Gabriel Biriș/ Pe cine sperie taxarea inversă?

Crizele nasc oportunități! Constat cu bucurie și mândrie profesională, că subiectul taxării inverse generalizate a intrat pe agenda decidenților noștri ca soluție pentru o reducere masivă a imensei fraude la TVA (8,5 – 9 miliarde euro/an).

Cu câteva zile în urmă am primit din mai multe direcții un document/analiză distribuit în grupul de lucru al partidelor care negociază, cu rugămintea de a ajuta cu comentarii. Fiind un subiect de interes public și cu mare impact asupra viitorului fiscalității în România (reducerea fraudei cu minim 5 miliarde euro/an, posibil chiar 7 miliarde euro), public aici atât „Nota privind taxarea inversa” furnizată de dl. Bogdan Huțuca în grupul de lucru, cât și comentariile mele pe text.

Evident, putem fi de acord că nu suntem de acord, dar e bine să știm argumentele fiecăruia.

NOTA  Privind taxarea inversă  

Despre taxarea inversă

Taxarea inversă este o măsură de simplificare a plății taxei pe valoarea adăugată care poate fi aplicată numai atunci când şi furnizorul și beneficiarul sunt plătitori de TVA, conform considerentelor prezentate în anexă.

Corect, este o măsură de simplificare (mare și importantă)! Dar, coexistența taxării inverse cu plățile fracționate creează o foarte mare complicare a TVA.

Directiva 2006/112/CE prevede că statele membre pot aplica taxarea inversă pentru un număr limitat de operațiuni prevăzute de art. 199 și 199(a) din Directiva 2006/112.

Corect, există și o Directivă privind un mecanism de reacție rapidă (QRM – D 2013/45),  care permite unui stat membru („SM”) să solicite taxare inversă pentru anumite produse unde constată o creștere masivă și subită a fraudei. Deci, deși Comisia știe că taxarea inversă este soluția de combatere a fraudei, permite aprobarea implementării taxării inverse doar DUPĂ ce SM a fost furat masiv și subit (cu sume semnificative ce sunt greu, dacă nu imposibil de recuperat), nicidecum înainte! Mai mult, în documentele premergătoare, Comisia precizează că măsura este necesară pentru a combate un tip de fraudă (frauda carusel), frauda care este „intrinsecă” regimului tranzitoriu de TVA…

Romania aplică în prezent taxare inversă pentru sectoarele cu risc ridicat de fraudă: livrarea de deșeuri, pentru material lemnos, livrarea de imobile, certificatele de gaze cu efect de seră, cereale, energia electrică și gazul natural, telefoane mobile, laptopuri, console de joc.

Corect, am avut fraude uriașe pe toate aceste produse! La telefoane mobile, laptopuri și console de jocuri, taxarea inversă se aplica doar pentru facturi mai mari de 5.000 euro, pentru a evita achiziții mărunte în scop personal pe firmă, fără plata TVA.

Istoric – Propunerea Comisiei privind taxarea inversă generalizată

În anul 2006, Comisia a lansat o dezbatere generală la nivelul Uniunii Europene referitoare la necesitatea unei abordări coordonate privind combaterea fraudei fiscale în cadrul pieței interne.

Una dintre măsurile care au fost analizate în acest context a fost instituirea unui sistem generalizat de taxare inversă.

Comisia Europeană și-a arătat, de asemenea, disponibilitatea de a propune, în anumite condiții, un proiect pilot cu scopul de a stabili dacă un sistem generalizat de taxare inversă poate reprezenta o soluție adecvată în vederea combaterii fraudei în domeniul TVA.

Consiliul ECOFIN nu a putut însă conveni asupra unor concluzii referitoare la propunerea privind taxarea inversă generalizată şi nici la promovarea proiectului pilot.

Corect, sa spunem însă și că, pentru a atinge un acord politic în ECOFIN, trebuie unanimitate. Unanimitatea este însă imposibil de obținut în condițiile în care există câteva state care se opun taxării inverse, din principiu. Unele se opun pentru că oricum au un GAP mic și nu simt nevoia de schimbare (țările nordice), altele – precum Franța, din orgoliu (sunt cei care au inventat plățile fracționate) sau din cauză că aplicarea măsurilor de simplificare duce la debirocratizare (birocrația franceză este extrem de dezvoltată), iar altele – precum Italia, din interese obscure (este bine‑cunoscută implicația Mafiei în fraude carusel în mai multe state UE).

Lipsa acordului politic al statelor membre a avut la bază următoarele aspecte:

1, aplicarea unui mecanism generalizat de taxare inversă ar încălca unul dintre principiile fundamentale ale TVA, şi anume principiul plății fracționate;

Principiile fundamentale ale TVA sunt:

• este un impozit pe consum, și
• este un impozit neutru pentru companii.

Principiul plăţilor fracționate nu poate fi nicidecum un principiu fundamental al TVA, atât timp cât nu plățile fracționate, ci taxarea inversă este regula în cazul tranzacțiilor intracomunitare! Cele două „principii” coexistă în ceea ce numim „regimul tranzitoriu de TVA” (este „tranzitoriu” pentru ca în ECOFIN nu s-a putut niciodată obține consens pe un regim definitiv bazat fie pe plăți fracționate (ultra-complicat, care implică faptul ca Statele Membre să se bazeze unul pe altul pentru colectarea propriului TVA), fie pe taxare inversă.

Despre regimul tranzitoriu, eu personal am susținut în nenumărate ocazii, inclusiv la conferințe internaționale (Krinica – 2013, Harvard – 2014, Roma – 2015) ca este o „invitație la fraudă”, în special din cauza fraudei carusel. Includ în acest flagel și insolvențele frauduloase, de multe ori asociate cu frauda carusel.

