Capitalul autohton al României – nivelul urmǎtor: la răscruce de vânturi, în plină schimbare a modelului economic - 1Romania.net - Știri Verificate și Actualizate din România

Ne aflăm la intersecțiile unor crize – interne și externe – iar una din modalitățile de-a le face față e să nu ne prim, să nu încetinim, să căutăm soluții și să ne comportăm normal. asta încercăm să afcema ducând pe masa dezbaterii publice RAȚIONALE problemele și momentul de inflexiune în care se află capitalul autohton.
Momentul de inflexiune constă în suprapunerea a două realități foarte solicitante: necesitatea schimbării modelului economic bazat pe consumul de import finanțat cu datorie scumpă, care și-a epuizat potentialul, cu un model bazat de competitivitate și inovație – toată această ecuație complexă suprapunându-se peste problemele de competitivitate ale economiei UE, de care suntem dependenți. Totul fiert în supa incertitudinilor provocate de criza politică.

Despre acest moment rarisim de resetare a economiei europene, de schimbare a modelului economic și despre locul companiilor românești în această ecuație, au vorbit miniștri, șefi ai instituțiilor relevante din mecanismele guvernării, experți și, bineînțeles, câțiva manageri de top la conferința „Capitalul autohton al României – nivelul următor: marile companii competitive la nivel regional şi european și politicile economice de stimulare.”
Am invitatși un expert polonez, care chiar știe cum se construiesc economiile naționale și care sunt greșelile de evitat.

Transmisia video integrală poate fi văzută AICI-VIDEO-INTEGRAL_LINK.
Mai jos, intervențiile speakerilor,
iar în zilele următoare vom veni cu temele mult mai aplicate și prezentările integrale ale fiecăruia dintre ei, în format video, text și documente.
(Redacția)

***

Lista speakerilor:

Silviu-Iulian COȘA, Membru, Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital

Alexandru NAZARE, Ministrul Finanțelor

Iulian Cosmin MĂRGELOIU, Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului

Mateusz WALEWSKI, Economist-șef, Banca Națională de Dezvoltare Economică din Polonia

Iuliu WINKLER, Europarlamentar, Vicepreședinte, Comisia pentru comerț internațional din Parlamentul European

Remus VULPESCU, Director General, Bursa de Valori București – BVB

Sorin CHINDE, Vicepreşedinte, GRAMPET Group

Bogdan PLEȘUVESCU, Director General Adjunct, Banca Transilvania

Andrei GEMENEANU, Președinte, ROPEA & Managing partner, Morphosis

Vlad TIGOIU, Chief Strategy Officer, Fildas Catena Group

Lucian BǍLTARU, CEO, Sameday Group

Carmen CIULACU, CEO, Digital Stack

Liviu SAV, Co-founder – BRIDGE-to-INFORMATION

Iulian LOLEA, Economist șef, Confederația Patronala Concordia

Moderator: Radu CRĂCIUN, Vicepreşedinte al Asociației Administratorilor Independenți

***

Silviu-Iulian Coșa, Comisia pentru Buget, Finanțe din Senatul României: Economia românească s-a dezvoltat „cu spatele la piețele externe”

Capitalul românesc traversează o etapă de maturizare: este mai rezilient, mai bine capitalizat și mai prezent în economie decât în trecut. Datele arată clar această consolidare: firmele cu capital autohton au cea mai redusă rată a insolvenței dintre toate categoriile, capitalurile proprii au crescut cu 38% în ultimii doi ani, iar numărul de angajați a avansat cu aproximativ 40.000, în timp ce companiile multinaționale au stagnat.

Cu toate acestea, există o vulnerabilitate structurală majoră: capitalul românesc domină în sectoare orientate spre piața internă — construcții, transporturi, energie —, dar rămâne slab în industria prelucrătoare și în tehnologie, adică exact domeniile care generează exporturi și competitivitate externă. Cu alte cuvinte, economia românească s-a dezvoltat „cu spatele la piețele externe”, susține Silviu-Iulian Coșa.

Soluțiile identificate de el vizează tocmai corectarea acestui dezechilibru. Prima și cea mai importantă este predictibilitatea fiscală: fără reguli stabile și fără schimbări bruște de taxe, mediul de afaceri nu poate investi pe termen lung. A doua direcție este accesul la finanțare, în condițiile în care firmele românești rămân subcapitalizate și au un acces redus la credit. Instrumente precum Ordonanța 8/2026, Banca de Investiții și Dezvoltare sau extinderea rolului Eximbank pot susține investițiile în sectoarele strategice și exportatoare.

În paralel, stimulentele pentru cercetare, inovare și tehnologie — inclusiv schema TechUp România — sunt esențiale pentru a muta capitalul autohton către industrii cu valoare adăugată mare. În fine, dezvoltarea pieței de capital trebuie accelerată, astfel încât antreprenorii români să găsească finanțare în țară, nu în alte piețe europene. Miza este clară: transformarea capitalului românesc dintr-un actor puternic local într-un campion regional și internațional.

Redăm în continuare cele mai importante declarații:

Sectorul privat nu îmi este unul necunoscut. Cu mulți ani în urmă, la începutul anilor ’90, am fost și eu acolo, după care am schimbat tabăra — am trecut de cealaltă parte a forței.

M-am obișnuit să mă uit peste cifre. În primul rând, 30 de miliarde de euro — acesta a fost deficitul comercial al României pe primele 11 luni ale anului trecut. Exporturile au crescut cu vreo 3,9%, importurile cu 2,6%. Este o ameliorare, dar nu este suficient. Au fost și factori arbitrari în această perioadă și, dacă vom continua în acest ritm, în mod sigur vom rezolva deficitul bugetar în vreo 20 de ani, cel puțin.

În al doilea rând, 71,7% — cam acestea sunt exporturile noastre care merg în Uniunea Europeană. Suntem foarte dependenți de Uniunea Europeană, de piața unică, ceea ce înseamnă, pe de o parte, un lucru bun — suntem integrați în această piață —, pe de altă parte, înseamnă că suntem expuși la fiecare șoc pe care piața respectivă îl înregistrează.

În al treilea rând, o a treia cifră: 53% — aceasta este ponderea companiilor cu capital privat românesc în topul celor mai mari 5.000 de firme din țară, ca pondere numerică. Dar și aici există, bineînțeles, o problemă, pentru că firmele noastre, chiar dacă sunt multe, au o forță economică relativ redusă.

De exemplu, primele 25 de companii din economie produc undeva la 20% din PIB, marea majoritate fiind cu capital străin. Dacă ar fi să traduc aceste cifre, aș spune că avem o bază antreprenorială autohtonă largă, dar subcapitalizată. Capitalul românesc câștigă însă teren: generează 54% din veniturile totale ale economiei și 67% din profituri, conform unei analize bilanțiere a declarațiilor depuse la Registrul Comerțului în perioada 2022–2024.

Rata de insolvență este mai redusă — cea mai mică din toate categoriile. De asemenea, capitalurile proprii s-au consolidat cu 38% în ultimii doi ani, iar numărul de angajări din întreprinderile cu capital românesc a crescut cu vreo 40.000, în timp ce la multinaționale a cam stagnat în ultima perioadă.

Totuși, dacă ar fi să facem o mapare în momentul de față — și am ținut cont de faptul că în construcții capitalul autohton generează peste 70% din afaceri, în transporturi și depozitare peste 60%, în energie peste 40%, în industria prelucrătoare suntem doar undeva la sub 20% (18%), iar în IT&C undeva la 20% —, această hartă reală ne spune că al nostru capital autohton este puternic acolo unde piața este preponderent internă — construcții, transporturi — și unde mai intervin eventual și companiile de stat, însă suntem slabi în industria prelucrătoare și în tehnologie, adică tocmai în sectoarele care produc pentru export. Ne-am dezvoltat cu spatele la piețele externe, am putea spune din acest punct de vedere.

Totuși, capitalul românesc nu mai stă acasă — și aici este și un lucru bun, și un lucru mai puțin bun. Capitalul românesc a început să cumpere companii dincolo de graniță. Anul 2025 a fost anul cu cele mai multe tranzacții externe ale antreprenorilor români: de la lanțuri de retail preluate din Grecia, distribuitor de produse petroliere în Bulgaria, clinici medicale în Moldova, distribuitor de bunuri de larg consum în Ungaria, telecomunicații în Spania, Portugalia, Italia, Belgia, până la un antreprenor român care a cumpărat chiar un club de fotbal într-o țară europeană.

Migrația capitalului este normală și este bine că există români cu această forță economică să achiziționeze afaceri în alte zone ale UE. Pe de altă parte, este o problemă, pentru că, dacă în România lipsa de predictibilitate și birocrația vor continua, capitalurile vor migra — și nu acolo unde fiecare român are nevoie de ele, în România —, ci pe piața europeană, în primul rând, și poate chiar mai departe.

Ce s-a făcut, ce ar mai fi de făcut în domeniul acesta? Poate că latura politică a intervenției mele se va simți mai mult aici. Îmi cer scuze — nu pot să fac abstracție de modul în care formațiunea sau coaliția din care fac parte vede lucrurile.

Aș rezuma ce este de făcut la vreo patru direcții. În primul rând, primul lucru pe care l-am auzit în ultimii 30 de ani în orice discuție cu un antreprenor este predictibilitatea fiscală. Articolul 4 din Codul Fiscal cere deja un preaviz — să-i zic așa — de șase luni la orice modificare.

Regula este însă încălcată sistematic de către Guvern prin emiterea de ordonanțe de urgență — nu din rea-voință, ci pentru că de fiecare dată este necesară o stabilizare a pacientului, care este mai importantă decât orice. Ca și în medicină, în momentul în care lucrurile tind către un deces al pacientului, el trebuie în primul rând stabilizat. Or, din punct de vedere fiscal-bugetar, această stabilizare presupune ordonanțe de urgență cu prevederi care încalcă chiar ceea ce Codul Fiscal spune și, practic, afectează destul de serios predictibilitatea.

Singura soluție, dacă este să ne uităm la 2025–2026, este să fim serioși, să respectăm ceea ce ne-am asumat. În momentul în care stabilim anumite ținte bugetare, să le respectăm; în momentul în care stabilim anumite politici bugetare, să ne ținem de ele, astfel încât să nu generăm dezechilibre foarte mari în viața economică și, în felul acesta, să asigurăm legislativ o predictibilitate pentru agentul economic.

Dacă reușim să rămânem predictibili, ar fi un lucru extraordinar — chiar dacă fluctuațiile politice, cel puțin din ultima vreme, nu ne îndreptățesc să fim foarte optimiști. Pe lângă predictibilitate, aș menționa sprijinul pentru companii. Gradul de intermediere financiară al României este de doar 24% din PIB în 2024 — de vreo 3 ori sub media UE. Activele bancare totale reprezintă 52% din PIB, față de peste 90% în Polonia, Croația și chiar mai mult în Cehia. Deficitul de finanțare al IMM-urilor este apreciat la undeva 26% din PIB; 36% dintre microîntreprinderi și 14% dintre IMM-uri raportează acces insuficient la credit. 10% dintre companiile române sunt constrânse financiar, față de vreo 6% — media UE. De asemenea, antreprenorul român se finanțează disproporționat prin credit comercial — de la firmă la firmă —, în loc de credit bancar.

Vestea bună este că Guvernul a recunoscut problema. Ordonanța 8 din 2026, intrată în vigoare în martie, mobilizează un pachet apreciat la 5 miliarde de euro până în 2032, prin care să intervină pe anumite direcții. Pe de o parte, este vorba de un instrument nou pentru investiții strategice de peste un miliard de lei — premieră în România. Este vorba de grant sau credit fiscal pe șapte ani pentru industria prelucrătoare în sectoarele cu deficit comercial, adică exact zona în care noi suntem slabi în momentul de față în relațiile externe.

Este vorba de schema TechUp România, cu o reducere de 200% pentru cercetare și tehnologii înalte, pentru proiecte de între 5 și 10 milioane de lei; credit fiscal pentru cercetare, dezvoltare și inovare — o premieră în legislația românească; operaționalizarea Băncii de Investiții și Dezvoltare, susținerea cu încă un miliard de lei alocat în 2026 și încă un miliard suplimentar pentru Eximbank în perioada 2026–2030, pentru credit la export și investiții externe ale companiilor românești.

Pe hârtie, aceasta ar reprezenta o premieră, căci ar constitui o politică industrială coerentă. Acum, riscurile reale sunt cel puțin trei. Pe de o parte, implementarea — schemele se elaborează într-un interval de 90 de zile; ne apropiem deja de sfârșitul acestui interval, însă situația politică este cea pe care o cunoaștem cu toții. Ele vor continua să depindă de hotărârile de guvern ulterioare, ceea ce înseamnă că între textul ordonanței, intențiile foarte onorabile și banii care ajung efectiv în economie să susțină antreprenoriatul există un anumit grad de incertitudine.

De asemenea, tot în acest domeniu, aș menționa predictibilitatea. Un pachet pe cinci ani își poate rata scopul dacă peste un an sau doi ani se schimbă ceva. De asemenea, vorbim de coerență. Italia, Franța, Polonia au anumite instrumente de politică economică pe care le-au implementat într-un mod mult mai coerent.

De altfel, coerența este un lucru care a lipsit întotdeauna în România: în agricultură avem politici foarte fragmentate, fără coerență și fără un obiectiv unitar. În turism — și îmi permit să spun, fiind din Constanța — nu există o viziune unitară nici măcar la nivelul agenților economici care activează în acest domeniu. Piața financiară merită, bineînțeles, mai multă atenție tot din perspectiva reglementării și a coerenței — jocurile de noroc și așa mai departe. Pare că uneori superficialitatea este una dintre constantele guvernanței economice, cel puțin la noi.

Mai este o problemă: bursa ca instrument de capitalizare. 2025 a fost într-adevăr cel mai bun an din istoria Bursei de Valori. Au fost atrase mai multe finanțări, capitalizarea a crescut, fondurile de pensii din Pilonul 2 au raportat la sfârșitul anului o cifră record — 200 de miliarde de lei —, cu un randament de aproape 20%, din care vreo 50 de miliarde sunt plasate în acțiuni, în mare parte la BVB.

Aici apar câteva probleme care ar trebui anticipate de legislativ. Pilonul 2 va crește atât de repede încât, în câțiva ani, este posibil să devină prea mare pentru a putea finanța listările de talie mică și mijlocie — adică exact segmentul în care se află majoritatea companiilor antreprenoriale românești. Este nevoie de un cadru care să stimuleze listările, să dezvolte Pilonul 3 și fondurile de investiții deschise, să adâncească piața de capital, astfel încât generația următoare de antreprenori români să găsească finanțarea acasă și nu la Frankfurt sau la Varșovia.

De asemenea, aș menționa și un filtru pe ceea ce înseamnă achizițiile strategice. Aici, în martie 2026, Ordonanța 17 a intervenit, urcând pragul de notificare de la 2 la 5 milioane de euro, reducând taxa de examinare și impunând restituirea taxei atunci când termenele nu au fost respectate de către stat. Totuși, mai rămân anumite probleme asupra cărora ne-am putea apleca cu toții: investițiile intra-UE, care sunt în continuare supuse aceluiași regim; evaluarea — faptul că aceasta este exclusiv de securitate și ordine publică, și nu economică —, lipsind anumite criterii esențiale pentru un screening serios, cum ar fi reciprocitatea, transparența beneficiarului real și sursa fondurilor.

Aici, Parlamentul, așa cum am spus, ar trebui să vină cu a doua parte a reformei, care să trateze și aceste probleme, ținând cont și de restricțiile care rezultă din apartenența noastră la piața unică.

Îmi permit să închei cu o observație: avem pentru prima dată în 30 de ani un strat de antreprenori care pot juca regional, care sunt suficient de puternici. Avem pentru prima dată niște instrumente de stat care să îi sprijine — cel puțin pe hârtie, cel puțin au fost identificate și puse la lucru. Întrebarea este dacă statul român are disciplina și determinarea să ducă la capăt ceea ce a promis.

Q&A

Radu CRĂCIUN: Vedeți perspectiva unor modificări semnificative ale politicii fiscale în continuare, în contextul în care configurația politică se va schimba?

Silviu-Iulian COȘA: Aș fi foarte, foarte bucuros să știu răspunsul — chiar dacă nu vi l-aș oferi, măcar să-l cunosc. Se spune în politică: să ne gândim la oameni, nu la cifre. Din păcate, lumea de astăzi funcționează pe bază de cifre. În momentul în care nu vom reuși să respectăm tot ceea ce ne-am asumat față de stabilitatea bugetară, în mod sigur lucrurile nu vor merge bine. Deficitul va ieși în afara celui pe care ni l-am asumat în acel plan pe șapte ani și, în acel moment, există posibilitatea ca, printre măsurile adoptate, să fie și unele care omoară predictibilitatea fiscală. Nu o spun pentru că îmi doresc asta, nu o spun pentru că formațiunea din care fac parte își dorește acest lucru. Dimpotrivă, noi am inclus un amendament la Codul Fiscal prin care, într-un anumit an, nu se introduceau noi taxe și impozite, iar Guvernul aflat încă în funcție a spus-o încă de la sfârșitul anului trecut: nu se vor produce modificări în acest sens. Ce se va întâmpla depinde de cât de disciplinați vom reuși să fim ca țară, ca guvernare — depinde de cât de mult ne vom asuma ceea ce la sfârșitul lui 2024 ne-am asumat: acel plan de stabilizare bugetară pe șapte ani.

Radu CRĂCIUN: Și dacă ne uităm la primele patru luni, vi se pare că suntem pe drumul corect?

Silviu-Iulian COȘA: Dacă ne uităm la primele trei luni, da — cifrele spun că suntem sub deficitul de anul trecut, suntem în parametri. A fost și problema adoptării bugetului pe 2026 cu oarecare întârziere. Un lucru foarte bun este faptul că anul trecut și anul acesta au fost plătite facturile restante din toate programele investiționale — lucru care nu se întâmplase într-o perioadă anterioară. Din câte știu, inclusiv rambursările de TVA către agenții economici — folosite anterior ca instrument de politică fiscal-bugetară, adică am trăit o perioadă în care vreo șase luni nu s-au făcut rambursări tocmai pentru ca cifrele bugetare de la sfârșitul anului să dea bine — merg acum în termenul și în parametrii legali.

Din acest punct de vedere, lucrurile sunt în momentul de față pe traiectoria stabilită.

Iulian Cosmin Mărgeloiu, secretar de stat, Ministerul Economiei: Ne dorim securitate strategică. Ne dorim să avem industrii cutting edge, dezvoltate la noi în Europa

Schimbarea contextului geopolitic și economic european obligă România să-și schimbe modelul de dezvoltare, este de părere Iulian Cosmin Mărgeloiu, secretar de stat în cadrum Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.

Vechiul avantaj competitiv — forță de muncă ieftină și integrare în lanțuri globale de outsourcing — nu mai este suficient. Noua direcție este una bazată pe securitate strategică, industrii avansate, lanțuri de aprovizionare sigure și integrare mai profundă în economia europeană. În acest nou context, Europa de Est, inclusiv România, poate deveni un motor de creștere.

„Ne dorim acum securitate strategică. Ne dorim să avem industrii cutting edge, dezvoltate la noi în Europa. Ne dorim lanțuri de aprovizionare securizate”, a declarat el.

Potrivit acestuia, modelul bazat pe forță de muncă ieftină și capital extern nu mai este suficient. România trebuie să treacă la un model axat pe tehnologie, inovare și investiții în sectoare strategice. Semnele acestei schimbări sunt deja vizibile: antreprenorii români nu mai privesc doar piața internă, ci caută activ extinderea în Europa și construirea unor afaceri cu anvergură regională.

În paralel, statul încearcă să susțină această tranziție prin politici mai coerente și programe de finanțare dedicate. Miza este dublă: să ofere predictibilitate și să creeze condițiile prin care companiile românești să gândească european încă din primul moment al dezvoltării lor.

Redăm în continuare cele mai importante declarații:

Nu mai trebuie să discutăm despre capitalul autohton doar din punct de vedere al potențialului. Am crescut tot auzind acest cuvânt. Avem potențial, ne dorim, dar în sfârșit sunt într-un punct în care valorificăm acest potențial. Capitalul românesc a devenit matur, nu se mai uită doar la România, se uită și la Europa, chiar și dincolo de ea. De ce suntem astăzi aici? Lumea s-a schimbat. Europa s-a schimbat.

Conflictul de la granița de Est a făcut ca vechile paradigme să nu mai existe. Europa se baza pe outsourcing, pe integrare globală, pe muncă ieftină în alte părți și noi aici profitam din punct de vedere economic. Nu mai funcționează acest lucru.

Ne dorim acum securitate strategică. Ne dorim să avem industrii cutting edge, dezvoltate la noi în Europa. Ne dorim lanțuri de aprovizionare securizate.

Dar aceste lucruri se pot face doar împreună. Nu mai funcționează vestul cu o viteză iar noi estul cu o altă viteză. Din fericire pentru noi, Europa de vest se uită către noi, către Est, ca motorul de creștere.

Încă avem o creștere peste media europeană și trebuie să profităm de acest lucru. Noi ca țară am avut un model destul de simplist care a generat creștere economică în ultimii 10-20 de ani. Aveam forță de muncă înalt calificată, dar la prețuri sau la costuri mai competitive decât în vest. Aveam fonduri de coeziune și împreună cu capital și know-how din Europa Centrală și de vest aveam această creștere economică. Acum nu mai funcționează. Costurile nu mai sunt la fel de reduse.

Am început să avem și know-how căpătat de-a lungul anilor la fel și capital. Și vedem acest lucru zi de zi. Am fost săptămâna trecută la o întâlnire la ambasada României în Austria unde au fost prezente 10 companii românești cu o valoare între 5 și 50 de milioane de euro a cifrei de afaceri pe an. Companii măricele. Scopul lor era unul clar să se internaționalizeze.

Au capital și își doreau să cumpere, să achiționeze companii din Austria, din Cehia, din Slovacia, din Polonia. Lucru care până acum câțiva ani era ceva de neimaginat. M-a bucurat foarte, foarte mult să văd acest lucru. Căutau modalități să devină jucători cel puțin regionali, dacă nu globali.

Încă un lucru îmbucurător este piața de capital. Pe 20 mai am avut prima companie care a accesat fonduri de la Ministrul Economiei, un program mic, de microindustrializare, 40-50 de mii de euro, și care s-a listat în sfârșit la bursă. Într-adevăr, pe aero, dar s-a listat. Ei au accesat fondurile începând cu 2017. A durat aproape 10 ani. Dar sunt temerari. Au fost primii, acum au învățat și alții de la ei și sperăm să vedem cât mai multe companii cu capital românesc că accesează această sursă de finanțare suplimentară de la bursa de capital ca să se ducă pe viitor în exterior, în următoarea fază de dezvoltare.

Încă un lucru foarte interesant despre această companie. Costurile de listare au fost accesate printr-un program de finanțare asigurat prin PNRR. Deci au fost în jur de 30-40 de mii de euro costurile de listare. Programul a fost lansat acum 2 ani. Din păcate, aceasta este prima companie care accesează aceste fonduri. Ceea ce mă face să cred că avem o problemă de vizibilitate. Adică, nu reușim să arătăm antreprenorilor sau ei nu reușesc să observe aceste oportunități ascunse, aș spune, de finanțare. Și acesta este unul dintre lucruri pe care putem să-l îmbunătățim în viitor. Să fim mai transparenți, să arătăm exact ce se finanțează într-un loc ușor de accesat, fără 10 click-uri, fără pagini ascunse.

Un alt lucru extrem de important care s-a schimbat începând cu OUG-ul privind relasarea economică a României. În sfârșit, avem și noi o strategie coerentă. Nu mai acționăm în 20-30 de direcții, ci ne focusăm pe 6-7 direcții, care în sfârșit se aliniază cu cerințele europene.

Vrem să atragem investiții strategice mari, de peste 1 miliard de lei. Vrem să atragem investiții în industria de apărare, care datorită fondurilor care intră în România prin programul SAFE este într-o expansiune extraordinară.

Anul acesta a fost târgul de tehnică militară BSDA, acum câteva săptămâni la Romaero în București. Față de anul trecut, au fost de două ori mai mulți expozanți și pentru prima dată în istorie au fost peste 50% expozanți din România și nu doar firme de stat. Foarte multe start-up-uri cu finanțare substanțială de ordinul a milioane de euro au venit și încearcă să inoveze și să acceseze această nouă oportunitate de capital.

Vom avea programe la Ministerul Economiei pentru materiile critice, pământuri rare. Avem ca verticală diaspora, (Ministerul Finanțelor se ocupă de aceștia), cercetare și înaltă tehnologie și de asemenea turism și inovare digitală. Sunt verticale pe care România și le-a ales.

Le-a făcut publice, dorește să le finanțeze, iar antreprenorii, cei care sunt atenți, bineînțeles, pot să acceseze aceste programe, să-și planifice și să le urmărească. Domnul Coșa vorbea mai devreme de predictibilitate. Acesta este un lucru extrem de important unde putem sau cel puțin putem încerca să le oferim claritate antreprenorilor.

Avem planuri, vom avea și finanțare. Acum trebuie doar să ne ținem de acest program, să facem pas cu pas, să lucrăm împreună pentru că nu putem face legi doar din spatele unui birou. Adică le putem face, dar rezultatul nu este cel mai reușit.

Și creșterea economică în loc să se întâmple într-un an, se întâmplă în trei, dacă nu lucrăm împreună. Vreau să vă mai zic și din punctul nostru de vedere al Ministerului Economie, ce programe sunt disponibile acum. Avem programe atât din fonduri europene, cât și din fonduri naționale.

Avem finanțare pentru viitoarea generație de antreprenori de capital românesc care se va extinde. Finanțare pentru companii mici cu granturi până la 50.000 de euro. De exemplu, Startup Nation pe 29 luna aceasta începe să fie deschisă aplicația prin care antreprenorii își pot înscrie firmele pentru a accesa finanțare.

De asemenea, astăzi avem două programe care își deschid porțiile: „Femei antreprenor” se reia acest program cu finanțare pentru 1.000 de firme și 40.000 de euro. Avem programul SMEE, Small Medium Enterprises Ecotech, un program finanțat prin fonduri clevețiene, prin care companii din industria prelucătoare își pot achiziționa sisteme pentru energie, sisteme pentru digitalizare la sume mai substanțiale de minim 125.000 de euro și le vor face printr-o modalitate mai nouă, mai aliniată cu contextul european. 40% din suma finanțată va fi grant și restul va fi asigurată printr-un credit bancar.

De asemenea, pentru finanțare mai substanțială, avem programele IPCEI – Important Projects of Common European Interest – prin care Europa finanțează direcții esențiale pentru dezvoltare. Avem pe microelectronică, unde companii din România au accesat finanțare de 375 de milioane de euro.

Avem acum apeluri pentru semiconductori avansați, pentru inteligență artificială. La fel, sumele sunt de ordinul de miliardelor de euro la nivel european, iar noi avem potențial. Sper să obținem cel puțin un miliard de euro în astfel de finanțări.

Dar antreprenorii și companiile trebuie să fie conștiente de aceste oportunități. Dorim să lucrăm împreună, să construim modalitatea prin care să întărim capitalul autohton, să-l ajutăm să crească. Cel puțin să nu-l încurcăm. Și aici e o mare discuție. Foarte multe companii se uită la noi, la stat, ca o piedică. Dar nu este chiar așa.

Noi ca țară nu mai putem fi izolați. Nu reușim singuri. Acum produsele sunt complexe, nu mai putem face noi ceva. Nu suntem Coreea de Nord. Suntem integrați, cel puțin în lanțurile europene, și așa trebuie să fim. Acestea fiind spuse, cred că cel mai mare câștig al ultimilor ani a fost crearea acestei noi generații de antreprenori.

Tot la o conferință internațională am discutat cu diverși participanți din țările din Europa Centrală și ce m-a frapat că au lăudat ecosistemul antreprenorial de la noi. Sunt mulți, foarte activi, care se zbat și unii dintre ei reușesc să ajungă pe piețele europene. M-a bucurat foarte mult să s-aud, cu toate că încă mai există unii cu mentalități vechi.

Noua versiune de antreprenor pe care noi ca stat vrem să-l încurajăm trebuie să-și integreze în strategie extinderea europeană încă de la început pentru că România nu mai este o piață închisă, nu este o piață suficient de mare pentru a susține companii cu adevărat internaționale și dacă ne dorim să avem și noi multinaționale cu adevărat puternice, trebuie să ne integrăm în Europa. Vă mulțumesc!

Q&A

Radu Crăciun: Cred că există cel puțin două rațiuni pentru care are sens extinderea regională. Pe de o parte, cred că n-ai nicio șansă ca țară să fii o putere regională, geopolitic, dacă nu ești o putere regională economică. Ești o putere cu picioare de lut. În al doilea rând este, știți, acea idee, nu pui toate ouăle în același coș. Deci, cu alte cuvinte: diversificare.

Dacă la un moment dat România poate nu merge bine economic, ai alte țări din regiune care merg mai bine și care te ajută să îți păstrezi business-ul. Însă, ce-am remarcat din alocuțiunea dumneavoastră și aș fi vrut să vă întreb pe tema asta, este următorul lucru: Ați făcut foarte mult referire la antreprenoriat, la sectorul privat, la veștile bune, că avem un sector antreprenorial care a început să se extindă. Cu toate astea, avem niște companii mari de stat care nu sunt foarte ambițioase, ca să folosim așa o formulă politicoasă, și care prin forța financiară pe care le au, prin lichiditățile pe care le au, prin capitalul pe care îl au, ar fi niște candidați naturali la o extindere regională.

Cum facem ca să convingem aceste companii sau să le încurajăm ca să fie mai ambițioase din punct de vedere regional?

A: Întrebare foarte bună. Nu toate companiile de stat sunt la fel. E foarte clar. Adică avem companii de stat, în care timp de peste 10 ani, nu s-a investit niciun leu. Nu poți cere de la o companie care de peste 10-15 ani nu a investit în retehnologizare, într-un sistem R&P, în digitalizare, să fie performanți la nivel regional, nici măcar la nivel zonal sau la noi în țară. Este foarte greu pentru aceste companii.

Este nevoie de o reformă acolo. Cel puțin să le aducem la un nivel astfel încât să supraviețuiască. Nu poți cu echipamente de 50 de ani să fii competitiv, mai ales când prețul energiei este atât de ridicat.

Tehnologiile vechi, energofage, nu își au locul într-o companie competitivă. Acesta este primul lucru. Al doilea lucru este modalitatea prin care conducerile acestor companii sunt alese și sunt câteva probleme structurale.

Prima discuție este despre modul și perioada pentru care aceste conduceri sunt alese. Avem OUG 109 prin care conducerile acestor companii sunt alese de comisii profesioniste, de la Ministrul Economiei, vă dau exemplul cel mai relevant, împreună cu AMEPIP și un expert de independență, pentru o perioadă de patru ani. Multe din aceste alegeri sunt în derulare.

Aceste comisii lucrează și își doresc să ajungă la selecția unui candidat pentru că un director își poate face un plan pe patru ani. Este exact aceeași problemă atinsă mai devreme tot de domnul Coșa, despre continuitate. Pe patru ani poți să-ți faci un plan de investiții, ai timp să-l duci la capăt, ai timp să obții surse de finanțare, ai timp, dacă ai și viziune, să-ți cauți parteneri externi.

Altfel, pe o perioadă de cinci luni e dificil. Când arde acoperișul, nu mai ai timp de altceva. Trebuie să-l stingi.

O altă discuție este de atragerea oamenilor competenți, calificați eventual din sectorul privat, la conducerea acestor companii și să-i menținem acolo. Aici poate fi o discuție despre nivelul de remunerație, care există în tot sistemul de stat. Acum văd că este o mare discuție cu reforma de salarizare, care mulți ani de zile nu a fost atinsă.

Într-adevăr, pentru a atrage specialiști, profesioniști, atât în administrație centrală, cât și la companii de stat, avem nevoie de salarii competitive, ca aceștia să rămână, să-și poată lăsa amprenta și să există o cultură a managementului profesionist în companiile de stat. Se vede un lucru care cel puțin a ajutat, prin listarea acestor companii de stat la bursă, care aduce și lichiditate, aduce și transparență, aduce și un nivel de raportare obligatoriu, pe care nu oricine îl poate îndeplini. Și trebuie să ai anumite cunoștințe, sau cel puțin dacă nu le ai, cât timp ești acolo, te specializezi, te duci la cursuri.

Bineînțeles, sunt și companii listate care nu o duc atât de bine, dar, pe total, procentul companiilor care sunt listate și au guvernanță corporativă și au management profesionist au un succes mult mai mare să se ridice la standardele de azi și mai departe să duc aceste companii naționale și pe piața europeană, și de ce nu și mai departe.

Radu Crăciun: Aș face o remarcă la acest punct dumneavoastră și, bineînțeles, nu e un lucru pe care îl impun dumneavoastră pentru că, cum să spun, situația datează de foarte mulți ani. Dar niciuna dintre firmele de stat listate la bursă nu au folosit bursa ca să obțină capital, care, în ultima instanță, ar trebui să fie scopul, unul din principalele obiective ale listării, să ai acces la capital privat pentru dezvoltarea ta ca firmă de stat.

Al doilea lucru pe care vreau să-l spun e următorul. Sigur, guvernanța, fără doar și poate, este extrem de importantă, dar guvernanța este un instrument pentru îndeplinirea unui mandat dat de acționar. Și atunci, întrebarea este, poate n-ar trebui și statul român să dea niște mandate mai ambițioase unor echipe de guvernanță – consilii de administrație, de supraveghiere, profesioniste – așa cum tocmai ați menționat? Ați pus degetul exact unde trebuie.

A: În primul rând, cu scopul pentru care companiile de stat sunt listate. O listare nu înseamnă doar atragere de capital. Desigur, acesta este unul din principalele puncte pentru care o companie se listează.

Dar, în același timp, dorim ca toți românii să poată avea acțiuni la companiile de stat, ca bunăstarea pe care noi o creăm, să o putem împărți cu cine dorește să-și asume și riscuri. Pentru că o companie are riscuri. Nu toate companiile trăiesc o sută de ani.

Dar, în același timp, companii care sunt listate sunt, cel puțin în România, sunt în sectoare extrem de sigure, extrem de relevante: în energie, în industrii prelucrătoare puternice, în industrii care, cel puțin în ultima perioadă, au reușit să aducă o creștere substanțială a valorii de piață acestor companii. Dar, foarte multe companii listate la bursă sunt companii extrem de profitabile. Cum este cazul, să zicem, Hidroelectrica.

Companiile extrem de profitabile nu au neapărat nevoie, în acest moment, de a atrage capital. Desigur, în momentul în care s-a listat era altă situația.

Radu Crăciun: Vă întrerup. Dar pentru o extindere regională, dacă se pune problema, sunt convins că ar avea nevoie de capital.

Bineînțeles că are nevoie de capital și aici o să ating și punctul al doilea. Au nevoie de guvernanță corporativă performantă. Pe care am obținut-o prin contractul de mandat pe care acești noi administratori și directori îl semnează în momentul investirii.

În sfârșit avem indicatori de performanță, negociați și calculați special pentru fiecare companie. Nu mai sunt vremurile când intri în birou, deschizi geamul și ai bifat indicatorul. Adio! Noi, la Ministerul Economiei, calculăm pentru fiecare ramură, pentru fiecare companie, ținem cont de specificul activității, ținem cont de investițiile în derulare sau de capitalul disponibil, ținem cont de ce s-a întâmplat în ultimii 3 ani, ținem cont de planuri de viitor și atunci calculăm individual pentru fiecare companie niște indicatori pe care îi negociem cu conducerea acesteia.

Fără acești indicatori și fără să avem pretenții de la conducerea companiei, nu se poate reuși. Este un pas, nu este pasul final să avem guveranță, exact cum ziceți dumneavoastră, să avem guveranță corporativă. Noi nu suntem la pasul final, avem mulți pași, multe trepte până atunci.

Și încet, încet construim astfel încât să ajungem ca aceste companii românești să se externalizeze într-un procent cât mai mare iar cifra lor de afaceri să nu mai fie majoritar în România. Vrem și mai mult să se extindă în afara granițelor, vrem să reducem deficitul și companiile de stat pot ajuta. Mulțumim frumos pentru precizări.

Q: Ați menționat că am dat un program pentru diaspora pe care îl aveți în desfășurare.

A: Programul se desfășoară prin Ministerul Finanțelor. Este un program cu finanțări mici, de câteva zeci de mii de euro destinat persoanelor care vor să se întoarcă din diaspora. Pentru că avem foarte mulți care au plecat, au locuit o perioadă îndelugată în străinătate, au acumulat know-how, au acumulat și un pic de curaj și acum vor să se întoarcă și să-și deschidă o mică afacere, să facă primul pas către antreprenor. Poate a lucrat la un restaurant în Londra. Vin aici, îi susținem ca să își facă primul lor business.

Deci nu este destinat companiilor mari, ci companiilor mici, care sunt la fel de importante. Susținem companiile mari, dar trebuie să susținem și companiile mici, ca să avem și peste zece ani companii mari.

Q: Sunt curios dacă Ministerul Economiei mai are vreun calendar activ de pregătire a vreunor companii din portofoliu pentru listări la BVB, fie listări, fie oferte publice inițiale, fie oferte publice secundare.

A: E o întrebare foarte bună și de actualitate. Noi la Ministerul Economiei avem un anumit număr de companii deja listate. După cum știți, în ultima perioadă au fost discuții publice pentru noi listări.

Adică mereu au fost și mereu vor fi identificat candidați pentru acest lucru. Dar să vă dau un calendar, din păcate nu pot să vă dau acum. Așteptăm să vedem ce se va întâmpla, dar e ceva ce luăm în considerare.

Q: Există la Ministerul Economiei un program clar de listare la bursa companiilor de stat pentru că toți ne plângem că o serie destul de importantă de companii de stat de fapt doar consumă bani de la buget. Și așa și cum v-ați spus, listarea la bursa aduce o transparență managerială.

Se termină anumite obiceiuri să le spunem nesănătoase de management și până la urmă trebuie să avem ca rezultat în sănătoșirea financiară și la aceste companii, care în loc să fie consumatoare, ar trebui să aducă bani la buget.

Și întrebarea este, dincolo de declarații, avem un program concret pentru sutele de companii pe care le păstorește Ministerul Economiei?

A: Haideți să vă explic un pic despre portofoliul de companii de la Ministerul Economiei.

Nu avem sute, dar avem un număr suficient de mare pentru nivelul din minister. Avem 50 de companii, multe sunt în faliment, unele sunt în insolvență, aproape jumătate sunt din domeniul apărării, adică opțiunile sunt limitate. La alte companii avem participațiune de 51% și restul deținut de parteneri.

Avem nevoie ca acesti parteneri, care detin 49% din acțiuni, să-și dorească să se listeze, pentru că noi ne dorim să păstrăm controlul la aceste companii. Dorim să vedem ce se întâmplă în companii și să avem un cuvânt de spus în viitorul lor. Deci, aceste companii, cumva, trebuie discutate.

Nu avem deocamdată un răspuns care să satisfacă cu adevărat întrebarea dumneavoastră.

Radu Crăciun: Mulțumim frumos pentru intervenție.

În încheiere îmi permit doar să vă dau o temă de gândire. Dacă nu, cumva, impasul politic legat de listarea companiilor de stat n-ar trebui rezolvat prin listarea de acțiuni noi, nu acțiuni existente, pentru că astfel companiile ar obține și capitalul necesar unei eventuale expansiuni regionale.

Mateusz Walewski, economist-șef la Banca Națională de Dezvoltare Economică din Polonia: Noua etapă de dezvoltare a economiei poloneze are în centru capital local, inovare și expansiune globală

Polonia se confruntă cu o schimbare de model economic. Creșterea bazată pe forță de muncă competitivă, investiții străine și fonduri europene nu mai este suficientă, în contextul scăderii alocărilor europene, al presiunii energetice și al concurenței globale, inclusiv din partea Chinei, a avertizat Mateusz Walewski, economist-șef la Banca Națională de Dezvoltare Economică din Polonia. În acest nou cadru, accentul se mută pe inovare tehnologică și pe dezvoltarea companiilor capabile să concureze global.

Acest lucru implică investiții în proiecte cu risc ridicat, care nu pot fi finanțate eficient prin bănci sau chiar prin bursă, ci prin piețe de capital dezvoltate, fonduri de investiții și mai ales venture capital. Instituțiile publice, precum banca de dezvoltare, au rolul de a interveni acolo unde capitalul privat lipsește, asumând primele investiții și mobilizând ulterior investitori privați, susțin el.

Un element esențial este mobilizarea capitalului local pentru a susține nu doar consumul sau infrastructura, ci și formarea unei baze solide de capital intern. În paralel, companiile poloneze sunt încurajate să depășească piața internă și să se extindă internațional, chiar dacă acest proces este gradual și dificil, bazat pe experiențe și adaptare la piețe diferite.

Redăm în continuare cele mai importante declarații:

Folosesc intenționat cuvântul „fenomene”, nu „politici”. Nu vorbim despre politici orientate spre succes economic, ci pur și simplu despre fapte ale vieții — sau despre circumstanțele unor alegeri înțelepte făcute de factorii de decizie polonezi cu mult timp în urmă.

În politicile economice este probabil foarte greu să indici o singură soluție, un singur fenomen care să decidă succesul. Uneori poți identifica soluții individuale care îți pot aduce probleme, dar este foarte greu să găsești o singură soluție care să aducă succesul. Succesul este întotdeauna rezultatul unei serii de politici, al unei serii de fenomene — toate trebuie să meargă împreună pentru a obține succesul. Chiar dacă una nu funcționează prea bine, poți eșua, dar asta nu înseamnă că restul a fost greșit.

Dacă vorbesc despre istoria Poloniei, aș spune că, fără dezvoltarea pieței de capital, nu ai dezvoltare economică, iar dacă nu ai securitate de bază, nu ai nimic. Al doilea element este, evident, aderarea la UE. Al treilea — stabilitatea macroeconomică. Companiile poloneze și cele românești au nevoie de capital străin pentru a prospera, iar capitalul străin are nevoie de stabilitate.

În prezent, există multe companii poloneze care intră și pe piețele românești. Da, România este o direcție foarte populară de investiții pentru companiile poloneze. Dar dacă le comparăm chiar și pe cele mai mari companii poloneze cu una europeană medie — ca să nu mai vorbim de cele americane —, ele sunt în continuare foarte mici. Prin urmare, nu suntem capabili să construim companii cu adevărat mari la scară europeană, și cu atât mai puțin la scară globală. Există câteva companii care își construiesc o poziție europeană sau chiar globală, dar acesta este un proces pe termen foarte lung, care va dura, cred, cel puțin câțiva ani buni până când una sau mai multe companii poloneze vor ocupa un loc semnificativ pe piețele globale. Unele au deja un loc semnificativ pe piețele europene, dar pe piețele globale este foarte greu să găsești vreuna.

În mod evident, creșterea Poloniei este, în mare parte, o chestiune de creștere a exporturilor. Ceea ce vreau să subliniez foarte puternic este că succesul polonez nu se bazează pe exportul de bunuri. Suntem foarte performanți la exportul de bunuri — și România este performantă în creșterea exporturilor de bunuri —, dar baza poziției foarte bune a Poloniei în ceea ce privește balanța de plăți, balanța comercială totală, nu este exportul de bunuri, ci exportul de servicii: BPO-uri, servicii financiare, servicii de transport. Polonia își construiește poziția în balanța de plăți pe exportul de servicii. Acest sector include atât companii poloneze locale, cât și investitori străini, care au jucat un rol foarte important, în special în cazul BPO.

Dacă ne uităm la economia poloneză, există și aspecte mai puțin cunoscute. De exemplu, Polonia are unul dintre cele mai scăzute niveluri de investiții raportat la PIB din Europa. Unii s-ar putea întreba: cum se face că Polonia se dezvoltă atât de rapid, în condițiile unei rate de investiții atât de scăzute? Răspunsul este că ne-am construit succesul pe forța de muncă competitivă pentru investițiile străine directe, pe un mediu profesional competitiv și, evident, pe fluxul de fonduri europene, care au finanțat investițiile noastre infrastructurale. Dar acum acest model de dezvoltare economică trebuie să se schimbe — și nu doar din cauza factorilor interni, ci și a celor globali.

Avem o concurență industrială în creștere din partea Chinei. Cred că și companiile industriale românești vorbesc tot mai des despre China, care intră pe piața și concurează cu produsele lor. Este vorba și de concurența chineză care pătrunde pe piețele europene, deci și lanțurile valorice, poziția competitivă a piețelor europene, a clienților noștri europeni — 80% din exporturile poloneze merg în zona euro —, se slăbesc, astfel că și cererea pentru exporturile poloneze scade.

De asemenea, în Polonia fondurile europene sunt în scădere — este o consecință firească a creșterii PIB-ului per capita și a reducerii naturale a alocărilor. Este și rezultatul schimbării politicilor Comisiei Europene, care dorește să aloce tot mai multe resurse pentru consolidarea poziției competitive a Europei și pentru convergența economiilor europene mai slabe. Se investește mult mai mult în inovare, în tranziția verde, în tehnologii cu dublă utilizare în industria apărării și mult mai puțin în politici sociale și investiții infrastructurale. Acest proces este inevitabil — nu îl putem opri; el rezultă din tendințele globale despre care am vorbit.

Avem și problema sfârșitului perioadei de pace — trebuie să cheltuim tot mai mult pentru apărare. Polonia cheltuiește 4,5% din PIB pentru apărare și încercăm să ne construim propriul sector de apărare, deși acesta este încă destul de mic. Avem și probleme legate de energie — Polonia are un preț al energiei peste media UE și un mix energetic cu probleme, dat fiind că energia este produsă în mare parte din cărbune.

Toate acestea arată că sunt necesare schimbări în traiectoria de dezvoltare a Poloniei. Am ascultat discuția dumneavoastră din ultimele zece minute — vorbiți despre mobilizarea capitalului local. Da, avem aceeași problemă: trebuie să mobilizăm mai mult capital local pentru a finanța infrastructura, din cauza scăderii fondurilor europene, dar trebuie să investim și în inovare tehnologică, să investim în companii care să poată concura pe piețele globale. Asta înseamnă să investim în proiecte cu risc ridicat — proiectele inovatoare sunt prin natura lor proiecte cu risc ridicat. Și nu le finanțezi prin bănci — spun asta în calitate de președinte al unei bănci —, nu le finanțezi nici măcar prin bursă, ci prin piețe de capital, prin fonduri, prin fonduri de venture capital. Acestea sunt modelele de investiții și instituțiile pe care trebuie să le dezvoltăm în Polonia.

Pentru toate acestea avem nevoie de economii locale și trebuie să mobilizăm aceste economii — nu doar pentru a ne crește produsul intern brut, ci și venitul național brut. Asta înseamnă că mai multe venituri trebuie să rămână și să se acumuleze în Polonia, pentru că încă trebuie să ne construim propria avuție, propria bază de capital.

Q&A

Iulian Cosmin MĂRGELOIU: Vă mulțumesc, domnule Walewski, pentru perspectiva asupra Poloniei. Vedem că multe companii poloneze s-au extins și operează aici în România, și sunt sigur că România nu este singura piață unde companiile poloneze activează. Care este o politică care a deblocat acest potențial pentru companiile poloneze? A existat un moment în care ați spus: „acesta este lucrul pe care trebuie să îl facem” sau „acesta este ce a făcut guvernul și a ajutat companiile să se extindă internațional”?

Mateusz WALEWSKI: Noi — ca BGK — sprijinim exporturile poloneze și companiile poloneze printr-o serie de produse. Unele sunt pur și simplu credite la export susținute de OCDE, dar prin aceste instrumente de credit și asigurare la export sprijinim companiile poloneze nu pe piețele europene, ci pe piețele non-OCDE. Companiile poloneze nu au nevoie de sprijin public pentru a exporta în Germania, în Franța sau în România — consideră aceste piețe ca sigure și, odată ce și-au construit relațiile de afaceri acolo, operează de unele singure, fără ajutor semnificativ.

Avem și un fond special care sprijină investițiile companiilor poloneze în străinătate, dar, raportat la amploarea totală a activității externe, acesta este relativ mic. Companiile poloneze și-au construit poziția pe piața locală — avem o piață locală mare —, iar odată ce au depășit această piață, odată ce și-au dat seama că nu mai pot crește acasă, au decis să meargă în exterior. A fost un proces anevoios.

Companii poloneze de mare succes pe piața locală au eșuat inițial pe piețe foarte similare. Există, de exemplu, o poveste interesantă despre o companie poloneză din comerțul cu îmbrăcăminte, care a încercat să facă același lucru în Slovacia și a eșuat complet — pentru că structura cererii pentru îmbrăcăminte în Slovacia era complet diferită față de cea din Polonia. Deci, companiile trebuie să înceapă cu piețele apropiate, pot beneficia de un anumit sprijin, dar nu aș putea spune că există o singură politică decisivă. Cum am spus de la bun început: poți oferi ajutor, poți stimula, poți oferi consultanță, poți construi o rețea de birouri comerciale. Acum suntem în plin proces de implicare a diplomației poloneze — am construit această structură de politică economică nu doar pentru a căuta piețe, ci și pentru a folosi diplomația în protejarea intereselor companiilor poloneze pe piețele mai riscante.

Dar este un proces pas cu pas. Dacă mă întrebați despre o singură politică, răspunsul meu este același ca la început: nu există o singură politică; totul trebuie să meargă treptat și să se construiască pe experiența companiilor.

Iuliu WINKLER: Ați menționat convergența europeană — fiind membră a Parlamentului European, subiectul mi-a atras imediat atenția. Vedem noul context european al politicilor economice și un element care va defini deceniul următor: noul buget european pentru 2028–2034, care este deja intens discutat la Bruxelles. Întrebarea mea este: cum vedeți noua structură a bugetului european? Știți că va fi o schimbare majoră — de la politicile clasice de coeziune și politica agricolă comună, spre politici de competitivitate. Este această nouă structură potrivită nevoilor de capital ale campionilor economici polonezi și actorilor regionali?

Mateusz WALEWSKI: Este o întrebare foarte interesantă. Nu cunoaștem încă structura bugetului, nici măcar dimensiunea acestuia — procesul de negocieri este în curs. Știu că Comisia Europeană are ambiții mari de a crește bugetul la 100% din PIB-ul european, prin taxe proprii și creșteri ale contribuțiilor statelor membre — ceea ce multe țări nu agreează. Deci, încă nu cunoaștem bugetul.

Ceea ce știm cu certitudine este că se schimbă: va fi mai puțin pentru coeziune, mai puțin în plicuri naționale, mai mult pentru politici generale, mult mai mult bazat pe instrumente financiare și subvenții, o parte mai mare distribuită prin procese competitive pentru finanțare, nu prin alocări naționale prestabilite.

Ceea ce putem face pentru a crește participarea Poloniei și a companiilor poloneze la acest buget implică mai multe direcții. În primul rând, dacă vorbim de instrumente financiare, trebuie să construim capacitatea companiilor poloneze de a aplica pentru ele — și nu numai a companiilor, ci și a administrațiilor locale —, capacitatea de a înțelege aceste instrumente și de a scrie cu succes aplicații câștigătoare.

Dacă ne uităm la istoria politicilor distribuite prin Bruxelles, participarea țărilor din această parte a Europei a fost destul de modestă. Nici companiile, nici universitățile din această zonă nu au performanțe bune în competiția pentru aceste fonduri. Trebuie să construiască coaliții cu actori mai experimentați și să-și dezvolte capacitățile proprii — de aceea am spus în discursul meu că trebuie să investim în educație și în piețele de capital.

Există și unele succese parțiale, unele eșecuri, unele lecții învățate din dezvoltarea burselor, dar ai nevoie de ele pentru a construi o piață de capital locală. De aceea, ca instituție de dezvoltare, investim masiv în construirea infrastructurii de investiții de capital, de investiții în acțiuni — pentru că suntem în mijlocul unei revoluții tehnologice, iar pentru a finanța această revoluție ai nevoie de investiții mai mari. Dacă compari dimensiunea pieței de capital privat poloneze — sau chiar românești, cehe, ungare — cu cea europeană, ca să nu mai vorbim de cea americană, aceasta este de șapte ori mai mică. Este esențial să investim în aceste piețe, cu sprijin public, și noi investim puternic în această direcție.

Radu CRĂCIUN: Ultima afirmație mă duce la o întrebare finală, pe care aș vrea să o adresez: BGK are o istorie mult mai îndelungată decât Banca Română de Investiții și Dezvoltare și poate servi drept model pentru noi. Care este rolul BGK în încurajarea și finanțarea ecosistemului de private equity din Polonia, precum și al fondurilor de infrastructură finanțate cu capital privat? Ce rol jucați în construirea acestui ecosistem de fonduri de investiții alimentate cu capital privat?

Mateusz WALEWSKI: Pur și simplu construim aceste fonduri — suntem în proces de a le construi. Unul dintre cele mai importante roluri ale BGK este să intre pe piețe atunci când capitalul privat nu este prezent — să investim primul euro, primul dolar pe aceste piețe. Acesta este exact rolul nostru, atât în fondurile de infrastructură, cât și în cele de private equity — alături de Fondul European de Investiții, alături de Fondul Polonez de Investiții, care este instituția noastră soră, și alături de cele mai mari bănci și companii de asigurări poloneze.

De exemplu, recent ne-am alăturat unei inițiative care mobilizează aproximativ un miliard de euro pentru a investi în private equity, infrastructură și venture capital. Rolul nostru principal nu este să investim de unii singuri, ci să mobilizăm capital privat. De aceea investim și alături de Fondul European de Investiții — pentru a crește credibilitatea investițiilor noastre și a atrage parteneri privați, inclusiv parteneri străini, să ni se alăture și să construim împreună o infrastructură serioasă pentru acest tip de investiții în Polonia.

Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor: Schemele de sprijin pentru relansarea economiei și stadiul implemenrării lor

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat că deficitul bugetar a coborât la 1,17% din PIB la finalul lunii aprilie 2026, față de 2,9% în aceeași perioadă a anului trecut. Corecția, de peste 32 de miliarde de lei, reprezintă cea mai amplă ajustare fiscală realizată în România postdecembristă fără un acord cu Fondul Monetar Internațional.

„În 2024, deficitul era 3,24% la patru luni. În 2025 era 2,9%. În 2026, 1,17%”, a declarat Nazare, precizând că ajustarea s-a realizat fără a reduce investițiile publice, care rămân la 31 de miliarde de euro.

O schimbare structurală se observă în compoziția acestor investiții: 75% provin acum din PNRR și fonduri europene, față de preponderența surselor naționale din anii anteriori. Veniturile fiscale au crescut cu 15,5%, iar încasările din TVA cu aproape 22% față de perioada similară din 2025.

Ministrul a prezentat și stadiul programului de relansare economică adoptat la începutul anului, care include scheme de finanțare pentru investiții strategice de peste 200 de milioane de euro, industrie prelucrătoare și cercetare-dezvoltare în tehnologii de vârf, fiecare cu o alocare de aproximativ 150 de milioane de euro anual. În zilele următoare urmează să fie lansat și programul „Diaspora investește acasă”, cu o finanțare de 100 de milioane de euro, pe care Nazare l-a descris drept primul mecanism concret prin care România încearcă să atragă capital și experiență antreprenorială din rândul românilor stabiliți în străinătate.

Întrebat când vor fi resimțite efectele acestor măsuri, ministrul a fost prudent. „Am spus încă din vara trecută că discutăm de cel puțin un an de zile de care avem nevoie să depășim situația, în cel mai bun caz. Și suntem în interiorul acelui an”, a afirmat Nazare, adăugând că estimează efecte vizibile în trimestrele trei și patru ale anului, pe măsura accelerării absorbției fondurilor europene și a operaționalizării schemelor de finanțare.

Ministrul a avertizat însă că echilibrul bugetar rămâne fragil. Printre riscurile identificate se numără creșterea cheltuielilor cu dobânzile, o posibilă absorbție defectuoasă pe proiecte majore și plata unei decizii judecătorești executorii către Pfizer, în valoare de 3,4 miliarde de lei.

Redăm în continuare cele mai importante declarații:

Aș începe cu noutatea zilei. Deși discutăm despre capital autohton, aș începe prin a puncta faptul că publicăm astăzi execuția bugetară la 4 luni. Și nu putem discuta cu adevărat despre relansare economică sau despre un nou model economic dacă nu avem stabilitate fiscal-bugetară și predictibilitate.

Nu putem construi o casă dacă avem temelia șubredă. Nu putem vizualiza următoarele etaje pe care vrem să le construim atât timp cât fundația se clatină. Cred că, în ultimul an de zile, am întărit foarte mult această fundație și am transmis un semnal foarte serios de credibilitate, ceea ce este, de fapt și de drept, fundația relansării economice. Cei care cred că putem să relansăm economia României fără să avem o disciplină bugetară serioasă, cu predictibilitate, să ne ținem de cuvânt în privința țintelor asumate și așa mai departe, nu înțeleg, practic, peisajul economic în care România trebuie să se integreze.

La 4 luni de zile, în 2026, am reușit să scădem deficitul la 1,17% (din PIB), față de 2,9% anul trecut. Deci deficitul a scăzut cu 32 de miliarde, ceea ce este o corecție semnificativă, o corecție de amploare, nu mai este o corecție de etapă. Și argumentele invocate pentru execuțiile lunilor trecute, în sensul în care nu exista buget, nu erau cheltuieli, nu mai funcționează acum. Ne-a ajutat enorm faptul că execuția la 4 luni se prezintă în acest fel.

În primul rând, ne ajută pentru că validează ținta de deficit anuală, ne ajută pentru că, într-un peisaj de turbulențe politice importante, traiectoria fiscală rămâne serioasă, solidă, ceea ce, pentru agențiile de rating, în aceste săptămâni, a contat enorm.

Haideți să ne uităm un pic la cum arătau anii trecuți. Deci, în 2024, deficitul era 3,24% la 4 luni. În 2025 era 2,9%. În 2026, 1,17%. Deci, practic, în termeni nominali, coborâm de la 56-57 de miliarde la 23 de miliarde. Deci corecția este de peste 32 de miliarde și peste 33 de miliarde în comparație cu anul 2024. E una dintre cele mai consistente corecții.

Asta nu înseamnă că acest deficit, în următoarele luni, odată cu execuția PNRR-ului, odată cu creșterea plăților pe programele naționale, nu va crește. Dar el crește într-un mod coordonat, într-un mod controlat, ceea ce, pentru investitori, contează foarte mult și, pentru tot ceea ce vrem noi să transmitem privind relansarea economiei, contează foarte mult.

Un alt mesaj foarte important este că, pentru investiții, observăm o creștere cu 34%. Rămân cel mai important sprijin pentru economie. Și observăm și o schimbare în interiorul investițiilor. Practic, 75% din investiții sunt acum PNRR și fonduri europene, nu mai sunt fonduri naționale. Și, într-adevăr, e o scădere pe cheltuieli de capital față de anul trecut, dar e o scădere pe care trebuie să o înțelegem corect. Să o înțelegem în contextul în care n-am mai rostogolit cheltuieli anul acesta. Faptul că n-am mai rostogolit cheltuieli contează foarte mult. N-am mai amânat pentru anul următor plățile pentru programele naționale, ci le-am făcut în 2025.

Un alt mesaj foarte important din această execuție și care are relevanță pentru subiectul de astăzi se referă la creșterea veniturilor fiscale, care este de peste 15%, mai exact 15,5%. Foarte important. Deci, la o creștere de venituri de 12%, versus o scădere de cheltuieli de 3%, avem o creștere a veniturilor fiscale de 15,5%, combinată cu creșterea TVA-ului raportat față de anul trecut, de aproape 22%, și o creștere a contribuțiilor de 8,8%.

Deci sunt creșteri consistente care, repet, au contat foarte mult în toată această perioadă. La proiectele finanțate din sume reprezentând asistență financiară nerambursabilă, deci e vorba de grant, avem o creștere semnificativă, aproape o dublare față de anul trecut. Cresc mai mult decât anul trecut, cu 4,2 miliarde.

Cred că această execuție va conta foarte mult și este foarte importantă în această perioadă. Și am plecat prin a o discuta pentru că, cred că, este temelia casei pe care vrem să o construim, casa reprezentând noul model economic.

Este foarte relevant programul de investiții, de relansare economică, pe care l-am adoptat la începutul acestui an. Pentru că acolo avem o serie de scheme de susținere a economiei care, pentru prima oară, sunt tratate într-un mod integrat. Nu mai sunt acte normative disparate, sunt privite ca un întreg.

Spre exemplu, schema de investiții strategice, care a fost, în sfârșit, adoptată și de care România avea nevoie de foarte mult timp, reprezintă — constatăm, două-trei luni mai târziu — că atrage foarte mult interes. Chiar dacă sunt investiții mari, iar România a atras foarte puține investiții mari, de aceea am pornit această schemă de peste 200 de milioane de euro pentru investiții strategice. Sunt mulți investitori, inclusiv investitori străini, interesați de o astfel de dimensiune a investiției și au venit, și-au arătat interesul, vorbim de investiții în zona de energie, baterii, vorbim de investiții în zona de agricultură, în inteligență artificială, în zona de data-centere. Există interes pe care aceste scheme l-au atras deja.

Cum stăm în raport cu ceea ce am anunțat în februarie? Este publicată pe site schema de susținere a industriei prelucrătoare. Este în consultare. Încă o dată lansez apelul de a primi comentarii și observații legate de această schemă. Noi vrem să o operaționalizăm cât mai repede, să o adoptăm cât mai repede, astfel încât, în cel mai scurt timp, să lansăm apelurile pentru aceste proiecte, astfel încât ele să poată fi operaționale cât mai curând, la sfârșitul acestui an, dacă se poate. Ar fi extraordinar. Oricum, toate schemele pe care le-am lansat au ca target finalul acestui an, începutul anului viitor. Și depinde foarte mult de ritmul în care le vom operaționaliza, pentru că implementarea e foarte importantă.

Deci industria prelucrătoare este lansată, este în consultare publică. Schema Tech-Up, schema de cercetare-dezvoltare în tehnologii de vârf, tehnologii ale viitorului, este, de asemenea, lansată în consultare publică. Vă mulțumim, am primit foarte multe observații pe care le vom integra. Ambele scheme au o finanțare de aproximativ 150 de milioane de euro anual, fiecare. Vorbim aici și de posibilitatea de a opta pentru credit fiscal pentru ambele. Și pentru ambele e important să primim observații.

O a treia schemă pe care o vom lansa în zilele următoare este schema dedicată diasporei. Mai țineți minte că am lansat acest lucru în februarie: 100 de milioane de euro pe care le va gestiona Banca de Investiții și Dezvoltare. E vorba de o schemă de minimis de până la 200.000 de euro, cu credit de până la 500.000 de euro. Ultimele detalii sunt în reglaj în aceste momente la Ministerul Finanțelor, dar este într-un stadiu foarte avansat. Cred că în următoarele zile o vom putea publica.

Programul se intitulează „Diaspora investește acasă” și este, de fapt și de drept, primul program prin care încercăm să atragem know-how și investiții din partea românilor din diasporă pe care Guvernul României l-a lansat până acum. Primul program concret, real, cu o bugetare serioasă, pe trei ani de zile. În cazul în care acest program are succes — și nu văd de ce nu ar avea succes — cred că această schemă poate fi extinsă și cred că va fi o schemă de succes. De aceea, și la această schemă, imediat cum o vom publica, ne-ar fi de foarte mare ajutor să avem cât mai multe observații venite din partea mediului privat.

În lucru mai este schema pentru investițiile în apărare, unde suntem foarte avansați, dar, odată cu demiterea Guvernului Bolojan, nu mai putem emite ordonanțe. Deci câteva operațiuni pe care le aveam în plan pentru această schemă n-au putut fi duse la bun sfârșit, dar documentația este foarte avansată și, imediat cum vom avea un guvern învestit, această schemă va putea să demareze.

Și cealaltă schemă legată de garanții, care este în patrimoniul BID, de asemenea, va fi elaborată până la finalul lunii iunie. Ceea ce am promis în februarie, că aceste scheme vor fi operaționalizate în mai-iunie, indiferent de faptul că guvernul a fost demis, se întâmplă. Defapt este un guvern demis care lucrează foarte mult, pe foarte multe planuri.

Nu vorbim doar de schemele de relansare, vorbim și de renegocierea PNRR-ului, vorbim și de SAFE, vorbim de foarte multe lucruri extrem de importante pe care le avem în atenție în aceste zile. Aș vrea să mă opresc aici și, dacă aveți întrebări, vă stau la dispoziție.

Comentariu Radu Crăciun, moderator:

Apropo de rezultatul bugetar la patru luni, aș remarca faptul că România, dacă el se confirmă în final, ar fi în fața unei premiere, pentru că niciodată în istoria postdecembristă a României o ajustare fiscală de asemenea magnitudine nu s-a făcut fără FMI. Întotdeauna, când am avut o problemă similară, am solicitat acordul FMI. Ar fi pentru prima dată când reușim o astfel de ajustare fiscală pe cont propriu, ca să spun așa.

Răspuns:

Și, la fel de important, aș spune că e o ajustare fiscală fără scăderea investițiilor. Pentru că investițiile rămân la 31 de miliarde (de euro), deci e o ajustare fiscală care nu a făcut rabat de la investiții, nu a sacrificat investițiile, mai mult, s-a calat pe investiții din fonduri europene, exact ceea ce avea România nevoie astăzi.

Întrebare Radu Crăciun, moderator:

În zilele acestea se discută foarte mult de relansare economică. Recunosc că e un termen pe care eu îl privesc așa, cu sentimente amestecate, pentru că, în primul rând, orice aterizare, inclusiv a economiei, presupune mai întâi o coborâre, nu o urcare. Acum, întrebarea către dumneavoastră este, totuși, cum vom face ca această coborâre să fie lină? Cum ne vom asigura că nu va fi o aterizare forțată, ci va fi o aterizare lină a economiei?

Răspuns:

La acest program de susținere a economiei noi lucrăm din luna august anul trecut, chiar dacă el a fost lansat în februarie. Dacă nu începeam din august-septembrie anul trecut, nu reușeam să-l finalizăm în februarie.

Dar, dacă l-am fi lansat în cursul anului trecut, pe parcursul momentelor critice ale anunțurilor pentru consolidare, anunțul acesta putea să ne facă și rău. Pentru că era exact momentul când agențiile de rating și Comisia erau foarte atente dacă execuția bugetară pe anul trecut se situează în grafic – și s-a situat în grafic. Din punctul meu de vedere, cred că, până în momentul de față, am avut o scădere importantă a consumului, un număr de luni. Și, evident, nu vorbim de o perioadă foarte simplă din acest punct de vedere și nu înseamnă că se va epuiza imediat.

Dar am spus încă din vara trecută că discutăm de cel puțin un an de zile de care avem nevoie să depășim situația, în cel mai bun caz. Și suntem în interiorul acelui an de zile.

Eu cred că efectele (negative ale) consolidării de anul trecut s-au văzut deja, adică spre finalul anului trecut și începutul acestui an, și cred că, în următoarele trimestre, trimestrul 3 și trimestrul 4, tot ceea ce facem pentru operaționalizarea PNRR și absorbția banilor din PNRR va avea un efect important.

Și spun asta pentru că avem niște chestiuni noi pe care le-am făcut, care nu s-au mai făcut până acum. Creditele din trezorerie pentru autoritățile locale – și vorbim aici de extrem de multe autorități locale și un număr foarte mare de proiecte din PNRR, aproape jumătate, care aveau probleme de cash flow, pe care noi le-am mitigat prin această sumă pe care o acordăm din trezorerie, de aproape 10 miliarde de lei, pentru a reuși să accelerăm plățile exact în aceste trei luni. Și eu cred că se va vedea foarte mult.

De asemenea, tot în aceste trei luni se vor face și plățile pe programele naționale. Deja în luna mai s-au făcut plăți importante pe programele naționale. Și toate aceste lucruri se vor vedea.

Operaționalizarea tuturor schemelor pentru toamnă din acest program e, de asemenea, importantă și nu trebuie să neglijăm inclusiv componenta fiscală a programului de relansare, care este practic activă și care, cred că, are un rol important. Aici vorbim și de măsurile legate de microîntreprinderi, de toată zona de bonificație, de zona de simplificare fiscală. Toate lucrurile acestea își vor face efectul. Numai că nu ne putem aștepta la efecte atât de rapide în condițiile în care duceam pe picioare o problemă cronică de dezechilibre și ducem pe picioare o problemă cronică de dezechilibre de atâția ani. Adică trebuie să privim realist și în ansamblu situațiile acestea.

Intervenție Radu Crăciun, moderator:

Într-adevăr, în cursurile de economie pe care le țin, de multe ori compar economia cu un petrolier imens. Din momentul în care începi să sucești cârma, durează o bună bucată de timp până când petrolierul începe să și cotească. E o inerție mare și așa este și economia, până la urmă. Nu reacționează instantaneu la măsurile de stimul pe care le folosești.

Întrebare Radu Crăciun, moderator:

Înainte să veniți dumneavoastră, un subiect care a fost destul de mult dezbătut a fost ideea predictibilității fiscale, despre care știți că e o preocupare permanentă a mediului de afaceri, mai ales având în vedere istoricul ultimelor decenii în România. Credeți că putem vorbi de faptul că nu vor mai apărea surprize fiscale pentru mediul de afaceri în următoarele 12 luni, să spunem?

Răspuns:

Bugetele corect construite și disciplina fiscală la fiecare execuție bugetară previn astfel de situații.Bugetele prost construite și laxitatea fiscală și laxitatea în controlul cheltuielilor publice conduc la măsuri fiscale luate ad hoc, care, bineînțeles, iau prin surprindere mediul de afaceri. Noi am avut de gestionat o situație extrem de dificilă, să menținem veniturile în situația în care consumul a scăzut atât de mult, un număr atât de mare de luni. Și, totuși, planul de încasări e realizat.

Dacă nu realizam aceste planuri de încasări, nu reușeam să ținem acest echilibru. Dar este o muncă de zi de zi. A contat enorm de mult că prim-ministrul a fost foarte implicat, prim-ministrul Ilie Bolojan a fost foarte implicat în această luptă de zi cu zi în controlul cheltuielilor.

A contat foarte mult că a fost foarte implicat inclusiv în monitorizarea actelor normative cu impact bugetar. Și de fiecare dată când am transmis, ca Minister al Finanțelor, că am putea să avem o problemă, a tratat cu foarte mare atenție aceste subiecte și am ajuns, am discutat actele normative, le-am modificat, am ajuns la compromisuri viabile pentru impactul bugetar al fiecărui act normativ și așa, cu această muncă de zi cu zi, am mers pe sârmă în aceste 10 luni de zile.

Și nu s-a terminat drumul aici. Pentru că am vorbit de partea, să zicem, spectaculoasă a execuției bugetare, dar trebuie să ne uităm și la partea din execuția bugetară care ne reclamă prudență în continuare.

Vorbim de cheltuieli cu dobânzi care sunt în creștere în continuare și vor rămâne în creștere, din nefericire, pentru că acesta este trendul. În continuare avem deficite mari. Inclusiv deficitele țintite anul acesta, de 6%-6,2%, sunt deficite mari. Noi nu discutăm de deficite în accepțiunea normală a termenului la nivelul UE.

Discutăm de bunuri și servicii care în continuare cresc și discutăm de un echilibru foarte fragil, care poate fi (influențat) de anumite evenimente care pot avea loc, spre exemplu o absorbție defectuoasă pe anumite proiecte majore. Corecții. Plata pentru Pfizer, în cazul în care se va materializa — și este deja executorie decizia instanței — pune presiune foarte mare pe bugetul de stat. Vorbim de o sumă enormă, de 3,4 miliarde (de lei), pe care va trebui să o acomodăm cumva, în cazul în care nu ajungem la o altă înțelegere cu compania.

Deci orice astfel de eveniment poate să influențeze execuția bugetară. În schimb, o menținere a disciplinei fiscale în același șablon pe care l-am imprimat în aceste luni va ajuta foarte mult mediul de afaceri. Pentru că nu o să mai ajungem în situația în care, cumva, la mijlocul anului sau în toamnă, se constată că bugetul nu acoperă anumite cheltuieli și trebuie luate ad hoc măsuri. Sunt exact situațiile care au condus la măsuri luate foarte repede, care au surprins întreg mediul de afaceri.

Iuliu Winkler, europarlamentar: România trebuie să se pregătească acum pentru banii europeni din 2028

Europarlamentarul Iuliu Winkler a lansat un avertisment direct: România trebuie să înceapă imediat pregătirea pentru noul instrument de finanțare europeană post-2027, Planul de Parteneriat Național și Regional — PPNR — chiar dacă forma și dimensiunea bugetului european 2028-2034 nu sunt încă cunoscute.

„Trebuie să începem dialoguri cu mediul de afaceri și cu administrația publică de diverse niveluri — regională, locală — încă acum, pentru a întocmi Planul de Parteneriat, chiar neștiind forma finală a bugetului. Atunci când îl vom ști, va fi prea târziu”, a avertizat el.

Noul cadru european schimbă logica finanțărilor: banii nu vor mai veni automat prin programe predefinite la Bruxelles, ci vor fi condiționați de performanță, inovare și valoare adăugată transfrontalieră. România câștigă mai multă libertate în definirea priorităților naționale, dar aceasta vine la pachet cu responsabilitate și capacitate de planificare strategică.

Winkler a identificat domeniile în care România are avantaje competitive reale: energie, apărare și securitate cibernetică, inteligență artificială inclusiv în zona dual-use, economia datelor și cloud guvernamental, precum și digitalizarea în ansamblu.

Redăm în continuare cele mai importante declarații:

Am pregătit câteva notițe și aș dori să mă refer la trei puncte legate de tema conferinței. În primul rând, aș dori să aduc o contribuție, dacă veți considera că este constructivă și interesantă, o perspectivă de la Bruxelles, de la nivelul Uniunii Europene, asupra a ceea ce și domnul Radu Crăciun a specificat, chiar la începutul conferinței, și anume la schimbarea de paradigmă. Ea este nu la nivel al României, este la nivel european și chiar la nivel global.

Apoi m-aș referi la un al doilea punct, și anume la oportunități și provocări pentru capitalul autohton în acest nou peisaj geo-economic.

Și în sfârșit, un punct al treilea, legat de anumite oportunități, nișe de oportunitate, și în contextul noului buget multianual din 2028 în 2034 al Uniunii Europene, care de fapt va determina deceniul următor, dacă pot să mă exprim în acest mod.

În primul rând, am să mă refer la subiectul schimbării de paradigmă la nivelul Uniunii Europene. Este clar că ne aflăm la un moment de cotitură, regulile jocului global se rescriu sub ochii noștri, trecem de la o globalizare clasică, bazată pe costuri reduse și lanțuri de aprovizionare extrem de lungi și de complexe, la o era nouă, care este era securității economice – autonomie strategică, competitivitate bazată pe inovație și productivitate.

Ne place de multe ori să ne referim la cei trei mari actori ai economiei globale, Statele Unite, China și Uniunea Europeană, și această triadă este valabilă, evident, doar în situația în care Uniunea Europeană rămâne unită.

Comerțul global bazat pe reguli se destramă și se destramă în mod surprinzător sub presiunea Statelor Unite ale Americii. Organizația mondială a Comerțului este în agonie prelungită, nici asta nu este o noutate. Uniunea Europeană, în acest context, și foarte mulți credem treaba aceasta, trebuie să rămână gardianul sistemului global bazat pe reguli. Dar, nu putem face singur treaba aceasta. Pentru a menține sistemul global bazat pe reguli avem nevoie de parteneri. Discutăm din ce în ce mai mult despre comerț și securitate. Există o legătură indivizibilă între comerț și securitate. În acest context, Uniunea Europeană are nevoie de diversificare, de aici și nevoia și graba și insistența cu care Uniunea Europeană încheie noi acorduri comerciale. Sigur, trebuie să fim atenți și la problemele sociale și politice și uneori și economice pe care le aduc mega acordurile. Vedeți cazul cu Mercosurul sau acordul cu India.

Dependențele economiei europene pot fi reduse și demonstrează acest lucru foarte clar desprinderea de resursele energetice rusești. Evident, știm cu toții, reducerea dependențelor vine cu un cost. Dependența de China. Gândiți-vă la resurse, la materii prime critice, dar și la toate tehnologiile necesare tranziției verzi și decarbonizării.

Made in China, programul chinezesc pe care îl cunoaștem cu toții, a fost un mare succes pentru ei. Supracapacitățile pe care le-au dezvoltat într-un deceniu, mai bine de un deceniu, acum vin și ne sufocă în domeniul bateriilor, panourilor solare, vehiculelor electrice, acumulatorilor, tehnologiei eoliene și câte și mai câte.

Deci, schimbarea nu este doar o teorie și am vorbit despre acest lucru la întâlnirea foarte interesantă pe care am avut-o la Politehnica din Timișoara cu Mario Draghi, autorul planului de competitivitate europeană. Europa riscă o agonie lentă dacă nu își redefinește radical productivitatea, în raport cu Statele Unite și cu China. Și această viziune a lui Mario Draghi este motorul politicilor europene curente.

Comisia Europeană își clădește acțiunea pe instrumente noi. Ați văzut accelerator industrial european, documentele privind mineralele critice și foarte multe altele. Se creează piețe noi prin intermediul achizițiilor publice. Și aici este un domeniu foarte interesant și pe care trebuie să-l urmărim cu mare atenție, evident, și în România. Oțel, aluminiu verde, ciment, industria, auto, flote publice de auto, de mașini, flotele corporatiste, tehnologiile verzi, iată politici intervenționiste cu care eram mai puțin obișnuiți în perioada din trecut.

Autonomia strategică a Uniunii Europene înseamnă securitate cibernetică, înseamnă protecția infrastructurii critice și consolidarea lanțurilor industriale în fața amenințărilor hibride. Domenii noi care sunt, evident, și posibilități pentru companii. Aceasta este noua realitate europeană, o economie în curs de a fi din ce în ce mai legată de securitate și, evident, de tehnologie.

În acest context, la punctul al doilea al prezentării, oportunități pentru capitalul românesc, dar și provocări, multe lucruri au fost deja spuse deja de antevorbitori și n-aș vrea să le repet. Este clar că România nu mai este o economie de periferie, suntem la un alt nivel. Dacă vreți să vă împărtășesc cum se vede de la Bruxelles acest lucru, atunci iarăși l-aș cita pe Mario Draghi la Timișoara, care a spus că România nu este o țară mică.

Acum, sigur, ce înseamnă asta? Înseamnă că avem masă critică, înseamnă că avem resurse energetice, avem resurse industriale pentru a conta ca un centru regional, ca un hub regional. Provocări – unele au fost menționate, repet, nu vreau să revin asupra lor, deficitul comercial cronic, exportul pe partea de jos a lanțurilor valorice și importuri pe partea superioară a acestor lanțuri valorice.

Câteva provocări. Și aș insista, în primul rând, pe birocrația administrativă internă. Noile reglementări europene caută simplificarea și există planuri de simplificare, există lupte și bătălii în Parlamentul European pe marginea acestora. În orice caz, la noi, acasă, antreprenorii se lovesc încă de proceduri lente și trebuie spus că în noua economie, viteza deciziei administrative este, ea însăși, un indicator de competitivitate.

A doua provocare, în noua paradigmă de legătură dintre comerț și securitate. Companiile campioni, fie că sunt campioni naționali, sunt campioni regionali, vor trebui să-și mărească atenția la factorii geopolitici. Spre exemplu, în contextul noii legislații europene de control a investițiilor, dar și în contextul de securitate din care noi facem parte, factorul geopolitic și viteza de reacție la schimbării care vin de la Washington, dar nu numai, devin o chestiune strategică.

Și, cu sinceritate, dacă tot sunt unul dintre politicienii prezenți la această dezbatere, aș vrea să mă refer la o chestiune care cred că trebuie spusă, anume nivelul redus de încredere de care decidenții politici beneficiază în mediul de afaceri din România. Sigur că soluția este dialogul, soluția este predictibilitatea de care atât de mult s-a vorbit astăzi, de dimineață.

Și la punctul al treilea și ultimul al intervenției mele, despre oportunitate și priorități în contextul acestui buget european pentru anii 2028 până în 2034, pentru că vrem ca noii noștri campioni naționali să facă salturi la nivelul următor. Deci, avem nevoie de o asemenea viziune strategică.

Arhitectura viitorului buget va fi modificată. Domnul Walewski, deja răspunzând la întrebarea mea, a spus că nu știm cum va fi și nu știm cât va fi, dar avem deja niște idei foarte bune cam despre cum va fi și despre cât va fi, pentru că, în orice caz, vor fi mai mulți bani și mai multe resurse decât în perioada bugetară de șapte ani în care ne aflăm acum.

Structura clasică a bugetului – o treime coeziune, inclusiv dezvoltarea regională prin investiții în infrastructură, o altă treime politică-agricolă comună și o treia treime pentru tot restul, se schimbă. Finanțările vor fi condiționate direct de performanță, de inovare, de digitalizarea profundă și de valoarea adăugată transfrontalieră.

Iată deci ideea campionilor regionali. Liniile care apar în buget sunt liniile care au fost trasate în septembrie 2024 de Planul Draghi pentru competitivitatea europeană. Vom avea mai multe decizii la București și mai puține decizii la Bruxelles. Dispar o serie de programe și întrebarea este: Această libertate pe care o câștigăm în definirea direcției proprii naționale este o șansă, sar o dificultate? Sigur că este și șansă, dar în același punct și o dificultate.

Noul document, și vom învăța niște noi inițiale, este Planul de Pateneriat Național și Regional pentru 2028 și 2034. PPNR. Trebuie, chiar în condițiile dificultăților bugetare, și domnul ministru al Finanțelor foarte bine a spus că pentru un guvern interimar chiar se lucrează extraordinar de multe în instituții, trebuie să începem dialoguri și cu mediul de afaceri și cu administrația publică de diverse niveluri – regională, locală, încă acum pentru a întocmi Planul de Pateneriat, chiar neștiind forma finală a bugetului. Atunci când îl vom ști, va fi prea târziu.

Avantaje care pot fi valorificate. Evident, domeniul energetic este un domeniu strategic și avem avantaje. Alt domeniu evident și s-a vorbit despre el, deci nu-l amintesc, decât pe scurt – apărare, securitatea, inclusiv domeniul dual use, securitatea cibernetică, inteligența artificială, inteligența artificială în domeniul dual use (este un domeniu de nișă). De asemenea, economia datelor, ar trebui să facem pași în direcția aceasta, cloud guvernamental și așa mai departe. Și, în final, oportunitățile legate de digitalizare.

Și chiar o ultimă idee, pentru că îmi dau seama că timpul este prețios, o propoziție pe care am scris-o aici, o afirmație: stabilitatea politică ca avantaj economic. Sau, dacă doriți formulat altfel: instabilitatea politică ca dezavantaj economic. Și gândiți-vă doar la PNRR, ținem în minte că acest program PNRR, care a decolat cu dificultate, și-l vedem acum, până în orizontul 31 august, adică peste câteva săptămâni, va ateriza cu dificultate.

Haideți să ne gândim că bugetul european, care va funcționa pe principii oarecum similare cu ceea ce am văzut în PNRR, va fi un succes. Deci PPNR va fi mai mare decât PNRR și vom reuși astfel să ne sprijinim campionii naționali în devenirea lor de campioni regionali și de ce nu, chiar și european.

Q&A

Întrebare Radu Crăciun: Pentru că noi discutăm aici de stimularea extinderii regionale a României, deci am fi fericit să o realizăm și pe asta, însă iată că acest acord Mercosur ridică dintr-o dată ștacheta mult mai sus, deci apare oportunitatea unei alte piețe continentale, aș spune, pentru companiile din Uniunea Europeană.

Și atunci, întrebarea mea, în măsura în care, de la Bruxelles, intrați în contact cu alte guverne, cu alte companii europene: Cum se pregătesc ele pentru această oportunitate de extindere pe alte continente și care ar fi lecțiile relevante inclusiv pentru România ca țară, ca guvern, dar și companii, pentru a beneficia de această oportunitate, pentru că Mercosur e pentru toată lumea, nu e doar pentru unii, și cred că n-ar trebui să beneficiem de el doar prin ricoșeu, adică în măsura în care companiile care sunt investite în România ar beneficia cumva de aceste noi piețe?

Răspuns:

Este un subiect de o amploare extraordinară, așa cum și statele Mercosur sunt niște state mari. Dacă ne uităm la schimburile economice și comerciale directe dintre România și statele Mercosur, mai ales cu cele două state mai mari, Brazilia și Argentina, vedem că cifrele și proiectele comune nu sunt chiar impresionante. Avem niște investitori în România din zona Americii Latine, avem niște contacte, dar nu sunt impresionante, ele sunt evident sub potențialul industrial din acest moment. Acordul Mercosur este în aplicare provizorie de la 1 mai și probabil că avem nevoie de șase luni, dar mai bine de un an pentru a vedea efectele comerciale ale acordului.

În ceea ce privește potențialul industrial, eu cred că trebuie să începem, sau este mai ușor să începem, cu acțiunea indirectă. Se deschid niște piețe pentru companiile europene, pentru industria chimică europeană, pentru industria pharma, bineînțeles pentru industria auto, în primul rând. Și, dacă ne aducem aminte, s-a spus aici mai de dimineață, s-a reliefat că România face comerț în primul și în primul rând (peste 70%) cu statele membre ale Uniunii Europene, dar între acestea, în primul rând, facem comerț și suntem integrați în lanțurile de aprovizionare ale celor mai importanți parteneri ai noștri, care sunt Germania și Italia.

În momentul în care știm că Germania și Italia au fost exact țările care au sprijinit cel mai mult finalizarea acordului Mercosur și s-au luptat cu Franța, care, din motive, spun eu, în primul rând, politice și de tradiție, acolo se luptă, Franța luptă potriva Mercosur de cel puțin 20 de ani, atunci ne dăm seama că prima noastră șansă este aceea a companiilor care sunt integrate în lanțurile valorice germane și italiene pe industria auto, pe energie, dar poate și pe resurse minerale critice, noile energiile generabile și cred că ele pot fi primele care pot deschide aceste piețe sau pot să apară un pic mai activ pe piețele Mercosur. Miza este aceea de a apărea companiile noastre în spațiul Mercosur cu milioane, sute de milioane de consumatori și cu piețe care, până acum, au fost extrem de protejate cu tarife, cu taxe vamale foarte mari. Acum, aceste taxe de amare au dispărut cu începere de la 1 mai.

Al doilea pas, cred eu că poate fi prezența independentă a companiilor noastre și, sigur că, ar trebuit să vină și pasul legat de domeniul serviciilor care este, evident, un domeniu extrem de promițător în noile tehnologii servicii financiare, în intermedieri și tot ceea ce înseamnă acest nou spațiul deschis pentru Uniunea Europeană.

Și, sigur, trebuie spus un lucru și eu am fost foarte atent la ceea la ceea ce domnul Walewski a spus când a fost întrebat care a fost politica de succes pentru companiile poloneze. Domnia sa a spus că este un mix de politici, dar a evidențiat diplomația economică și comercială și eu cred că este foarte, foarte important că noi, România, companiile românești, am valorificat într-o măsură modestă beneficiile acordurilor comerciale europene.

Acest lucru trebuie să se schimbe și nu ajunge să profităm, cum ați spus dumneavoastră, domnule Crăciun, prin ricoșeu, adică în mod indirect, ci ar trebui să fim prezenți în nume propriu, pentru asta însă trebuie să rezolvăm problema diplomației comerciale a României, trebuie să rezolvăm o problemă instituțională. Indiferent că decizia va fi la Ministerul de Externe sau la Ministerul Economic, sunt cele două modele europene, dar trebuie luată o decizie împreună cu agenția sau agențiile de finanțare a exporturilor, care trebuie să-și capete rolul și dimensiunile de care are nevoie capitalul românesc.

Remus Vulpescu, director general BVB: România a exclus bursa din cel mai mare proces de redistribuire a avuției naționale. Greșeala se poate corecta acum

Remus Vulpescu, Directorul General al Bursei de Valori București, a prezentat marți o radiografie dură a ultimilor 25 de ani de dezvoltare economică a României, identificând privatizarea fără componentă bursieră drept cea mai costisitoare eroare structurală a perioadei postdecembriste.

Cele peste 11.000 de privatizări din perioada 1995-2007 au transferat proprietatea către capital strategic internațional fără nicio ofertă publică, ocolind complet bursa. „Excepția OMV Petrom, listat în 2001 cu un free float de 12-14%, confirmă că modelul mixt ar fi putut funcționa”, a spus Vulpescu, subliniind că acesta nu a fost niciodată generalizat. Consecința se vede și azi: sectoare întregi ale economiei, băncile fiind exemplul cel mai vizibil, în care piața de capital nu este deloc prezentă.

La această eroare fondatoare s-au adăugat alte decalaje acumulate: Pilonul 2 de pensii a fost lansat în 2008, cu nouă ani mai târziu decât în Polonia; cheltuielile cu cercetarea-dezvoltarea sunt de trei-patru ori mai mici decât în țările vecine; codul fiscal a fost modificat aproape în fiecare an. „Problema noastră nu este că nu avem strategii. Problema noastră este că strategiile noastre nu sunt instituționalizate să supraviețuiască ciclului electoral”, a afirmat Vulpescu.

În acest context, directorul BVB a identificat ofertele publice secundare pe pachete reziduale din portofoliul de stat drept parametrul critic al următorilor ani. Precedentul există: IPO-ul Hidroelectrica din 2023, cea mai mare ofertă din istoria pieței de capital românești, a demonstrat că bursa poate absorbi tranzacții la scara unui miliard și jumătate de euro. Ceea ce lipsește, spune Vulpescu, nu este capacitatea pieței, ci disciplina de planificare. „Investitorii instituționali internaționali cumpără calendare. Știu că uneori noi nu avem calendare. Asta nu e o virtute”, a declarat el.

Pe lângă listările din portofoliul statului, Vulpescu a propus câteva pârghii legislative neutre bugetar: deductibilitatea integrală a costurilor primului IPO pentru emitenții noi, un cadru fiscal pentru fondurile imobiliare de investiții — o clasă de active cu zeci de miliarde de euro în Europa Centrală, inexistentă încă în România — și un anunț cu minimum 12 luni înainte de orice modificare fiscală.

Redăm în continuare cele mai importante declarații:

Vă mulțumesc pentru invitație, pentru un loc care simbolizează exact distincția pe care o vom discuta astăzi. Locul în care politica publică decide cadrul de joc, în timp ce piața decide cine produce valoare în interiorul acestui cadru.

Eu am să las câteva cifre pe ecran. Nu este o prezentare, este un infochart din câteva slide-uri. Am să prezint ideile și voi vorbi astăzi, bineînțeles, în numele Bursei de Valori București și ca ambasador al pieței de capital din România, despre cum se văd cei 25 de ani care au trecut și ce lecții e bine să tragem din trecutul ultimilor 25 de ani, pentru ca România să poată avea un model de competitivitate coerent și fezabil în următorii 25 de ani, în care, bineînțeles, ne dorim ca piața de capital să aibă un rol pivotal.

Voi rezuma în 5 minute ce nu a funcționat și într-un singur minut ce a funcționat, pentru că despre ce funcționează ne place întotdeauna să vorbim mai mult și oricum știm cu toții. Toate cifrele sunt publice și verificabile la surse: Eurostat, Institutul Național de Statistică, Banca Națională a României, Banca Europeană de Investiții, Comisia Europeană.

Primul e clusterul de capital. Privatizările masive din România, probabil peste 11.000 de companii în perioada 1995-2007, au transferat proprietatea către capital strategic internațional fără o componentă obligatorie de ofertă publică. Deci fără bursă. Excepția OMV Petrom, listat în 2001 cu free float 12-14%, confirmă că modelul mixt ar fi putut funcționa, doar că el nu a fost aplicat, nu a fost generalizat.

Consecința cumulată e vizibilă și azi, prin cotele de deținere din diverse sectoare ale economiei, băncile de exemplu, dar nu numai, unde piața de capital nu este deloc prezentă. Detaliile le cunoaștem.

Apoi, avem Pilonul 2 de pensii, tot în clusterul de capital, lansat în 2008, nouă ani mai târziu decât Polonia, care îl lansase în 1999. Jumătate de generație aproape – pentru că mai nou generațiile nu mai sunt chiar 30 de ani – de decalaj în această etapă esențială de acumulare inițială de capital în orice economie.

Al doilea cluster: cunoaștere și infrastructură fizică. Cheltuielile cu cercetarea-dezvoltarea, raportate la produsul intern brut în România, foarte scăzute: 0,47% (din PIB), conform Eurostat 2023, comparativ cu 1,46% în Polonia, 2% în Cehia și ținta Uniunii Europene de 3%. Deci de 3-4 ori mai puțin decât Polonia și Cehia, țări din aceeași regiune ca și noi, și ce să mai vorbim de 7 ori mai puțin decât ținta Uniunii Europene.

Brevete anuale înregistrate la Oficiul European de Brevete: 50 și până la 80 din România, în medie, comparativ cu aproximativ 500 din Polonia, annual, și 250-300 din Cehia.

Pe transport, la mijlocul anului 2024, erau operaționali aproximativ 1.100 km de autostradă în România, comparativ cu 4.700 în Polonia și 2.000 în Ungaria, dar atenție și la proporția dintre teritorii. Paradoxul util pentru România: infrastructura de comunicații, broadband și 5G ne poziționează în top 5, top 10 al Uniunii Europene. Un argument empiric, aș spune eu, că atunci când politicul nu intervine sau intervine moderat, sectoarele românești performează.

Al treilea cluster: capitalul uman și demografia. Combinarea emigrării post-aderare, în 2007-2015, cu îmbătrânirea naturală, a redus populația de vârstă activă cu 17% în 24 de ani, de la aproximativ 14,2 milioane în 2001 la 11,8 milioane în 2024.

Proiecția Națiunilor Unite, varianta mediană 2024, indică o pierdere de încă 4 până la 6 milioane de locuitori până în 2050 din România. Imigrația organizată, un instrument standard al unor țări-pivot din Europa, la noi încă rămâne tabu politic.

Al patrulea cluster: instituțional și predictibilitate. Aici este zona cu cel mai mare cost de capital atribuit. Aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică a fost cerută inițial de România în 2004. Roadmap-ul a fost relansat abia în 10 iunie 2022, cu succes, și de atunci se cuvine să spunem că suntem lideri de cohortă, dar asta s-a întâmplat după 18 ani, iar noi din 2016 aplicam anual la OECD.

