Monedă din aur cu tema 200 de ani de la nașterea Elenei Cuza
Banca Națională a României (BNR) a lansat în circuitul numismatic
o monedă din aur cu tema 200 de ani de la nașterea Elenei Cuza.
Conform unui comunicat al BNR, moneda are o valoare nominală de 100
lei, forma rotundă, diametrul de 21 mm și greutate de 6,452 grame.
Aversul monedei
prezintă Palatul „Alexandru Ioan Cuza” de la Ruginoasa,
inscripția „ROMANIA” în arc de cerc, valoarea nominală „100
LEI”, stema României și anul de emisiune „2025”.
Reversul monedei
redă portretul, numele Elenei Cuza și anii între care aceasta a
trăit „1825” și „1909”.
Monedele din aur
sunt ambalate în capsule de metacrilat transparent și sunt însoțite
de broșuri de prezentare și certificate de autenticitate, redactate
în limbile română, engleză și franceză. Pe certificatele de
autenticitate se găsesc semnăturile guvernatorului BNR și
casierului central.
Tirajul maxim pentru
moneda din aur este de 1.000 piese, iar prețul de vânzare pentru
moneda din aur este 5.300 lei, exclusiv TVA, inclusiv broșura de
prezentare și certificatul de autenticitate.
Monedele din aur cu
tema 200 de ani de la nașterea Elenei Cuza au putere circulatorie pe
teritoriul României. Lansarea în circuitul numismatic a acestor
monede se realizează prin sucursalele regionale București, Cluj,
Constanța, Dolj, Iași și Timiș ale Băncii Naționale a României.
Mai multe pentru tine…







