Cum se aranja entuziasmul popular pe vremuri

Cine reprezintă opinia publică? Sub acest titlu am tipărit mai demult, în volumul Un pesimist la sfîrşit de mileniu (1999) un eseu sceptic despre aşa-zisul entuziasm popular cu care a fost întîmpinat Prinţul Carol la venirea în principate.

Luînd drept sursă memoriile lui Carol tipărite în 1939, la Editura Universul, sub titlul Din viaţa regelui Carol I al României – de un martor ocular, remarcam mai întîi telegramele ca semn al entuziamsului popular delirant stîrnit doar de simpla veste că Prinţul a acceptat să vină în Principatele Unite pentru a le conduce:

„Nici n-apucă Prinţul să se urce pe tron, că şi încep să curgă telegramele de felicitare (Ah, aceste telegrame care vor face o glorioasă carieră în istoria ulterioară a României): «Primul ministru şi Dimitrie Sturdza vin să facă diferite rapoarte Prinţului. Ei aduc sute de telegrame de salutare din toate părţile ţării». De alfel, telegramele par a se fi pus în mişcare cu mult înainte, cînd Carol I nici n-ajunsese în ţară“.

Pe 9 mai 1866, Carol I descinde de pe vapor, la Turnu-Severin. De aici, pînă la locul de cazare din Bucureşti se întinde un lanţ nesfîrşit de primiri sărbătoreşti:

„Primul popas, cel de la Craiova, stăs sub stindardul fericirii
colective:

«În curînd, se
crapă de ziuă şi în depărtare începură a se zări turnurile
Craiovei, capitala Valahiei Mici, împresurată din toate părţile
de coline verzi. Pe la 6 jum., prinţul ajunse la linia de accise a
oraşului. Acolo îl aştepta o mulţime enormă, căci telegraful
dusese în toată ţara vestea fericitului eveniment. Un ura! tunător
şi care nu voia să se sfîrşească primi pe prinţ, cînd trăsura
se opri înaintea unui umbrar».

Cuvîntarea
Înaltului Oaspete e în franceză. Deşi ne aflăm abia în 1866,
românii par a fi extrem de culţi. Reacţia mulţimii de la Craiova
ne lasă să înţelegem că franceza era înţeleasă perfect:

«Prinţul ţinu
o cuvîntare. El îşi exprimă, în franţuzeşte, bucuria că se
afla acum în mijlocul fiilor ţării sale. Ultimele sale vorbe fură
acoperite de exclamaţii entuziaste şi o adevărată ploaie de flori
şi cununi căzu asupra tînărului prinţ».

Entuziasmul
declanşează, potrivit Memoriilor, geniul ingeniozităţii
autohtone. Populaţia de pe parcurs se întrece în a găsi forme cît
mai originale pentru a da glas bucuriei. Oltul e trecut de Prinţ pe
o plută împodobită cu flori şi covoare:

«Pe la 12,
prinţul sosi la Olt; un rîu larg. Pe ţărmul celălalt se zărea
orăşelul Slatina, într-o poziţie pitorească. O plută împodobită
cu crengi verzi şi cu covoare trecu pe călători peste rîul
spumegînd. Populaţia se adunase de pretutindeni şi se grămădise
pe amîndouă ţărmurile rîului, primind cu aclamaţii pe tînărul
domnitor. Înainte de a inra în Slatina, prinţul schimbă trăsura
şi astfel îşi făcu intrarea ăîn oraşul frumos decorat. Pe sub
numeroase arcuri de triumf, împodobite cu portretul lui, ajunse la o
casă particulară, unde i se servi un dejun solemn, după ce mai
întîi primi autorităţile orăşeneşti».

La intrarea în
Bucureşti, apare şi binecunoscutul moment al înmînării cheilor
oraşului:

«Solemnităţile
primirii începură nu departe de Băneasa, o pădurice cu un castel
neterminat încă, a fostului hospodar Bibescu. Primarul
Bucureştilor, Dumitru Brătianu, fratele lui Ion Brătianu, care
rămăsese în Piteşti, prezentă prinţului, pe o pernă de mătase
roşie cheile oraşului; cei 30.000 de oameni adunaţi acolo repetară
cu entuziasm strigătul de ura! cu care primarul îşi sfîrşi
înflăcăratu-i discurs».

Pe podul
Mogoşoaiei (Calea Victoriei de azi), intră în scenă inevitabilele
doamne aruncătoare de flori. Ele dau în Prinţ chiar şi cu
versuri:

«Casele de pe
pod erau foarte frumos decorate cu steaguri, coroane şi ghirlande;
doamne, în haine de sărbătoare, aruncau de la ferestre şi
balcoane tînărului prinţ flori, porumbei şi poezii cu panglici
tricolore»“.

Prinţul Cuza beneficiază de o primire asemănătoare

Lucrînd la cartea studiul despre vizita lui Al. I. Cuza la Constantinopol, descopăr că şi Prinţul Cuza beneficiază de o primire asemănătoare în 8 februarie 1859, la venirea în Bucureşti pentru a-şi lua în primire Domnia Valahiei.Găsesc relatarea festivităţilor în Scrisoarea lui Jacques Paumay către A. Vrière, ministrul de Externe al Belgiei, document expediat în 10 februarie/22 februarie 1859:

„De la ora 10 dimineaţa, întinsa câmpie de la Băneasa,
situată dincolo de una din barierele Capitalei, era invadată de
lume, trăsuri şi o mulţime de călăreţi; a fost ridicat un cort
în care autorităţile militare şi civile, membrii municipalităţii
şi conducătorii diferitelor corporaţii îl aşteptau pe domnitor
pentru a-i oferi urmînd un vechi obicei, «pîine şi sare». Şase
sute de miliţieni au fost mobilizaţi. Toate casele din oraş erau
pavoazate; pretutindeni drapele, ghirlande de flori, pretutindeni
acestă deviză scrisă cu caractere mari: Unirea face puterea.

După sosire,
principele s-a întreţinut cîteva clipe cu ministrul de Interne,
Domnul Golescu, apoi, după ce a adresat cîteva cuvinte
conducătorilor corporaţiilor, a urcat într-o trăsură de gală,
avînd în dreapta sa pe domnul Golescu (fără îndoială datorită
unei stîngăcii a acestuia din urmă) şi a traversat astfel
întregul oraş escortat de trupe, boierime şi popor, în zgomotul
celor mai vii aclamaţii şi în mijlocul unei ploi de buchete care
erau aruncate din toate părţile asupra trăsurii sale; el s-a dus
direct la Camera legislativă, unde a fost primit de clar, miniştri
şi deputaţi (…).

Se poate evolua
la 100.000 numărul persoanelor care au însoţit pe tot parcursul
cortegiul, domnind cea mai mare dezordine, iar jandarmeria şi
poliţia nu au putut ţine mulţimea la respect. Strigătele de:
Trăiască Cuza, Trăiască domnul nostru, Trăiască Alexandru,
Trăiască Unirea etc., nu au încetat nici o clipă. În sala
deputaţilor, ropote de aplauze au acoperit vorbele principelui; în
sfîrşit, peste tot, i-au fost făcute cele mai vii demonstraţii;
poporul, mai ales, este într-o stare de entuziasm fără egal.

Seara, Alteţa Sa
a fost la teatru, unde s-a prezentat în limba română o piesă de
circumstanţă, cea mai entuziastă primire salutînd prezenţa sa“.
(Românii la 1859. Unirea Principatelor Române în conştiinţa
europeană. Documente externe, vol. I, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1984, Intrarea triumfală a lui Alexandru Ioan Cuza în Bucureștipg. 402-403).

Intrarea triumfală a lui Alexandru Ioan Cuza în București

Cu şapte ani mai devreme, Al. I. Cuza beneficia şi el, la intrarea în Bucureşti, de aceeaşi primire exprimînd entuziasmul popular.

În noaptea de 10/11 februarie 1866, Cuza e debarcat printr-o lovitură de stat ruşinoasă, produs al unei înţelegeri transpartinice numite şi Monstruoasa Coaliţie o dată iscălit Actul de abdicare (la 5 dimineaţa), Domnitorul e scos din Palat pe şest şi, ulterior, expediat din ţară.

Nici un român n-a ieşit în stradă să protesteze.

Unde erau cei 100.000 de bucureşti care-l întîmpinaseră în 8 februarie 1859?

Sau, poate, ca şi în cazul lui Carol I şi la Cuza a fost vorba de un entuziasm aranjat?

_{Foto sus: Intrarea prințului Carol în București, la 10 mai 1866. Gravură de Foucault, publicată de ziarul francez L’illustration (© Wikimedia Commons)}

Mai multe pentru tine…