O radiografie a administrației: România ”urbanului mic”. Sărăcia orașelor non-municipii reședință, care nu au nici angajați, nici firme pentru a încasa taxe. Cifrele unei situații socio-financiare dărâmătoare

Deși au indrastructura necesară dezvoltării exact ca în marile municipii ale României, orașele non-municipii reședință de județ sunt într-o neagră și continuă depresie:
știm cu toții că viața la Mizil sau la Țăndărei e mai grea decât în multe din localitățile din rural, însă aranjarea cifrelor, perspectiva creată de direcțiile din care privești dezvoltarea și, mai ales, sursele de existență și de investiții crează un tablou mult mai sumbru decât cel pe care-l vedem atunci când străbatem, în viteza mașinii, aceste așezări numite orașe.

Să vedem, așadar, ce ne spun ”cifrele” despre România urbană:

• Aceste localități urbane au, la fiecare 2,5 angajați din mediul privat, un angajat la stat, iar numărul total al salariaților din localitățile urbane care nu sunt municipii reședință este mai mic decât cel din comune.

• Multe din orașele care nu sunt municipii reședință de județ sunt mai sărace decât multe dintre comune, pentru că nu mai dețin unități de producție și nici suprafețe agricole.

• Sărăcia este determinată și de modul în care este alcătuit bugetul acestor localități, care, lipsite de angajați și de firme plătitoare de taxe, nu beneficiază de resurse importante din alocările de la Ministerul Finanțelor.

• Numărul firmelor plătitoare de TVA din aceste localități urbane este de circa 60.000, și doar 20.000 au venituri de peste un milion de lei.

• Creșterea impozitării pe proprietăți aduce un surplus anual de peste un milion de lei la un oraș cu minimum 6.000 de locuitori, însă această sumă nu susține dezvoltarea acestor orașe.

• Asociațiile reprezentative cer ca alocările bugetare din TVA și impozitul pe venit să crească pentru orașe, precum și lansarea unor programe speciale de investiții pentru zonele urbane care nu sunt municipii reședință de județ.

În România sunt 216 orașe – localități care, potrivit legislației administrative, au peste 5.000 de locuitori, dar și școli și licee care contribuie la dobândirea statutului de „oraș”. Însă, aceste orașe nu sunt municipii reședință de județ.

Aceste zone reprezintă principalul pol al sărăciei, alături de comunele părăsite din România, încă de acum 12 ani. Conform unei analize a Ministerului Dezvoltării din 2023, la un sărac din București reveneau minimum 10 în aceste orașe.

„Ponderea populației care trăiește în sectoare de recensământ marginalizate este de peste zece ori mai ridicată în orașele foarte mici (< 10.000 de locuitori), comparativ cu București”, se preciza în document.

Conform Eurostat, o persoană este considerată săracă sau „expusă riscului de sărăcie” dacă venitul său disponibil echivalent (după taxe și transferuri sociale) este sub 60% din venitul median național.

În prezent, datele Asociației Orașelor din România susțin că raportul s-a dublat, iar diferența va continua să crească.

Studiu de caz: bugetul micuțului Făurei

Motivul? Orașele mici nu au nicio șansă să se dezvolte, atâta timp cât municipiile și Bucureștiul „fură” mâna de lucru și companiile.

Bugetul acestor orașe este format din taxele locale (pe construcții și proprietăți) și din alocări de la bugetul de stat (cote din TVA și impozitul pe venit plătit de locuitorii orașelor).

Mai exact, un oraș ca Făurei, din județul Brăila, cu o populație de 3.008 locuitori, la recensământul din 2021:

Trecând peste faptul că, în baza Codului Administrativ, Făureiul nu ar trebui să fie oraș – deoarece nu are 5.000 de locuitori – bugetul acestui oraș se formează din:

• Taxele locale

Un oraș non-municipiu reședință de județ adună, la o mie de locuitori, taxe locale de maximum 650.000 de lei, conform unui calcul estimativ al Curs de Guvernare, care ține cont de colectarea acestor taxe în orașe.

Rezultă că Făureiul adună din taxe locale maximum 2 milioane de lei pe an.

• Alocări din TVA de la Ministerul Finanțelor

Cota minimă alocată din TVA per locuitor în orașele non-reședință este de aproximativ 1.000 – 1.300 lei/locuitor/an (în funcție de județ).

Rezultă că Făureiul mai adună la bugetul local 4 milioane de lei. Asta pe hârtie, pentru că în realitate, în Făurei sunt doar 38 de firme plătitoare de TVA, din care doar 8 au afaceri de peste un milion de lei.

Așadar, în bugetul orașului pe 2025, prognoza este o alocare de 440.000 de lei.

• Impozitul pe venit alocat de Ministerul Finanțelor

Făureiul primește de la bugetul de stat minimum 63% din impozitul pe venit plătit de către contribuabilii care au domiciliul în localitate. Însă orașul are doar 107 angajați în mediul privat și alți 50 în sectorul public, angajați ai primăriei.

La un salariu mediu brut în județul Brăila de 6.600 de lei, Făureiul nu primește mai mult de un milion de lei din impozitul pe venit al propriilor angajați.

Rezultă că bugetul sigur al orașului este de 7 milioane de lei.

Bugetul de salarii pentru cei 50 de bugetari este de 4 milioane de lei.

Rămân 3 milioane de lei din care trebuie plătite: utilitățile, ajutoarele sociale și dezvoltarea orașului.

Bugetul unui oraș este condiționat de angajați și firme

Veniturile unui oraș, ca în orice altă localitate din România, sunt formate din bani proveniți de la bugetul de stat și sume colectate la bugetul local.

