Fosilele unui titanozaur care a trăit în urmă cu 140 de milioane de ani, descoperite în Argentina
Oamenii de ştiinţă au descoperit, într-o regiune sălbatică din Patagonia, Argentina, fosilele a ceea ce ar putea fi cel mai vechi membru cunoscut al grupului titanozaurilor, care cuprinde animalele terestre cu cele mai mari dimensiuni din istoria Terrei, informează Agerpres.
Cercetătorii au precizat că fosilele aparţin unei specii de dinozaur denumită Ninjatitan zapatai, care a trăit în urmă cu 140 de milioane de ani, în timpul Cretacicului. Potrivit oamenilor de ştiinţă, Ninjatitan a fost identificat ca fiind un titanozaur, un grup de dinozauri cu gâtul lung, care se hrăneau cu plante şi se deplasau pe patru picioare asemănătoare unor piloni.
Rămăşiţele scheletului incomplet au fost descoperite la sud de oraşul Neuquen. Potrivit cercetătorilor, Ninjatitan a demonstrat că titanozaurii au apărut pentru prima dată ca grup anterior perioadei care se credea până acum.
”Este cea mai veche descoperire cunoscută, nu doar din Argentina, ci din întreaga lume”, a declarat conducătorul studiului, Pablo Gallina, cercetător în cadrul Consiliului Naţional pentru Cercetare Ştiinţifică şi Tehnică din Argentina (CONICET). ”Prezenţa titanozaurilor a fost atestată în mai multe locuri din lume, dar cele mai vechi descoperiri cunoscute erau mai recente decât aceasta”.
Cu o lungime de circa 20 de metri, Ninjatitan era un dinozaur de mari dimensiuni, mult mai mici însă decât titanozaurii mai târzii, cum ar fi Argentinosaurus, care ajungea la o lungime de circa 35 de metri. Cercetătorii au mai spus că prezenţa unui astfel de titanozaur timpuriu în Patagonia susţine ideea că acest grup îşi are originea în emisfera sudică.