Deficit 4,64% din PIB după 11 luni din 2023

Deficit 4,64% din PIB după 11 luni din 2023

Ultima execuție bugetară publicată joi de Ministerul de Finanțe arată un deficit de 4,64% din PIB în primele 11 luni din 2023. Cu o valoare de 73,5 miliarde lei, deficitul la 11 luni este cu 0,45 p.p. mai mare decât în perioada similară a anului trecut.

Din datele MFP reiese că veniturile totale au fost de 464,95 mld lei, în creștere cu 11,8% (an/an). Dinamica veniturilor a fost susținută în principal de evoluția încasărilor din fonduri europene, impozitul pe salarii și venit și contribuții de asigurări. De asemenea, au fost consemnate evoluții favorabile, mai temperate, și în cazul veniturilor din impozitul pe profit si TVA.

”Cheltuielile bugetului general consolidat în sumă de 538,5 mld lei au crescut în termeni nominali cu 13,4% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Exprimate ca procent din Produsul Intern Brut, cheltuielile pe cele unsprezece luni ale anului 2023 au înregistrat o creștere cu 0,1 puncte procentuale față de aceeași perioadă a anului 2022, de la 33,9% din PIB la 34,0% din PIB”, arată Ministerul Finanțelor.

Structura cheltuielilor statului și a creșterilor în 2023

Cheltuielile de personal au însumat 119,6 mld lei, în creștere cu 11,4% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Exprimate ca pondere în PIB, cheltuielile de personal reprezintă un nivel de 7,6% din PIB, cu 0,1 puncte procentuale mai mici față de aceeași perioadă a anului precedent
.
Cheltuielile cu bunuri și servicii au fost 68,69 mld lei, în creștere cu 10,4% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. O creștere se reflectă la bugetele locale, respectiv 10,2% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, precum și la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate de 14,4% pentru decontarea medicamentelor cu și fără contribuție personală și a medicamentelor utilizate în programele naționale de sănătate.

Cheltuielile cu dobânzile au fost de 30,06 mld lei, cu 2,88 mld lei mai mult față de aceeași perioadă a anului precedent, respectiv 10,6% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.

Cheltuielile cu asistența socială au fost de 176,71 mld lei în creștere cu 9,9% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Evoluția cheltuielilor cu asistența socială a fost influențată, în principal, de majorarea de la 1 ianuarie 2023, a punctului de pensie cu 12,5%, respectiv de la 1.586 lei la 1.785 lei, a nivelului îndemnizației sociale pentru pensionari (pensia minimă) de la 1.000 lei la 1.125 lei.

Cheltuielile cu asistența socială au fost influențate și de plățile suportate de la bugetul de stat pentru compensarea facturilor aferente consumului de energie electrică și gaze naturale, respectiv pe cele unsprezece luni ale anului 2023, au fost în sumă de 4,35 mld lei, precum și de majorarea alocațiilor de stat pentru copii începând cu 1 ianuarie 2023.

Cheltuielile cu subvențiile au fost de 16,19 mld lei, în principal, această sumă reprezintă subvenții pentru transportul de călători, pentru sprijinirea producătorilor agricoli, precum și pentru schema de compensare pentru consumul de energie electrică și gaze naturale al consumatorilor noncasnici (5,76 mld lei) care reprezintă 35,59% din total subvenții.

Alte cheltuieli au fost de 9,07 mld lei, reprezentând în principal, sume aferente titlurilor de plată emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, burse pentru elevi și studenți, susținerea cultelor, alte despăgubiri civile.

Cheltuielile privind proiectele finanțate din fonduri externe nerambursabile (inclusiv subvențiile de la Uniunea Europeană aferente agriculturii) au fost de 57,13 mld lei, cu 37,09% mai mari comparativ aceeași perioadă a anului precedent.

Cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital, precum și cele aferente programelor de dezvoltare finanțate din surse interne și externe, au fost în valoare de 75,1 mld lei, în creștere cu 33,6% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent când au fost în valoare de 56,2 mld lei.

***

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *