SUA lansează o nouă inițiativă economică în Asia Centrală

SUA lansează o nouă inițiativă economică în Asia Centrală

Cu Rusia implicată în războiul din Ucraina și economia chineză mult încetinită, Statele Unite mută cu o inițiativă menită să-i consolideze influența în Asia Centrală. Catalizatorul îl reprezintă un mecanism economic care încurajează interconectivitatea economiilor din regiune și sprijină inițiativele public-privat prin schimburile comerciale, relatează Oilprice.com

Cele cinci state din Asia Centrală sunt Kazahstan, Kîrgîzstan, Tadjikistan, Turkmenistan și Uzbekistan, care au făcut parte din URSS până în 1991. Aceste state dețin mari resurse de materii prime energetice și nu numai, importanța lor crescând în condițiile embargoului impus exporturilor din Rusia. SUA și aliații lor occidentali se străduie să scoată regiunea de pe orbita rusească sau chineză.

Această inițiativă prezintă o caracteristică nouă, accentul fiind pus apăsat pe aspectul comercial, marcând o schimbare de 180 grade de la politica anterioară a SUA de a promova statul de drept în țările exsovietice. Astfel se adoptă o tactică de jos în sus, mai degrabă decât modelele care acționau de sus în jos, care au fost caracteristice diplomației americane în regiune după prăbușirea Uniunii Sovietice în 1991.

Lobby pentru un comerț liber

Programul se bazeză pe abilitatea diplomației SUA de a-i încuraja pe antreprenorii locali și liderii corporatiști să conlucreze mai eficient cu oficialii guvernamentali pentru a construi sisteme economice mai bine reglementate și mai eficiente.

Succesul depinde, de asemenea, de un nivel mai mare de cooperare între cele cinci state din Asia Centrală pentru a înlătura barierele din calea unui comerț liber. Inițiativa reprezintă o formulă care a mai funcționat în trecut, în care extinderea oportunităților economice aduce prosperitate care, la rândul ei, încurajează guvernele să accepte implementarea unui sistem economic liberal și bine reglementat. Dacă programul B5+1 va da rezultate, se așteaptă majorarea semnificativă a investiților americane în regiune.

Forumul inaugural B5+1, care reunește oficialii guvernamentali din Asia Centrală și oameni de afaceri regionali, s-a reunit sub auspiciile SUA pe 14 martie la Almaty în Kazahstan. La finalul reuniunii de două zile se dorește ca participanții la discuții „să se angajeze să promoveze o agendă comună axată pe consolidarea integrării economice și a rezilienței precum și un acces ma larg la inovare, investiții străine și fluxuri comerciale internaționale”, se arată în comunicatul transmis de organizatorii conferinței B5+1.

Descriind obiectivele B5+1 ca fiind ambițioase, dar realizabile, ambasadorul SUA în Kazahstan, Daniel Rosenblum, a declarat cu ocazia recepției organizată înaintea forumului de la Almaty că este începutul unui „angajament pe termen lung [al SUA] de a crea un „mediu de afaceri mai favorabil” în Asia Centrală.

SUA – „Un partener constructiv în regiune”

În deschiderea evenimentului, Nicholas Berliner, asistent special al președintelui Biden și director principal pentru Rusia și Asia Centrală în Consiliul Național de Securitate, a atras atenția asupra tensiunilor geopolitice care au afectat regiunea în urma atacului neprovocat al Rusiei asupra Ucrainei în 2022, adăugând că „odată cu schimbările vin și oportunități”.

Statele Unite vor să fie „un partener constructiv” în a acorda puterea cetățenilor „să-și modeleze propriul viitor”, a spus Berliner.

În Asia Centrală există o tradiție politică a unor guverne autocrate care limitează capacitatea sectorului privat să militeze pentru un mediu de afaceri mai favorabil, un sistem fiscal previzibil, mai transparent și mai eficient. De asemenea, guvernelor din Asia Centrală le lipsește tradiția de a coopera în chestiuni politice și economice. Și este puțin probabil ca influența Rusiei și Chinei să treacă prea repede.

Unitate regională

Toate mesajele vorbitorilor la forum au avut o notă comună: unitatea regională, combinată cu cererea ca sectorul privat să participe mai activ la procesul de elaborare a politicilor economice, ceea ce va duce la ieșirea din izolare a regiunii, și să facă din aceasta o destinație atractivă pentru investiții.

Comportamentul agresiv al Rusiei, amintirea fostei URSS și dorința de a contracara influența economică tot mai mare a Chinei îi fac pe liderii din Asia Centrală să fie agreeze agenda B5+1. Faptul că delegațiile guvernamentale la nivel înalt din toate statele din Asia Centrală, inclusiv Turkmenistanul, au participat la forum sugerează că guvernele din regiune sunt cel puțin interesate de conceptul B5+1. De asemenea, încălzirea globală oferă un impuls puternic pentru o cooperare regională mai strânsă în mai multe domenii, în special gestionarea resurselor de apă.

Programul B5+1 este dezvoltat dintr-o platformă de cooperare SUA-Asia Centrală, cunoscută sub numele de C5+1. De asemenea, se bazează pe concluziile reuniunii care a avut loc în septembrie 2023 la New York, la care a participat președintele Joe Biden și președinții Kazahstanului, Kârgâzstanului, Tadjikistanului, Turkmenistanului și Uzbekistanului.

Cooperare interguvernamentală

În pregătirea terenului pentru formatul de la Almaty, principalul organizator al conferinței, Centrul pentru Întreprinderi Internaționale Private (CIPE), o filială a Camerei de Comerț din SUA, a contactat sute de experți regionali, antreprenori și reprezentanți ai organizațiilor oamenilor de afaceri. Grupurile de lucru au elaborat propuneri de reformă care acoperă diverse sectoare economice, inclusiv transportul, comerțul electronic, turismul, energia verde și agrobusiness.

Multe dintre sugestiile din sectorul privat difuzate în prima zi a forumului s-au concentrat pe necesitatea unei cooperări interguvernamentale mai puternice pentru a crea reguli clare care să acopere comerțul transfrontalier, precum și regimuri vamale simplificate. Muktar Djumaliev, fost ambasador al Kârgâzilor în Statele Unite, care a condus grupul de lucru din sectorul transporturilor, a evidențiat necesitatea unui mecanism regional de soluționare a litigiilor comerciale și necesitatea unei mai mari digitalizări a procedurilor vamale. El a mai spus că Turkmenistanul trebuie să elimine cerințele de viză pentru cetățenii altor state din Asia Centrală.

În această etapă, rămâne de văzut în ce măsură guvernele regionale sunt receptive la ideile de reformă din sectorul privat rămâne de văzut. Comentariile oferite de vorbitorii guvernamentali la forum au avut tendința de a sublinia principiile generale despre conectivitate și au fost scurte cu detalii despre inițierea unui dialog public-privat.

Cu toate acestea, ministrul economiei din Turkmenistan, Serdar Jorayev, i-a surprins pe mulți din sală, ținând un discurs care s-a concentrat pe eforturile guvernului turkmen de a facilita inițiativele economice public-private. Turkmenistanul este clasificat în mod obișnuit de ONG-urile de supraveghere a drepturilor omului drept având unul dintre cele mai represive guverne din lume.

(Citiți și: ”Europa – „criză a competitivității”, SUA creștere a productivității – FT”)

***

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *