Salvați oțelul european – Tarifele SUA și importurile ieftine din China obligă guvernele să ia măsuri urgente – Locul României în ecuație

Guvernele din întreaga lume se întrec în a-și menține în viață industriile siderurgice. Din Marea Britanie până în Franța, UE și Australia: Doar în Europa, peste 300.000 de persoane lucrează în industria siderurgică din UE, iar alte 37.000 în Marea Britanie

Timp de decenii, guvernele europene au considerat că declinul industriei siderurgice, mare consumatoare de energie, poluantă și cu mari pierderi financiare este inevitabil și ireversibil.

În prezent, după ani de delăsare, economiile dezvoltate au realizat că nu pot să mai depindă de oțelul produs cu și mai multe noxe în fabrici din China, Asia de Sud-Est și Africa de Nord.

Sectorul siderurgic supradimensionat din anumite țări – „supracapacitate” de producție, în jargon – nu este o noutate. Noi sunt tarifele de 25% impuse de SUA la importurile de oțel și aluminiu. Aceasta înseamnă că spre Europa se va îndrepta și mai mult oțel la preț de dumping din China, Indonezia, Turcia sau Egipt, care nu mai intră pe piața americană.

Programul „Salvați Oțelul European”

Marea Britanie a renaționalizat recent singura oțelărie din regat mai care producea oțel primar în furnal arzând cocs metalurgic. În aprilie, Uniunea Europeană a anunțat un așa numit plan de Acțiune pentru Oțel cu scopul salvării sectorului metalurgic de la colapsul total. În Australia guvernul investește miliarde de dolari pentru a construi o oțelărie ecologică.

În UE, în ultimii ani au fost aprobate ajutoare de stat în valoare de 9 miliarde de euro pentru siderurgie, iar Planul de Acțiune pentru Oțel va impulsiona cercetarea în domeniul industriei de apărare pentru a extinde baza de clienți în Europa. Alte 100 de miliarde de euro sunt prevăzute pentru creșterea producției de oțel fără emisii de carbon. Stimulentele politice ar trebui, de asemenea, să ajute, cum ar fi asigurarea existenței unei piețe pentru oțelul european mai scump, dar mai puțin poluant.

„Trebuie să acționăm mai mult în viitor”, a declarat reporterilor ministrul francez al Industriei și Energiei, Marc Ferracci, într-o vizită recentă în Alsacia. În același timp gigantul ArcelorMittal a anunțat că va desființa 600 de locuri de muncă în Franța, urmând să facă același lucru și în Belgia.

Contextul, a spus Ferracci, este simplu. „Oțelul chinezesc, care este subvenționat masiv”, a lovit UE de ani de zile, diminuând cota de piață a oțelului autohton. La acestea se adaugă „tarifele decise de administrația americană”, a spus el.

Ministrul francez a explicat situația industriei siderurgice din UE: „Oțelul cinezesc, care este subvenționat masiv” a curs în UE de ani de zile, reducând din cota de piață a producătorilor autohtoni. La aceasta se adaugă „tarifele impuse de administrația Trump”.

Dezindustrializarea Europei

Însă organizațiile de mediu și politicienii de stângă nu sunt întrutotul de acord cu repornirea industriei metalurgice, pe care o consieră poluantă. „În stadiul actual, sectorul nu este pregătit pentru viitor”, a declarat Boris Jankowiak de la Climate Action Network, o federație de ONG-uri de mediu. „În acest moment, avem o industrie siderurgică bazată pe combustibili fosili care se confruntă cu mai multe dificultăți”, a declarat el pentru Politico. „Nu se va îmbunătăți prin utilizarea în continuare a combustibililor fosili.”

Naționalizarea unui combinat siderurgic care elaborează oțel primar, așa cum a făcut guvernul britanic, nu va rezolva prețurile la energie, scăderea cererii sau dependența de cărbune și gaze naturale. Din planul de acțiune al Comisiei Europene, obiectivele sunt clare: prețurile la energie trebuie să scadă, anumite sectoare industriale trebuie să înceapă să cumpere oțel european „curat” (dar mult mai scump) în locul oțelului străin „murdar” (dar mult mai ieftin) – și trebuie să recicleze fierul vechi în loc să-l exporte la competitori.

Industria de apărare, principalul client al sigerurgiei

Oțelăriile din UE, precum combinatul italian Taranto, s-au confruntat cu critici pentru poluarea aerului, a apei și a solului. Nu mulți oameni sunt, pe bună dreptate, fericiți să trăiască lângă o uzină cocso-chimică..

Dar, din fericire, oțelul este utilizat în atât de multe produse încât poate fi modelat în orice necesită spiritul vremurilor. În 2020, a fost tranziția verde. Atunci, oțelul a fost considerat ca fiind nucleul energiei regenerabile, permițând producția locală de turbine eoliene (în loc să fie importate din China). Producția de blindate „verzi” pentru armată sunt ultimele propuneri pentru reluarea producției de oțel ecologic.

România, în topul producătorilor europeni de oțel

Când a prezentat Planul de acțiune pentru oțel la o uzină din regiunea postindustrială Ruhr din Germania luna trecută, comisarul european pentru industrie, Stéphane Séjourné, a subliniat că acesta este o curea de transmisie crucială „în suveranitatea economică și materială a întregului continent european”. În Planul de acțiune se subliniază că un tanc de luptă conține aproximativ 60 de tone de oțel.

Planul lui Sejourne a fost primit pozitiv de către industrie și de țările UE care produc cel mai mult oțel: Germania, prima cu 25% din totalul producției, Italia locul doi, cu aproximativ 10%. Urmează Franța, România și Polonia fiecare cu mai mult de 7% din totalul european, conform cifrelor grupului de lobby Eurofer. Sectorul este răspândit pe scară largă în întregul bloc comunitar, doar cinci țări neproducând oțel.

După pandemie și criza energetică cauzată de războiul din Ucraina, crearea unei dependențe de importurile esențiale pentru industrie din China este cel mai mare coșmar al Uniunii Europene.

De siderurgie depind multe alte industrii

Pe lângă securitate, există și ocuparea forței de muncă. Ministrul economiei din Franța a declarat că guvernul francez „susține proiectele de decarbonizare ale ArcelorMittaL, care ar trebui să ajute la menținerea locurilor de muncă. Acum este momentul ca aceste proiecte să se materializeze”. Aproximativ 300.000 de persoane lucrează în industria siderurgică din UE, iar alte 37.000 în Regatul Unit. Deși nu este mult pe piața muncii totală, odată ce pierzi oțelul, ar putea însemna sfârșitul pentru alte industrii mult mai mari, cum ar fi producția de automobile sau apărarea și energia mai verde.

„Este o schimbare similară [precum pandemia sau războiul din Ucraina], dar de data aceasta se accelerează într-un ritm fără precedent”, a declarat un oficial al Comisiei pentru Politico luna trecută, subliniind trinitatea planurilor de acțiune privind apărarea, industria și finanțarea.

Jankowiak, de la Rețeaua de Acțiune Climatică, a avertizat împotriva utilizărilor „atractive” ale oțelului în industria de apărare. „Poate producția de tancuri să creeze cu adevărat suficientă cerere de oțel la nivelul industriei? Și pe termen lung, acest lucru s-ar baza pe utilizarea tancurilor și a obuzelor de artilerie în lupte – în cazul în care suntem angrenați într-un  război. Și nu asta cerem.”

Cititi si: Producătorii de oțel din UE: bun sprijinul Bruxelles-ului, dar mai bună ar fi ieftinirea energiei

***