Cristian Grosu / Atenție la anii 2025-2028

Toată lumea se așteaptă la o creștere a taxelor din 2025-2026 – consecință logică a corecției care va avea loc după anii de festival al consumului pe datorie și deficite 2023-2024:

Dar problema NU este doar bugetară:
În analiza de mai jos, punem cap la cap niște cifre care arată complicațiile asupra economiei – un fel de aliniere a 8 găuri negre care se potențează reciproc – și fiecare își poate recunoaște locul fie în aceste cifre, fie în relația dintre ele.

Nu e o simplă alăturare de indicatori – unele sectoare se apropie de o criză și vor contribui într-un mod neașteptat la problemele din următorii 2-3 ani:

1, Creșterea economică pe semestrul 1 a fost de 0,7%. Prognoza pe tot anul – pe care s-au făcut calculele si de buget si de deficit este de 3%.

2, Creșterea e șocant de mică pentru că ea vine pe fondul creșterii cu 10% an/an a consumului  (consum ajuns la un maxim istoric, de 90% din media UE, mult chiar deasupra unor state vestice).

3, Creșterea e șocat de mică pentru că ea vine pe fondul unor cheltuieli din viitor ale populației:  la finele lunii iunie 2024, gospodăriile românești luaseră credite de consum cât în tot anul 2023 – iar tendința nu dă semne de oprire.

4, Un fenomen ignorat total: prăbușirea construcțiilor de locuinte cu 22% față de aceeași perioadă din 2023, cand am mai avut o cădere de 10% față de 2022. Deja în orașele mari chiriile se apropie de prețurile occidentale.

5, Industria își continuă scăderea (-0,9% în S1) – exporturile  au contribuție negativă la PIB, iar consumul, în lipsa producției, crește deficitul comercial, pe cel de cont curent și costurile de îndatorare.

6, Scăderea industriei încă NU schimbă în mod pozitiv structura PIB: industria a coborât de la 22% în urmă cu 4 ani, la 18%, IT-ul n-a acoperit decât un punct procentual scăderea (de la 8 la 9%), construcțiile își păstrează poziția numai prin construcția de infrastructură de transport. În rest este consum + servicii, sector supus unui violent proces de evaziune fiscală.

7, Numărul companiilor care au cerut însolvența în S1 2024 a fost dublu față de cel din S1 2023: e vorba de insolvențe curente, de piață, dar care arată vulnerabilitatea ecosistemului de business la măsuri guvernamentale care perturbă piața sau verticalele din piață. Iar aceste companii nu înseamnă doar PIB, ci și salariați, cu toate contribuțiile pe care le presupune asta.

8, Toti indicatorii de mai sus stau pe fundalul scăderii productivității muncii  – sursa de bază a economiei – care coboară de 2 ani, deși suntem la 25% față de media europeană, care urcă în continuare, în timp ce noi coborâm.

Problema bugetară pentru următorii ani e foarte mare, în ciuda faptului că e posibil ca Uniunea Europeană să ne aprobe revenirea în ținta de deficit în termen de 7 ani:
însă NU e doar o problemă bugetară, ceea ce va complica chiar ”problema bugetară” :

Ce înseamnă combinația indicatorilor de mai sus din perspectiva anilor 2025-2027: Cele 5 întrebări

1, Consumul și creșterea economiei se vor potența ca și până acum, sau vor intra într-o etapă de subminare reciprocă, așa cum ar fi logic?

Asta pentru că, începând de anul viitor, e greu de crezut că vom mai vedea măririle de salarii în ultimii 2 ani, pensiile nu se vor mai mări decât cu inflația, iar sursele de bani pompați în consum se vor împuțina odată cu scăderea deficitului bugetar.

2, Presiunea pe economie va crește – companiile se vor afla sub stringența guvernului de-a scădea prima treaptă a deficitului bugetar – creșterea taxelor va deveni inevitabilă, cum va reacționa economia la o ajustare fiscală?

Această întrebare, mai are trei, conexe:

-, va continua populația să se îndatoreze pentru consum, într-o atmosferă de aterizare economică, sau va susține prin credite în orb creșterea PIB? Chiar și în cazul în care vor crește taxele nu doar în economie, ci și la persoanele fizice?

-, cât va aduna guvernul din creșterea fiscalității în ecnomie, în condițiile în care economia se află în aterizare?

-, care va fi efectul pe bursă, pe investiții, pe ”irigarea” economiei a creșterii taxelor?

-, Cât mai poate ține Banca Națională cursul euro sub 5 lei? Ar avea cu ce pentru că rezervă este – întrebarea e – care ar mai fi rațiunea pentru a ține leul supraevaluat, în condițiile în care se mai gândește și la ieftinirea creditării economiei?

În cazul că BNR va decide să treacă, în 2025, pragul – ce efect va avea pe inflație? Și cum va tempera acest efect altfel decât temperând consumul – adică principalul motor al economiei?

3, România nu e un sat izolat, cu socotelile ei: cât va conta, în următorii ani, agitata conjunctură externă de redesenare a economiei UE, cu o Germanie care încă nu-și revine din vechea paradigmă a mid-tech-ului susținut cu energie ieftină, cu competiția violentă dintre economiile naționale, cu turbulențele pe care le produce pe piețe teama de o recesiune în SUA și de scădere a creșterii Chinei?

4, Cum își va drămui România deficitul bugetar și indatorarea (care va ajunge, în 2-3 ani, la 70% din PIB), pentru a-și termina investiiile începute prin PNRR – îndeosebi cele în infrastructură), astfel încât să nu piardă bani la final?

5, România trebuie să iasă, de-acum, din delirul cifrelor mari, pentru a înțelege ce se întâmplă cu propria ei economie:

O astfel de cifră e creșterea anuală de 4-5-6%, așa cum nu obosesc prognozele să ofere Bugetelor anuale cifre care nu se mai adeveresc. Există și experiențe economice absolut obiective, ale altor state, de care ar trebui să se țină, măcar la nivel general, cont:

Într-un număr din revista CRONICILE, profesorul Bogdan Murgescu publica un studiu privind evoluția creșterii economice la statele nou intrate în Uniunea Europeană:
creșterile spectaculoase – firesc – din primii ani, s-au estompat nu neapărat după un număr de ani: ci au intrat într-o fază de platou în momentul în care statele au depășit salariul minim de 500 de dolari. Adică în momentul în care au fost nevoite să pună pe masa competitivității și altceva decât salariul mic:

Economia României tocmai depășește salariul minim net de 500 de euro:
are ceva de pus în loc pe masa competitivității care să înlocuiască salariul mic?

Planurile și implementarea lor: sănătatea și boala care ne ține în viață

Reorganizarea economică a Uniunii Europene va începe în următorii ani, poate sub presiunea Raportului Draghi, pe care îl asteaptă toată lumea ca pe o updatare a celor 10 porunci pe care UE le încalcă de 20 de ani în materie de economie ca și cum nu ar înțelege ce se petrece în economia globală.

România ar avea ce să aducă de-acasă în marea ecuație care ar trebui să devină Europa: energia e o carte spectaculoasă, IT-ul e un sector cu potențial fabulos dacă e scos din oculta establishmentului și susținut ca politică economică – de exemplu, reîntoarcerea industriei chimice în țară, unde avem resursele, ba chiar nici la industria militară nu e trenul pierdut:

Problema e că, până să ajungă să culeagă dividendele participării la o nouă  ecuație economică europeană, ea trebuie să reziste 4-5 ani pe creștere:

Dar la cum arată lucrurile azi – în baza datelor de mai sus – va fi greu să mențină cresteri de 2-3%.

Tocmai pentru că ne aflăm în plin paradox:

Trăim din boală: fără deficit bugetar și fără deficit de cont curent, care să arunce banii în consum, și fără evaziunea uriașă din zona serviciilor pentru populație care să alimenteze tot consumul – economia s-ar prăbuși mâine dimineață.
Cum ne facem sănătoși fără să murim?

*
PS:
Problema picioarelor de lut ale Uriașului (consum românesc), alături de ravagiile pe care le face în orice plan de adecvare a economiei la competitivitate – tratată pe larg în numărul 77 al CRONICILOR Curs De Guvernare – care va apărea în 28 august.

***