„Imoralitatea clasei conducătoare românești nu este cea mai gravă crimă a ei”

La 19 septembrie 1937, Mircea Eliade a publicat în ziarul „Vremea”
o critică necruțătoare la adresa elitei politice interbelice.

„Imoralitatea clasei conducătoare românești, care deține
„puterea” politică de la 1918 încoace, nu este cea mai gravă
crimă a ei. Că s-a furat ca în codru, că s-a distrus burghezia
națională în folosul elementelor alogene, că s-a năpăstuit
țărănimea, că s-a introdus politicianismul în administrație și
învățământ, că s-au deznaționalizat profesiunile libere –
toate aceste crime împotriva siguranței Statului și toate aceste
atentate contra ființei neamului nostru, ar putea – după marea
victorie finală – să fie iertate. Memoria generațiilor viitoare
va păstra, cum se cuvine, eforturile și eroismul anilor cumpliți
1916-1918 – lăsând să se aștearnă uitarea asupra întunecatei
epoci care a urmat Unirii tuturor românilor.

Dar cred că este
o crimă care nu va putea fi niciodată uitată: acești aproape 20
de ani care s-au scurs de la Unire. Ani pe care nu numai că i-am
pierdut (și când vom mai avea înaintea noastră o epocă sigură
de pace, atât de îndelungată ?!) – dar i-am folosit cu satanică
voluptate la surparea lentă a Statului românesc modern. Clasa
noastră conducătoare, care a avut frânele destinului românesc de
la întregire încoace, s-a făcut vinovată de cea mai gravă
trădare care poate înfiera o elită politică, în fața
contemporanilor și în fața istoriei: pierderea instinctului
statal, totala incapacitate politică. Nu e vorba de o simplă
găinărie politicianistă, de un milion sau o sută de milioane
furate, de corupție, bacșișuri, demagogie și șantaje. Este ceva
infinit mai grav, care poate primejdui însăși existența istorică
a neamului românesc: oamenii care ne-au condus și ne conduc încă
nu mai văd. Într-una din cele mai tragice, mai furtunoase și mai
primejdioase epoci pe care le-a cunoscut mult încercata Europă –
luntrea statului nostru e condusă de niște piloți orbi. Acum, când
se pregătește marea luptă, după care se va ști cine merită să
supraviețuiască și cine își merită soarta de rob – elita
noastră conducătoare își continuă micile sau marile afaceri,
micile sau marile bătălii electorale, micile sau marile reforme
moarte. Nici nu mai găsești cuvinte de revoltă. Critica, insulta,
amenințarea – toate acestea sunt zadarnice. Oamenii aceștia sunt
invalizi: nu mai văd, nu mai aud, nu mai simt. Instinctul de
căpetenie al elitelor politice – instinctul statal – s-a stins”,
scria Mircea Eliade,
conform Institutului
de Studii Sud-Est Europene
al Academiei Române.

Mircea Eliade

În
1937, deși avea numai 30 de ani, Mircea Eliade era deja un nume
consacrat în cultura română. Din noiembrie 1934 era titularul
cursului universitar de “Istoria religiilor orientale”. În 1936,
la Paris, i se publica teza de doctorat “Yoga – essai sur les
origines de la mystique i ndienne”. În țară văzuseră deja
lumina tiparului volumele de filozofie orientală și literatură
fantastică “Maitreyi” (1933), “Întoarcerea din rai” (1934),
“Lumina ce se stinge” (1934), “Alchimia asiatică” (1934),
“India” (1934), “Oceanografie” (1934), “Domnișoara
Christina” (1936), “Cosmologie și alchimie babiloniană”
(1937).

_{Foto
sus: Discursul regelui Carol al II-lea la deschiderea lucrărilor
Parlamentului (© Facebook / Institutul de Studii Sud-Est Europene)}

Mai multe pentru tine…