Frauda carusel consta în:

• un intermediar dintr-un SM cumpără din alt SM marfa, cu taxare inversă – nu plătește TVA vânzătorului, lanțul plăţilor fracționate fiind întrerupt;
• intermediarul revinde marfa în acel SM (ex. România), colectează 19% TVA de la client, care îl deduce (B2B);
• intermediarul nu plătește TVA la buget.

Asta a fost în mod concret schema ce a dus la aplicarea taxării inverse la telefoane mobile/calculatoare/console:

• intermediarul (fantoma) a achiziționat intracomunitar telefoane mobile scumpe din state UE (Cehia, Polonia în special);
• Livrările au existat, zeci de paleți cu telefoane mobile au ajuns în depozite în România, marfa a fost plătită furnizorilor și revândută în România;
• Fantoma a colectat TVA la vânzare;
• A urmat o serie de revânzări succesive în țară (pentru a face mai greu de descoperit frauda);
• Ultimul cumpărător de pe lanț, a exportat și primit rambursare de TVA (unii dintre aceștia chiar nu știau ca sunt la capătul unui lanț de fraudă).

2. implementarea unui astfel de mecanism ar genera un impact negativ semnificativ asupra veniturilor bugetului de stat;

Incorect! Cum ar putea avea „un impact negativ semnificativ asupra veniturilor la bugetul de stat” o soluție cunoscută tocmai pentru că elimină frauda carusel (nu „ar putea diminua”, ci chiar ar elimina, pentru că pur și simplu TVA nu circulă efectiv, deci, dacă nu circulă, nu poate fi furat. Înregistrările contabile nu pot fi furate!

3. un astfel de sistem ar putea diminua frauda de tip carusel, dar ar putea facilita apariția altor forme de fraudă;

Vezi mai sus: elimină, nu diminuează!

Care ar putea fi acele alte forme de fraudă? Singurele la care mă mai pot gândi sunt frauda în retail sau frauda achizițiilor în scop personal, pe firmă, cu deducerea TVA. Ambele sunt însă extrem de ușor de combătut de ANAF.

4. fiind un sistem total nou față de cel utilizat în prezent, implementarea lui ar implica costuri foarte mari, atât pentru operatorii economici, cât şi pentru autoritățile fiscale.

Greșit! Nu este deloc un sistem nou, el deja se aplică atât pentru achiziții/vânzări intracomunitare, cât și pentru cereale, fier vechi, imobile, telefoane mobile. Costurile de implementare pentru operatori și ANAF sunt deci zero. Mai mult, pentru ANAF ar însemnă o oportunitate uriașă ce rezultă din faptul că dispar aproape complet cererile de rambursare, prin urmare cei peste 2.000 de inspectori (din aproximativ 4.000, deci peste jumătate) ar fi degrevați de aceste controale și s‑ar putea ocupa de alte lucruri mai utile. Oricum, aprox. 97% din sumele cerute la rambursare sunt confirmate de inspecție, deci astăzi peste 50% din forța de inspecție generează venituri la buget de 3% din TVA cerut la rambursare… Super „eficient”, nu?

În lipsa unui acord politic privind taxarea inversă generalizată, Comisia şi-a concentrat eforturile exclusiv pe așa-numitele măsuri „convenționale” de consolidare a metodelor tradiționale de combatere a fraudei fiscale.

Evident ca s-au concentrat pe măsuri convenționale, aceste măsuri necesitând și foarte mulți birocrați care să le implementeze…

Solicitările Germaniei și Austriei de a aplica unilateral taxarea inversă generalizată nu au fost aprobate la nivel comunitar, statele membre considerând că sunt încălcate principiile de baza ale pieței comune, respectiv aplicarea unitară la nivelul UE a principiilor Directivei 2006/112/CE.

A mai fost și o solicitare a Cehiei, respinsă în 2015. Ulterior Cehia a revenit cu o cerere de proiect pilot, cerere neadmisă, dar care a forțat aprobarea Directivei 2018/2057 care permitea (în condiții foarte stricte, aplicarea taxării inverse generalizate, dar doar pentru facturi mai mari de 17.500 euro!). Această directivă a fost forțată de Cehia prin amenințarea cu veto la Directiva ATAD 1, adoptată în iunie 2016 la inițiativa Președinției Olandeze, ca răspuns la Panama Files.

Singura prevedere care a dat posibilitatea aplicării taxării inverse generalizate (GRCM) a fost cea de la art. 199 (c) din Directiva 2006/112, care putea fi aplicat de către statele membre  doar până la 30 iunie 2022, dacă demonstrau Consiliului European îndeplinirea condițiilor expres prevăzute.

Da, este vorba de D 2018/2057 menționată mai sus. Condițiile erau ca GAP-ul unui SM care cere derogare să fie cu mai mult de 5% față de medie (noi am fost tot timpul muuult peste!), precum și ca minim 25% din GAP să provină din frauda carusel. Domnul ministrul Boloș m-a informat, în iulie 2024, că este de 35%, ulterior a apărut un studiu al CASE conform căruia e doar 12% din GAP. Oricum, la o cerere de informații publice adresată de The Tax Institute, răspunsul ANAF a fost că nu se cunoaște structura GAP-ului la noi. Recent, dl. ministrul Barna a anunțat un parteneriat cu ASE și UBB pentru a calcula această structură… Deci, România nu avea cum să ceară derogare atât timp cât noi niciodată nu am fost interesați să calculăm structura GAP-ului, deci nu avem cum arăta că îndeplinim condiția! Good work, MF&ANAF!

Trebuie subliniat că această soluție a fost abandonată la nivelul UE, întrucât nu și-a atins scopul, astfel că în prezent nu mai există această posibilitate în Directiva 2006/112.

Ilogic! Cum poate să nu își atingă scopul în combaterea evaziunii o măsura care nu a fost implementată???

Cehia a creat, pe baza acestei prevederi, un proiect pilot prin care a solicitat taxare inversă generalizată, dar a renunțat ca urmare a faptului că măsura nu a ajuns la rezultatele scontate.

