mod cert intensificat odată cu apropierea iernii, să asistăm la o intensificare a războiului economic. (…) De altfel, și ucrainenii sunt angajați, ca răspuns, într-un război economic, ținta lor însă reprezentând-o rafinăriile, infrastructura de transport, de distribuție a combustibililor, mai ales a motorinei”, a spus generalul Virgil Bălăceanu.
Multiplicarea incidentelor ridică nivelul de risc din Marea Neagră, dar Bălăceanu face o distincție importantă și puncteaază că, până în prezent, nicio navă comercială nu a fost lovită în interiorul apelor teritoriale ale României sau Bulgariei, ci în Zonele Economice Exclusive ale celor două țări.
Potrivit acestuia, apele teritoriale au fost folosite anterior pentru securizarea culoarului cerealelor, acord negociat de Turcia, iar până în prezent această limită nu a fost încă depășită.
„Iată de ce există un grad mare de pericol în ceea ce privește securitatea la Marea Neagră, nu în sensul escaladării, ci în sensul în care nave comerciale sub diferite pavilioane – iată, vorbim fie de pavilion turcesc, fie de pavilion din Togo, sau navă turcească sub un alt pavilion, pavilion din Palau și așa mai departe – vor fi lovite. Deocamdată, nici la bulgari, nici la români nu s-a realizat lovirea acestora în apele teritoriale. (…) Atunci când culoarul cerealelor a funcționat și a funcționat foarte bine, pentru că știm că Turcia a reușit să aranjeze această securizare a culoarului comercial al grânelor, fiind și ea interesată în această privință, s-au folosit pentru transportul cerealelor apele teritoriale (ale României și Bulgariei). Nu avem situații de lovire a unor nave comerciale în apele teritoriale, dar nu excludem un asemenea lucru. Este, în definitiv, un complex de acțiuni ale războiului hibrid, un complex de acțiuni care vizează războiul economic”, a mai spus generalul.
Practic, Rusia dorește ca navele ce încarcă marfa ucraineană să nu mai navigheze în siguranță pe lângă România și Bulgaria, astfel încât Ucraina să nu mai aibă nici acest traseu de export pentru cereale.
Incidentul cu drona maritimă din Portul Constanța. Risc major de operațiuni rusești sub steag fals
Bălăceanu atrage atenția și asupra incidentului cu drona maritimă Sargan 6000, care a ajuns în debutul lunii iunie în interiorul Portului Constanța. Drona în cauză, încărcată cu 500 de kilograme de explozibil, a navigat mai mulți kilometri în port, fără a lovi nimic, în direcția instalațiilor Oil Terminal și ale Chimpex – aceasta din urmă având în port un depozit de azotat de amoniu. Drona a fost blocată într-un baraj antipoluare, foarte aproape de dana 76 a Oil Terminal, unde se aflau două nave în operare, și la 4 kilometri de depozitul de azotat de amoniu.
„Ultimele date venite din partea Administrației Prezidențiale ne spun că a fost preluat controlul de către Federația Rusă, ceea ce specialiștii pe care i-am consultat – că nu sunt un specialist din punctul de vedere al dronelor – nu au negat cu vehemență, dar au susținut că este destul de puțin probabil. Iată că s-ar configura un asemenea aspect: unele capabilități ale Federației Ruse de spoofing, de preluare a controlului dronelor. Vorbim acum de cele maritime. Am avut situații de drone în derivă, de resturi de drone care ajung inclusiv în apropierea zonei de exploatare a gazelor naturale Neptun Deep, în apropierea platformei de exploatare Neptun Alpha. Dar aceste incidente au avut cu totul o altă coloratură față de loviturile directe asupra navelor comerciale, cu precădere asupra navelor comerciale care transportau sau urmau să transporte cereale din Ucraina”, a spus generalul.
Generalul plasează evoluțiile din Marea Neagră în contextul mai larg al războiului hibrid și avertizează asupra posibilității unor operațiuni greu de atribuit. Potrivit acestuia, problema atribuirii apare deja în cazul incidentelor recente.
„Federația Rusă poate să pregătească o operație sub steag fals, inclusiv vizând din nou platforma Neptun Alpha sau portul Giurgiulești, care nu poate să fie alocată, ca să zic așa, neapărat Federației Ruse, pentru că operațiile sub steag fals creează foarte multă ambiguitate. Oricum, legat de lovirea celor trei nave, nu ne-au spus bulgarii cu ce s-a realizat lovirea, dacă e vorba tot de drone – credem că da. În privința României, echipajul ne vorbește de drone maritime și aeriene care au lovit nava. Nu s-a dat niciun comunicat, nici din partea română, nici din partea bulgară, că aceste drone au fost de proveniență rusească. Dar chiar dacă se va da un asemenea comunicat, în mod cert Federația Rusă o să spună că acțiunile au fost realizate de Ucraina ca să creeze cât mai mult o imagine negativă la adresa Federației Ruse. Deci intrăm și într-un război al negării, un război al unei retorici aparte, care va crea și mai multă confuzie”, a explicat Virgil Bălăceanu.
Incursiunile din Republica Moldova și testarea apărării NATO. România trebuie să își crească capabilitățile de detectare și distrugere a dronelor
Generalul face o distincție clară între atacurile asupra navelor comerciale și seria incursiunilor aeriene din Republica Moldova și România.
„În Republica Moldova lucrurile sunt mai complexe, pentru că o bună parte dintre dronele care ajung pe teritoriul Republicii Moldova sunt datorate acțiunilor de lovire cinetică și electronică ale apărării antiaeriene a ucrainenilor. Lucru cu care ne confruntăm și noi, mai ales în zona de graniță de pe fluviul Dunărea. Pe fondul acestor aspecte se creează premisele, pe de o parte, și pentru acțiuni directe ale Federației Ruse, dar nu pentru atacuri masive, ci pentru testarea apărării antiaeriene, mai ales în privința României și, în general, a NATO, iar pe de altă parte, sigur că da, se are în vedere și crearea unei psihologii legate de teama de război. Se întreține acea psihoză a războiului”, a mai explicat Bălăceanu.
Generalul a conchis afirmând că România trebuie să își crească capabilitățile de detectare și distrugere a dronelor.
„Am învățat să coexistăm cu dronele. Să sperăm că vom crește capabilitățile de detectare și nimicire a acestora și va trebui să coexistăm și cu aceste lovituri pe culoarul de export al Ucrainei. Să sperăm că nu vom avea victime umane, pentru că numai hazardul ne-a salvat în momentul în care o dronă aeriană a lovit blocul din Galați”, a spus Virgil Bălăceanu.
Notă: Virgil Bălăceanu este un militar cu o vastă experiență acumulată în cei peste 40 de ani de activitate în Armata României, activând de-a lungul timpului ca reprezentant al României la Comandamentul NATO de la Bruxelles și comandant al SEEBRIG.
(Citește și: Video / Generalul (r) Virgil Bălăceanu, la podcastul Spiritul Timpului: “Prezența militară a Statelor Unite în regiune rămâne valabilă” / “Marea Baltică avantajează NATO, Marea Neagră avantajează Rusia”)
(Citește și: Două nave lovite de drone în zona economică a Bulgariei din Marea Neagră)
(Citește și: Măsuri pentru deblocarea exporturilor de cereale prin Portul Constanța: programări corelate cu navele și accepturi portuare emise mai rapid)
(Vezi și episodul cu generalul (r) Virgil Bălăceanu din seria podcast-ului Spiritul Timpului: Securitatea României în războiul lumilor)
***







