Cristian Grosu / Spectaculoasa mega-anchetă de duminică după-amiaza

”Nu cred în arestările de vineri seara”. Această propoziție a fost spusă în urmă cu vreo 24 de ani de fostul premier Adrian Năstase, la arestarea prefectului PSD, pe nume Tarău, de Bihor. După ieșirea premierului, prefectul a fost eliberat imediat, … duminică seara. Am fost de față: scandalul ieșit din reglările de conturi din jurul prefectului s-a sfârșit cu sinuciderea tragică a procurorului Cristian Panait, trimis să facă ordine în hoții și vardiștii județului de pe graniță – sinucidere ale cărui motive le-am căutat, ca ziarist de investigații, la Oradea. ”Nici eu nu cred în eliberările de dumincă seara” – m-am gândit atunci pe drumul de întoarcere.

Rezultatele mega-anchetei Consiliului Concurenței asupra sistemului bancar din România au fost anunțate – mai ”pe surse”, apoi după-amiază prin comunicat oficial, apoi mai la televizor, mai cu meme-uri pe rețelele sociale – duminică. Duminică: rezultate sepctaculoase – amenzi de trei sferturi de miliard de euro pentru băncile care compun indicele ROBOR.

Strict tehnic și economic – se prea poate ca băncile să piardă procesele pe care le-au anunțat și să le fie respinse contestațiile pe care le vor face împotriva raportului Consiliului Concurenței – așa cum se prea poate ca să le câștige, pentru că metodologia pe care o presupune stabilirea ROBOR e transparentă, oficială, asumată, reglementată.

Dealtfel, însuși Bogdan Chirițoiu, președintele Concurenței spune că „Nu spunem că a avut loc un cartel clasic, că băncile s-au întâlnit între ele, s-au hotărât într-o după-amiază care să fie nivelul ROBOR. Fixarea ROBOR e foarte delicată, pentru că el nu se bazează pe tranzacții efective. Nu e o bursă la care unii vând și unii cumpără și vezi prețul la care se închide. Ci sunt aceste cotații și atunci e important ca procesul să meargă bine, băncile să nu discute unele cu altele, să nu schimbe informații unele cu altele. (…) Ce vorbim noi aici sunt niște modificări în fracțiuni de procent. Deci ROBOR variază în niște limite stabilite de politica monetară a BNR, are un minim și un maxim. Dar la ce ne uităm noi, Consiliul Concurenței, este respectarea regulilor de concurență care pot să influențeze mișcări relativ mici.”

Dar marea problemă de aici NU e cea tehnică – pe care o va stabili Justiția indiferent dacă de partea băncilor sau de partea Consiliiului Concurenței:

Problema cea mare e că, o chestiunea cu o asemenea miză – atât financiară, cât mai ales de încredere – a fost instrumentalizată într-o manieră șocant de dubioasă din absolut toate punctele de vedere:

Cea mai mare ”captură” din istoria Consiliului Consurenței nu a fost prezentată profesionist, cu eventual cu o conferință de presă, însoțită de rigoarea responsabilității pe care o presupune cea mai mare anchetă privind sistemul bancar din România și cu precizia unui raport la care s-a lucrat 4 ani:

A fost scursă cu date imprecise cu vreo două zile înainte ”pe surse”, ca apoi să detoneze duminică, cu datele oficiale, confirmate seara la televizor de președintele Consiliului, vorbind aproape între cei câțiva comentatori care dezbăteau negocierile pe unul din cele mai dubioase maniere de-a desemna un premier politic din afara partidelor care au câștigat alegerile: numai bună de negocierile de luni, numai bună de criză, numai bună de criză politică, numai bună de inflație, numai bună de preluare a scenei politice, numai bună de orice.

Dacă cineva ne-ar fi spus, în urmă cu câteva luni, când au ieșit primele informații în spatiul public despre ancheta pe care o face Concurența la bănci, NU ne-ar fi venit să credem că rezultatele anchetei ne vor fi anunțate într-un asemenea moment și într-un asemenea mod.

Așa cum era de așteptat, a sărit și dl. avocat Piperea, care a anunțat ”populația” că e gata să îi reprezinte ”pe români” în procesele de recuperare a prejudiciilor – Consiliul Consurentei îi va livra, probabil, fracțiile de procent cu care a crescut artificial ROBOR pentru ca să-și facă naivii calculele și dl. Piperea obiectivul.

Mă număr printre cei care cred că economia românească Nu e una autentic concurențială: dacă ai sta să vezi cât din economie stă pe dosare de prețuri de transfer și ai mai adăuga și cât din economie e coruptă prin clientelismul politic care învârte afacerile mici și mijlocii în plan local, și la București pe marile contracte publice ”strategice”, nu știu dacă am ajunge la 50% concurențial;

dar nimic din ce se întâmplă în România în acest moment nu mai seamănă a democrație – iar asta se întâmplă într-un moment în care faliile sistemice dintre Est și Vest sunt în mișcare, interesele geoeconomice se reașează în jurul României, cu forțe economice uriașe gata să intre peste sistemul de afaceri românesc – adică într-un moment în care instituții precum Consiliul Concurenței și altele strategice – care pun sau șterg de pe hartă companii și sectoare economice – ar trebui să fie deasupra oricărui dubiu de onestitate și deaupra oricărei îndoieli. În loc de asta, avem ”calendare” foarte precise de-a deturna seriozitatea unor achetele în mlaștina de sub scena politică, și profundul sentiment de insecuritate care neutralizează doza de încredere fără de care nu funcționează nicio economie sănătoasă.

(Citește și: ”Cristian Grosu / Noua tranziție istorică (geo)economică a României și mizele ei (geo)politice. Războiul din subteranele României și 2 PS-uri”)

***