GRESIT ! Cehia a obținut într-adevăr derogare, dar nu a mai implementat proiectul pentru că primise derogare doar pentru 2 ani și a considerat că nu merită, nicidecum că măsura nu a produs „rezultatele scontate”…

Oricum, GAP-ul în Cehia era de doar 13,4% în 2018, iar în 2022 a ajuns la 4,2% (!!!), deci problemele lor aveau o cu totul altă dimensiune și structură față de problemele noastre!

Niciun alt stat membru nu a experimentat GRCM.

Incorect, cum arătam mai sus. Niciun stat membru nu a experimentat GRCM! Nu „niciun alt stat”.

Prevederi aplicabile in prezent

În  prezent, Directiva 2006/112, cuprinde la art. 199(b) așa-numitul mecanism de reacție rapidă, prin care se permite aplicarea taxării inverse, dar numai în anumite condiții și cu aprobarea Comisiei și numai pentru anumite sectoare, nu generalizat. Dar și această măsură se aplică numai până la finele anului 2026.

Corect, am explicat mai sus, inclusiv ipocrizia acestui mecanism… QRM a fost adoptat în 2012, când existau discuții pentru un regim definitiv (taxare inversă sau plăti fracționate all the way), cred că nici măcar birocrații din Bruxelles nu s-au putut gândi atunci că, în 2025, încă mai vorbim de regim definitiv, nefiind complet exclus ca actualul regim tranzitoriu să devina chiar definitiv, dar nu pentru că e unul bun, ci pur și simplu pentru că nu poate fi schimbat.

Se consideră că digitalizarea va elimina frauda fiscală din economie (e-factura, e-decontul, SAF‑T, e-transport), nemaifiind necesare măsuri arhaice precum taxare inversă. Noua directivă ViDA, care are trei piloni principali, instituie tocmai măsuri de combatere a evaziunii fiscale prin digitalizare, raportare în timp real a tranzacțiilor.

„Se consideră” de către cine? În martie 2024, dl. Patrice Pillet, director VAT Unit al DG TAXUD a cerut VEG (VAT Expert Group, în care sunt singurul membru din România) să reflecteze asupra „viitorului TVA după implementarea pachetului ViDA”, cerințele fiind: (i) simplificare, (ii) digitalizare, (iii) „green-ificare” și (iv) cât mai puțin susceptibil la fraudă. În cadrul discuțiilor, la care am participat activ (chiar extrem de activ) am fost cu toții de acord ca taxarea inversă să fie viitorul, TVA să fie bazat, inter alia, pe „colectarea TVA la capătul lanțului”. Au fost evitați termeni precum „taxare inversă” sau „regim definitiv” datorită solicitării exprese de a evita termeni susceptibili la dispute politice…

Taxarea inversă, „măsură arhaică”? Hmm… Păi, și atunci de ce e regula la tranzacțiile intracomunitare?

Putem chiar susține contrariul: plățile fracționate sunt mai degrabă arhaice, soluția venind din alte vremuri, când toată contabilitatea se ținea pe hârtie cu pixul sau creionul, iar declarațiile erau scrise tot așa (cel mult completate la mașina de scris, cu indigo).

Efectele negative ale mecanismului de taxare inversă rezultate din studii ale CE

Mecanismul de taxare inversă, în ciuda unor posibile efecte pozitive nu este o soluție perfectă și nici măcar viabilă la această dată; dimpotrivă, implică multe aspecte negative care sunt destul de greu de recunoscut și, în acest moment, imposibil de abordat.

Care or fi acele „multe efecte negative”??? Doar cel detaliat mai jos, anume că taxarea inversă intră „într-o mare contradicție” cu o soluție (plăți fracționate) cu care Laure a venit în alte vremuri (când totul era pe hârtie) și impozitul pe consum putea fi ușor nedeclarat, mai ales că, în acele vremuri, retail-ul modern era încă în faze incipiente, cel tradițional fiind cel dominant. Păstrăm tradițiile, dar asta nu ne împiedică să evoluam cu vremurile pentru a folosi progresul tehnologic! Acum totul este electronic, fiscul ar trebui să știe în timp real cine ce vinde/cumpără.

În primul rând, cea mai importantă caracteristică a mecanismului de taxare inversă în ceea ce privește aspectele sale negative de aplicare este faptul că acest mecanism intră într-o mare contradicție cu principiile tradiționale de aplicare a taxei pe valoarea adăugată.

Bănuiesc că autorul se referă la plăți fracționate ca fiind „principiile tradiționale de aplicare a TVA”.

Păi, și dacă taxarea inversă e în așa mare contradicție cu principiile, cum de aplicăm taxarea inversă la TOATE tranzacțiile intracomunitare B2B (între persoane plătitoare de TVA)??? Și o mai aplicăm și la vânzările de bunuri de mare risc??? Din nou, paragraful pare că nu are logică.

Lanțul standard al taxei pe valoarea adăugată implică taxe pe valoarea adăugată fracționate, în mai multe etape, care sunt suportate de furnizori. Aplicarea mecanismului de taxare inversă aduce o perturbare a lanțului taxei pe valoarea adăugată și transformă taxa pe valoarea adăugată într-o simplă taxă pe vânzarea cu amănuntul, similară cu cele aplicate pe teritoriul Americii de Nord.

Greșit, din nou! Taxarea inversă nu înlocuieşte TVA cu sales tax-ul american, care nu se aplică deloc în B2B. Tot ce ține de administrarea/controlul TVA rămâne la fel, doar plata/colectarea efectivă a sumelor reprezentând TVA doar de la capătul lanțului de valoare adăugată. Companiile care fac achiziții pentru care nu există drept de deducere, plătesc TVA nedeductibil direct la buget, nu îl mai plătesc furnizorului pentru ca acesta să-l plătească la buget (de ex. 50% TVA la achiziția de autoturisme pentru care nu se ține foaie de parcurs).

