Analiză CEPA / Cooperarea militară Rusia – China: de la comerțul cu arme din anii ’90 la parteneriatul consolidat din prezent

Parteneriatul tehnico-militar dintre Rusia și China a devenit un factor din ce în ce mai influent în modelarea dinamicii securității globale, în special în contextul războiului din Ucraina. Din februarie 2022, China a devenit treptat unul dintre principalii susținători ai eforturile de război ale Rusiei, în special în ceea ce privește industria de apărare, se arată într-o analiză Center for European Policy Analysis (CEPA).

Cooperarea militară dintre Rusia post-sovietică și China a început ca o relație relativ simplă de comerț cu arme în anii ’90 și a evoluat într-un parteneriat complex. Beijingul avea nevoie de arme și echipamente militare din Rusia pentru a-și mări și moderniza forțele armate. În același timp, Rusia avea nevoie disperată de piețe de export pentru supraviețuirea marelui său complex militar-industrial moștenit din era sovietică.

Stocurile uriașe de armament ex-sovietic au permis Moscovei să furnizeze Beijingului arme mai puțin avansate, dar în cantități enorme. La rândul său, China avea nevoie în special de tehnologia rusă pentru modernizarea forțelor sale aeriene, a apărării aeriene și a marinei.

Conform datelor publicate de Institutul Internațional de Cercetare pentru Pace din Stockholm (SIPRI), între 1992 și 2014, Rusia a furnizat Chinei peste 100 de avioane de luptă, inclusiv avioane de vânătoare Su-27 și Su-30.

Specialiștii ruși au contribuit, de asemenea, la dezvoltarea unor avioane chinezești, precum J-10, JF-17 și L-15.1 În plus, China a primit planurile de construcție pentru Su-27SK, ceea ce a dus la producția sub licență a modelului J-11 în Shenyang, începând din 1998. Folosindu-se de cunoștințele dobândite, China a dezvoltat ulterior avioane de vânătoare bazate pe portavioane, precum J-15, care încorporează atât tehnologia aviatică rusă, cât și cea ucraineană. Rusia a livrat, de asemenea, peste 300 de elicoptere de transport Mi-17, cel puțin 12 sisteme de apărare aeriană S-300, minimum 35 de sisteme de apărare aeriană Tor M1 și câteva sute de rachete aer-aer pentru avioanele de vânătoare Su-27, pentru a sprijini ambiția Chinei de a-și dezvolta forțele aeriene.

În ceea ce privește capacitățile navale, Rusia a livrat în total 12 submarine diesel (10 submarine din clasa Project 636E „Varshavyanka” și două nave din clasa Project 877E „Lada”), sute de torpile și rachete antinavă Kh-59 și chiar aproximativ 120 de tunuri navale AK-176 și rachete de apărare aeriană pentru distrugătoarele nou construite ale Chinei. China a obținut, de asemenea, două portavioane dezafectate din fosta Uniune Sovietică – „Minsk” și „Varyag” – pentru a-și dezvolta propriul program de portavioane.2 Deși acesta din urmă a fost vândut de Ucraina, transferul nu ar fi putut avea loc fără cel puțin consimțământul tacit al Rusiei.

În această perioadă anterioară anului 2014, cele două părți aveau motivații asimetrice, dar convenabil complementare, pentru a coopera: China avea nevoie de know-how-ul militar-tehnologic al Rusiei, în timp ce industria rusă de apărare era dornică să vândă armament Chinei.

Anexarea peninsulei Crimeea a schimbat dinamica relației bilaterale

Sancțiunile internaționale introduse treptat împotriva Rusiei în urma ocupării și anexării ilegale a Crimeei în 2014 au început să schimbe dinamica generală a cooperării militare ruso-chineze și motivele care stau la baza acesteia. Acest lucru a afectat atât dimensiunea politică, cât și cea militar-tehnologică a cooperării lor, motivată de pierderea bruscă a accesului Rusiei la produsele industriale de apărare ucrainene, precum motoarele pentru nave și tehnologia rachetelor, precum și de sancțiunile occidentale împotriva industriei de apărare ruse.

Prin urmare, între 2014 și 2022, cooperarea militară dintre Rusia și China a cunoscut evoluții semnificative, marcate de o expansiune rapidă în mai multe domenii cheie, China devenind singura alternativă rămasă a Rusiei pentru importurile de tehnologie. Această perioadă a fost caracterizată de instituționalizarea crescândă a cooperării militar-tehnologice, a exercițiilor comune și a diplomației militare, care au pus bazele relației solide, dar complexe, dintre cele două țări, observată în 2025.

Cea mai notabilă fază de expansiune a avut loc între 2014 și 2019, când ambele țări și-au intensificat colaborarea militară pe mai multe fronturi. Instituirea consultărilor periodice la nivel înalt și a dialogurilor bilaterale în domeniul securității, precum reuniunile anuale ale șefilor consiliilor de securitate și Dialogul semestrial privind securitatea în Asia de Nord-Est, a consolidat bazele politice și militare ale relațiilor dintre cele două țări. Aceste reuniuni au fost completate de foi de parcurs pe cinci ani, începând din 2017, care au trasat cursul cooperării militare dintre cele două țări. Până în 2021, cel mai recent plan, care se extinde până în 2025, a demonstrat angajamentul continuu al celor două țări de a aprofunda legăturile militare strategice.

În această perioadă, cooperarea militar-tehnologică a crescut într-un ritm rapid. China a devenit un consumator din ce în ce mai important de tehnologie militară rusă, în special în domeniul apărării aeriene, al aviației și al armamentului avansat.

Deși China a făcut progrese în dezvoltarea industriei sale de apărare interne, ea continuă să achiziționeze echipamente militare rusești avansate, inclusiv sisteme de rachete și avioane de ultimă generație. Spre deosebire de perioada anterioară anului 2014, în această perioadă Rusia a furnizat deja Chinei unele dintre cele mai avansate arme și echipamente ale sale. În mai 2018, China a achiziționat cel puțin 8 unități ale sistemului de apărare antirachetă S-400, consolidându-și și mai mult capacitățile de apărare aeriană. În plus, Rusia a furnizat Chinei 10 avioane de vânătoare Su-35, finalizând un contract anterior care a fost îndeplinit prin livrări în 2016 și 2017. De asemenea, potrivit SIPRI, printre alte surse de date, Moscova a livrat și peste 20 de avioane de transport militar greu modernizate Iliușin Il-76M.

Importuri de tehnologie

În 2014, a apărut o nouă dimensiune a cooperării militare bilaterale: Rusia importă tehnologie din China. Sancțiunile introduse treptat după 2014 au izolat Rusia de majoritatea partenerilor occidentali din industria de apărare cu care Moscova intenționa să coopereze pentru modernizarea forțelor sale armate. Unele proiecte au fost abandonate complet, de exemplu, planul de a cumpăra nave de atac pentru transportul elicopterelor din clasa Mistral de la Franța.

În alte cazuri, rezilierea contractelor a dus la privarea Rusiei de componente occidentale esențiale pentru construirea propriilor sisteme. Acest lucru a afectat în mod semnificativ flota rusă. Construcția mai multor clase de nave a trebuit să fie reprogramată sau reproiectată, deoarece motoarele de nave fabricate în Occident (în principal MAN din Germania și Wärtsilä din Finlanda) au devenit indisponibile din cauza sancțiunilor. Situația a fost agravată și mai mult de faptul că atacul împotriva Ucrainei a întrerupt accesul Rusiei la motoarele produse de industria de apărare ucraineană.

Ca substitut, Rusia a încercat să importe tehnologia necesară din China, dar experiențele au fost, în cel mai bun caz, mixte. Pentru corvetele Buyan-M, Moscova intenționa inițial să utilizeze motoare germane, iar primele cinci nave din această clasă au fost construite cu acestea. După 2014, Moscova a trebuit să se bazeze pe motoare fabricate în China pentru restul de patru corvete. Cu toate acestea, deși aceste motoare au fost construite în China pe baza unor licențe occidentale, ele erau totuși greu de utilizat pentru această sarcină, având performanțe mult inferioare în ceea ce privește puterea, flexibilitatea și consumul de combustibil. Rusia a avut experiențe similare cu motoarele chinezești mai mici încorporate în corvetele din clasa Karakurt și în navele de patrulare din clasa Rubin: performanțele lor generale erau mult inferioare celor pe care le-ar fi avut motoarele occidentale prevăzute inițial.

Cu toate acestea, până la sfârșitul perioadei 2014-2022, s-a produs o schimbare în traiectoria cooperării militare ruso-chineze. Autosuficiența crescândă a Chinei în domeniul tehnologiei de apărare, împreună cu sancțiunile occidentale impuse Rusiei, au dus la o stagnare a vânzărilor de arme. În ciuda acestui fapt, proiectele tehnologice comune, precum sistemele radar avansate și dezvoltarea elicopterelor, au continuat să constituie un aspect crucial al cooperării militare bilaterale.

Deși volumul vânzărilor de arme a scăzut, parteneriatul a evoluat către unul bazat mai mult pe schimbul de componente tehnologice și coproducția de sisteme militare. Cu alte cuvinte, dinamica s-a schimbat: în loc ca China să importe unilateral tehnologie rusă, în timp ce Rusia colabora cu Occidentul, Beijingul și Moscova s-au angajat în proiecte comune de dezvoltare.

Totuși, acest lucru nu a împiedicat China să continue să copieze diverse sisteme rusești. Acest fenomen a atins un nivel atât de ridicat în 2019, încât Rostec, compania de stat din domeniul armamentului, a criticat public China pentru această practică, susținând că au existat peste 500 de cazuri de transferuri ilicite de tehnologie.

Un parteneriat pe mai multe planuri

Atacul din februarie 2022 a schimbat dinamica cooperării militare ruso-chineze, amplificând semnificativ tendințele existente din 2014.

Pe măsură ce sancțiunile occidentale introduse rapid au lovit economia Rusiei, inclusiv industria sa militară, China s-a grăbit să intervină și să satisfacă cererile crescânde ale Rusiei. Mecanismele de eludare a sancțiunilor instituite în 2014 au permis Beijingului să furnizeze rapid Rusiei componentele, piesele și materiile prime militare și tehnologice de care avea atâta nevoie. China a livrat Rusiei mărfuri sancționate de Occident atât direct, cât și prin intermediari, precum Hong Kong, Kazahstan și Turcia.

Un exemplu elocvent este cazul semiconductorilor necesari pentru echipamentele militare și armament. În comparație cu nivelul dinaintea războiului, exporturile Chinei de semiconductori către Rusia au crescut semnificativ, iar în 2023, China asigura 89 % din importurile de microcipuri ale Rusiei. Beijingul a jucat, de asemenea, un rol cheie în producția internă de cipuri a Rusiei: aproximativ 47% din echipamentele de fabricare a cipurilor și 58% din piesele de schimb utilizate în Rusia erau de origine chineză.

Importanța livrărilor de semiconductori a fost confirmată tacit de reuniunea din februarie 2024 dintre președinții Putin și Xi, în cadrul căreia cei doi au promis să „mențină stabilitatea” comerțului industrial ca reacție la noile sancțiuni occidentale.

Același rol cheie se mnaifestă și în ceea ce privește mineralele critice: începând cu 2023, China era singurul furnizor extern de galiu și germaniu al Rusiei. Un alt mineral critic, antimoniu, este furnizat numai de China și Emiratele Arabe Unite.

În plus, importurile Rusiei din China de nitroceluloză, un component esențial în producția de praf de pușcă și explozivi, au crescut semnificativ începând cu 2022. Înainte de invazia pe scară largă, China nu livra practic deloc nitroceluloză către Rusia. Cu toate acestea, livrările au crescut vertiginos începând cu mai 2022: în 2022, au fost transportate aproximativ 700 de tone, iar până în 2023, cantitatea a crescut la 1 300 de tone.

Beijingul – furnizor de drone

China furnizează Rusiei o mare varietate și cantitate de produse cu dublă utilizare, cele mai importante fiind vehiculele aeriene fără pilot. Cu toate acestea, ca răspuns la criticile occidentale, în septembrie 2023, Beijingul a introdus restricții la exportul de drone către zonele de conflict, deși reglementările permit în continuare exportul de drone pentru uz civil.

Această lacună privind produsele cu dublă utilizare este exploatată activ de Beijing și Moscova: Rusia a importat milioane de drone ușoare fabricate în China, în principal din seria Mavic de la DJI. Deși armata ucraineană utilizează și drone Mavic, există dovezi că China tinde să livreze Rusiei versiuni mai dezvoltate ale acelorași drone Mavic.

În plus, componentele chinezești joacă un rol esențial în sprijinirea producției interne de drone a Rusiei. Există, de asemenea, dovezi tot mai numeroase că China produce drone armate pentru Rusia.

Între timp, China s-a abținut aproape complet de la exportul de arme grele și arme gata fabricate către Rusia. Printre puținele excepții documentate până în prezent se numără furnizarea către Rusia a unui număr limitat de vehicule blindate Shaanxi Baoji Tiger, care în 2023 au fost utilizate de unitatea specială Akhmat a liderului cecen Ramzan Kadîrov.

Succesorul Grupului Wagner a obținut, de asemenea, câteva vehicule blindate de luptă chinezești. În urma atacului asupra unui convoi Wagner în Mali de către grupuri tuareg, rebelii victorioși au capturat cel puțin un vehicul blindat Norinco VP11. Cu toate acestea, este posibil ca acest vehicul să fi fost achiziționat inițial de armata din Mali și apoi transferat mercenarilor ruși.

Pe lângă un număr mic de vehicule blindate, au existat și cazuri în care trupele ruse au fost documentate folosind arme anti-drone fabricate în China. Cu toate acestea, până în martie 2025, nu erau cunoscute cazuri de furnizare în masă de armament greu chinezesc către forțele armate regulate ale Rusiei.

Pe lângă transporturile militare și cu dublă utilizare, unul dintre aspectele cele mai vizibile ale cooperării militare ruso-chineze este frecvența și amploarea crescândă a exercițiilor militare comune.

Aceste exerciții au multiple scopuri: pentru Moscova, ele demonstrează că încercările Occidentului de a izola Rusia au eșuat, în timp ce pentru Beijing, ele consolidează legăturile puternice cu un partener militar cheie. Exerciții precum exercițiile anuale Vostok, Zapad și Joint Sea evidențiază interoperabilitatea crescândă dintre forțele ruse și chineze, inclusiv capacitatea lor de a coordona operațiuni navale și aeriene complexe.

Zona arctică – esențială pentru ambițiile Chinei

Parteneriatul dintre Rusia și China se extinde mult dincolo de uscat și mare — ajunge până în întinderea înghețată a Arcticii. Pentru Beijing, Rusia servește drept poartă de acces către apele nordice, deschizând calea către o regiune de o imensă valoare strategică. În timp ce oportunitățile economice și comerciale alimentează ambițiile Chinei în Arctica, prezența sa acolo semnifică ceva mult mai important: o încercare de a deveni lider mondial.

Interesul Chinei pentru Arctica nu se limitează la dezvoltarea Drumului Mătăsii Polar sau la extinderea cercetării științifice. Pe termen lung, Beijingul urmărește să-și consolideze poziția strategică, care ar putea include baze militare și logistice comune cu Rusia. Pe măsură ce schimbările climatice remodelează peisajul arctic, deschizând noi rute maritime și noi frontiere pentru resurse, regiunea este pe cale să devină o arenă în care converg geopolitica, securitatea și competiția între marile puteri.

Pentru China, consolidarea cooperării militare și logistice cu Rusia în Arctica este mai mult decât o alegere pragmatică – este o declarație a influenței sale crescânde pe scena mondială.

În ciuda dezvoltării parteneriatului militar-tehnic ruso-chinez, din 2022 au apărut mai multe constrângeri, determinate de dinamica internațională în continuă schimbare, prioritățile politice și presiunile economice.

Drept urmare, în ciuda extinderii rapide a colaborării în domeniul apărării dintre cele două țări, relația dintre Moscova și Beijing rămâne departe de a fi o alianță formală. China, cu angajamentul său de lungă durată față de o politică externă bazată pe interesul propriu, a evitat în mod tradițional angajamentele de securitate obligatorii.

Spre deosebire de alianțele militare tradiționale conduse de Occident, care implică obligații de apărare reciprocă, Beijingul a menținut o politică flexibilă, asigurându-se că angajamentul său față de Rusia nu îl leagă de niciun fel de obligații care ar putea compromite autonomia sa strategică.

Ambele regimuri manifestă o mentalitate pronunțată de „fortăreață asediată”. Ele tind să perceapă mediul internațional ca fiind intrinsec ostil, interpretând acțiunile statelor vecine prin prisma suspiciunii și a încercării de a le înconjura. Această diagnosticare comună a vulnerabilității și a statutului de victimă le întărește instinctul de cooperare, nu ca aliați legați de valori comune, ci ca actori strategici uniți de o alianță circumstanțială.

Atâta timp cât obiectivele lor respective rămân compatibile și ambele părți recunosc că niciuna nu are aliați autentici, ci doar parteneri de circumstanță, această logică a colaborării ad-hoc va persista probabil.

(Citește și: „CEPA: Legăturile economice dintre China și Rusia sunt mai profunde decât crede Washingtonul”)

***