George Em. Lahovary, ucis într-un duel de către Nicolae Filipescu

În data de 29 noiembrie 1897, la ora 11, conservatorul George Em.
Lahovary era ucis într-un duel de către Nicolae Filipescu, fost
deputat și primar al Bucureștiului.

Motivul provocării
l-a constituit articolul „Deux politiques”, publicat în
„LʼIndépendence roumaine”. Acesta era semnat de George Em.
Lahovary, proprietarul ziarului, fapt ce nu se obișnuia decât de
4-5 ori pe an, în situații bine determinate, pentru a sublinia
poziția ziarului în chestiuni importante. În articol se preciza că
Nicolae Filipescu procedează ca un demagog și se arăta că „dacă
a mai rămas cumva un rest de plată suntem gata să lichidăm și
acest rest” (Dosarul afacerii duelului G. Em. Lahovary și N.
Filipescu, București, Tipografia „LʼIndépendence roumaine”,
1898, p. 4-5), notează Arhivele Naționale ale României, pe pagina de Facebook a instituției.

După citirea
articolului, Nicolae Filipescu l-a provocat la duel pe George Em.
Lahovary, trimițând pe cei doi martori ai săi, Victor Ionescu
(care nu era tocmai un martor imparțial, fiindcă avusese și el o
altercație cu Lahovary) și Alexandru Săulescu, pentru a-i cere
satisfacție. La rândul său, Lahovary însărcinează pe Theodor
Văcărescu și Constantin Isvoranu, în calitate de martori, să
răspundă la provocare. În același timp, îi scrie lui Filipescu,
arătând că este vorba despre o simplă polemică în presă fără
intenții ofensatoare.

În ciuda acestor
explicații, Nicolae Filipescu nu renunță la ieșirea pe teren și
se continuă demersurile pentru ca duelul să aibă loc. Theodor
Văcărescu, considerând că articolul nu are un caracter ofensator,
se retrage din calitatea de martor și locul său este luat de
Nicolae Drossu.

Ambii adversari
aveau experiență în dueluri și și-au făcut testamentele. S-a
stabilit ca arma de luptă să fie spada și reprizele să dureze 2
minute. Prin tragere la sorți s-a hotărât ca directorul luptei să
fie Victor Ionescu. Deși, în mod obișnuit, martorii decideau ca
lupta să se poarte până la prima picătură de sânge, de această
dată au decis că „lupta va înceta când unul dintre combatanți
va fi în imposibilitate de a continua”.

Nicolae Filipescu (© ANR, Colecția Documente Fotografice, F II 3004)

Locul ales pentru
întâlnire a fost „sala de scrimă sau de gimnastică de pe cheiul
Dâmboviței”. Sala în care a avut loc lupta pune sub semnul
întrebării egalitatea de șanse a celor doi adversari. Nu era un
teren neutru, ci un spațiu în care Nicolae Filipescu se antrenase
de patru ori, după cum el însuși declara. De altfel, sala era
nepotrivită pentru acest gen de luptă. Ea avea o lungime de 12
metri, în loc de 30, cât ar fi fost necesar pentru ca adversarii să
aibă spațiu pentru a se retrage într-o înfruntare cu spada.

În cadrul celei
de-a doua reprize a luptei, George Em. Lahovary nu a avut spațiu
suficient pentru a se retrage și spada lui Nicolae Filipescu a
pătruns 20 de cm în corpul său, perforând vena cavă inferioară.
El a murit în scurt timp, în brațele valetului său.

Deznodământul
tragic a stârnit dezbateri în presă și tensiuni în guvern.
Nicolae Filipescu și martorii au fost reținuți și apoi eliberați.
A urmat un proces ce avea o miză juridică și socială. S-au
inițiat proiecte de lege prin care erau eliminate articolele 258-261
referitoare la duel din Codul penal. La 21 februarie 1898 s-a dat
sentința prin care martorii erau achitați, iar Nicolae Filipescu a
fost condamnat la 6 luni de închisoare. A urmat grațierea sa de
către regele Carol I, care denotă faptul că duelurile au fost
tolerate de societatea românească ca manieră de rezolvare a unor
chestiuni de onoare.

Mai multe detalii cu
privire la această tragică întâmplare pot fi regăsite în
documente din fondul familial Crețulescu-Lahovary păstrat la
Arhivele
Naționale și în lucrarea publicată de Mihai Chiper, Pe
câmpul de onoare. O istorie a duelului la români, București,
Ed. Humanitas, 2016, p. 138-152.

Mai multe pentru tine…