La fel, în B2G, statul nu mai plătește TVA pentru bunuri și serviciile achiziționate (în speranța că sumele respective se întorc înapoi la buget…). Statul plătește TVA celor de la care cumpără diverse și apoi așteaptă să i se întoarcă banii plătiți de la buget înapoi în buget. Logic? Deloc!

La fel și pentru bunurile și serviciile achiziționate de gospodării, sumele reprezentând TVA nu mai sunt împărțite între multe „buzunare” (unele fiind acum cu miile parcate prin demisoluri, așa cum arată controlul recent al Curții de Conturi), ci sunt efectiv colectate de retailer/furnizorul de utilități la vânzarea B2C. Mult mai puțini de controlat și în plus, mult mai ușor de colectat de la astfel de companii, acestea nefiind doar „fantome”.

Mecanismul de taxare inversă poate aborda eficient toate tipurile de „fraudă cu taxă pe valoarea adăugată”. Cu toate acestea frauda cu taxa pe valoarea adăugată poate fi comisă în numeroase moduri și prin concepte diferite. Din acest punct de vedere, mecanismul de taxare inversă nu este considerat o soluție eficientă pentru combaterea fraudei cu taxa pe valoarea adăugată și a evaziunii fiscale în general, ci doar în forma sa specifică.

Mi se pare mie sau autorul se contrazice? La începutul paragrafului de mai sus ne spune că „poate aborda eficient toate tipurile de fraudă”, după care pare că se răzgândește și ne spune că „mecanismul nu este considerat o soluție eficientă”…

Care sunt acele „numeroase moduri” și „concepte diferite”? Cumva, autorul aruncă cuvinte? Eu știu câteva moduri, nu sunt multe, și în toate, taxarea inversă funcționează perfect (frauda carusel, TVA neplătit de firme aflate în insolvență) sau parțial (evaziune, nu da bon/factură în B2C, dar atunci nici nu ia factură – că poate fi ușor prins, bugetul pierzând doar TVA pe valoarea adăugată de vânzătorul final).

La urma urmei, TVA e doar un impozit, nu e un sistem filozofic, așa cum vor unii să-l facă să pară.

În plus, în ceea ce privește mecanismul de taxare inversă „opțional”, acest efect este restricționat în anumite sectoare, care suferă mai mult de fraudele cu taxa pe valoarea adăugată și unde se poate aplica taxarea inversă opțională. Aceasta înseamnă că fraudele comise cu o metodologie diferită (de exemplu, „vânzările pe piața neagră”) pot fi comise în numeroase moduri și prin concepte diferite.

În plus față de ce? Că mai sus autorul nu zice nimic…

Iar vânzătorilor „pe piața neagră”  nu le pasă nici de plăti fracționate și nici de taxare inversă! Că de aceea sunt „pe piața neagră”, că nu dau niciun fel de factură. Aducerea în discuție a pieței negre este complet nerelevantă când discutăm de taxare inversă vs. plăți fracționate!

În cadrul schemei standard de TVA utilizată în mod obișnuit în țările Uniunii Europene, orice agent economic din lanțul de aprovizionare este responsabil pentru TVA-ul de ieșire plătit autorităților fiscale. Chiar dacă nu depune factura fiscală și, în consecință, nu plătește acest TVA de ieșire; autoritățile fiscale ar reține în continuare TVA-ul de intrare.

Bănuiesc că autorul se referă la „TVA colectat”, că eu unul de „TVA la ieșire” nu am auzit…

Taxarea inversă nu schimbă nimic în ceea ce privește înregistrarea TVA (atât pentru TVA plătit, cât și pentru TVA colectat). Schimbă doar plata.

În cadrul aplicării mecanismului de taxare inversă, persoana impozabilă aflată la capătul lanțului de aprovizionare, care este împovărată cu întreaga sumă a TVA-ului, are mai multe stimulente pentru a obține livrări neclare care nu vor fi niciodată declarate sau, chiar mai rău, vor dispărea complet.

Cum poate fi „împovărată” persoana de la capătul lanțului? Dimpotrivă, are un avantaj în ceea ce privește propriul cash-flow (că doar colectează, nu și plătește).

Să explic:

• La capătul lanțului este supermarketul;
• Supermarketul nu plătește efectiv TVA pe mărfurile puse la raft, dar colectează TVA la vânzări (pe care îi plătește integral la buget, pe 25 ale lunii următoare).
• Deci, supermarketul nu are nicio povară, dimpotrivă, un avantaj pe cash flow. În plus, are un avantaj, datorită termenului lung de plată către furnizori;
• În fapt, taxarea inversă ar ajuta cash flowul celui care (în acest exemplu) vinde la supermarket, acesta trebuind acum, în imensa majoritate a cazurilor, să plătească TVA la buget înainte să i se plătească factura de către supermarket…

Mecanismul de taxare inversă nu poate împiedica, de asemenea, migrarea fraudei către alte sectoare care nu erau vulnerabile înainte, chiar dacă frauda este efectiv eliminată complet în sectoarele respective care se bucură de beneficiile aplicării mecanismului de taxare inversă.

Hai să vedem logic:

1. taxarea inversă elimină acum frauda în sectoarele în care este aplicată (că din acest motiv se aplică!);
2. Taxarea inversă nu poate împiedica migrarea fraudei în sectoarele care nu erau vulnerabile (afirmația poate fi corectă);
3. Aplicăm GRCM.

Unde mai migrează frauda? Că GRCM tocmai asta înseamnă: taxare inversă pentru tot. Dacă azi, niște sectoare „se bucură de beneficiile aplicării mecanismului de taxare inversă” și de mâine toate sectoarele se vor bucura de aceleași beneficii, unde mai poate migra frauda?

Știu, sunt ironic.

Mai mult, aplicarea potențialăa mecanismului de taxare inversă nu poate împiedica generarea și răspândirea rapidă a unor noi tipuri sofisticate de fraudă cu taxa pe valoarea adăugată, unde aplicarea mecanismului de taxare inversă nu are absolut nicio utilitate.

