Marele viscol din februarie 1954 „ne-a luat pe nepregătite”

La
sfârșitul lunii ianuarie a anului 1954, un câmp de mare presiune
atmosferică (un anticiclon), format în nordul continentului
european, venind din Groenlanda, s-a deplasat spre România.
Concomitent cu acesta, în Mediterana s-a dezvoltat un câmp de joasă
presiune atmosferică (depresiune).

În timp ce anticiclonul din
nordul Europei se deplasa spre sud, pompând mase de aer arctic
(geroase), depresiunea formată în Marea Mediterană s-a adâncit și
a înaintat spre partea răsăriteană a Mediteranei, înlesnind
pătrunderea aerului geros până în sudul și vestul continentului
european.

Pătrunderea aceasta, din cauza diferenței mari de
presiune ce exista între cele două câmpuri, s-a făcut în mod
violent, fiind resimțită în special în sudul și estul României,
manifestându-se sub forma unui viscol care avea să măture țara
noastră cu o sălbăticie de care nici cei mai bătrâni nu își
aminteau să fi văzut vreodată.

Valul
de frig care a lovit Europa la începutul lunii februarie 1954

Anticiclonul
care venea din Groenlanda a afectat și vestul Europei, gerul
năprasnic, nemaiîntâlnit de la începutul secolului, a afectat
Marea Britanie, Franța, Belgia, Olanda, Germania, Austria, Italia,
dar și țările din Peninsula Iberică – Spania și Portugalia.
Sena și Meusa au înghețat complet, iar pe Dunăre pluteau mari
blocuri de gheață, porțiunea care trecea prin Austria fiind
blocată. Din cauza viscolului, trenul „Orient Expres”
a rămas înzăpezit la 50 km de Belgrad. Temperaturile care au ajuns
până la –30º Celsius au provocat zeci de morți în întreaga
Europă.

Insulele
din sud-vestul Olandei au fost complet izolate, marea fiind acoperită
cu gheață. Zăpada abundentă a afectat și Italia, unde zeci de
localități au rămas izolate. În
Spania, temperatura a scăzut până la –28 ºC
în Candanchu, iar stratul de zăpadă a ajuns la doi metri în
regiunea Burgos. Tot în Spania, haitele de lupi au apărut în
provincia Galicia. Valul
de frig de la începutul lui februarie 1954 nu a ocolit nici
Portugalia, cunoscută pentru clima blândă, aproape întreaga țară
fiind acoperită de o zăpadă abundentă care în provinciile
Algarve și Algoz a atins 40 cm, iar temperatura a ajuns până la
–10 ºC.

Valul
de frig de la începutul lunii februarie 1954 a afectat și Statele
Unite, unde o puternică furtună de zăpadă a făcut 68 de victime
în numai câteva ore, dar și nordul Africii, numeroase regiuni din
Maroc fiind acoperite cu zăpadă, fapt nemaiîntâlnit de 35 de ani.

Viscolul
a venit după o lună ianuarie calmă

Constantin A. Dissescu (în spate) în curtea plină de zăpadă a unor vecini din zona Parcului Carol

Valentin
Ștefănuț, care avea atunci 12 ani și locuia pe strada Gheorghe
Missail, își aduce aminte cum a început totul:

„Viscolul a venit
după o lună ianuarie calmă, blândă. Toată lumea credea că a
venit februarie și vom scăpa de iarnă. Dar pe la 1 februarie s-a
schimbat vremea, s-a înnegurat și a început un vânt puternic,
apoi a început să ningă. A nins aproape trei zile încontinuu. În
acest interval de trei zile, au fost episoade cu ninsoare puternică
și cu viscol. În prima zi, zăpada s-a depus cam 30-40 cm și
vântul a început să bată de nu te puteai ține pe picioare. A
doua zi, s-au întrerupt școlile. A fost singura dată când în
perioada gimnaziului, timp de o săptămână, nu s-a mers la școală.
Noi începuserăm să dăm zăpada la o parte, dar aceasta s-a depus
până când nu am mai putut să ieșim din casă. La mine în curte
zăpada ajunsese aproape la 2 metri, la fel ca pe stradă, unde
practic nu se mai putea circula. Lumea a rămas fără pâine până
când a intervenit armata cu tancurile și au curățat bulevardele
de omăt. Abia atunci oamenii au putut ieși din case și au mers la
Piața Domenii, de unde au luat pâinea care era adusă cu mașinile
militare”.

