Studiu IfW Kiel: Europa trebuie să își dubleze ajutorul pentru Ucraina, pentru a compensa posibila retragere a SUA din schema de sprijin

Studiu IfW Kiel: Europa trebuie să își dubleze ajutorul pentru Ucraina, pentru a compensa posibila retragere a SUA din schema de sprijin

Institutul Kiel pentru Economie Mondială (IfW Kiel) a publicat un nou raport care analizează modul în care Europa ar putea să suplinească posibila retragere a SUA din sprijinul pentru Ucraina, atât militar cât și economic.

Conform calculelor făcute de experții IfW, guvernele europene, împreună, trebuie să își dubleze contribuțiile de sprijin, de la 44 mld euro pe an, la minimum 83 mld euro pe an, ceea ce echivalează cu o creștere de la circa 0,1% din PIB total la nivel european la 0,21% din PIB.

O creștere de la 0,1% din PIB la 0,21% din PIB

Statista subliniază că analiștii consideră că acest lucru stă în puterea statelor europene, deoarece câteva țări, precum Danemarca, Țările baltice, Suedia și Norvegia, contribuie anual la ajutorul pentru Ucraina cu sume de peste 0,3% din PIB-ul lor.

Pentru atingerea acestui deziderat, IfW Kiel propune ca cele mai mari economii și instituții europene să joace un rol mai important în creșterea ajutorului financiar acordat Ucrainei, în frunte cu Comisia Europeană și Banca Europeană de Investiții, cu o majorare de la 16 mld euro în prezent la 36 mld euro pe an.

Pe locul doi, ca importanță, se află Germania care ar trebui să își sporească ajutorul de la 6 la o mld euro pe an, urmată de Marea Britanie cu o creștere de la 5 la 6,5 ,ld euro/an și Franța, de la 1,5 mld euro/an la 6 mld euro/an.

Europa a acordat Ucrainei 294 mld euro

Până în aprilie, Europa a acordat în acest an un ajutor substanțial majorat, militar, financiar și umanitar Ucrainei în timp ce SUA nu au mai anunțat vreo majorare a ceea ce a fost angajat anul trecut. IfW estimează la 294 de miliarde de euro ajutorul extern oferit Ucrainei de când a început războiul cu Rusia

Ajutorul militar, financiar și umanitar oferit de statele europene Ucrainei a însumat 20,2 miliarde de euro în lunile martie și aprilie ale anului în curs. În comparație, în cele două luni anterioare, acest ajutor european a fost de circa 6,7 miliarde de euro, în total aproape 27 mld euro, în primele patru luni.

Administrația Trump nu a mai anunțat niciun pachet nou de sprijin

Statele Unite au fost principalul furnizor de ajutor militar pentru Ucraina în precedenta administrație democrată a lui Joe Biden. Dar, în perioada scursă de la preluarea puterii în ianuarie de președintele republican Donald Trump, Washingtonul nu a mai anunțat niciun pachet nou de ajutor militar pentru Ucraina, Trump insistând că, spre deosebire de predecesorul său, el dorește să pună capătg războiului. Totuși, livrările de arme și muniții americane către Kiev au continuat din bugetul deja aprobat de cabinetul Biden, însă într-un ritm diminuat.

 „Este remarcabil că Europa a umplut acest gol”, consideră șeful de proiect al IfW, Christoph Trebesch, subliniind faptul că, în pofida dezangajării americane, Ucraina a primit în perioada ianuarie-aprilie 2025 mai mult ajutor decât cel primit în medie în aceeași perioadă a anilor anteriori. „Rămâne de văzut dacă aceasta este o creștere temporară sau începutul preluării de Europa a rolului de principal susținător al Ucrainei” a spus el în continuare.

Germania și-a micșorat contribuția

Pe de altă parte, „este surprinzător să vedem cât de puțin ajutor a fost dat de Germania în ultimele luni”, a deplâns Christoph Trebesch. „În loc să sporească sprijinul (pentru Ucraina) după venirea lui Trump la putere, observăm o scădere puternică a ajutorului german în comparație cu anii precedenți”, critică analistul german guvernul de la Berlin. „Tendința este aceeași pentru Italia și Spania”, mai remarcă acesta.

De când a început războiul declanșat de invazia rusă în februarie 2022 și până la sfârșitul lunii aprilie 2025, Ucraina a primit sau urmează să primească în perioada următoare ca ajutor militar, financiar și umanitar în total circa 294 de miliarde de euro, alte angajamente de ajutor pe termen mediu și lung însumând încă 111 miliarde de euro, relevă datele aceluiași institut.

Din cele 294 de miliarde deja oferite sau alocate, 140 de miliarde de euro reprezintă ajutorul militar, 133 de miliarde de euro ajutorul financiar și 21 de miliarde de euro ajutorul umanitar.

Principalii donatori sunt statele membre ale UE, cu 131 de miliarde de euro deja donate sau alocate, urmează SUA, cu 115 miliarde de euro, și Regatul Unit, cu 19 miliarde de euro.

Cititi si: UE – noi pași privind planul de ajutor militar de 40 mld. euro pentru Ucraina – ”sprijin politic larg”

***

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *