Arheologii egipteni au descoperit zeci de morminte rare din perioada anterioară regatelor faraonice

Arheologii egipteni au descoperit zeci de morminte rare din perioada anterioară regatelor faraonice

Arheologii egipteni care efectuează săpături în Delta Nilului au descoperit zeci de morminte rare predinastice datând din perioada anterioară regatelor faraonice, apărute acum mai bine de 5.000 de ani, informează agepres.ro.

De asemenea, egiptologii au găsit morminte din perioada hicsoşilor (1.650 – 1.500 î.e.n.), o populaţie migratoare din Asia de Vest care a cucerit Egiptul, punând capăt Regatului Mijlociu.

Descoperirile din provincia Dakahlia, la nord de Cairo, ar putea arunca lumină asupra a două perioade intermediare importante în antichitatea egipteană, au precizat egiptologii.

Şaizeci şi opt de morminte sunt din perioada Buto, care a început în jur 3.300 î.e.n., iar cinci aparţin perioadei Naqada III, imediat de dinaintea apariţiei primei dinastii egiptene în jurul anului 3.100 î.e,n., potrivit unei declaraţii a Ministerului pentru Turism şi Antichităţi.

Printre mormintele găsite figurează şi 37 din perioada hicsoşilor, o populaţie a început să migreze în Egipt traversând Sinaiul în jurul anului 1800 î.e.n..

“Avem de-a face cu o necropolă extrem de interesantă, deoarece combină unele dintre primele perioade ale istoriei egiptene cu o altă perioadă importantă, cea a hicsoşilor”, a declarat Salima Ikram, egiptoloagă la Universitatea Americană din Cairo.

“Egiptologii încearcă să înţeleagă cum egiptenii şi hicsoşii au trăit împreună şi în ce măsură aceştia din urmă au preluat din tradiţiile egiptene”, explică ea.

Mormintele din perioada Buto sunt gropi în formă ovală în care rămăşiţele pământeşti erau aşezate în poziţia ghemuită, cu capul îndreptat spre vest. Unele dintre mormintele din perioada Naqada III conţin vase cilindrice şi în formă de pară, se precizează în declaraţia ministerului.

Mormintele din perioada hicsoşilor sunt în principal semi-dreptunghiulare, cu rămăşiţele pământeşti având capul orientat, de asemenea, spre vest.

“Misiunea arheologică a descoperit şi mai multe de cuptoare, sobe, rămăşiţe de fundaţii, vase de ceramică şi amulete, reprezentând mai ales scarabei, dintre care unele realizate din pietre semipreţioase, dar şi bijuterii, cum ar fi cercei”, se indică în declaraţie. 

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *