Suma record plătită pentru un diamant care ar fi aparținut reginei Franței, Maria Antoaneta
Un diamant care ar fi aparținut reginei Franței Maria Antoaneta și
care cântărește 10,38 carate a fost adjudecat la licitația
„Magnificent Jewels” organizată de casa Christie’s, din New
York, pentru suma de 13,98 milioane de dolari, stabilind un nou
record pentru un diamant de această nuanță.
Potrivit reprezentanților Christie’s, înainte de fuga reginei
Maria Antoaneta din Paris, ea a strâns o comoară de bijuterii –
se crede că printre ele se afla și acest diamant violet-roz tăiat
în formă de zmeu – pe care le-a încredințat coafezei sale,
informează Mediafax.
După prăbușirea
monarhiei și moartea familiei regale, aceste bijuterii rare au ajuns
în posesia Ducesei Maria-Thérèse de Angoulême, unica moștenitoare
a familiei. Ulterior, un testament a relevat că diamantul a
aparținut Reginei Maria Theresa de Bavaria, care l-a primit cadou de
la „Mătușa Chambord”.
Diamantul, estimat
inițial la 7 milioane de dolari, a depășit cu mult această
valoare, iar acum este montat într-un inel realizat de bijutierul
american JAR, al cărui design a stabilit și el un record la această
licitație.
Colierul cu diamante
al reginei Maria Antoaneta
În noiembrie 2024,
un colier cu diamante, despre care se crede că ar avea legătură cu
scandalul care a grăbit căderea în dizgraţie, în secolul al
XVIII-lea, al ultimei regine-consoartă a Franţei, Maria Antoaneta,
a fost vândut la o licitaţie în Geneva pentru suma de 4,26
milioane de franci elveţieni (4,81 de milioane de dolari).
Scos la vânzare de
un colecţionar asiatic privat, colierul, care datează din perioada
georgiană şi conţine diamante de 300 de carate, a fost adjudecat
pentru o sumă mai mare decât cea estimată la finalul unei
licitaţii îndelung disputate.
Bijuteria a fost
evaluată anterior la o sumă de până la 2 milioane de franci,
potrivit Sotheby’s.
Sotheby’s a spus
luna aceasta că o parte dintre diamante ar putea proveni dintr-un
colier care a contribuit la căderea în dizgraţie a Mariai
Antoaneta, membră a familiei regale austriece şi soţia regelui
francez Ludovic al XVI-lea.
Ambii au fost
ghilotinaţi în 1793 în timpul Revoluţiei Franceze.
Mai multe pentru tine…