Codul fiscal a fost modificat anual sau aproape anual și ne bucură foarte mult mesajul domnului ministru de Finanțe. Ministerul de Finanțe a luat în ultima vreme multe măsuri care au contribuit la păstrarea încrederii în România și care au constituit acea parte din fundația pe care piața de capital din România a crescut. Se cuvine să spunem și aceasta.

Din nou, al patrulea cluster: instituțional și predictibilitate. Cum spuneam: am mai avut și 16 ani de MCV, Mecanismul de Cooperare și Verificare, și pe achiziții publice încă suntem pe penultimul loc din Uniunea Europeană, conform Single Market Scoreboard, într-o perioadă care a început în 2018 și continuă încă la 2024-2025.

Ultimul cluster: producție și energie. Sectoarele cele mai performante, auto și servicii IT, au apărut prin investiții private, cu intervenții publice limitate, asemănător telecom. Sectoarele cele mai dependente de decizia publică, energie, infrastructură de transport, au suferit cicluri de blocaj. Investițiile offshore în Marea Neagră au fost și ele blocate operațional aproximativ 5 ani, între decembrie 2018 și iunie 2023, inclusiv prin modificări de cadru fiscal, uneori cu caracter retroactiv.

Acum, o analiză unilateral negativă, nu poate fi credibilă pentru că nicăieri nu e doar rău, și nici în România. Și în România este mult bine. Așa că vă datorez și partea cealaltă a analizei. Avem un sector bancar foarte bine capitalizat și supravegheat, cu rată de adecvare a capitalului în jur de 22%, fără criză sistemică între 2008 și 2024. Avem aderarea la Uniunea Europeană în 2007, Schengen aerian în 2024, Schengen terestru în 2025, care au funcționat bine ca ancore instituționale externe și ne-au consolat uneori pentru lipsa unor reforme care se dovediseră imposibile politic în plan intern.

Clusterul IT, cu peste 250.000 de angajați, produce aproximativ 6-7% din PIB. Avem și digitalizarea serviciilor publice prin ghișeul.ro, Spațiul Privat Virtual, eID, o recuperare de teren prin PNRR, care din nou nu poate fi negată. Observația din spate, care se aplică tuturor acestor minusuri, altor plusuri, este lipsa continuității între cicluri electorale.

Ducem lipsă de continuitate în marile proiecte. Cele 19 alegeri ratate ale României în cele 5 clustere — există un pic mai multă informație (în privința acestor ratări) pe care o pot împărtăși participanților la cerere — nu sunt rezultatul unei lipse de informații. Nu sunt rezultatul ignoranței. Nu a fost niciodată rezultatul ignoranței. Există experți, există rapoartele Băncii Mondiale, ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, ale Fondului Monetar Internațional, ale Comisiei Europene, care le-au semnalat corect și la timp.

Ele sunt rezultatul lipsei de continuitate strategică între cicluri. La fiecare ciclu de 4 ani revizuim priorități, reformulăm ținte, fără calendar, modificăm codul fiscal pentru urgențe. Polonia a păstrat un fir conducător pe absorbția fondurilor Uniunii Europene timp de 20 de ani, între 2007 și 2027, indiferent ce coaliție a fost la guvernare.

Cehia a procedat similar pe politică industrială, engineering și IT. Slovenia a procedat în acest mod pe sectorul farmaceutic și inginerie mecanică, iar Estonia pe digitalizare. România nu.

Problema noastră nu este că nu avem strategii. Problema noastră este că strategiile noastre nu sunt instituționalizate să supraviețuiască ciclului electoral.

Cum arată modelul corect pentru următorii 25 de ani? Voi încerca să formulez în fața dumneavoastră o teză analitică bazată pe 5 piloni operaționali.

Mai întâi, modelul corect nu este o destinație, este o disciplină. Nu maximizăm condiționat de diverse scenarii nici eforturi politice, nici eforturi bugetare, nici eforturi investiționale, pentru că VUCA — volatilitate, incertitudine, complexitate, ambiguitate. Acest tip de mediu devine din ce în ce mai prezent în realitatea națională și internațională a fiecărei țări. Trebuie să facem split-risk, trebuie să diversificăm, trebuie să avem complexe de factori mitiganți.

Trebuie să optimizăm pentru robustețe sub incertitudine, trebuie să optimizăm pentru capacitatea de a executa orice politică va deveni relevantă, plus un portofoliu de opțiuni energetice, financiare și geopolitice.

Cei 5 piloni operaționali la care ne gândim și pe care îi propunem sunt următorii.

1. Capacitatea instituțională, ca prioritate de rang întâi. Recrutare meritocratică în corpurile de reglementare, unde deja se văd progrese reușite. Autoritatea de Supraveghere Financiară, Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei, Agenția Națională de Administrare Fiscală trebuie să aibă salarizare competitivă cu sectorul privat. Nu putem să ne imaginăm că dăm țara pe mâna unor oameni pe care îi plătim cu salariul mediu și că ei nu vor avea alte griji decât să ne servească pe noi. Trebuie să îi plătim bine dacă produc rezultatele pe care ni le dorim și pe care le cerem de la ei. Mandate fixe, de șapte ani sau mai mult poate, pentru conducători, cu disciplină de revocare aliniată standardelor OCDE. Indicator de succes: capacitatea de a executa orice politică va deveni relevantă până în 2035 sau până în 2045, fără să mai fie nevoie să improvizăm cu structuri ad hoc, adică reală construcție instituțională.

Pilonul nr. 2. Opționalitate energetică, nu pariu pe o singură tehnologie. Portofoliu diversificat: gaz din Marea Neagră ca element tactic 2027-2040, fără îndoială; nuclear ca element de bază pe termen lung, Cernavodă 3 și 4, eventual reactoare modulare mici; regenerabile, bineînțeles, eolian, fotovoltaic; interconectare grid-regional, neapărat, pentru mărirea capacității de schimb energetic între România și regiune. Poate hidrogen la nivel pilot, dacă Uniunea Europeană continuă să sprijine inclusiv finanțarea. Limita maximă: nicio tehnologie să nu depășească 40% din mix. Indicator de succes: mix energetic în care prăbușirea oricărei singure tehnologii să nu compromită securitatea energetică.

Pilonul 3. Adâncimea pieței de capital ca opțiune complementară, nu ca dogmă. Bursa și fondurile de pensii Pilon 2 și 3 sunt un strat suplimentar peste sectorul bancar, nu sunt un substitut. Nu caută nimeni și nu trebuie să ne gândim că se înlocuiesc unul pe altul. Sunt neapărat complementare. Ținta realistă pentru orizontul 2045-2046 pare a fi o capitalizare de poate peste 30-32% din produsul intern brut, de la aproximativ 17% cât este în prezent, 20% cu ultimele creșteri, dacă ne raportăm la market cap-ul emitenților domestici, adică numai companii românești. Vorbim de o creștere graduală, predictibilă, fără pretenția de salt structural în 4 ani. Banking Union și Capital Markets Union: să fim acolo, să vedem în ce direcție evoluează, nu există o singură direcție, nu există unitate de acțiune în acest moment la nivel european, dar, ca scut macroprudențial, România are nevoie de aceste programe. Un indicator de succes aici ar fi diversificarea surselor de finanțare la nivel sistemic.

Pilonul 4. Capitalul uman, cu accent pe învățare continuă, nu pe retenție obsesivă. Acceptăm emigrarea. Toate țările o acceptă. Trebuie să construim instituții de învățare continuă pentru re-skilling în era inteligenței artificiale, trebuie să deschidem selectiv economia, mentalitatea, către talent strain: Republica Moldova, Ucraina, Asia. Integrare profundă cu sistemele educaționale din Europa, neapărat, prin Erasmus+. Indicator de succes aici: productivitatea per angajat rămas, mai mult decât mărimea brută, numerică, a forței de muncă.

Pilonul 5. Alianțe multiple, nu monopol monodimensional. Uniunea Europeană, ca ancoră economică și de reglementare, bineînțeles. NATO, bineînțeles, pentru securitate. De ce nu Inițiativa celor Trei Mări pentru infrastructură regională, bineînțeles bilateral SUA pentru apărare și energie. Selectiv poate cu Japonia, cu Coreea de Sud – de ce nu, pe modele și de industrie, pe tehnologie, cu indicator de succes reducerea riscului de abandon în orice scenariu plauzibil. Să nu rămânem singuri.

BVB poate fi o pârghie corectivă pe trei erori-umbrelă din trecut, fără nicio reformă legislativă majoră, pe cadrul legislativ existent. Deci aici este și rolul operatorului de piață în arhitectura despre care vorbim.

Cele trei erori-umbrelă din trecut sunt așa: privatizarea fără componentă bursieră. Pipeline-ul de oferte publice secundare pe pachete reziduale din portofoliul de stat este un parametru critic al următorilor ani. Oferta publică inițială Hidroelectrica din 2023, cea mai mare ofertă din istoria pieței de capital românești, a confirmat capacitatea bursei de a absorbi tranzacții la scara unui miliard și jumătate de euro. Investitorii instituționali internaționali cumpără calendare. Știu că uneori noi nu avem calendare. Asta nu e o virtute. Programarea, planificarea sunt must-have-uri pentru mediul instituțional, investițional, străin. Trebuie să avem din timp reprezentarea și disciplina de execuție a unor calendare complexe.

Capitalul autohton există. Ce lipsește, cum spuneam, cum s-a spus, este canalul instituțional care să-l traducă în deținere economică efectivă a companiilor autohtone.

Și, bineînțeles, predictibilitatea fiscală. Investitorul retail decide pe un orizont de cel puțin 3 ani. Investitorul instituțional pe un orizont mult mai larg. Instabilitatea fiscală de la un orizont sub 2 ani anulează propensiunea de a investi în acțiuni. Nu cerem tratament preferential, cerem stabilitate și predictibilitate.

Câteva pârghii fiscal-legislative neutre bugetar, la îndemâna Parlamentului, poate chiar și a Ministerului Finanțelor, toate fără să adauge nicio linie nouă de cheltuială pe bugetul de stat.

Prima pârghie: deductibilitatea integrală a costurilor primei oferte publice inițiale pentru orice emitent nou. Costurile de intermediere juridică și de audit asociate primei oferte să fie integral deductibile fiscal în anul ofertei. Model există în Polonia, în Cehia, în Austria. Costul fiscal este o reducere de venit temporară, nu o pierdere. Amânarea de venit e nesemnificativă pentru bugetul statului, dar uneori determinantă pentru emitenți.

A doua pârghie: cadrul legislativ pentru fondurile imobiliare de investiții. Aici o să insist un pic mai mult. Asta este o clasă de active cu zeci de miliarde de euro în Europa Centrală. Și la noi încă nu există. De ce? Pentru că lipsește cadrul fiscal specific. Dacă am putea să avem o adopție de cadru fiscal în 2026-2027, ar fi minunat.

Bineînțeles, ultimele două pârghii: ofertele publice secundare din companiile de stat, despre care s-a discutat, și anunțul cu adâncime de timp pentru toate modificările fiscale, cu cele 12 luni înainte de aplicare, ar fi într-adevăr un lucru foarte bun.

Întrebare Iulian Cosmin Mărgeloiu, Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului:

Astăzi aici discutăm despre capitalul românesc și mă interesează și din perspectiva bursei – știm că în ultima perioadă sunt din ce în ce mai mulți investitori din România pe bursă. Avem cred că peste 300.000 de investitori privați, un nou record pentru noi. Cum arată structura și raportul de capital pe bursă, cât este românesc, cât este capital atras din alte părți ale lumii, dacă este în creștere raportul și ce planuri aveți pe viitor, ca să atragem și mai mult capital străin, ca să susțină mai departe firmele românești în procesul lor de externalizare și dezvoltare a businessului?

Răspuns:

Avem peste 300.000 de investitori de retail astăzi, dar gândiți-vă că asta este doar 1,5% din populația României. Vă dau un termen de comparație înspre est. În China sunt 15% din populația țării, oameni care investesc pe bursă. În Statele Unite vorbim de peste 60% din populație care investește pe bursă și vorbim tot acolo de circa 90% dintre gospodăriile cu venit mediu și ridicat care investesc pe bursă.

Așa se obține bunăstare. Noi trebuie să continuăm, noi trebuie să insistăm și mai mult, pentru că, iată, funcționează, pentru că au început investitorii să vină. Noi trebuie să ajungem la o pondere mult mai mare a populației ca investitor de retail.

Overall, pe investitori de retail, investitori instituționali, vă pot spune că în România predomină capitalul autohton.

Deci avem statul român, bineînțeles, cel mai mare investitor de pe bursă, care are pachetele majoritare ale marilor companii listate, nu pe care le tranzacționează, dar le deține, e investitor strategic. Are toți cetățenii români în spate.

Avem Pilonul 2 de pensii, 8,5 milioane de români care au contribuit, cred că vreo 6,5 milioane încă sunt activi din punct de vedere al contribuției. Mai avem vreo 1,2-1,3 milioane în spatele altor fonduri, mai avem 1 milion în spatele Pilonului 3. Deci avem predominant capital românesc. Să nu ne fie teamă că pe bursă ne cumpără cineva din străinătate ceva ce nu am dori să vindem, pentru că iată, nu este așa.

Dacă se fac listări, oferte publice secundare, fie oferte publice inițiale, prin piața de capital vor ajunge în mâini românești, fie direct la retail, fie indirect, prin investitorii instituționali.

Întrebare Radu Crăciun, moderator:

Aș vrea să adresez eu o ultimă întrebare. Una dintre cele mai mari companii de apărare din Europa este o firmă cehească. O firmă cehească care a avut cel mai mare IPO din domeniul apărării din Europa, anul acesta: 3,5 miliarde de euro, aproximativ. Întrebarea mea este: nu ar fi cazul să scoatem și noi firmele din domeniul apărării din România în lumina reflectoarelor pieței de capital autohtone, tratându-le, până la urmă, ca orice alte companii care sunt testate și listate în același timp și beneficiind, în același timp, de beneficiile pe care le au companiile listate din domenii, să spunem, non-apărare? Credeți că bursa ar fi o variantă pentru aceste companii pe care le tratăm așa, foarte discret, să spunem așa?

Răspuns:

Toată Europa le-a tratat mult mai discret și doar recent a început să existe recunoașterea oportunității de a investi în industria de apărare prin piața de capital, prin programul SAFE, bineînțeles, cu precursor Saving and Investments Union. Acum, să nu ne imaginăm că suntem singura țară unde sunt companii cu probleme. Nu suntem.

Întrebarea este cum le rezolvă alții și cum putem să le rezolvăm și noi de acum încolo. Pentru că, dacă stau să mă gândesc, găsim companii de apărare și în Polonia, găsim și în Cehia, găsim în toate țările foste comuniste, bineînțeles, găsim și în România. Nu știu dacă statul și-a păstrat o poziție atât de puternică în industria de apărare, în alte țări foste comuniste, dar ce știu este că statul are o poziție mult mai puțin puternică în industria de apărare și în Statele Unite, și în Germania, și în Franța. Și, dacă ne gândim la câteva companii de stat cu probleme din SUA, Germania și Franța, s-ar putea să ne fie greu să găsim. Există, cred eu, niște motive profunde pentru asta, și anume că etatizarea este bună în anumite privințe și în alte privințe nu mai este bună.

Acum, Europa are o problemă de competitivitate. Să știți că Germania a avut ea însăși o problemă de competitivitate prin secolul XIX. Când s-au unit toate formele de organizare statală de limbă germanică s-a rezolvat problema de competitivitate. Deci acela a fost un prim model de consolidare în epoca modernă. Acum s-ar putea să vedem un alt model de consolidare, pentru că problema de competitivitate o are acum Europa. Și ce sperăm noi este ca România să aibă ea însăși un model de competitivitate mai performant, care să îi permită să aibă un rol mai bun în modul în care întreaga Europă își va rezolva problema de competitivitate.

Dacă vreți să vorbim despre industria de apărare, trebuie să vedem ce produse vin din industria românească de apărare, ce produse originale, produse fabricate în România, sunt cunoscute pe piețele străine. Pentru că investitorii întotdeauna vin când văd produse, când văd valoare încorporată într-un produs. Investitorii vin mai greu când văd doar o prezență într-un lanț de valori la nivelul unui subcontractor.

E simplu să înțelegem de ce. Deci aici ar putea să fie un prim subiect de discuție și poate, cu alte ocazii, să abordăm și alte subiecte de discuție.

Radu Crăciun, moderator: Domnule Mărgeloiu, vreți să comentați?

Iulian Cosmin Mărgeloiu, Ministerul Economiei:

Sigur că da. Ați dat exemplu despre o companie din Cehoslovacia. Sunt altele și mai mari listate pe bursă. De exemplu, Rheinmetall, în Germania, e un colos. Dar să știți că și noi, în România, avem companii din industria de apărare care sunt listate pe bursă. Și vă dau un exemplu: IAR Brașov este listată de ceva timp, putem să analizăm date financiare, cine dorește poate să investească.

Bănuiesc că întrebarea dorea să meargă un pic mai departe: de ce nu le listăm pe toate? Ei bine, nu. Nici în Germania sau în alte țări nu sunt toate listate. Așa că noi trebuie să ne alegem un mix de companii din industria de apărare, pentru că este totuși o industrie sensibilă, care, cum a zis domnul Vulpescu, trebuie să aibă și produse competitive, și o structură atât de guvernanță, cât și de organizare care să fie atractivă pentru acest capital potențial care va intra odată cu listarea. Deci, ca să concluzionăm, și noi avem companii din industria de apărare listate. Putem să investim dacă dorim. Este o discuție pe care o putem avea dacă dorim să le listăm pe toate, dacă să urmăm exemplul Germaniei, care pe unele le listează, pe altele nu.

Comentariu Radu Crăciun:

Mulțumesc frumos. Sigur, listarea nu e un scop în sine, dar pentru că discutăm de capital autohton și cum îl punem la treabă, cred că și în zona apărării ar trebui să punem la treabă capitalul autohton, mai ales că statul, în momentul de față, nu are foarte mulți bani la dispoziție și atunci merită văzut în ce măsură pot fi mobilizate și alte resurse.

Răspuns Iulian Cosmin Mărgeloiu:

Bineînțeles, dacă îmi permiteți, industria de apărare se va schimba structural în contextul programului SAFE, fiind o sumă extrem de mare de capital care va fi injectată direct în creșterea capacității de producție la nivel local. Cred că ar fi bine să revenim la această întrebare după ce se termină programul SAFE și apoi să reanalizăm situația cu date concrete, cu realitatea din piață, cu ce companii beneficiază de aceste infuzii de capital și apoi să luăm poate alte decizii în privința listării acestor companii pe bursă.

Sorin Chinde, vicepreședinte al Grampet Group: Expansiune în 8 țări finanțată exclusiv din fonduri proprii, fără niciun sprijin de stat

Sorin Chinde, vicepreședinte al Grampet Group, a prezentat marți traseul celei mai mari companii private de transport feroviar de marfă din România, ajunsă în opt țări printr-o expansiune regională construită integral din resurse proprii.

Motivația extinderii a venit direct de la clienți. „Ne-au spus: vrem transporturi internaționale, dar nu ne trimiteți să discutăm cu alt operator. Ocupați-vă voi”, a spus Chinde. Modelul a fost consecvent: Grampet nu a intrat pe nicio piață nouă fără un portofoliu de clienți deja existent. „Nu am creat o firmă în gol. Când ne-am dus în Ungaria, aveam deja clienți din România care aveau nevoie de transport de acolo”, a explicat el.

Finanțarea extinderii în Bulgaria, Ungaria, Serbia, Croația, Slovenia, Macedonia de Nord și Grecia a venit exclusiv din fonduri proprii. Singurele instrumente de sprijin utilizate au fost niște garanții de la EXIM Bank pentru participări la licitații. „Finanțări concrete pentru dezvoltare nu au existat”, a rezumat Chinde.

Modelul de management a fost similar celui descris de Banca Transilvania: echipe din România trimise inițial în fiecare țară, urmate de transferul treptat al responsabilităților către manageri locali. „Astăzi, în toate aceste țări, nu avem decât echipe manageriale locale”, a spus el.

Chinde a semnalat și un paradox de politică industrială: statul român finanțează prin fonduri europene achiziții de material rulant din Franța, Polonia și Germania, ignorând producătorii autohtoni. „Practic nu facem altceva decât să finanțăm industriile din alte țări”, a spus el, pledând pentru un program de tip „Buy Romanian” care să susțină baza industrială locală. O listare la bursă rămâne în analiză, fără o decizie luată până în prezent.

Redăm în continuare cele mai importante declarații:

Pentru majoritatea dintre dumneavoastră, Grampet Group, probabil că înseamnă cea mai vizibilă parte a afacerii noastre, și anume transportul feroviar de marfă. Cu această companie, noi suntem prezenți în 8 țări, deci putem spune că suntem un campion regional și, bineînțeles, suntem campion național, fiind cea mai mare firmă din acest domeniu.

Nu trebuie ignorat faptul că, totuși, această dezvoltare este sprijinită de o bază industrială puternică. Mai precis, în grupul Grampet există 4 fabrici care construiesc, modernizează, repară și întrețin parcul de locomotive și de vagoane al grupului: 20.000 de vagoane și peste 400 de locomotive.

Aș menționa aici faptul că Reva-Simeria produce vagoane la standarde europene, cu două tipuri pe care le produce în mod curent, cisterne și platforme și încă patru în curs de omologare. Reloc derulează un program de 90 de milioane de modernizare locomotive electrice pentru CFR Călători, 16 fiind deja livrate din totalul de 19, și ne vom încadra în timp.

Și fabrica din Pașcani are un program de 60 de milioane de euro modernizare vagoane de călători, tot pentru CFR Călători. Și mai ales, produsul cu care noi ne mândrim la Pașcani este Rama DM Leon, care a fost prezentat anul trecut. Este un proiect finanțat din fonduri 100% proprii dintr-un motiv foarte interesant: băncile în România nu finanțează mijloace de transport care utilizează combustibili fosili, și nici nu se acordă fonduri europene pentru așa ceva.

Este un pic paradoxal deoarece rețeaua feroviară din România este electrificată în proporție de 38%, restul nu. Practic noi prin această politică, condamnăm comunitățile care nu sunt pe secții electrificate să aibă la dispoziție doar echipamente de transport vechi poate și de 40 – 50 de ani poluante și lipsite de confort.

Acest tren construit de noi poate funcționa cu biocumbustibil fără nicio problemă. Și aș vrea să mai punctez o situație paradoxală dar care este o realitate legislativă. Dacă ne uităm la licitațiile și achizițiile de material rulant nou făcute de Autoritatea de Reformă Feroviară în numele sistemului feroviar, dar cu dedicație pentru operatorii de călători care sunt puternic subvenționați, observăm că nici un produs românesc nu se regășește în acest portofoliu de licitație. Cumpărăm echipamente de transport feroviar din Franța, Polonia și Germania.

Într-adevăr, suntem tributari, să spunem, legilor licitațiilor publice care ne spun că trebuie să ai experiență în domeniu, trebuie să ai portofoliu, produse care și-au dovedit fiabilitatea, dar poate că ar trebui, dincolo de toate criteriile astea, să ne gândim la un program „Buy Romanian”, pentru că altfel nu vom putea crește această bază industrială. Statul român, prin faptul că beneficiază de niște fonduri nerambursabile, și o parte rambursabile, nu face altceva decât să finanțeze industriile din alte țări. Și suntem departe de scopul pe care ni-l propunem de a dezvolta baza industrială a țării, de a deveni jucători, să avem un cuvânt de spus, măcar în zona Europa Centrală și Balcani.

Radu Crăciun: Ceea ce aș dori să vă întreb e următorul lucru, pentru că sunteți un studiu de caz interesant: Ce v-a motivat să vă extindeți și în afara României și cât de dificil a fost? De asemenea, cum ați finanțat extinderea?

