Un proiect abandonat: renașterea insulei Ada Kaleh

Un proiect abandonat: renașterea insulei Ada Kaleh


Construcția Sistemului Hidroenergetic și de Navigație Porțile de
Fier I, ridicarea barajului și a nivelului apei în lacul de
acumulare cu 18 metri, a impus locuitorilor din Ada Kaleh să
părăsească insula începând cu anul 1969.

De asemenea, în epocă a apărut proiectul strămutării
monumentelor valoroase de pe insula Ada Kaleh pe ostrovul Șimian,
situat în aval de Drobeta Turnu-Severin.

„Ostrovul Șimian,
situat pe Dunăre în aval de Turnu Severin, a devenit un mare
șantier de strămutare a valoroaselor monumente de pe insula Ada
Kaleh, pe cale de a fi inundată. Harnicii constructori din cadrul
Direcției monumentelor istorice a Comitetului de Stat pentru Cultură
și Artă lucrează cu atenție, cu migală. În mare măsură,
cetatea a și fost înălțată. Monumentele istorice și cimitirul
turc sunt de pe acum reconstruite, iar locuințele în stil bănățean
și turc își așteaptă oaspeții, urmând ca și altele să se
înalțe din temelie. În noile ziduri, în sutele de metri de
galerii ale cetății s-au încorporat peste opt sute de mii de
cărămizi recuperate de la vechea Ada Kaleh, două milioane de
cărămizi confecționate la Tg. Mureș după forma și dimensiunile
de epocă și cca. 20.000 mc de betoane. Au fost construite șase
porți de acces, cu locașurile podurilor rabatabile. Porțiunea de
nord-vest, cea mai interesantă și semnificativă a cetății de la
Ada Kaleh, se realizează întocmai cu aceea de pe vechea insulă,
cuprinzând galerii longitudinale și transversale, dispuse în formă
stelară. În continuarea lucrărilor, se preconizează refacerea
minaretului fostei moschei. Vestitul covor de 144 mp, în greutate de
500 kg, dăruit insulei Ada Kaleh de sultanul Abdul Hamid, va fi
expus în galeria de lângă poarta nr. 3, amenajată ca interior de
moschee. Completată cu o bază turistică, care se află în studiu
pe planșele proiectanților din Turnu Severin, insula muzeu Șimian
va constitui un centru de atracție pentru turiștii din țară și
de peste hotare”, scria revista Constructorul, la 31 octombrie
1970, conform Institutului de Studii Sud-Est
Europene.

O parte dintre
obiectele de cult, piese de port popular și alte obiecte de uz
gospodăresc au fost aduse la Muzeul Regiunii Porților de Fier din
Drobeta Turnu – Severin. Pentru a evita un scandal de proporții,
autoritățile comuniste au adus, pe așa-zis-ul Noul Ada Kaleh părți
din cetate, din moschee și din cimitir. Tot aici urmau să fie
transbordați până și copacii sau cazematele de lângă cetate.

Din păcate,
proiectul strămutării monumentelor de pe insula Ada Kaleh pe
ostrovul Șimian a fost abandonat și nu s-a realizat nici în
prezent din lipsă de fonduri.

Foto sus: Insula Ada
Kaleh. Vedere generală. Carte poștală din 1943 (© iMAGO
Romaniae
)

Mai multe pentru tine…

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *