De ce ”Golful Americii”, de ce Groenlanda: Doctrina Monroe 2.0 și supremația americană în emisfera vestică

Declarațiile lui Donald Trump cu privire la Canada, Panama și Groenlanda, toate, entități ale geografiei fizice nord-americane, exprimă prioritatea acestuia pentru consolidarea leadershipului Washingtonului în zonele de vecinătate, vitale pentru securitatea și apărarea SUA în condițiile în care China, dar și Federația Rusă își manifestă prezența în Arctica și America Latină – potrivit unei analize realizate de revista CRONICILE CursDeGuvernare în nr. 75 apărut de curând.

În această cheie trebuie interpretate afirmațiile recente ale celui de-al 47-lea președinte al SUA. Ele au în primul rând obiective strategice și mai puțin economice, deși principalele argumente folosite sunt legate de pierderile economice ale relației comerciale dezechilibrate cu Canada, interesul pentru resursele Groenlandei, injustețea plății taxelor de traversare a Canalului Panama pentru navele SUA. Amenințarea cu recurgerea la taxe vamale reprezintă în acest context un instrument de putere din partea președintelui SUA.

Mai jos – câteva fragmente relevante din analiza CRONICILE CursDeGuvernare nr. 75:
(Redacția)

***

”Sugestive rămân și accentele puse de consilierul pe probleme de securitate națională Mike Waltz, al lui Donald Trump, în ianuarie, când a explicat întregul demers în acești termeni: pe fond, este vorba despre „reinserția Americii în emisfera vestică, fie că este vorba despre carteluri, Canalul Panama, Groenlanda, Golful Americii. O putem numi Doctrina Monroe 2.0, dar toate acestea fac parte din agenda America First”.
Într-un fel, acesta este răspunsul Americii la intensificarea competiției strategice în emisfera vestică, pe fondul amplificării influenței puterilor axei revizioniste în spațiile din proximitatea Statelor Unite. Reafirmarea supremației americane în emisfera vestică este o continuare naturală a agendei „America pe primul loc”, dar scopul este similar tradiției Monroe – de a preveni și ține la distanță puterile străine.

Inserția chineză în emisfera vestică

China este deja al doilea partener comercial al Americii de Sud, după SUA, și o sursă majoră atât de investiții străine directe, cât și de împrumuturi pentru proiecte energetice și infrastructuri. Mai multe state ale Americii Latine fac parte din proiectul Belt and Road Initiative. În ultimii ani, ofensiva chineză în emisfera vestică a cunoscut victorii redutabile:

• În 2024, Beijingul a semnat acorduri de liber-schimb cu Chile, Costa Rica, Ecuador, Nicaragua și Peru;

• China și Rusia au ample cooperări militare cu Venezuela, Nicaragua și Cuba;

• China și Rusia și-au intensificat cooperarea în Arctica. Recent, guvernul de la Beijing a declarat China „țară învecinată cu Arctica” și spărgătoare de gheață chineze au vizitat frecvent portul Murmansk, hubul Federației Ruse de la Cercul Polar de Nord;

• Și Canalul Panama este o țintă ideală pentru China. Potrivit New York Times, investițiile chineze în infrastructura portuară din jurul Canalului Panama ar putea oferi Beijingului oportunități în ceea ce privește colectarea de date și informații maritime. La teama de spionaj a Washingtonului se adaugă teama față de un eventual control chinez pentru o locație strategică între Atlantic și Pacific. „Dacă am avea vreodată un conflict, de exemplu cu China, flota americană din Atlantic cu sediul în Norfolk ar trebui neapărat să treacă prin Canalul Panama, în caz contrar, Statele Unite ar fi forțate să meargă în jurul Americii de Sud”, subliniază Jeff Hawkins. De asemenea, referirile la controlul american asupra canalului dau un semnal și de eventuale intervenții în cazul în care cooperările militare ale Chinei și Rusiei cu Venezuela, Cuba sau Nicaragua ar face din acestea baze care să amenințe securitatea SUA.

(………………………………………………………………….)

Canada și rolul ei de securitate în ecuația doctrinei

Dincolo de stilistica politică și poziționările tactice, presiunile asupra Canadei exercitate de Donald Trump trebuie văzute tot în această cheie – a rolului său în Nordul Îndepărtat. Waltz, consilierul pe probleme de securitate națională al președintelui Trump, este categoric: „Începem să vedem căi de transport maritim venind dinspre Nord, faimosul Pasaj de Nord-Vest. Toate acestea trebuie securizate. Și în acest moment nu avem nici măcar o singură bază la nord de Alaska. Avem nevoie de canadieni să-și intensifice eforturile. Ei sunt ultimii în materie de cheltuieli NATO pentru apărare”. Canada este cel mai integrat aliat în programele de apărare ale Statelor Unite ale Americii. Teritoriul canadian, cu deschiderea sa la Arctica, este considerat vital pentru securitatea Statelor Unite. Exemplul cel mai important este integrarea Canadei în Comandamentul de apărare antiaeriană al Americii de Nord, NORAD (North American Aerospace Defense Command). NORAD a fost semnat în 1958 și indică statutul Canadei de glacis septentrional în raport cu Uniunea Sovietică, iar acum, față de Federația Rusă, putere care investește de decenii, militar și economic, în zona arctică.

(…………………………………………………………………….)

Discuția despre Groenlanda este, de fapt, despre competiția arctică: ce caută acolo Rusia și China

Declarațiile recente ale lui Trump privind anexarea – sau cumpărarea – Groenlandei fac parte dintr-o lungă tradiție a intereselor americane pe acest teritoriu aflat sub tutela Danemarcei. Statele Unite au beneficiat până acum de atuul militar strategic al Groenlandei fără a fi nevoie să dețină insula. Iar poziția americană ar putea fi astfel văzută ca un mijloc de a afirma că majoritatea concesiunilor miniere viitoare de pe teritoriul Groenlandei trebuie să fie rezervate Statelor Unite. Prezența militară americană în Groenlanda datează din Al Doilea Război Mondial. Baza Thule (1943) a devenit unul dintre cele mai emblematice locuri ale prezenței americane în Groenlanda, în special în timpul Războiului Rece. Această bază a devenit strategică pentru monitorizarea și apărarea spațiului aerian nord-american împotriva posibilelor rachete balistice rusești, potențial nucleare. În plus, pasajul GIUK (Groenlanda-Islanda-Regatul Unit), între Arctic și Atlantic, a fost (și rămâne și astăzi) o rută de importanță strategică pentru submarinele nucleare rusești.

Importanța militară a Groenlandei este dublată acum de o nouă importanță economică și comercială, legată în special de schimbările climatice și de topirea periferică a calotei glaciare arctice. Această dinamică climatică duce la apariția unor rute maritime noi, mai scurte, din Asia către Europa și America de Nord. Acest drum se află în centrul proiectului chinezesc „Polar Silk Road”, extinderea arctică anunțată în 2017 a Noilor Drumuri ale Mătăsii. De asemenea, Beijingul a încercat să investească în industria minieră din Groenlanda. Deși controla 68% din producția globală de pământuri rare în 2024, Beijingul vrea să-și consolideze ponderea prin noi investiții în străinătate, în special pentru a-și menține poziția dominantă pe piață. Întreaga discuție despre Groenlanda este în fond despre competiția strategică pentru spațiul arctic și controlul noilor rute comerciale. O spune consilierul pe probleme de securitate națională Mike Waltz: „Nu este vorba doar despre Groenlanda. Este vorba despre Arctica. Avem Rusia, care încearcă să devină rege al Arcticii cu peste 60 de spărgătoare de gheață, unele dintre ele sunt cu propulsie nucleară. Știți câte avem noi? Două, iar unul tocmai a luat foc”.

(…………………………………………………………………..)

Semnale similare transmite și noul șef al diplomației americane, Marco Rubio. Vede un interes sporit al chinezilor pentru Groenlanda ca o platformă potențială pentru controlul zonelor arctice: „Este complet realist să credem că chinezii vor încerca în cele din urmă – poate chiar pe termen scurt – să facă în Groenlanda ceea ce au făcut la Canalul Panama și în alte locuri, și anume să instaleze facilități care să le dea acces în Arctica sub acoperirea unor companii chineze, dar care, în realitate, servesc unui dublu scop: într-un moment de conflict, ar putea trimite nave la acea facilitate și să opereze de acolo. Și acest lucru este complet inacceptabil pentru securitatea globală și pentru securitatea națională a Statelor Unite”.

(…………………………………………………………..)

Reactivarea formală a discuției despre sfere de influență – o capcană periculoasă

Criticii văd în reactivarea doctrinei intervenționiste Monroe o tendință contraproductivă. Dincolo de stimularea reacțiilor antiamericane în emisfera vestică, o astfel de doctrină ar putea cel puțin retoric acoperi eforturile agendelor revizioniste, în special China și Rusia, de a-și afirma dreptul la propriile sfere de influență exclusive în imediata lor vecinătate.

Marea perdantă în această interpretare este ordinea internațională bazată pe dreptul internațional.

(……………………………………………………….)

Întreaga analiză – alături de altele – poate fi citită în Nr-ul. 75 al revistei exclusiv print CRONICILE Curs De Guvernare, publicație cu un conținut diferit de cel al cursdeguvernare.ro.

(Citește și: ”Rusia a reocupat baze din Arctica, abandonate după Războiul Rece. Canada cere întărirea flancului nordic al NATO”)

(Citiți și: ”Cristian Grosu / Pericolele reale care pasc România în procesul nașterii noii ordini globale. Între Rusia, SUA și Europa. Europa!”)

(Citește și: ”De ce Războiul Rece se mută la Polul Nord”)

(Citește și: ””Deșteaptă-te, Bruxelles!”. CRONICILE Nr. 75. Sumarul, titlurile, autorii, coperta”)

***