Sorin Chinde: Motivația a venit de la clienții noștri care tot timpul si-au dorit servicii conexate și ne-au spus, uite, noi vrem transporturi internaționale, dar nu ne trimiteți să discutăm cu un alt operator într-o altă țară. Ocupați-vă voi! Și atunci, dezvoltarea noastră a fost ca ramurile unui copac cu rădăcina în România.

Și ne-am început dezvoltarea în țările vecine, Bulgaria, Ungaria, Serbia. Apoi ne-am dus spre Croația, Slovenia și Macedonia de Nord, unde avem doar o casă de expediție și Grecia.

De aici a pornit toată povestea asta. Am construit afaceri de la zero în toate aceste țări, deoarece liberalizarea sistemului feroviar de transport de marfă s-a făcut recent, acum mai puțin de 30 de ani.

În domeniul acesta întâlnim două categorii de companii. Companiile de stat, care toate sunt pe pierdere, dar guvernele țin la ele teribil de mult și le declară strategice și pompează banii în ele cu nemiluita. Avem cazul CFR Marfa la noi, care poate chiar trebuie să devină un studiu de caz, de așa nu, pentru politicieni și membrii administrației, dacă ne pasă de banii noștri.

Și a doua categorie, care este componenta antreprenorială. Reprezentată de firme mai micuțe, mai cu, cum să vă spun, în curs de dezvoltare, ale căror proprietari consideră că au potențial în viitor, nu sunt dispuși să le vândă. Și atunci, pur și simplu, am construit toate aceste afaceri, am înființat firme acolo, am dus echipe manageriale din România, am angajat echipe manageriale locale, i-am învățat cu cultura noastră de grup și toată finanțarea a fost strict din fonduri proprii de ale noastre. Cred că singurele garanții de care am putut beneficia din partea românească au fost de la EXIM Bank pentru niște participări la licitații, dar finanțări concrete pentru dezvoltare nu au existat.

Radu Crăciun: Circulă așa o legendă, conform căreia românii n-au tradiția investițiilor în străinătate și nu știu cum să se adapteze la alte culturi.

Pentru că românii n-au tradiția investițiilor în străinătate și nu știu cum să se adapteze la alte culturi. Sunteți de acord cu această chestiune?

Sorin Chinde: Este, într-adevăr, o provocare să lucrezi cu mai multe echipe manageriale, fiecare provenind din țări cu culturi diferite. Dar, practic, faptul că suntem în Uniunea Europeană, împărtășim același reguli de management, contabilitate, raportare, aceleași valori, ca să spunem, la sfârșitul zilei, ceea ce ușurează foarte mult lucrul.

Întotdeauna când am început o afacere într-o țară nouă, am avut oameni din Grampet, care au petrecut acolo timp împreună cu managerii locali și au format echipa de conducere locală. Pentru că managerii locali vin la rândul lor dintr-un sistem de stat. Zona asta feroviară este destul de mică și nu are o sursă, cum să vă spun, de furnizare de manageri.

În prima etapă, cel puțin când aspectele operaționale sunt cheia și lăcatul unui business, e clar că ai nevoie de cineva care cunoaște regulile locale de siguranță, cunoaște foarte bine limba, deoarece foarte mulți în zona feroviară nu vorbesc engleză, fiecare vorbesc limba locală și să comunici cu ei este foarte important. Și ulterior, ușor-ușor, am transferat responsabilitățile către echipe manageriale locale. Pot să vă spun că astăzi, în toate aceste țări, nu avem decât echipe manageriale locale, care bineînțeles raportează pe bază de anumite formulare în cadrul și termenii stabiliți pentru grup.

Asta a fost tot secretul. Multă muncă.

Radu Crăciun: Cum ați finanțat extinderea?

Sorin Chinde: Finanțarea a venit, cum am spus, din fondul propriu. Întotdeauna toate firmele acestea din străinătate au fost susținute un an, doi, până când au crescut, până când au ajuns pe profit și ceea ce am urmărit, întotdeauna le-am creat unde știam că există cerere de transport pe care trebuia să o onorăm. Deci, practic, nu am creat o firmă în gol și am zis, ok, facem firma asta și ne ducem în piață și vedem ce se întâmplă. Nu.

Am creat firme, de exemplu, în Ungaria, când ne-am dus deja aveam un portofoliu de clienți din România, care aveau nevoie de transport să o ia din Ungaria. Și le-am spus, uite, facem treaba asta, pentru voi lucrați cu noi.

Radu Crăciun: Vreți să mergeți și mai departe cu extinderea?

Sorin Chinde: Evident. Avem în target să ne extindem. Am avut un eșec în Austria, dar avem în plan să reactualizăm partea de Austria și Germania. Practic, principalele fluxuri pe care le avem.

Radu Crăciun: Ați putea finanța extinderea prin listare la bursă?

Sorin Chinde: Este un subiect pe care acționarii noștri îl analizează cu multă atenție, o potențială listare la bursă, dar, din câte știu eu, nu au luat o decizie în acest sens, până în prezent.

Bogdan Pleșuvescu, Director General Adjunct al Băncii Transilvania: România nu duce lipsă de capital. Duce lipsă de coerență

Problema României nu este lipsa banilor, ci lipsa coerenței economice și a capacității de execuție, susține Bogdan Pleșuvescu.

„România nu duce lipsă de capital autohton, nu duce lipsă de capital în general. Dar România are o problemă cu coerența economică”, a spus Pleșuvescu, avertizând că fără această clarificare riscăm să discutăm permanent despre efecte, nu despre cauze.

Diagnosticul său vizează direct mecanismul de funcționare al statului: există planuri, există strategii, există consultanți care stabilesc calendare, dar în momentul implementării coerența dispare, mai ales la schimbările de guvern. „Ne pierdem în execuție”, a rezumat el.

Pe fondul datelor bugetare prezentate de ministrul Finanțelor, Pleșuvescu a ridicat o întrebare despre sursa creșterii veniturilor statului: în ce măsură cele 15,5% în plus reflectă o bază fiscală mai largă și mai sănătoasă sau, mai degrabă, presiunea suplimentară pusă pe sectorul privat prin majorările de TVA și taxe. Reforma cheltuielilor bugetare, a sugerat el, nu a avansat în același ritm. La aceasta se adaugă o inflație de 10,7%, concentrată în servicii și consum, care erodează puterea de cumpărare într-o economie dependentă structural de cererea internă.

Soluția, în viziunea sa, trece prin industrializare, creșterea productivității și scalarea companiilor românești — mai întâi în țară, apoi regional. Banca Transilvania a parcurs deja acest drum: Pleșuvescu însuși a condus timp de cinci ani subsidiara din Republica Moldova, iar experiența l-a convins că oamenii trimiși în exterior devin pepiniera cea mai valoroasă pentru extinderile viitoare.

Gradul de intermediere financiară în România este de circa 40%, față de peste 100% în Europa, iar finanțarea bancară a sectorului non-guvernamental reprezintă 24% față de media europeană de 90%. „Trebuie găsite proiecte care să permită băncilor să finanțeze creșterea, nu să compenseze dezechilibrele”, a concluzionat Pleșuvescu.

Redăm în continuare cele mai importante declarații:

Mesajul meu vine în completarea a ceea ce a spus și domnul ministru Nazare și a ceea ce a spus și domnul Vulpescu, cu privire la faptul că România nu duce lipsă de capital autohton, nu duce lipsă de capital în general, pentru că avem și capital din afară, și capital autohton, dar România duce o lipsă sau are o problemă cu coerența economică.

Și aici cred că trebuie să punem punctul pe i, să ridicăm lucrul acesta la fileu, pentru că altfel riscăm ca întotdeauna să discutăm numai despre efecte și să nu discutăm despre cauze. Iar aceste cauze se transformă cumva și în ceea ce menționa mai devreme colegul de la Grampet, pentru că atunci când vorbim despre campioni regionali sau extindere regională, trebuie să ai în spate un sistem care să te ajute. Și nu mă refer numai la sistemul bancar, ci la un întreg ecosistem, pus la punct și stabilit de către guvernanți, astfel încât să ajute investițiile românești să se scaleze.

Pentru că, până la urmă, despre asta vorbim: scalarea investițiilor românești. Odată ce ai devenit campion în țară, să poți să te extinzi, să-ți lărgești baza de clienți, să-ți poți lărgi cifra de afaceri, să te extinzi în exterior. Iar asta, fără să ai un ajutor din partea zonei de guvernanță, este puțin probabil.

Și vedem că lucrurile acestea se întâmplă dacă vorbim despre Polonia, dacă vorbim despre Ungaria, dacă vorbim de Germania. Există întotdeauna proiecte guvernamentale care ajută companiile locale să se extindă în exterior. Iar noi, la momentul acesta, discutăm — și asta spunea și domnul Vulpescu — avem foarte mult know-how, avem foarte multă dorință de a face, însă ne pierdem în execuție.

Execuția durează foarte mult, avem planuri, avem strategii, plătim tot felul de consultanți care să ne stabilească traseul și calendarul, însă, în momentul în care se pune problema de implementare, de a executa și de a livra, ducem o lipsă foarte mare de coerență și de interes, mai ales atunci când apar aceste schimbări de guverne.

Datele pe care Ministerul Finanțelor le-a anunțat, domnul ministru le-a anunțat, din nou sunt îmbucurătoare, arată, în sfârșit, așa cum ziceai și tu, că acea inerție își produce rezultate, însă trebuie să ne întrebăm dacă este suficient. Dacă nu cumva această consolidare fiscală sau acest mod în care au crescut veniturile statului nu au crescut numai din zona care era destul de stresată, zona antreprenorială, zona privată, pentru că acolo a fost cea mai mult afectată de creșterea TVA-ului, creșterea taxelor, și acum zona aceasta de creștere a veniturilor statului se vede nu cumva numai din zona respectivă.

Cred că reforma ar fi trebuit dusă până la capăt, nu ar fi trebuit oprită numai în zona aceasta de afectare a mediului privat și ar fi trebuit cumva să acopere mult mai rapid — și aici iarăși vorbim de execuție — și zona bugetară, care, la momentul acesta, aduce zona aceasta de cheltuieli din ce în ce mai mari.

Iar lucrurile, pe lângă partea de deficit, care pare la acest moment că este pe un trend îmbucurător, mai trebuie să ne uităm și la zona de inflație. Iar când vorbim despre inflație, vorbim despre 10%, 10,7%, și se duce mai mult în zona de servicii și în zona de putere de cumpărare sau de scădere a consumului. Deci lucrurile acestea trebuie analizate împreună. Și o economie care a funcționat exclusiv atâția ani doar din zona de consum, în momentul în care îți scade acest consum, trebuie să te uiți: ok, cu ce înlocuim?

Logic, ar trebui să ne uităm spre zona de industrializare și foarte bine se menționa adineauri, pentru că există nevoie de proiecte, există nevoie de o retehnologizare, există nevoie de investiții în partea de creștere a productivității și investiții în partea de expansiune. Iar aici vine capitalul autohton, capitalul bancar, care, din fericire pentru România, zona aceasta de bănci este una dintre zonele cel mai bine reglementate și cele mai performante în toți acești ani, ulterior Revoluției, și o zonă foarte bine stabilizată, care a finanțat în continuu economia României.

Întrebarea este ce trebuie să facă acum sistemul bancar și capitalul autohton pentru a finanța dezvoltarea, nu doar pentru a compensa eventualele dezechilibre din economia României. Pentru că, dacă ne uităm la intermedierea financiară, în România suntem undeva la, cred că în 2024, suntem undeva la 40% și ceva grad de intermediere financiară, pe când în Europa este peste 100% gradul de intermediere financiară.

Dacă trebuie să ne uităm la cât finanțează băncile sistemul non-guvernamental, vorbim de undeva la 24%, pe când media în Europa este 90%. Deci trebuie cumva găsite aceste proiecte care să permită băncilor, și nu numai băncilor, ci și celorlalți participanți la capitalul autohton, să finanțeze aceste proiecte, astfel încât creșterea gradului de intermediere financiară să însemne investiții nu în menținerea status quo-ului , ci în creștere, în dezvoltare, în scalarea businessului respectiv, atât în țară, cât și în străinătate.

Iar asta este principala dificultate a băncilor la acest moment, de a identifica aceste proiecte într-un mod în care să le poată finanța. Pentru că, spre deosebire de alți finanțatori, băncile au un sistem foarte bine reglementat de evaluare a riscurilor, a activității financiare a unei companii, de verificare a business-planurilor respectivei companii, de a face diverse stress-test-uri și de a investi, a aloca capital sau fonduri, a aloca credite doar în acele proiecte pe care le consideră viabile.

Întrebare Radu Crăciun, moderator:

Vreau să te întreb două lucruri. Unu: din perspectiva unei bănci, cum ar trebui să arate o companie care vrea să se extindă regional, pe care Banca Transilvania să fie dispusă să o finanțeze, din perspectiva acestei extinderi regionale? Care ar fi cerințele, să zicem minime, pentru ca ea să fie eligibilă pentru o finanțare, pentru o extindere regională? Și, de asemenea, aș fi fost interesat să știu — pentru că, până la urmă, Banca Transilvania nu este doar un finanțator, este chiar ea subiect al extinderii regionale, pentru că ați decis să intrați și în alte țări — cum a fost această experiență pentru voi și dacă vi se pare că, până la urmă, ca cea mai mare bancă din România, dacă vedeți și alte oportunități pentru a merge în direcția aceasta. Deci care e compania, să zic, ideală din punctul acesta de vedere pentru finanțare și care a fost experiența voastră?

Răspuns:

În primul rând, din punctul acesta de vedere, o companie ideală pentru finanțare trebuie să fie o companie care a demonstrat deja în România că, pe segmentul ei, pe nișa ei, este performantă. Adică nu poți să pleci din România, să obții o finanțare în România pentru extindere dacă tu nu ai ceva solid, foarte bine realizat, implementat în România.

Apoi trebuie să ai o structură de guvernanță corporativă foarte bine pusă la punct, transparentă, în care procesul decizional să fie foarte clar reglementat și un business plan nu pe termen scurt, ci un business plan coerent, în care să existe un plan de investiții, un raționament în spate pentru a face respectivele investiții, fie că le faci pe orizontală sau pe verticală. Important este să existe această expunere de motive: de ce vrei să faci respectiva investiție.

Iar în portofoliul nostru de clienți avem astfel de companii pe care le finanțăm, fie că vorbim de domeniul turistic, fie că vorbim de domeniul de producție, fie că vorbim despre consum. Avem clienți care beneficiază de finanțare din partea Băncii Transilvania tocmai pentru a se extinde și a-și extinde businessurile în afara granițelor țării, fie că vorbim de Italia, fie că vorbim de Spania, Germania, Ungaria. Avem astfel de exemple.

E adevărat, nu la nivelul pe care îl vedem în Polonia sau nu la nivelul pe care îl vedem de businessuri care sunt finanțate de companiile din Germania sau din Austria, dar este un pas și credem că lucrurile acestea se vor multiplica pe măsură ce vor exista mai multe exemple de succes din zona antreprenorilor români care își doresc să se extindă în afara țării.

Privitor la a doua întrebare, apropo de ce spuneați, cu oameni din bancă care merg în exterior, chiar eu am fost unul dintre acești oameni care au condus banca din Republica Moldova timp de 5 ani, cât am fost acolo. Este un lucru care îți asigură două aspecte. Primul aspect este legat de faptul că, în momentul în care oameni din România, din businessul din România, se duc în businessul din exterior și participă la achiziția și la dezvoltarea și transformarea acelui business achiziționat din afara granițelor României, această sinergie, această transformare și implementarea proiectelor și a culturii organizaționale se realizează mult mai rapid, pentru că există oameni din local care merg acolo și care cunosc deja compania locală și asigură acest transfer de know-how cât mai rapid.

Și un lucru mult mai important, care se va vedea în timp — și cu asta întotdeauna am spus și insist acest mesaj — acei oameni care merg în afara granițelor țării și participă la astfel de transformări în afară, deci sunt expuși la această muncă de expat, viață de expat, sunt, de fapt, baza de extindere a businessului românesc pe viitor, pentru că ei vor dobândi niște cunoștințe și niște abilități pe care cei care rămân în România nu le dobândesc. Și ei reprezintă pentru organizație în sine o pepinieră foarte, foarte bună pentru următoarele dezvoltări. Deci, împreună cu oamenii pe care, de exemplu, din Republica Moldova, oamenii în care am investit acolo, o parte dintre ei au rămas, o parte dintre ei din Moldova au fost aduși în Banca Transilvania și crescuți în Banca Transilvania, iar ei vor fi folosiți cel mai probabil pentru extinderile viitoare la care ne vom gândi.

Comentariu Radu Crăciun, moderator:

Într-adevăr, îmi amintesc, pe vremea când lucram în ABN AMRO, în banca ABN AMRO, exista un pool de directori care erau directori doar în țări din afara Olandei. Deci nu se amestecau, erau cei care erau directori în Olanda și era pool-ul celălalt de directori, care aveau această experiență multiculturală și internațională, pe care puteau să o folosească în diferite alte țări.

Andrei Gemeneanu, președinte ROPEA: Efectul de multiplicare al fondurilor de private equity poate schimba scala economiei românești

Industria de private equity și venture capital din România traversează un moment de expansiune, după un nivel record al investițiilor de 440 de milioane de euro în 2025, însă potențialul real de creștere depinde de mobilizarea capitalului instituțional local, în special a fondurilor de pensii, a declarat marți Andrei Gemeneanu, președintele Asociației Fondurilor de Private Equity și Venture Capital din România (ROPEA).

Potrivit acestuia, unul dintre cele mai importante argumente în favoarea dezvoltării industriei este efectul de multiplicare pe care îl generează fondurile de investiții în economie, prin atragerea de capital suplimentar și accelerarea dezvoltării companiilor din portofoliu.

„Acest momentum foarte pozitiv din 2024, continuat în 2025, s-a construit pe infrastructura programului Recovery Equity Fund, administrat de IAF și finanțat din PNRR, prin care aproximativ 350 de milioane de euro au fost alocate către manageri de private equity și venture capital. Acești bani se întorc în economia țării și, după cum spuneam, au un efect disproporționat – un efect de multiplicare, prin capitalul adițional pe care aceste fonduri îl administrează”, a afirmat Gemeneanu.

El a subliniat că impactul industriei depășește cu mult dimensiunea investițiilor directe, reflectându-se în crearea de locuri de muncă și în dezvoltarea antreprenoriatului local.

„Companiile deținute și finanțate de private equity au o rată de creștere a locurilor de muncă de șase ori mai mare decât media pe economie, pentru că, prin esența a ceea ce facem, private equity și venture capital înseamnă creștere accelerată, dezvoltare accelerată. Avem deja aproximativ 70.000 de angajați în companiile deținute de fondurile membre ROPEA și mă aștept ca acest număr să ajungă rapid la 100.000”, a spus președintele ROPEA.

Redăm în continuare cele mai importante declarații:

Sunt Andrei Gemeneanu, unul dintre fondatorii Morphosis Capital, unul dintre cele mai mari fonduri de private equity focusate pe piața din România. Cred însă că sunt aici în principal în calitate de președinte al ROPEA — Asociația Fondurilor de Private Equity și Venture Capital din România. ROPEA are în momentul de față 82 de membri și 30 de manageri de fonduri; sub umbrela sa, activele aflate sub administrare însumează 2,5 miliarde de euro, iar de-a lungul timpului au fost investite sume mult mai mari în piața din România. Companiile deținute de aceste fonduri de investiții au în jur de 70.000 de angajați.

Un lucru foarte interesant: companiile deținute și finanțate de private equity au o rată de creștere a locurilor de muncă de șase ori mai mare decât media pe economie — pentru că, prin esența a ceea ce facem, private equity și venture capital înseamnă creștere accelerată, dezvoltare accelerată. Mă aștept, prin urmare, ca acest număr de 70.000 de locuri de muncă deja create să ajungă rapid la 100.000.

Din perspectiva noastră, ROPEA este o voce relevantă — nu atât pentru că reprezintă piața de private equity și venture capital în sine, ci pentru că demersul de private equity și venture capital stă la baza dezvoltării antreprenoriatului românesc. Deci, dacă ne interesează să vorbim despre creștere, despre dezvoltarea economiei, despre dezvoltarea antreprenoriatului românesc și — specific temei de astăzi — despre construirea de campioni regionali și europeni, private equity și venture capital se află în centrul acelei narațiuni.

Dacă ne uităm la industria de private equity și venture capital din România, avem în momentul de față o dinamică foarte bună. În 2025, industria a înregistrat un nivel record de investiții în România: 440 de milioane de euro — de departe cea mai mare sumă investită într-un singur an. Ca procent din produsul intern brut, am ajuns la 0,114% din PIB. Este un progres semnificativ față de anii anteriori, dar în continuare sub cifrele din Polonia și mult sub media Uniunii Europene. Acest record de 440 de milioane de euro investiți în 2025 vine pe fondul unui nivel record de fundraising în 2024.

Acest momentum foarte pozitiv din 2024, continuat în 2025, s-a construit pe infrastructura programului Recovery Equity Fund, administrat de IAF și finanțat din PNRR, prin care — dacă nu mă înșel — aproximativ 350 de milioane de euro au fost alocate către manageri de private equity și venture capital. Acești bani se întorc în economia țării și, după cum spuneam, au un efect disproporționat — un efect de multiplicare, prin capitalul adițional pe care aceste fonduri îl administrează.

Un mesaj pe care vreau să-l transmit foarte clar este că această industrie de private equity și venture capital — care în România este încă privită ca ceva oarecum exotic — reprezintă la nivel mondial un capital de 12 trilioane de dolari, procente semnificative din produsul intern brut și motoare de dezvoltare accelerată.

Și de aici voi vorbi puțin specific despre tema de astăzi — campionii regionali și europeni —, pentru că cea mai bună modalitate de a explica ce face un fond de private equity și venture capital este să ne uităm la companiile din portofolii. Sunt multe companii din România pe care le cunoaștem cu toții, care au fost sau sunt deținute și finanțate de fonduri de private equity și venture capital: Regina Maria, Profi, Druid AI — am putea da multe, multe exemple. Sunt companii care au construit scală. Esența demersului de private equity este creșterea accelerată, iar creșterea accelerată se realizează întotdeauna prin expansiune — mai întâi în piața ancoră, în cazul nostru în principal în România, dar în egală măsură la nivel regional și european.

Există, de exemplu, o companie din portofoliul Morphosis — nu îi voi da numele, pentru că acesta nu este scopul — care a pornit dintr-o nișă industrială, din România, unde realiza 100% din cifra de afaceri. Astăzi, România reprezintă sub 40% din cifra de afaceri: compania a achiziționat două firme în Belgia, una în Olanda și o fabrică în Slovacia și este astăzi un jucător cu adevărat relevant nu doar la nivel regional, ci chiar la nivel european. Aceasta s-a întâmplat la intersecția creșterii organice cu ceea ce noi numim în industrie „buy and build” — adică achiziționarea altor companii pe care le integrăm în platforma de la care am pornit. Aceasta este, în esență, ceea ce face un fond de private equity și venture capital.

Momentumul este pozitiv. Salutăm inițiativa și, în general, poziția domnului ministru Nazare privind crearea acestui fond de fonduri — un parteneriat între IAF și Banca de Investiții și Dezvoltare —, o inițiativă la care vor contribui capital din mai multe surse, dar care urmărește în esență să atragă o parte din capitalul fondurilor de pensii și din capitalul instituțional românesc în această structură.

Vreau să spun că, deși cifrele în trend arată bine în acest an, dacă ne uităm la nivelul OECD, 6% din activele aflate sub administrarea fondurilor de pensii sunt investite în private equity și venture capital. Această sumă ar reprezenta astăzi pentru România 2,5 miliarde de euro — și, după cum știm cu toții, capitalul din fondurile de pensii se acumulează cu o viteză foarte mare, astfel că vorbim de sume care s-ar dubla practic în următorii 4–5 ani.

În România, fondurile de pensii investesc în piața de private equity și venture capital aproape zero. Au existat câteva inițiative cu spirit de pionierat, pe care le lăudăm și le considerăm extraordinare, dar ele reprezintă, într-un fel, o fracțiune infimă din potențialul industriei.

Oportunitatea reală este ca România să intre serios în acest demers. Evident, nu vom merge de la 0% la 6% peste noapte; nu vom merge de la zero la 2,5 miliarde din banii fondurilor de pensii din Pilonul 2 și 3 în private equity și venture capital peste noapte. Dar dacă suntem serioși în privința dezvoltării acestei industrii și a rolului pe care private equity și venture capital îl poate juca ca un catalizator pentru antreprenoriatul românesc — un catalizator pentru a genera mai mulți campioni regionali și europeni plecați din România —, trebuie să mobilizăm acest capital instituțional local. There is no other way — nu s-a făcut altfel pe nicio altă piață. Aceasta este calea de urmat.

Q&A

Radu CRĂCIUN: Unde ați reușit să ajungeți cu promovarea acestei idei?

Andrei GEMENEANU: După cum spuneam — și vorbim despre aceste lucruri de ceva vreme —, pentru prima dată simțim că există o mobilizare reală în direcția aceasta. Domnul ministru Nazare a avut o intervenție cu 3–4 săptămâni în urmă în care a susținut direct acest demers, iar în momentul de față proiectul de creare a acestei structuri de fond de fonduri a fost anunțat oficial. Înțeleg că nu mai este la nivel de intenție, ci de realitate — se întâmplă. Va exista probabil o contribuție de capital din bilanțul Băncii de Investiții și Dezvoltare, dar trebuie să rămânem vigilenți și să ne asigurăm că maximizăm această oportunitate.

Dacă ea se materializează — și continui să spun clar, inclusiv ca asociație, cu o poziție foarte fermă —, acest proiect, care poate avea un impact foarte mare asupra economiei românești și a antreprenoriatului românesc, își va atinge potențialul doar dacă atrage și bani de la fondurile de pensii locale.

Ca să răspund clar la întrebarea ta: suntem mult mai avansați decât eram acum o lună sau acum șase luni. Lucrurile au evoluat de la stadiul de intenție la stadiul de realitate și de inițiativă în curs de implementare. Acum trebuie să ne asigurăm că lucrurile se vor face cu celeritate, într-un timp relativ scurt, și că vor fi implementate așa cum trebuie.

Vlad Tigoiu, Chief Strategy Officer al Fildas Catena Group: Un miliard și jumătate de euro, 10.000 de angajați și nicio datorie bancară semnificativă

Vlad Tigoiu, Chief Strategy Officer al Fildas Catena Group, a prezentat marți traseul unuia dintre cele mai mari businessuri de familie din România, fondat în 1991 de Anca Vlad, care deține în continuare 100% din acțiuni.

Grupul operează pe două paliere: Fildas, lider în distribuția farmaceutică, cu 16 depozite, 5.000 de farmacii și 300 de spitale cliente, și Catena, lider în retailul farmaceutic, cu 1.000 de farmacii și un market share de aproape 25%. Cifra de afaceri consolidată depășește trei miliarde de euro.

Strategia de creștere s-a bazat pe agilitate și îndatorare minimă. „După 2008 am mers cu un nivel de leverage mic, finanțați de acționari”, a spus Tigoiu, adăugând că grupul deține cele mai bune ratinguri Coface din industrie. Diversificarea a inclus o agenție media, o firmă de IT cu proiecte de inteligență artificială, o farmacie online și o platformă de telemedicină.

Expansiunea regională rămâne oportunistică. Grupul a analizat propuneri în zona Balcanilor, dar nu a identificat până acum un proiect în care raportul risc-recompensă să justifice decizia de a investi.

Redăm în continuare cele mai importante declarații:

O mare parte din capitalul românesc și a capitalului european, și un motor important de creștere, vine din zona afacerilor de familie. Noi din zona aceasta venim, suntem un grup de firme de familie. A pornit în 1991, este printre primele inițiative private de după Revoluție, fondat, antreprenoriat de la zero, de doamna Anca Vlad, care, în continuare, deține 100% din acțiunile grupului.

În timp am crescut, am ajuns cel mai important jucător din industria de distribuție și de retail farmaceutic din România, am ajuns un angajator de top, avem aproape 10.000 de angajați la nivel național. Câteva cifre scurte: Fildas operează 16 depozite și distribuie medicamente către 5.000 de farmacii și 300 de spitale, are o cifră de afaceri de peste un miliard și jumătate de euro. Catena este market leader în zona de retail farmaceutic, avem 1.000 de farmacii, market share de aproape 25% și o cifră de afaceri tot așa, de peste 1,5 miliarde de euro.

Ca planuri, ne propunem să rămânem un business de familie. De altfel, în ultimii 10 ani s-a și început procesul de trecere către a doua generație, de când Alex Vlad, fiul doamnei Vlad, s-a implicat activ în conducerea businessului, conducerea grupului, acum având, de altfel, rolul de președinte în companie.

Până acum, într-adevăr, ne-am concentrat și ne concentrăm în continuare pe piața locală, o piață foarte competitivă. De vreo 10 ani, principalii noștri competitori sunt firme multinaționale, internaționale foarte mari. Asta vine și cu challenge-uri, dar și cu oportunități pe care am știut să le fructificăm. Cheia, până la urmă, în a rămâne un business de familie, este că îți păstrezi o agilitate și o flexibilitate care ne sunt caracteristice și asta ne-a ajutat tot timpul să ne adaptăm foarte rapid.

Așa am trecut peste criza din 2008, peste pandemie, peste ultimii ani, în care au fost tot felul de challenge-uri legate de inflație, de prețurile materiilor prime, blocajele logistice. De când a început povestea cu războiul s-au întâmplat destul de multe. Asta ne-a ajutat să ne menținem o poziție competitivă foarte solidă pe piața locală.

Adaptarea a însemnat și să ne dezvoltăm în diverse linii conexe. Le menționez pe cele mai importante: avem o agenție media în grup; avem o firmă de IT, unde de vreun an am adus și niște experți pe zona de AI și testăm niște proiecte destul de interesante în grup; avem un proiect în zona de e-commerce, o farmacie online – Spring Farmacia la preț mic. Și recent, de vreun an, avem și o investiție în zona de healthtech, cu o platformă de telemedicină.

Pe zona de extindere internațională, regională, de fapt, nu am avut niciodată un obiectiv precis, dar, la nivel de oportunitate, am analizat destul de multe propuneri, teasere și alte oportunități, de la greenfield la achiziții. În general, în zona Balcanilor, unde au venit destul de multe propuneri către noi. Nu am găsit până acum un proiect în care să vedem că zona de riscuri pe care le-am atașat poveștii respective ar acoperi zona de reward-uri, să decidem să mergem mai departe, dar cu siguranță continuăm să ne uităm, tot în zona oportunistică, fie greenfield, fie achiziție. Zona aceasta de healthtech, în care am intrat, și un pic zona de e-commerce pot să fie două direcții destul de interesante.

O particularitate este că operăm într-o industrie reglementată și atunci, în diverse țări, un impact foarte mare îl are, pe lângă mediul economic, politic, și zona strictă de reglementări. Adică sunt foarte particulare țările din regiune.

Q&A

Întrebare Radu Crăciun: Cum vedeți prezența în creștere a altor actori regionali în România? În ce măsură vă afectează și cum îi priviți? Sunt competitivi?

Răspuns:

Sunt competitivi, sunt veniți. Deja îi știm foarte bine, pentru că sunt de vreo 10 ani. Nu e nimeni care a venit foarte recent, iar piața e destul de consolidată și de matură. Nici nu vedem alți jucători care ar putea să intre. Barierele de intrare sunt destul de sus. Toți jucătorii de top suntem mari.

Au venit și cu provocări. O provocare interesantă e legată de o chestiune particulară în industrie, legată de legislație. Pentru că tu, la nivelul legislației europene, ai principiul de free trade, pe care Consiliul Concurenței a insistat foarte mult și care este transpus și în legislația națională.

Dar, pe de altă parte, ai o legislație specifică în zona de medicamente, care setează niște prețuri la nivel impus. În România, ele sunt la un nivel minim european. În fine, e un coș de 12 țări, nu intru în toate detaliile. Ideea este că este un pic o contradicție între zona de free trade și prețurile reglementate. E o chestiune de legislație macro și unde, evident, competitorii noștri au avut niște oportunități pe care le fructifică, având prezență puternică în țări de destinație, să zic așa, țări mari din Vest. Cu siguranță au profitat mai bine de povestea aceasta, unde poți să faci profituri mai mari, poți să încasezi banii mai repede.

Noi, pe partea noastră, însă, ne-am concentrat pe un obiectiv strategic, anume pacienții din România, farmaciile din România, să le oferim produse și servicii de cea mai bună calitate, la prețuri corecte. Am mers pe zona aceasta și am reușit să creștem sustenabil, sănătos și pe termen lung.

Altă parte din strategia noastră, în special după 2008, după criza financiară, a fost să mergem cu un nivel de leverage, de îndatorare bancară, mic. Suntem finanțați foarte sănătos de către acționari și asta ne-a permis să folosim foarte mult și creditul furnizor. Adică, dacă ne optimizăm la maximum, avem cele mai bune ratinguri de la Coface, adică un indicator foarte relevant în industria noastră. Deci ne-am descurcat și ne descurcăm bine. Cunoaștem piața cel mai bine.

Lucian Băltaru, CEO al Sameday Group: Am început cu patru curieri pe bicicletă. Acum vizăm locul întâi în Europa Centrală și de Est

Lucian Băltaru, CEO al Sameday Group, a prezentat traseul unei companii construite de la zero în 2007, când avea 23 de ani și un buget care permitea doar patru curieri pe jos sau pe bicicletă.

Astăzi, Sameday operează în România, Ungaria și Bulgaria, are peste 6.000 de angajați și o cifră de afaceri de peste 400 de milioane de euro. După aprobarea achiziției Cargus, compania va depăși jumătate de miliard de euro și 10.000 de angajați, cu o cotă de piață estimată la circa 35% pe segmentul de curierat din România.

Avantajul competitiv central este rețeaua easybox, creată intern în 2018 ca răspuns la creșterea e-commerce-ului. Sistemul IoT permite diagnosticare și auto-remediere, reducând punctele de fricțiune dintre curier și destinatar. „E o inovație best-in-class în zona aceasta de Europă”, a spus Băltaru.

Expansiunea a fost finanțată prin private equity, nu prin bursă. Fondul Prosus, cu o valoare de peste 100 de miliarde de euro, a investit peste 350-400 de milioane de euro în companie, diluând participația fondatorului la 5%. Băltaru a explicat că o listare la BVB ar fi fost imposibilă în faza de creștere agresivă: „Nimeni nu ne-ar fi crezut. Cu greu ne-a crezut un private equity.”

Întrebat dacă Sameday riscă să nu mai fie o companie românească după un eventual exit al fondului, Băltaru a răspuns direct: „Indiferent de cine deține compania, headquarter-ul și nucleul de cultură organizațională rămân aici. Tot o companie românească este.”

Redăm în continuare cele mai importante declarații:

Mulțumesc pentru invitație, probabil că mai degrabă sunt invitat aici în calitatea mea de antreprenor și o să vă dau puțin context legat de povestea mea și Sameday, pentru că sunt, cumva, legate foarte tare. Sameday a început în 2007, când aveam 23 de ani, deci acum 19 ani.

Am început cu patru curieri, care erau pe jos sau pe bicicletă, atât ne permitea bugetul la acel moment. Am intrat pe piața de livrări în acea zi, în 2007, pentru că era o piață fără bariere de intrare. Era o nișă în care nu aveai nevoie de investiții în depozite, în linii de sortare. Tot ce preluai azi, livrai tot azi. Deci era un flux direct. Și a fost o modalitate foarte bună de a pătrunde în piața aceasta.

De-a lungul timpului am crescut. Astăzi, Sameday este prezentă în trei țări: România, Ungaria, Bulgaria. Suntem peste 6.000 de colegi în Sameday. O cifră de afaceri undeva la peste 400 de milioane de euro, și, dacă e să adăugăm tranzacția care ne-a fost recent aprobată, de a achiziționa Cargus, ne ducem spre mai mult de jumătate de miliard de euro cifră de afaceri, cu peste 10.000 de oameni.

Ce cotă de piață? Cota de piață e discutabilă. Dacă facem 1 plus 1 într-un merger, ne ducem spre 41%, dar știm bine că niciodată într-un merger nu poți aduna cifrele. Am văzut și exemple de 1 plus 1 care au făcut sub 1. În piața noastră de curierat sunt foarte grele fuziunile. Împreună cu Consiliul Concurenței, noi am estimat undeva la 35%, că va fi o finalitate rezonabilă, rămâne de văzut.

Din perspectiva noastră, visul meu în Sameday și visul nostru, al colegilor noștri, este să devenim cea mai iubită și populară companie de curierat din centrul și sud-estul Europei.

În termeni mai clari de business, vrem să fim cea mai mare companie din centrul și sud-estul Europei. În momentul de față, suntem a doua ca mărime din această regiune. Cei mai mari sunt InPost, din Polonia, ei sunt lideri în această zonă, care s-au și extins în vestul Europei destul de agresiv. Ei sunt listați la bursa din Polonia.

Întrebare Radu Crăciun, moderator:

Aveți în vedere o listare pentru extinderea mai departe în alte țări?

Răspuns:

În momentul de față, nu, pentru că avem un fond de investiții foarte puternic în spate, Prosus, un fond de investiții de peste 100 de miliarde de euro valoare. M-am finanțat prin equity (prin BVB). Ne-am listat, a fost o perioadă foarte scurtă, în 2015, când s-a lansat piața AeRO și am fost prima companie listată pe AeRO, în 2015. Dar după listare ne-am dat seama că, dacă vrem să ducem acest vis mai departe, bursa nu ne putea asigura finanțarea de care aveam nevoie, din multe considerente. Și am decis să ne delistăm și să ne uităm spre proiecte, către cum să reușesc să conving un fond mare să sprijine povestea pe care vrem să o dezvoltăm. Cred că suntem doar la jumătatea drumului față de visul nostru, deci mai avem foarte mult de lucru.

Avantajul nostru competitiv major în piață și în Europa, în momentul de față, sunt easybox-urile, un produs creat de la zero în 2018, ca răspuns la nevoia de creștere a e-commerce-ului. În general, în perioada respectivă, cererea de a livra colete era mai mare decât capacitatea operațională a curierilor și, când mă uitam pe un orizont de 10 ani, acesta creștea constant.

Și am fi sfârșit prin a avea 20.000-30.000 de curieri în 2030-2033 și ne-am gândit cum putem să scalăm foarte mult această piață de curierat și așa am ajuns să ne uităm la modele similare în Polonia, care atunci începeau să crească, sau în China, și am decis să construim o infrastructură de livrare.

Practic easybox-urile sunt o infrastructură de livrare în care curierul lasă coletul, clientul își ridică coletul. Deci am redus foarte mult punctele de fricțiune între curier și destinatar.

E o inovație, credem noi, foarte, foarte valoroasă, foarte best-in-class în zona aceasta de Europă, pentru că e un sistem IoT, un sistem în care easybox-urile se pot diagnostica singure, își repară erorile singur prin restarturi ale diferitelor componente sau își pun singure un tichet în aplicația de service și cer să vină un tehnician să le rezolve problema. Deci sunt sisteme foarte complexe în spatele acelui dulap metalic.

Asta e ceea ce se vede. Ceea ce nu se vede în cei 20 de ani de Sameday sunt pilonii cei mai importanți pe care am construit cultura organizațională, de care am avut foarte, foarte multă grijă și în care am investit mult, în dezvoltarea colegilor și a modului în care noi lucrăm și ne comportăm.

Tehnologia e una dintre cele mai mari investiții din Sameday, urmată de easybox, următoarea investiție. Eficiența și excelența operațională sunt ceilalți piloni foarte, foarte importanți pentru rezultatul nostru.

Întrebare Radu Crăciun, moderator:

Aș vrea să vă întreb, la urma urmei, cum apare viziunea aceasta de a deveni cel mai tare, de a deveni cel mai important actor din Europa Centrală și de Est? Cine are această ambiție? De unde pleacă?

Răspuns:

De la ambiția unui tânăr de 20 de ani, o ambiție împărtășită mai departe cu acționarii. Evident că la început nu o luau foarte în serios. Spuneau: uite, și jumătate din ceea ce vrei să realizezi, dacă se întâmplă, noi suntem mulțumiți. Am realizat acea jumătate la care ei se refereau mult mai repede, undeva în 2022-2023.

Dar suntem ajutați de această piață de e-commerce din România, o piață care crește accelerat și o piață care mai are foarte mult de crescut.

România, e-commerce-ul în total retail e undeva până la 10%, spre deosebire de Polonia, unde e 17-18%, UK 30%, China 65%. Deci, chiar dacă retailul nu crește în valoare absolută, doar dacă adopția e-commerce-ului în totalitate crește, e o piață adiacentă, cea de curierat și transport, care crește și mai accelerat. De ce crește mai accelerat? Pentru că e-commerce-ul, dacă crește cu 10% în valoare de la un an la altul, piața de curierat crește chiar mai accelerat de atât, pentru că scade average order value, scade valoarea medie a unei comenzi. Și, în materie de număr de colete, acestea cresc chiar cu 12-13% de la un an la altul. E o piață în care eu personal cred foarte mult, investitorii la fel, și ei cred.

Evident, piața în care, cumva dintr-un noroc, am aterizat și am decis să cresc, e o piață care are nevoie de foarte mult CAPEX, foarte multe investiții, foarte mulți bani. Ceea ce (ca deținere) m-a diluat foarte tare, pentru că astăzi mai dețin 5% din companie, restul de 95% fiind deținut de fond – dar s-au investit peste 350-400 de milioane de euro în Sameday până astăzi, deci o investiție foarte mare.

Întrebare Radu Crăciun, moderator:

Întrebarea pe care mai vreau să v-o adresez — și nu știu dacă aveți răspunsul — dar, în ultimă instanță, fondurile de private equity vând celui care are oferta cea mai bună. Dar atunci întrebarea este: cum facem ca o companie creată de un antreprenor român să rămână românească și să nu ajungă să fie deținută de o altă companie europeană? Credeți că e o soluție la asta? Inclusiv, poate, într-o zi, prin listare ar fi o soluție, ceea ce nu prea practică fondurile de private equity, din păcate.

Răspuns:

Dacă noi ne duceam cu listarea pe masă la BVB, de exemplu, și cu planul pe care îl aveam în minte pe următorii 10 ani, nimeni nu ne-ar fi crezut. Cu greu ne-a crezut un private equity.

Era mult prea devreme. E aproape imposibil. Cred că listarea la bursă, pentru o companie care are nevoie de foarte mulți bani să investească, vine mai degrabă atunci când compania este matură și când planurile de investiții nu mai sunt atât de riscante.

Întrebare Radu Crăciun, moderator:

Dar sunteți în drum spre maturizare?

Răspuns:

Cred că suntem deja într-o zonă de maturitate. Cred că, la finalul zilei, e o companie românească pentru că, gândiți-vă, oricare va fi acționarul Sameday — și poate că eu nu voi mai fi în compania aceasta 10 ani de acum înainte — core-ul companiei, headquarter-ul companiei este românesc. Oricât de mult ne-am extinde în centrul și sud-estul Europei, headquarter-ul va fi tot aici.

Este imposibil să schimbi acest nucleu de cultură organizațională, de inovație, în altă țară. Deci, la finalul zilei, indiferent de cine deține compania, din punctul meu de vedere, tot o companie românească este și este un exemplu că putem crește companii campion în regiune.

Comentariu Andrei Gemeneanu:

În primul rând, vreau să-l felicit pe Lucian, pentru că e o poveste de succes extraordinară și este exact, cumva, distilarea a ceea ce vorbim noi azi. Și sunt total în asentiment cu ceea ce ai spus tu. Practic, ce trebuie să facem? Trebuie să creștem această piață a fondurilor de private equity și venture capital focusate pe România de așa manieră încât tichetele de ordinul de mărime de care a avut nevoie Lucian pentru dezvoltarea companiei lui să poată fi servisate în mod real de fonduri care sunt legate ombilical de economia României. Deci, cumva, exact în această direcție milităm și noi. Exact de asta trebuie să găsim modalitatea să mobilizăm acest capital românesc local, instituțional.

Carmen Ciulacu, CEO Digital Stack: Industria de programare din România pierde teren în fața AI. Specialiștii disponibilizați pot deveni antreprenori

Carmen Ciulacu, co-fondatoare a Digital Stack, a atras marți atenția asupra unui paradox vizibil deja în piața muncii din IT: inteligența artificială, în timp ce creează oportunități, elimină simultan locuri de muncă în chiar industria care a susținut creșterea economică a României în ultimii ani.

Outsourcing-ul, care a funcționat ani la rând pe volume mari de programatori, pierde teren accelerat. „Vedem în România tot mai multe concedieri în companiile de programare — un lucru pe care nu l-am fi crezut posibil acum un an sau doi”, a spus Ciulacu, explicând că AI-ul este preluat direct în diviziile de programare, reducând nevoia de personal.

Digital Stack, companie specializată în programe de upskilling și reskilling, a format aproximativ 15.000 de specialiști în ultimii trei ani. Ciulacu a remarcat o schimbare semnificativă în structura cererii: dacă până recent clienții principali erau companiile de IT, acum cererea vine tot mai mult din sectorul non-IT — bănci, companii cu volume mari de date — care au nevoie să automatizeze raportări și procese analitice.

Soluția pe care o propune pentru specialiștii disponibilizați nu este reconversia, ci antreprenoriatul. România are ingineri bine pregătiți atât în țară, cât și în diasporă, iar combinarea experienței lor cu programele de sprijin pentru diasporă anunțate de Ministerul Finanțelor ar putea transforma o criză a pieței muncii într-un val de inovație cu potențial regional.

„Business-urile care nu vor implementa agenți AI în perioada următoare vor fi în afara liniei de interes”, a avertizat Ciulacu, adăugând că securitatea rămâne cea mai importantă preocupare în toate programele de formare pe care le oferă.

Redăm în continuare cele mai importante declarații:

Sunt co-fondatoare la Digital Stack. Suntem o companie care provine din zona de IT și formare profesională, cu programe de upskilling și reskilling. În prezent suntem prinși de acest val al tehnologiilor, al inteligenței artificiale. Cred că suntem compania care a format cei mai mulți specialiști prin aceste programe — aproximativ 15.000 de oameni în ultimii 3 ani — și continuăm să ducem mai departe această activitate. Tehnologia ne ajută, dar ne și provoacă în același timp, pentru că odată cu această explozie a AI-ului, lucrurile se transformă categoric.

Tot ce știam până acum despre prezența web, despre business-ul standard pe care îl făceam, despre marketing, despre tot ce înseamnă digital se transformă într-un mod destul de abrupt și trebuie să fim pregătiți pentru această schimbare. Transformarea nu vine neapărat din obligativitatea de a folosi AI-ul — vine din presiunea pe care consumatorul o va pune asupra tuturor tipurilor de business, pentru că acesta începe să folosească agenți care îi sunt la îndemână, distribuiți și facilitați gratuit. Ei folosesc agenți, iar acești agenți vor comunica cu alți agenți din alte business-uri. Business-urile care nu vor implementa agenți în perioada următoare vor fi, cumva, în afara liniei de interes.

Este foarte mult de discutat pe acest subiect și vreau doar să punctez că, într-adevăr, tehnologia și tot ce înseamnă AI ne creează oportunități — dar trebuie să luăm în calcul și faptul că industria de IT, în special industria de programare, a fost puternic afectată de AI în sine. În ultimul an și în cel în curs se observă foarte multe reajustări. România a fost o piață de outsourcing — s-a făcut foarte mult outsourcing, iar outsourcing-ul a însemnat volume mari de oameni. În momentul de față outsourcing-ul a pierdut teren, și vedem în România tot mai multe concedieri în companiile de programare — un lucru pe care nu l-am fi crezut posibil acum un an sau doi. Aceste concedieri și reajustări vin tocmai în contextul în care AI-ul este folosit tot mai mult în cadrul diviziilor de programare și al rolurilor conexe, pentru că într-o companie nu lucrează doar programatori.

Putem, în același timp, să transformăm aceasta într-o oportunitate de business. Am ascultat astăzi toate aspectele discutate la această masă și cred că ar trebui să îi stimulăm pe acești oameni — care vin cu experiență solidă și care se află în momentul de față în pragul concedierii — să inoveze, să vină cu produse, să implementeze AI în soluțiile lor și să le extindă regional. România are acest potențial, pentru că avem foarte multă inteligență umană, avem mulți oameni foarte bine pregătiți — atât în țară, cât și în diasporă. Să nu uităm că avem ingineri peste tot, în toate marile corporații. Sunt sute de mii de ingineri software care lucrează în marile corporații globale și care au experiența necesară să se întoarcă acasă și, printr-un program dedicat diasporei — cum a menționat și domnul ministru de finanțe mai devreme —, să înceapă să investească, să creeze produse și să facă inovație.

Noi, ca Digital Stack, suntem pregătiți pentru această explozie. În momentul de față există o cerere foarte mare de programe de upskilling și reskilling — și acesta este un fenomen foarte interesant, care vine în special din companiile non-IT. Lucrăm cu toate băncile, cu marea majoritate a companiilor mari de IT și suntem parteneri ai marilor corporații, dar acum avem o cerere foarte mare și din partea companiilor non-IT, care se pregătesc — în special angajații care lucrează cu volume mari de date. Au nevoie să automatizeze raportări, previziuni și tot ce ține de date, iar noi personalizăm programe pentru astfel de companii.

Radu CRĂCIUN: Într-adevăr, văd la nivelul companiilor un mare interes pentru zona de AI — a început deja să fie introdusă în KPI-uri. Ceea ce am impresia că este necesar, însă, este ca această tranziție să fie una ordonată, în care fiecare să știe ce face și să se asigure că elementele de securitate cibernetică sunt păstrate.

Carmen CIULACU: Ar fi extraordinar ca fiecare companie să își elaboreze o strategie de migrare și de implementare a AI. Să știți că cel mai important subiect în industria AI este securitatea. Practic, toate marile corporații sunt preocupate de securitate și, la noi, toate programele de formare includ componenta de securitate AI. Nu ne putem juca cu AI-ul — însă în spatele lui vor exista întotdeauna oameni, ceea ce mi se pare un challenge foarte bun pentru noi.

Liviu Sav, co-fondator al BRIDGE-to-INFORMATION: Două din trei locuri de muncă și șase din zece lei profit – IMM-urile susțin economia românească mai mult decât se crede

Liviu Sav, co-fondator al BRIDGE-to-INFORMATION, a prezentat o radiografie bazată pe datele financiare agregate ale companiilor românești din perioada 2018-2024, cu o concluzie care contrazice percepția dominantă: economia românească se sprijină mai mult pe IMM-uri decât pe companiile mari.

Cifrele sunt clare. IMM-urile concentrează 65% din angajații economiei și au creat majoritatea locurilor de muncă noi în ultimii șase ani, în timp ce companiile mari stagnează. Generează peste 63% din profitul total al economiei și dețin 58% din activele totale. La cifra de afaceri, raportul este aproape egal, iar în 2023-2024 IMM-urile au crescut cu 6%, în timp ce companiile mari au înregistrat o scădere.

Decalajul real rămâne productivitatea: cifra de afaceri pe angajat la companiile mari este aproape dublă față de IMM-uri. Dar și aici tendința se inversează — IMM-urile au crescut mai rapid în ultimul an și au ajuns la nivelul de productivitate pe care îl aveau companiile mari în 2018.

Sav a identificat patru direcții concrete prin care statul ar putea susține această recuperare: predictibilitate fiscală, stimularea digitalizării și automatizării, acces la finanțare și garanții pentru export, reducerea birocrației. Iar dacă niciuna nu este fezabilă politic, mesajul său a fost direct: „Dacă statul nu vrea să facă nimic pentru IMM-uri, măcar să nu le scadă competitivitatea.”

Întrebat ce frânează scalarea IMM-urilor dincolo de capital, Sav a indicat lipsa procedurizării și a deciziei bazate pe date. „Procesul decizional este de foarte multe ori intuitiv”, a spus el, identificând aici sursa principală a decalajului față de companiile mari.

Redăm în continuare cele mai importante declarații:

Tema conferinței de astăzi privește capitalul autohton la nivelul următor și marile companii competitive. Eu vreau să vă aduc în discuție cealaltă față a aceleiași monede, zona de IMM-uri, al doilea pilon pe care se sprijină economia românească, și felul în care IMM-urile încep să recupereze decalajul față de companiile mari.

Vreau să mă folosesc de datele din situațiile financiare agregate pe intervalul 2018-2024 și să fac o comparație între IMM-uri și companiile mari. Toate informațiile pe care le prezint le puteți găsi în atlasul interactiv al businessului românesc, un instrument interactiv de analiză și de suport decizional pe care îl găsiți pe SMARTreports.app.

Pentru început, aș vrea să pun o întrebare. Ce ține, de fapt, economia românească pe umeri? Răspunsul instinctiv este, de obicei, marile companii. Acestea au într-adevăr un rol esențial. Dar, dacă ne uităm la cifre, povestea este mai nuanțată.

Vă propun să trecem prin câțiva indicatori-cheie. Primul ar fi ocuparea forței de muncă. Aceasta are un impact social extrem de important și de direct, iar IMM-urile concentrează 65% din angajații economiei. Adică două din trei locuri de muncă sunt asigurate de zona IMM. Mai important este că, în perioada 2018-2024, IMM-urile au fost cele care au creat locurile de muncă: avem o creștere de 10%, în timp ce companiile mari sunt într-o zonă de stagnare. Prin urmare, când vorbim despre ocupare și stabilitate socială, IMM-urile sunt motorul. Orice politică economică ar trebui să pornească de la această realitate.

Dar lucrurile stau oarecum similar și în cazul profitului din economie. IMM-urile generează peste 63% din profitul general al economiei. 6 din 10 lei din profitul realizat la nivel de economie sunt realizați de IMM-uri. Cum vedeți, această pondere este relativ constantă, 63-65%, pe tot acest interval de timp. Este adevărat că, pe termen lung, marile companii și-au crescut profitul mai rapid decât companiile IMM. Dar, în ansamblu, acest lucru rămâne. Profitabilitatea economiei românești se sprijină majoritar pe IMM-uri, cu toate că sunt medii care consideră că IMM-urile nu generează profit.

La cifra de afaceri, lucrurile sunt undeva 50%-50%. Dar partea interesantă este că și aici, în 2023 față de 2024, vedem o creștere pe zona IMM-urilor de 6%, în timp ce companiile mari au avut o scădere. Cu alte cuvinte, IMM-urile recuperează din acest decalaj și probabil că, în anii următori, dacă tendința continuă, vom avea și aici IMM-urile majoritare.

Un lucru care trebuie privit în față: există un decalaj real de productivitate între IMM-uri și companiile mari. Cifra de afaceri pe angajat la marile companii este aproape dublă față de IMM-uri. Avem 939.000 de lei față de 484.000 de lei.

Dar și aici, IMM-urile, în ultimul an, au avut o creștere semnificativ mai mare de productivitate decât companiile mari. Și o altă observație pe care aș face-o este că, în 2024, IMM-urile au ajuns ca productivitate aproape de productivitatea companiilor mari din 2018.

Aș vrea să mai ating încă două aspecte și după aceea voi veni cu câteva întrebări și cu niște concluzii. Activele totale și capitalurile proprii: din nou, avem IMM-urile majoritare, cu 58% în cazul activelor totale și cu 55% în cazul capitalurilor proprii din economia națională. Aici însă există o nuanță extrem de importantă și relevantă. În ultimii ani vedem o creștere mult mai puternică a capitalurilor proprii în ceea ce privește companiile mari și probabil că un impact semnificativ l-a avut creșterea impozitului pe dividende, care i-a făcut pe mulți antreprenori să își decapitalizeze companiile, retrăgând dividende destul de mult.

Deci, în ultimii ani, companiile mari s-au întărit financiar mult mai accelerat și probabil că în această zonă există nevoie de sprijin pentru IMM-uri pe zona de capitalizare, predictibilitate fiscală și acces la finanțare.

Unde recuperează IMM-urile decalajul? Deja am trecut prin toate aceste informații, dar am vrut să fac și un scurt sumar. În ceea ce privește cifra de afaceri, productivitatea și activele totale, se vede foarte clar că IMM-urile recuperează din decalaj și sunt într-o fază de recuperare.

Întrebarea e dacă politicile publice vor sprijini sau vor frâna această recuperare. Aici există patru direcții concrete de politici economice, cu ce ar putea face statul pentru IMM-uri.

Una ar fi partea de predictibilitate fiscală, reguli stabile, anunțate din timp, fără schimbări retroactive care să erodeze capitalurile IMM-urilor. Exact zona unde stăm foarte slab.

Stimularea productivității, de asemenea: sprijin pentru digitalizare, automatizare, investiții, fiindcă acolo este cel mai mare decalaj între IMM-uri și marile companii. Punctul 3 ar fi accesul la finanțare și la export. Am văzut în discuțiile de astăzi că s-a discutat de export, dar întrebarea este ce face statul. Ar fi vorba de a oferi garanții, credit accesibil, astfel încât IMM-urile să poată scala. Susținerea IMM-urilor pentru accesul pe alte piețe este o temă destul de rar abordată în România, aceasta este realitatea.

Nu în ultimul rând este partea de reducere a poverii administrative. Mai puțină birocrație, mai multă digitalizare reală și cu cap a administrației publice, resurse direcționate spre creștere.

Iar dacă statul totuși nu vrea să facă nimic pentru IMM-uri, dacă statul nu poate sprijini în mod direct creșterea competitivității, atunci măcar să nu o scadă.

În încheiere, aș vrea să ridic o întrebare. Așa cum am prezentat, IMM-urile reprezintă două din trei locuri de muncă și produc șase din zece lei profit în economie. Care sunt măsurile concrete prin care astăzi statul sprijină IMM-urile să recupereze decalajul de productivitate?

Întrebare Radu Crăciun, moderator:

Trebuie să spunem că BRIDGE-to-INFORMATION este o companie de business intelligence care procesează o cantitate foarte mare de date în legătură cu companiile românești și poate să le livreze interpretate, sintetizate, structurate, la cerere. Iar profitând de bazele de date pe care le aveți, aș vrea să vă pun următoarea întrebare, care nu ține doar de cifre. Ce împiedică firmele românești, IMM-urile, să-și accelereze extinderea lor națională și regională? Pentru că, da, primul răspuns care vine este: bani, capitalul. Dar cred că e nevoie de mai multe lucruri și asta vă întreb. Există, în primul rând, o viziune a antreprenorilor români? Există know-how al antreprenorilor români? Există capital și orice altceva credeți că mai e nevoie? Care sunt ingredientele care credeți că, în momentul de față, lipsesc în acest proces?

Răspuns:

Din punctul meu de vedere, sunt cinci componente care ajută orice business să scaleze și să se dezvolte. Aici aș menționa partea de oameni, partea de procese, partea de tehnologie, aplicațiile pe care le utilizează, partea de informații și partea de decizii.

Realitatea este că, în general, IMM-urile, chiar dacă performează foarte bine pe oameni, de foarte multe ori au oameni dornici și există skill-uri, dar de multe ori au o problemă cu partea de procedurizare, care împiedică scalarea. De asemenea, partea de luare de decizii este de foarte multe ori intuitivă. Chiar dacă există informații colectate, ele sunt disparate și procesul decizional este de foarte multe ori intuitiv.

Acesta este un răspuns așa foarte scurt și rapid. Cam de aici cred că ar veni problemele de scalare și decalajul între companiile mari și IMM-uri.

Comentariu Radu Crăciun:

Dacă ar fi să pun tot ce ați spus sub o umbrelă, ar fi aceea a unei planificări strategice. Adică, cu alte cuvinte, să te uiți unde vrei să ajungi, de ce, cum, iar abordarea să fie una structurată, nu una spontană.

Iulian Lolea, economistul-șef Concordia: „Patron bogat, firmă săracă” — de ce capitalul românesc nu ajunge la IMM-urile care au nevoie de el

Iulian Lolea, economist-șef al Confederației Patronale Concordia, a identificat unul dintre cele mai puțin discutate blocaje ale economiei românești: capitalul există, dar nu ajunge unde are nevoie să ajungă.

„Există un mismatch între obiectivele celor care au nevoie de capital și obiectivele celor care au capital”, a spus Lolea, descriind un ecart structural între cerere și ofertă pe piața investițiilor private. IMM-urile fie sunt subcapitalizate — „știm povestea cu patron bogat, firmă săracă” —, fie nu au un obiectiv suficient de clar delimitat, fie activează în sectoare cu creștere lentă, neatractive pentru private equity: agrifood, construcții inginerești, industrii cu marje mici.

Problema capitalizării este agravată de comportamentul antreprenorial: mulți proprietari extrag dividende în loc să lase bani în companie, erodând tocmai baza financiară necesară pentru a atrage investitori externi. Lolea a citat cazuri concrete din zona agrifood, unde investitori străini au renunțat la parteneriate cu ferme românești din cauza lipsei de disciplină financiară și de viziune strategică.

Pe lângă mismatch-ul de capital, Lolea a semnalat o altă problemă structurală rar menționată: lipsa asociativității. „Românii nu au știut să fie oameni de echipă — și asta o simțim în mediul patronal”, a spus el, subliniind că IMM-urile din producție ar putea atrage mai mult capital extern dacă ar conlucra.

Reținerea față de extinderea regională are și o explicație culturală: „Ne subestimăm atât capacitățile, cât și produsele pe care le avem”, a concluzionat Lolea, adăugând că multe companii cu cifre de afaceri de 200-300 de milioane de lei nici măcar nu iau în calcul expansiunea, considerând că nu au acoperit complet piața locală.

Redăm în continuare cele mai importante declarații:

Aș reveni mai întâi la întrebarea pe care i-ați adresat-o antevorbitorului meu, pentru că noi, în Concordia, suntem confederația care reprezintă și cele mai multe IMM-uri din România. Deși poate că în spațiul public nu pare astfel, reprezentăm foarte multe IMM-uri și ne-am lovit de tot felul de probleme. Aș adăuga și eu la ce s-a spus mai devreme: să știți că și asociativitatea le lipsește antreprenorilor români, și celor din zona de IMM în special.

Noi, românii, de-a lungul timpului nu am știut să ne coordonăm, nu am știut să fim asociativi, nu am fost oameni de echipă — și asta o simțim în mediul patronal. IMM-urile suferă cu atât mai mult, pentru că, dacă ar conlucra — în special în zonele de producție —, ar putea să se descurce mai bine și ar putea să atragă mai mult capital de pe piețele externe.

Din fericire, s-a acumulat suficient capital local în ultimii ani. Când spun asta, mă uit atât la piețele financiare, la economiile românilor, la Pilonul 2 și Pilonul 3, cât și la antreprenorii locali. Avem suficiente grupuri de companii, suficiente persoane fizice care au realizat exituri din diverse business-uri și care caută noi oportunități — caută să sprijine noi business-uri de pe piața locală, să le ajute să se extindă regional, dar și să demareze activități noi în România.

Problemele cu care se confruntă atât aceștia, cât și alți investitori, sunt diverse. Concordia este un loc foarte bun din care poți observa problemele celor care au nevoie de finanțare, ale celor care au capital și vor să finanțeze, dar și problemele din partea autorităților — pentru că facem dialog social și intrăm în contact direct cu ele.

Aș spune că există uneori un mismatch între obiectivele celor care au nevoie de capital și obiectivele celor care au capital. Dacă ne uităm la multe IMM-uri, ori nu sunt suficient de bine capitalizate — știm povestea cu „patron bogat, firmă săracă” —, ori nu au un obiectiv suficient de clar delimitat, ori pur și simplu domeniul în care activează nu este suficient de atractiv pentru private equity sau pentru investitorii privați din România.

Nu toate business-urile care au nevoie de finanțare sunt din zona de IT, tehnologie sau alte sectoare cu potențial de creștere rapidă. În multe cazuri, cei care caută oportunități de investiții nu se uită la zone cu creștere de 5%, 7% sau 10% pe an. Mă refer aici la agrifood, construcții — poate construcții inginerești —, unde marjele sunt mici și creșterea este lentă, dacă vorbim de companii solide.

Finanțarea bancară este o problemă în România și, din nou, ne lovim de probleme de capitalizare în zona de IMM și de probleme legate de planurile de business. Am participat recent la discuții din zona de agrifood, unde investitorii străini spuneau că au încercat să devină parteneri în ferme mari locale, însă lipsa de disciplină financiară, lipsa de viziune și de orientare i-au determinat să amâne aceste investiții sau să se uite către alte țări. Și aceasta se datorează în special faptului că mulți antreprenori nu lasă bani în companie — lucru menționat și de Liviu mai devreme —, ceea ce a erodat capitalizarea IMM-urilor din România.

Faptul că IMM-urile au acum o pondere mai mare în cifra de afaceri și în profit este, în principiu, un lucru bun — la fel ca în Germania sau în alte țări, ele trebuie să reprezinte coloana vertebrală a economiei și sunt, într-un fel, stratul care susține clasa de mijloc, care a alimentat consumul României în ultimii ani. Acele rate de creștere n-au venit de la cei bogați ai României și nici de la cei care trăiesc cu salariul minim — au venit fix din clasa de mijloc.

Pe de altă parte însă — și aici vreau să trag un semnal de alarmă —, faptul că IMM-urile au crescut ca pondere este și un indiciu că nu am avut investiții mari, companii mari care să vină pe piața locală. Nu știu dacă putem enumera mai mult de trei astfel de investiții semnificative în ultimii cinci ani.

În Concordia am făcut pași concreți tocmai pe această temă a capitalurilor. Ne-am asociat recent cu ROPEA și încercăm să punem la un loc fondurile de private equity și să continuăm colaborarea cu fondurile de pensii din Pilonul 2. Este clar că aceste mismatch-uri despre care vă spuneam vor mai exista, dar trebuie să le diminuăm.

Cât despre așteptările legate de bursă — și cu asta voi încheia —, am observat că interesul pentru noi listări nu este neapărat ridicat. Să fim sinceri: avem nevoie ca de aer de noi emitenți. Însă listările din partea companiilor antreprenoriale românești întâmpină două mari probleme.

Una este legată de obligațiile de transparentizare, de costurile suplimentare și de toată munca din spate. A doua este legată de mismatch-ul dintre așteptările pieței în ceea ce privește evaluarea și așteptările antreprenorului. Până de curând, bursa locală avea un P/E mediu de 6–7 — evident cu variații în funcție de sectoare —, dar niciun antreprenor local nu și-ar fi evaluat compania la un P/E de 8. Ar fi vrut mult mai mult. Acesta este mismatch-ul. Acum vedem că bursa a mai avansat cu P/E-ul — dacă este bine sau rău, nu este de competența mea să spun —, dar acest mismatch există și probabil va mai exista în ceea ce privește așteptările.

Radu CRĂCIUN: Ca expert expus, prin prisma confederației, la o varietate foarte mare de companii românești — mari, mijlocii, mici —, care este explicația pe care o aveți pentru această reținere a mediului microeconomic românesc de a fi mai eficient structurat și de a se extinde regional?

Iulian LOLEA: Cred că una dintre explicații este cu certitudine culturală. Ne subestimăm atât capacitățile, cât și produsele pe care le avem. O altă reținere vine din faptul că o proporție mai mică dintre IMM-uri și dintre antreprenorii români activează în zone de producție — iar producția este cea pe care o poți exporta și extinde. O bună parte dintre ei sunt în servicii. Dacă ne uităm la structura exporturilor noastre, o mare parte provine din producție — dar acolo sunt companiile mari. Este mai greu să exporți servicii din zona de IMM-uri.

În plus, s-au lovit deseori de tot felul de bariere: în finanțarea bancară — avem o rată fără risc de 7%, peste care se adaugă marja băncii, deci te finanțezi foarte scump și nu poți fi competitiv —, probleme de calitate a serviciilor și altele, care au generat neîncredere. O parte dintre ei mai văd încă loc de creștere pe piața locală — și vorbesc aici de companii cu 200–300 de milioane de lei cifră de afaceri, care nici măcar nu se gândesc să se extindă, spunând că nu au acoperit complet piața locală. În mare parte, fiecare percepe riscul ca fiind mai mic dacă rămâne acasă decât dacă iese în exterior.

PARTENER INSTITUȚIONAL

Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital, Senatul României

PARTENERI

Asociația Cronica Europeană

***

Lista speakerilor:

Silviu-Iulian Coșa, Comisia pentru Buget, Finanțe din Senatul României: Economia românească s-a dezvoltat „cu spatele la piețele externe”

Redăm în continuare cele mai importante declarații:

Iulian Cosmin Mărgeloiu, secretar de stat, Ministerul Economiei: Ne dorim securitate strategică. Ne dorim să avem industrii cutting edge, dezvoltate la noi în Europa

Redăm în continuare cele mai importante declarații:

Mateusz Walewski, economist-șef la Banca Națională de Dezvoltare Economică din Polonia: Noua etapă de dezvoltare a economiei poloneze are în centru capital local, inovare și expansiune globală

Redăm în continuare cele mai importante declarații:

Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor: Schemele de sprijin pentru relansarea economiei și stadiul implemenrării lor

Redăm în continuare cele mai importante declarații:

Iuliu Winkler, europarlamentar: România trebuie să se pregătească acum pentru banii europeni din 2028

Redăm în continuare cele mai importante declarații:

Remus Vulpescu, director general BVB: România a exclus bursa din cel mai mare proces de redistribuire a avuției naționale. Greșeala se poate corecta acum

Redăm în continuare cele mai importante declarații:

Sorin Chinde, vicepreședinte al Grampet Group: Expansiune în 8 țări finanțată exclusiv din fonduri proprii, fără niciun sprijin de stat

Redăm în continuare cele mai importante declarații:

Bogdan Pleșuvescu, Director General Adjunct al Băncii Transilvania: România nu duce lipsă de capital. Duce lipsă de coerență

Redăm în continuare cele mai importante declarații:

Andrei Gemeneanu, președinte ROPEA: Efectul de multiplicare al fondurilor de private equity poate schimba scala economiei românești

Redăm în continuare cele mai importante declarații:

Vlad Tigoiu, Chief Strategy Officer al Fildas Catena Group: Un miliard și jumătate de euro, 10.000 de angajați și nicio datorie bancară semnificativă

Redăm în continuare cele mai importante declarații:

Lucian Băltaru, CEO al Sameday Group: Am început cu patru curieri pe bicicletă. Acum vizăm locul întâi în Europa Centrală și de Est

Redăm în continuare cele mai importante declarații:

Carmen Ciulacu, CEO Digital Stack: Industria de programare din România pierde teren în fața AI. Specialiștii disponibilizați pot deveni antreprenori

Redăm în continuare cele mai importante declarații:

Liviu Sav, co-fondator al BRIDGE-to-INFORMATION: Două din trei locuri de muncă și șase din zece lei profit – IMM-urile susțin economia românească mai mult decât se crede

Redăm în continuare cele mai importante declarații:

Iulian Lolea, economistul-șef Concordia: „Patron bogat, firmă săracă” — de ce capitalul românesc nu ajunge la IMM-urile care au nevoie de el

Redăm în continuare cele mai importante declarații:

PARTENER INSTITUȚIONAL

PARTENERI

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

articole categorie

Similar Posts

Leave a Reply Cancel reply