Franța / Guvernul Barnier depinde de voturile dreptei radicale
Președintele francez Emmanuel Macron a numit în sfârșit un prim-ministru – pe fostul negociator european pentru Brexit Michel Barnier – în încercarea de a debloca peisajul politic al Franței.
Făcând acest pas, el a oferit extremei drepte o victorie majoră: supraviețuirea viitorului guvern al lui Michel Barnier, scrie Reuters, depinde de bunăvoința Adunării Naționale, partidul radicalilor de dreapta al lui Marine Le Pen, care a ocupat locul al treilea la alegerile anticipate din această vară.
Macron a a ajuns să se bizuie pe cei pe care i-a blocat în alegeri
Ironia sorții, între cele două tururi ale alegerilor parlamentare, Emmanuel Macron a făcut tot ce i-a stat în putință să blocheze victoria în alegeri a Adunării Naționale…
Noul Front Popular, alianța de stânga care a câștigat cele mai multe locuri în Parlament dar nu a ajuns la majoritatea absolută, a anunțat deja că nu susține un guvern Barnier și că va vota orice moțiune de cenzură împotriva acestuia în Adunarea Națională.
Prin urmare, Michel Barnier are nevoie de sprijinul tacit al dreptei radicale pentru a se asigura că guvernul său nu este răsturnat imediat – coaliția pro-Macron și gruparea conservatoare din dreapta republicană care ar putea să-l susțină pe noul premier au doar 213 de locuri, cu mult sub cele 289 necesare pentru o majoritate.
Condițiile dreptei pentru a susține un guvern Barnier
Liderii Adunării Naționale și-au prezentat în ultimele zile condițiile pentru a acorda sprijin unui guvern Barnier: adoptarea rapidă de măsuri care să crească puterea de cumpărare și securitatea statului, un control strict al migrație, introducerea reprezentării proporționale în parlament și „respect” pentru parlamentarii de extremă dreapta.
Adunarea Națională a precizat că și-ar putea retrage sprijinul în orice moment dacă solicitările sale nu sunt îndeplinite. „Ne rezervăm toate mijloacele politice de acțiune dacă nu ne sunt respectate cerințele în următoarele săptămâni”, a declarat joi președintele partidului, Jordan Bardella.
Pentru analiștii politici, marele semn de întrebare este acum dacă Barnier, care va trebui să facă compromisuri cu susținătorii săi de centru-dreapta și cu centriștii, poate satisface dreapta radicală care se opune multor reduceri bugetare care probabil vor fi propuse pentru a remedia problemele grave ale datoriilor Franței.
***