Care sunt acele „tipuri sofisticate de frauda cu TVA”? Aplicarea GRCM înseamnă păstrarea neschimbată a actualului sistem de contabilizare și declarare a TVA, doar elimină plățile de TVA pentru aproximativ 90% dintre companii, dar le concentrează la restul de 10%, aceștia din urmă fiind și „la vedere” (furnizori de utilități, magazine mari sau mici, hoteluri, restaurante, frizerii, etc.) în tot ce înseamnă B2C.

Hai să vedem și în B2G, B2B ce „sofisticări” pot apărea:

4. În B2G: statul nu mai plătește TVA la furnizori, furnizorul aplică taxare inversă. Cât de sofisticat poți fi să furi banii ce nu ies din Trezorerie? Poate doar prin frauda bancară, că la altă „sofisticăreală” nu mă pot gândi… Oricum, asta se poate întâmpla și acum, nu are de a face cu TVA.
5. În B2B: vânzătorul aplică taxare inversă (deci nu are ce fura!), iar dacă comparatorul nu are drept de deducere al TVA, plătește direct la buget (aici avem bănci, societăți de asigurări, școli, spitale – nu fantome!).

Deci, oare la ce „tipuri sofisticate de fraudă la TVA” se gândește autorul?

Un alt aspect important este că aplicarea mecanismului de taxare inversă se bazează pe o Directivă, un instrument care solicită anumite rezultate din partea statelor membre, dar lasă statelor membre libertatea de a alege mijloacele pentru a atinge acest obiectiv. Mecanismul de taxare inversă nu se aplică în aceeași manieră în toate statele membre și, de asemenea, măsurile unilaterale impuse întreprinderilor locale de către autoritățile fiscale interne pot fi destul de disproporționate, fără a putea în cele din urmă să elimine frauda.

Nu înțeleg logica acestui paragraf, deci nu îl pot comenta. Doar întreb, ce poate fi disproporționat în taxare inversă? Dacă ar fi, atunci nu s-ar baza tot comerţul intracomunitar pe acest sistem… Disproporționat ar fi să reintroducem vămi ca să nu mai avem deloc taxare inversă!

Fraudele cu „comercianții fantomă” și, în special, frauda carusel intracomunitară creează un efect de fraudă „dublă”. Din păcate, aplicarea mecanismului de taxare inversă poate oferi o soluție pentru orice etapă intermediară, cu excepția nivelului comerțului cu amănuntul. În această etapă, posibilitatea fraudei cu taxa pe valoarea adăugată există încă și, în plus, este mult mai profitabilă.

Să înțeleg că autorul nu are o problemă cu faptul că taxarea inversă face imposibilă frauda de către „comercianți fantomă” (pe care nu îi poți controla că nu îi vezi, iar dacă ajungi aproape să îi vezi, ajungi la niște fantome albaneze, pe care chiar că nu le mai prinzi!) și are o problemă cu o posibilă creștere a fraudei la comerţul cu amănuntul (pe care îl vezi, că, dacă nu îl vede ANAF, nu îl vede nici cumpărătorul și, deci, nu are ce frauda)???

Atunci când un stat membru ia decizia de aplicare a mecanismului de taxare inversă, aceasta implică numeroase costuri administrative și de conformitate atât pentru guvern, cât și, cel mai important, pentru întreprinderile care sunt înregistrate în această țară în scopuri de TVA. Obligațiile administrativeimpuse întreprinderilor în cazul aplicării mecanismului de taxare inversă constau, în general, într-o declarație specificăîn declarația de TVA și o declarație pe facturi. Cu toate acestea, aproximativ o treime din statele membreimpun obligații care depășesc acest aspect.

Măi să fie! În ce constau aceste costuri? Toate declarațiile există deja.

În mod normal, costurile administrative care împovărează o afacere sunt costurile de implementare a unei noi practici, costurile de conformitate continue, sacrificiile fluxului de numerar și, în cele din urmă, un număr mai mare de angajați pentru a face față acestor cerințe.

În general, nu se aplică un prag pentru aplicarea mecanismului de taxare inversă, astfel încât bunurile și serviciile sunt supuse mecanismului de taxare inversă, indiferent de valoarea lor pentru tranzacțiile calificate. Aceasta înseamnă că, în cazul întreprinderilor cu profit redus, aplicarea mecanismului poate fi foarte împovărătoare și disproporționată.

Costuri (imense!) de implementare au fost cele cu RO e-Factura, RO e-Transport, RO e-etc. Taxarea inversă deja funcționează, deci nu necesită costuri de implementare, reducând și costurile de conformare.

Foarte interesantă referirea la „sacrificiile fluxului de numerar”!

Sacrificii pentru cine?

Pentru companiile care emit facturi cu TVA, nu încasează până pe 25 ale lunii următoare și trebuie să scoată bani din cont sau să se împrumute să plătească TVA la buget? Aici mi se pare că nu e niciun sacrificiu, dimpotrivă, e beneficiu!

Singurii la care mă gândesc că pot fi afectați sunt companiile care fie nu își achită datoriile la furnizori (deși ele deduc TVA), fie impun termene de plată foarte lungi și beneficiază de banii furnizorilor (aici mă gândesc la câteva companii foarte mari care nici nu discută termene de plată mai mici de 60 de zile, timp în care tu – vânzător, ai deja de plată TVA la buget).

În ceea ce privește pragul: deși consider că ideal ar fi GRCM fără prag, pentru că nu trăim într‑o lume ideală, iar în lumea noastră se „pun pe firma” tot felul de cheltuieli personale (deduc TVA, nu mai e nevoie să scoată bani din firmă ca dividende, evită deci și impozitul pe dividende), obicei nederanjat de ANAF deși avea toate informaţiile necesare încă dinainte de RO e-Factura, prin D394 – prefer să propun GRCM pe modelul de la telefoane mobile/calculatoare: doar la facturile peste 5.000 euro (posibil chiar mai redus, dar e nevoie de o analiză), prag ce poate fi scăzut sau poate chiar eliminat atunci când ANAF va fi ceva mai eficient.

Un alt impact negativ care derivă din aplicarea mecanismului de taxare inversă îl reprezintă problemele de lichiditate cu care se confruntă furnizorii și guvernul. Evident, atunci când plățile nu sunt continue și fracționare în fiecare etapă a lanțului taxei pe valoarea adăugată, acestea sunt în mod normal amânate, ceea ce reprezintă evident o gaură neagră în ceea ce privește veniturile fiscale ale statului.

Unul dintre marile avantaje al GRCM este tocmai neutralitatea reală a TVA în B2B.  În B2B, orice furnizor este și client, iar, dacă avem GRCM, impactul pe lichiditatea companiilor este pozitiv (cu excepţia celor menționați mai sus, care nu mai pot folosi la TVA „colectat” de furnizorii lor).

În ceea ce privește Guvernul, afirmația este parțial corectă: va exista un deficit de finanțare pe termen scurt (3-4 luni), dar doar pe cash-flow. Este vorba de sumele din deconturile negative de TVA (cu sau fără bifa de rambursare). Nu știm însă cât este suma, am întrebat la ANAF și nu am primit răspuns. În funcție de sumă putem calcula exact și nevoia de finanțare. Estimarea mea este că putem avea un cost (one-off!) de 100 – 150 milioane de euro și un beneficiu de 5 ‑ 6 miliarde de euro (anual). Pot explica modul cum am estimat.

Nu pot fi de acord cu afirmația că GRCM reprezintă o „gaură neagră în ceea ce privește veniturile bugetare”: nu afectează veniturile, poate amâna însă ușor o parte a acestora, pentru o perioadă limitată de timp. În principal mă refer aici de sumele pe care bugetul „stă” din momentul plății TVA de către furnizorul contribuabilului la buget și până când statul rambursează contribuabilului acel TVA.

Dau un exemplu, pentru o mai bună înţelegere:

6. Un fermier cumpără, în iunie 2025, un tractor cu 100.000 + TVA. Plătește furnizorului 119.000;
7. Presupunem ca furnizorul achiziționează tractorul din UE, cu taxare inversă;
8. Pe 25 iulie, furnizorul plătești 19.000 la buget;
9. Tot pe 25 iulie, fermierul cere 19.000 la rambursare și îl primește efectiv în termenul legal de 45 de zile.
10. Dacă am avea GRCM, cei 19.000 nu ar mai circula de la fermier la furnizor, de la furnizor la buget, de la buget la fermier;
11. Costul pentru buget: presupune o dobândă de 7% pe an, pentru 45 de zile rezultă o dobândă de 19.000*0,875%= 166,25 lei;
12. Statul nu mai face însă control pentru rambursare, deci reduce costul;
13. Statul elimină riscul ca furnizorul să nu îi plătească cei 19.000;
14. Statul reduce costul de finanțare pentru fermier;
15. Singurul care pierde este furnizorul, care nu „stă” câteva săptămâni pe banii fermierului. În fapt, nici el nu pierde, că fermierul nostru probabil ar fi luat tractorul direct din UE, să nu mai finanțeze cei 19.000.

Sper că exemplul e util pentru o mai bună înţelegere a faptului că „gaura neagră” nu există.

By the way, am avut situații în care furnizorii români au trebuit să implementeze structuri comerciale (vânzări prin intermediul unor firme din UE, în special Bulgaria), nu pentru a face frauda (că nu aveau cum), ci doar pentru a putea face față concurenței furnizorilor străini. ANAF a considerat că sunt structuri artificiale și a sesizat (degeaba) organele de urmărire penală. Cum să faci fraudă implementând o structură prin care să obții aplicarea taxării inverse către cumpărătorul final, taxarea inversă fiind instrument de combatere a fraudei???

Deși veniturile care cresc datorită restricționării activităților frauduloase este într-adevăr un fapt, nimeni nu poate supraveghea faptul că restanțele la taxa pe valoarea adăugată în sectoarele specifice în care se aplică mecanismul de taxare inversă tind să se înmulțească în timp și, în plus, cresc mult mai rapid în comparație cu ratele de colectare a taxei pe valoarea adăugată care sunt atribuite mecanismului.

Credeam că autorul se referă la taxare inversă generalizată (GRCM), nu la taxare inversă sectorială – că asta deja există…

Atunci când se aplică mecanismul de taxare inversă, acest fapt prevede că furnizorul nu încasează într-adevăr nicio taxă pe valoarea adăugată de la destinatar. Acesta este rezultatul dorit al taxării inverse, deoarece scopul final este împiedicarea furnizorilor necinstiți să poată accesa sumele aferente taxei pe valoarea adăugată și pe care să nu le plătească la bugetul public.

Această strategie are, din păcate, consecințe nedorite, în sensul că duce la o lipsă de lichiditate pentru comercianții onești. Este o secvență logică că, cu cât un furnizor este mai în josul lanțului, cu atât lichiditatea este afectată mai negativ și invers.

Am explicat mai sus de ce contribuabilii onești nu au nicio problemă cu lichiditatea în cazul aplicării GRCM, nu mai repet. Aplicarea taxării inverse pe anumite produse îi afectează însă serios exact pe producătorii acelor produse (frauda nu era făcută de producători, ci de comercianți care achiziționau produsele cu risc!), pentru că aceștia trebuie să pre-finanțeze TVA la achizițiile proprii, până la rambursare. Exemplul cel mai bun aici sunt producătorii români de cereale (care plătesc TVA și nu colectează TVA, deci nu pot compensa, trebuie să ceara și să aștepte rambursarea), de aceea am și dat exemplul de mai sus.

Frauda intracomunitară a „comercianților fantomă” centralizată în furnizarea de servicii este o altă slăbiciune a mecanismului de taxare inversă, deoarece furnizarea de servicii este extrem de sensibilă și susceptibilă la fraudă. Deși în mod tradițional schemele de fraudă ale „comercianților fantomă” vizează bunurile și nu serviciile, nu există nimic care să justifice excluderea acestui tip de fraudă atunci când serviciile sunt furnizate transfrontalier, iar aplicarea mecanismului este obligatorie prin natura sistemului TVA.

Datorită formei și naturii lor necorporale, serviciile sunt semnificativ dificil de urmărit în comparație cu bunurile tangibile și nu necesită același nivel de raportare a TVA ca și livrările acestora din urmă. În plus, pe măsură ce guvernele naționale au încercat să spargă lanțurile de fraudă de tip carusel prin blocarea activă a cererilor de rambursare, industria fraudei a dezvoltat noi strategii pentru a-și camufla activitățile frauduloase, prin utilizarea greșită a mecanismului de taxare inversă acolo unde se aplică furnizărilor transfrontaliere de servicii.

Serviciile necesită exact același nivel de raportare… Serviciile B2C sunt într-adevăr mai susceptibile la frauda prin nedeclarare, dar asta nu are de-a face cu GRCM sau plăți fracționate.

Având în vedere toate aspectele negative ale mecanismului de taxare inversă, Uniunea Europeană și statele membre au dreptate să ezite în a impune un mecanism generalizat de taxare inversă pentru toate tipurile de prestări. Acest lucru ar crește enorm efortul și costurile guvernelor pentru a-și proteja veniturile din taxa pe valoarea adăugată în comparație cu situația actuală.

Este doar o afirmație fără explicație… Comisia vede taxarea inversă ca metodă de combatere a fraudei, dar într-adevăr există reticență la generalizarea ei, din diverse motive (birocrații care nu vor simplificare, Mafia care nu vrea eliminarea fraudei, confortul unui sistem care, în unele țări, chiar funcționează, etc.).

Administrațiile fiscale ar trebui, de asemenea, să mărească semnificativ numărul funcționarilor de control pentru a face față riscului mai mare care decurge din distribuirea datoriei fiscale pe un număr mai mare de persoane impozabile, fără a mai vorbi de costurile ridicate de înființare și operare a noilor sisteme.

Asta chiar e culmea! Peste 50% dintre inspectorii fiscali ai ANAF lucrează astăzi să soluționeze cererile de rambursare ale contribuabililor care își așteaptă banii, cereri de rambursare care ar dispărea în imensa lor parte dacă am implementa GRCM, iar autorul spune că trebuie mărit numărul de funcționari? Autorul ori nu înțelege nimic din TVA, ori pur și simplu protejează status‑quo (9 miliarde euro lipsă la socoteala finală!).

Cum poate autorul să scrie că datoria fiscală (bănuiesc că se refera la TVA de plata efectiv la buget) se distribuie pe un număr mai mare de persoane impozabile când GRCM înseamnă tocmai concentrarea colectării la capătul lanțului, deci doar de la persoanele impozabile care vând în B2C, nici măcar cele care vând în B2G sau B2B (ca acolo plătești cumpărătorul)???

În plus, ar coexista simultan două sisteme diferite de impozitare indirectă,întrucât mecanismul de taxare inversă se aplică numai tranzacțiilor dintre întreprinderi; sistemul tradițional ar trebui, prin urmare, păstrat pentru tranzacțiile în care bunurile sauserviciile ajung în mâinile unor persoane fizice.

Devine evident că autorul nu e specialist în TVA… Specialiștii știu că putem vorbi de taxare inversă DOAR între entități (companii, PFA) înregistrate în scop de TVA. La vânzarea către persoane fizice vorbim de B2C, acolo nici nu poate fi vorba de taxare inversă, cumpărătorul plătește TVA (la fel ca și acum).

Chiar și soluția aplicării unui „mecanism hibrid de taxare inversă”, care s-ar aplica în general, dar numai dacă furnizarea de bunuri depășește un anumit prag, ar trebui evitată, având în vedere aspectele negative ale aplicării mecanismului de taxare inversă.

Am explicat mai sus, nu mai comentez.

Frauda ar exista în continuare și ar prospera în diverse moduri; furnizori care încearcă diverse furnizări sub prag, bunuri „scutite de taxă” care ies în alte state membre ale Uniunii Europene, tranzacții pe piața neagră sau chiar deturnarea numerelor de identificare a taxei pe valoarea adăugată.

Da, aici autorul are dreptate, se pot încerca fracționări pentru vânzări sub prag, dar asta înseamnă că problemele care există azi la scară mult mai mare vor fi doar mult reduse, nu complet eliminate. Am explicat de ce nu propun GRCM fără prag, anume din cauza practicii achizițiilor de valoare mică pe firmă (la toate magazinele unui mare retailer de haine, chiar și la cele unde firma vinde lenjerie intimă, ești întrebat dacă vrei factura!). Odată ce ANAF va fi capabil să proceseze informația primită, problema poate fi rapid rezolvată (pot explica) și se poate renunța la prag.

Aceasta implică faptul că nu merită absolut să te bazezi pe deplin pe un sistem complet nou, care cu siguranță nu va rezolva radical problema fraudei cu TVA și, în plus, va genera sarcini disproporționate pentru state.

Da, mai bine să ne bazăm pe un sistem care ne produce aproape 9 miliarde euro pagubă. An de an!

Am explicat cum e și cu „sarcinile disproporționate”: nu există. Nu mai insist aici.

Practica eșuată a României de a aplica taxarea inversă la importuri

România a aplicat în anul 2007 taxare inversă pentru toate importurile de bunuri din afara UE. Măsura a fost abrogată de urgență din cauza scăderii bruște a lichidităților și respectiv a veniturilor la bugetul de stat. Mărfuri provenite din China, Turcia, și alte țări, treceau de vamă prin taxare inversă, fără plată, după care erau plasate pe piața neagră, în acest caz fiind pierderi mari de venituri la buget.

Organele vamale cunosc aceste aspecte, este și motivul pentru care taxarea inversă la importuri este limitată pentru anumite categorii de importatori considerați de mare încredere pe baza comportamentului lor fiscal istoric.

De curând, organele vamale au solicitat ca certificatele pentru aplicarea taxării inverse în vamă să nu mai aibă valabilitate de 5 ani, ci doar de 6 luni; de asemenea, au exclus persoanele autorizate ca AEO de la aplicarea fără condiții a taxării inverse la importuri. Toate acestea sunt semne evidente ale blocajului adus de taxarea inversă la importul de bunuri.

Așa a fost în 2007, corect. Intrând în UE complet nepregătiți, frauda carusel a explodat la achizițiile din Uniune. Necolectarea TVA în vamă a însemnat doar că frauda carusel a putut funcționa și la importuri, nu numai la achizițiile intracomunitare. Niște „băieți” erau pregătiți să fure masiv în termen foarte scurt. Și au furat, în special prin portul Constanța! Oricum, problema a fost doar parțial rezolvată, odată cu reintroducerea plății TVA în vamă (pentru cei care nu obțin certificatul de amânare a plății în vamă). Ce s-a întâmplat? Rețelele de fraudă nu au mai importat mărfurile prin Constanța, ci prin Varna, iar de acolo le aduc în România, cu taxare inversă. Un pic mai complicat logistic, dar rezultatul e același.

Concluzii preliminare

• Taxarea inversă generalizată nu mai este prevăzută de Directiva 2006/112 ca urmare a numeroaselor studii care au arătat deficiențele acestei măsuri; chiar și atunci când a existat o reglementare în acest sens, statele membre nu au aplicat-o; în concluzie, România nu ar putea aplica taxarea inversă generalizată și nici nu ar putea solicita o derogare în acest sens, fiind un proiect abandonat de UE;

Corect.

• Franța este statul membru care se opune cel mai vehement introducerii taxării inverse generalizate

Corect.

• Cadrul legal oferit în prezent de Directiva 2006/112, presupune aplicarea taxării inverse pentru anumite sectoare cu risc de fraudă ridicat, în baza art.199 (b) din Directiva 2006/112, dar numai în anumite condiții și pentru anumite sectoare cu prezentarea concretă a necesității extinderii mecanismului, dar în niciun caz taxare inversă generalizată.

Corect. Putem însă cere o derogare pentru proiect pilot, precum Cehia la ECOFIN-ul din 15 ianuarie 2016. Șansele noastre acum sunt mult mai mari.

• Veniturile colectate din TVA în 2025 (5 luni) provin în procent de cca. 40% de la marii contribuabili (19,6 miliarde de lei din totalul de 48,9 miliarde de lei). Rezulta că 60% din TVA se colectează de la contribuabilii mici și mijlocii care au o dispersie foarte mare pe teritoriul național. Taxarea inversă generalizată ar muta colectarea de TVA spre contribuabilii mici și mijlocii într-o proporție și mai mare. Numărul contribuabililor mari comparativ cu totalul operatorilor economici este foarte mic (cca. 2.000) și mai ușor de verificat de organele fiscale, față de numărul total al contribuabililor activi (cca. 600.000) .

Greșit. Cum să muți colectarea de la mari la mici? Este exact invers, retailul (B2C) fiind dominat de retailul modern, retail deținut de mari contribuabili.

• TVA de plată declarat în România în 2024 aferent comerțului cu amănuntul reprezintă cca. 13% din totalul TVA de plată declarat. Rezultă că cca. 87% din TVA de plată declarat de contribuabili provine de pe lanțurile de tranzacționare anterioare care, în ipoteza aplicării taxării inverse generalizate ar fi eliminat și mutat spre ultima verigă a tranzacției finale. Riscul de a se crea un gol de venituri la buget este foarte mare.

Riscul e mult mai mic decât sugerează autorul. Nu face o analiză pentru viteza de rotație a stocurilor, nu spune nimic de utilități (altă parte importantă din încasări) și nici de B2G (unde acum statul scoate bani din buget în speranța că după câteva luni îi și vede înapoi în buget).

• Taxare inversă generalizată ar împinge colectarea TVA către faza de comerț cu amănuntul, ceea ce ar face imposibil un control eficient; cu cât crește numărul de contribuabili de la care ar trebui colectata TVA, cu atât ar scădea veniturile bugetare din cauza impozabilității de alocare a resurselor de control pe un număr mult prea mare de contribuabili.

Fractura logică în formă continuă: păi dacă împingi colectarea (adică plata TVA la buget) de pe lanț la capătul lanțului, reduci numărul companiilor care plătesc efectiv TVA la buget, deci concentrezi controlul, nu îl diluezi!

– Ultima întrebare pe care însă trebuie sa ne-o punem la modul cel mai serios este – De ce nici o tara europeana nu a aplicat acest sistem, daca el ar fi fost eficient, nici măcar în perioada 2017- 2022, în care a fost permis de directiva în anumite condiții și cu aprobarea Comisiei ? 

De ce? Autorul și-a dat singur răspunsul mai sus: a fost suficient ca Franța să se opună. Bonus: și Italia s-a opus. Mereu! Așa cum recent Letonia s-a opus la adoptarea ViDA ca să nu fie deranjat Bolt… Din păcate, unanimitatea face extrem de dificila orice schimbare majoră.

CONCLUZIA MEA

Ce am citit nu sunt argumente. E o colecție de idei (la multe negăsind logica), înșiruite ca să creeze impresia că aplicarea GRCM prezinta riscuri fundamentale (deși autorul spune mereu ca taxarea inversă e bună pentru anumite produse cu risc), ca nu cumva să schimbăm un status-quo de care beneficiază azi marii hoți…

***