Fotografii inedite de la ultima vizită a lui Nicolae Ceaușescu în SUA, publicate de Arhivele Naţionale ale României
Arhivele Naţionale ale României au publicat pe pagina de socializare a instituției fotografii inedite de la ultima vizită a lui Nicolae Ceaușescu în SUA.
Anterior vizitei oficiale din Marea Britanie, Nicolae Ceaușescu a efectuat ultima sa călătorie în Statele Unite, între 11 şi 17 aprilie 1978, la invitația președintelui Jimmy Carter. Era a patra vizită pe care Nicolae Ceaușescu o făcea în SUA, după vizitele efectuate în anii 1970, 1973 și 1975, în timpul mandatelor președinților Richard Nixon și Gerald Ford.
Convorbirile purtate la nivel înalt, în zilele de 12 și 13 aprilie, atât în cadru restrâns cât și lărgit, au vizat chestiuni de ordin economic și politico-diplomatic. S-a discutat despre procesul de pace din Orientul Mijlociu, relațiile SUA cu URSS și China, problema coreeană, emigrarea evreilor, reunificarea familiilor, clauza națiunii celei mai favorizate etc.
Desfășurată potrivit unui program riguros, aceasta a respectat ceremonialul protocolar aferent unei vizite de stat în ceea ce privește primirea oaspeților la aeroport și la Casa Albă, rundele de întâlniri pentru discutarea obiectivelor trecute pe agenda de lucru, dineul oferit de președintele SUA în onoarea oaspetelui, semnarea unei declarații comune etc.
După plecarea din Washington, Nicolae Ceaușescu a vizitat statele Tennessee, Texas, Louisiana și New York, având întâlniri cu personalități din lumea financiară și reprezentanți ai mediului de afaceri. Nu au lipsit întâlniri cu oficialități, reprezentanți ai comunității cetățenilor americani de origine română, sau vizite la Centrul Spațial al NASA de la Houston și la Muzeul Metropolitan din New York.
Această vizită este descrisă de un martor ocular, Ioan Mihai Pacepa, în lucrarea Orizonturi roșii. Informațiile cu privire la manifestația emigranților de la hotelul Waldorf-Astoria, respectiv huiduirea lui Nicolae Ceaușescu de către manifestanți și aruncarea cu ouă în mașina oficială, sau maniera în care a reacționat Nicolae Ceaușescu sunt cunoscute.
În cele ce urmează, fără a insista asupra principalelor etape ale vizitei, dorim să le ilustrăm cu ajutorul documentelor fotografice și ne mărginim a vă pune la dispoziție un fragment din programul acesteia și o listă cu membrii delegației române.
Mai multe fotografii, pe pagina de socializare a Arhivelor Naţionale ale României.