Tramvai rămas înzăpezit în zona Parcului Carol (© Arhiva de Fotografie – fond Constantin A Diss

Și
tatăl meu, Cristea Armă, care avea atunci 9 ani și locuia în
Cartierul Colentina, își amintește: „Viscolul de la începutul
lunii februarie 1954 ne-a luat pe nepregătite. Pentru noi, cei care
locuiam în București, a fost un calvar. A nins aproape trei zile
încontinuu și s-au făcut nămeți de 2-3 metri de nu se mai putea
circula pe străzi. Tramvaiele care circulau pe Colentina au rămas
înzăpezite. La noi în cartier zăpada care fusese viscolită a
ajuns până la streașina casei. Noi am ieșit pe geam din casă, că
ușa nu se mai putea deschide din cauza nămeților. Nici în curte
nu aveam unde să aruncăm zăpada, așa de mult ninsese. Pe strada
unde locuiam noi, Mihăești, cum se numea atunci, oamenii au ieșit
din curți și au făcut tunele pe lângă case, ca să poată
circula. Școlile au fost închise. La fel și piețele, iar pâinea
era adusă cu camioanele armatei. Îmi amintesc, copil fiind, că
stăteam la coadă ca să cumpărăm pâine. Restul de alimente
(mălai, conserve, legume, carne) mai aveam prin casă, pentru că
lumea își făcea atunci provizii. Din cauza viscolului, un unchi
de-al nostru care venise de la Fundulea a rămas blocat în
București. Pentru că nimic nu mai circula, a plecat singur acasă,
după o săptămână. A ajuns la Fundulea după ce a mers pe jos,
timp de o zi, prin zăpadă”.

Văzduhul
e un infern, ninge, viscolește

În
ziua de 2
februarie 1954, Institutul Meteorologic din București comunica:
„Vreme închisă și geroasă, cu cerul mai mult acoperit. Vântul
va bate cu tărie. Temperatura, în scădere: noaptea va fi cuprinsă
între minus 15 grade și minus 17 grade, iar ziua, între minus 8
grade și minus 10 grade. Ninsoare intermitentă, viscol în curs de
încetare în cursul după-amiezii. Pentru următoarele două zile,
vreme închisă cu ninsoare”.

Pe
2 februarie 1954, în plin viscol, scriitorul
bucureștean Pericle Marinescu nota în jurnalul său: „Văzduhul
e un infern, ninge, viscolește. Străzile sunt înfundate, vijelia
zguduie pereții!”.

Actrița Lucia Sturdza Bulandra

În
aceeași seară, pe scena Teatrului Municipal (actualul Teatru
Bulandra) s-a jucat piesa „Pădurea”,
care o avea în distribuție și pe celebra actriță Lucia
Sturdza-Bulandra.
Din cauza viscolului, o
parte din actori în frunte cu Bulandra avea
să rămână în teatru, noaptea aceea. Restul s-au încumetat să
plece pe viscol acasă.

Iată
ce nota actorul Mircea Balaban, care jucase în aceeași piesă
alături de Bulandra: „Începuse a viscoli pe seară. Am jucat
«Pădurea» cu doamna Bulandra, Toma Dimitriu, Paul Sava (în rolul
lui J. Cazaban), V. Florescu și ceilalți obișnuiți. Să stârnise
un vânt năprasnic ce viscolea abundent cu viteza de 105 km/h. De la
locuința ei din str. Paris, doamna Bulandra a fost anunțată că
troienele sunt mari și că nu va putea veni acasă. Doamna Bulandra,
Ciubotărașu și alți actori s-au hotărât să petreacă noaptea
în teatru. Noi, cei citați mai sus, am pornit să înfruntăm
viscolul. (…) Niciun vehicul nu se încumeta să circule. Ace de
gheață, puzderie, ne înțepau obrajii. Cu mănuși ne frecam
nasul, devenit dureros, și cu pași încăpățânați înaintam
încet, dar sigur contra viscolului. (…) Pe partea Universității
gheața era lucie și periculoasă, măturată de viscol, pe dreapta,
ținându-ne de coloane ca să nu ne ia pe sus vântul, am putut
înainta. De la Piața Rosetti am rămas singur. Pe Vasile Lascăr,
azi Galați, troienele urcau până la balcoanele etajului I. În
locuri mai ferite, intram până la genunchi în zăpadă. Vedeam
blocul din Piața Italiană și nu știam dacă ultimele puteri vor
izbuti să mă poarte până la el, așa se înverșunase vremea. Am
ajuns la două noaptea, dar m-am felicitat că am avut acest curaj.
Viscolul a durat trei zile, spectacolele s-au suspendat. Doamna
Bulandra a rămas o săptămână în teatru. Vehiculele n-au
circulat două săptămâni. Mormanele de zăpadă strânsă lângă
trotuare erau atât de înalte, că nu se vedeau decât vârfurile
căciulilor, și pe o parte, și pe alta. Pe Calea Victoriei se
circula pe zăpada bătătorită la înălțimea leilor de la Uniunea
Compozitorilor, Palatul Cantacuzino”.

Acest text este un fragment din articolul „Bucureștiul sub zăpadă. Marele viscol din februarie 1954”, publicat în numărul 265 al revistei „Historia” (revista:265), disponibil în format digital pe platforma paydemic.