Manuscrisul lui Voynich, descifrat cu ajutorul inteligenței artificiale?
Cercetătorii de la Universitatea din Alberta, Canada, încearcă să descifreze textul manuscrisului lui Voynich cu ajutorul inteligenței artificiale. Conform acestora, textele din manuscris ar fi în ebraică.
De la descoperirea sa în secolul al XIX-lea, istorici și criptografi au încercat să descifreze paginile manuscrisului Voynich, inclusiv specialiștii în spargerea de coduri din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Deși mulți consideră că manuscrisul conține texte fără sens, utilizarea tehnicilor moderne a relevat prezența unui „mesaj real” în interiorul cărții.
Cercetătorii de la Universitatea din Alberta au folosit inteligența artificială pentru a-și da seama, în primul rând, în ce limbă a fost scris. Au folosit textul Declarației Universale a Drepturilor Omului în 380 de limbi pentru a-și „antrena” sistemul, dar și pentru executarea algoritmilor care au determinat că limba ar fi ebraica, relatează Adevărul.
Folosindu-se de algoritmi special creați pentru decodarea unor astfel de texte, profesorul Kondrak și studentul său, Badley Hauer, au reușit să descifreze un număr destul de mare de cuvinte, folosind ebraica drept limbă de referință.
„Se pare că 80% dintre cuvinte erau într-un dicționar de ebraică, dar nu știam dacă au sens împreună”, a declarat Kondrak.
Cei doi au apelat la profesorul Moshe Koppel, vorbitor nativ de ebraică, oferindu-i mostre din textul descifrat. Văzând prima propoziție, profesorul Koppel a confirmat că nu este una coerentă în ebraică, însă urmărind „trucuri de ortografie”, cercetătorii au folosit Google Translate pentru a converti propoziția în limba engleză. Rezultatul a fost: „Ea i-a făcut recomandări preotului, omului casei, mie și oamenilor”.
„Este o propoziție destul de bizară pentru un început de manuscris, dar are, cu siguranță, sens”, a mai adăugat profesorul Kondrak.
Cercetătorii concluzionează că textele din manuscris sunt cel mai probabil, în ebraică, având literele rearanjate într-o anumită ordine.
Citește și:
Manuscrisul Voynich, un fals grosolan sau reţeta elixirului vieţii?
TOP 10 cele mai misterioase descoperiri arheologice din toate timpurile / FOTO