• Alocări de la bugetul de stat

Impozitul pe venit – distribuție:

Conform Codului Fiscal și legislației privind finanțele publice locale, autoritatea locală primește direct 63% din impozitul pe venit generat de rezidenți.

Restul se distribuie astfel: 14% – către bugetul județului, 23% – printr-o formulă de echilibrare (repartizat prin CJ sau MF).

TVA – sumă defalcată pe județ/UAT (alocare prin echilibrare):

TVA nu se colectează local, ci este distribuit din bugetul de stat printr-un mecanism de echilibrare.

În localitățile urbane mici și medii, suma primită variază per capita, în funcție și de capacitatea fiscală a UAT-ului (venitul propriu pe locuitor).

În localitățile cu capacitate fiscală scăzută, diferența până la praguri este acoperită din TVA prin alocări de echilibrare.

Orașele nu mai au angajați

Numărul total al angajaților din România (conform datelor din 2024) era de 5.746.452 de persoane.

Conform unor calcule realizate de Curs de Guvernare, pe baza raportărilor INS, Ministerului Muncii și recensământului din 2021, numărul angajaților din municipiile reședință de județ + București este estimat la 3.237.223 de persoane.

Procentul angajaților din municipii reședință de județ (plus București) din totalul angajaților din România este de aproximativ 56,33%. Sunt și județe, cum e Cluj, unde procentul angajaților din municipiul reședință, Cluj-Napoca, trece de 65%.

Astfel, numărul estimat al angajaților din afara municipiilor reședință de județ și București este de aproximativ 2.509.228 de persoane.

Din această categorie, aproximativ 828.000 – 850.000 de angajați lucrează în alte localități din mediul urban, orașe care nu sunt reședințe de județ, conform datelor INS privind repartizarea populației urbane.

Această estimare este coerentă cu structura populației și distribuția economică, unde:

• Aproximativ 60% din populație trăiește în mediul urban.
• Între 200.000 și 250.000 de angajați din orașele urbane mici și medii (non-reședință de județ) lucrează în sectorul public – funcționari în primării, profesori, personal medical, poliție locală, servicii publice locale etc.
• 656.000 de angajați lucrau în firme private în 2023.

Companiile private fug din orașele non-municipii

Colectarea TVA din orașele care sunt municipii reședință de județ este cea mai scăzută din România.

420.405 societăți sunt înregistrate la Registrul Comerțului în aceste localități. Însă doar 139.576 de firme au fost active, cu bilanț depus pe 2023, iar 60.000 sunt plătitoare de TVA. Doar 20.000 de firme au avut venituri de peste un milion de lei.

Cele mai multe societăți sunt în zonele urbane din județele: Timiș (3.114), Argeș (4.556), Ilfov (22.609), Constanța (7.010), Cluj (6.106), Iași (1.531), Suceava (4.881), Sibiu (3.874), Hunedoara (6.593) și Brașov (6.523).

Județele cu zone urbane non-municipii reședință unde firmele private aproape că lipsesc sunt: Dolj (391), Brăila (349), Giurgiu (492).

În schimb, când vine vorba de numărul angajaților, Ilfov (150.000) este pe primul loc, urmat de Cluj (30.000), Alba (33.000), Prahova (50.000), Brașov (38.000), Argeș (40.000).

Dolj (4.900), Brăila (1.600), Tulcea (3.800), Mehedinți (2.000) au cele mai mici cifre. Datele despre mediul privat din aceste zone sunt colectate cu ajutorul platformei Termene.ro.

Orașele supraviețuiesc datorită investițiilor străine

Aceste zone urbane sunt menținute mai degrabă prin investiții străine decât prin programe naționale.

Cele mai mari investiții private: Germania (25,3 miliarde lei), Franța (29,9 miliarde), Olanda (28,2 miliarde), Austria (12,2 miliarde), Italia (7,88 miliarde).

Turcia, Marea Britanie, Spania, Polonia și China au investiții între 1 și 2 miliarde lei.

Cifra de afaceri netă a firmelor din orașele non-municipii reședință a fost de 338 miliarde lei în 2023 (față de 166 miliarde în 2014). Profitul net – 29,7 miliarde lei în 2023 (față de 9,9 miliarde acum un deceniu).

Domenii de activitate frecvente (CAEN) în orașele non-municipii reședință de județ:

• 7.677 firme – Lucrări de construcții clădiri
• 7.644 firme – Comerț cu amănuntul produse alimentare
• 7.482 firme – Transporturi rutiere de mărfuri
• 3.475 firme – Restaurante
• 3.447 firme – Întreținere/reparații auto

Soluția: un program național de dezvoltare

Reprezentanții Asociației Orașelor din România (AOR) afirmă că aceste localități sunt menținute în sărăcie de câțiva ani, prin modul de întocmire a bugetului anual.

„Bugetele locale ale orașelor vor fi în continuare în suferință, făcând incertă buna funcționare și lipsindu-ne de șansa unei dezvoltări locale”, a declarat Adrian Teban, primar al orașului Cugir, județul Alba.

Peste o treime din populația României (mai mult de 7 milioane de cetățeni) beneficiază de serviciile publice organizate, finanțate/cofinanțate și gestionate de aceste orașe – inclusiv locuitorii comunelor învecinate.

AOR susține de mai mulți ani necesitatea unui program național de dezvoltare a acestor zone urbane.

(Citește și: ”Dezvoltarea Durabilă în statele din Europa Centrală și de Est față de media europeană: un tablou”)

***