GNL-ul – pe masa de negociere: Revenire a UE la importul de gaze rusești? Probleme pentru UE în a-și asigura securitatea energetică
La mai bine de trei ani de la invadarea Ucrainei de către Rusia, securitatea energetică a Europei este încă fragilă. Gazul natural lichefiat (GNL) importat din SUA a contribuit la asigurarea necesarului de consum a Europei în condițiile sancțiunilor impuse Rusiei în timpul crizei energetice din 2022 – 2023.
Însă, în prezent, tarifele reciproce solicitate de președintele Donald Trump au deteriorat relațiile SUA – UE stabilite după cel de-al Doilea Război Mondial, iar energia a devenit monedă de schimb în negocierile comerciale.
În aceste condiții, companiile europene se tem că dependența de Statele Unite a devenit o altă vulnerabilitate, iar managerii marilor companii au început să vorbească despre ceea ce era de neconceput în urmă cu an: reluarea importurilor de gaze de la gigantul de stat Gazprom n-ar fi o idee rea.
Acest lucru ar reprezenta o schimbare majoră de politică, având în vedere că invadarea Ucrainei în 2022 a făcut ca Uniunea Europeană să planifice încetarea importurilor energetice din Rusia până în 2027.
Europa are opțiuni limitate pe termen scurt de a-și asigura necesarul de materii prime energetice. Discuțiile cu Qatar pentru majorarea livrărilor de GNL stagnează iar sursele de energie regenerabilă nu sunt de natură să asigure securitatea energetică în UE.
Importurile din Rusia ar putea ajunge la 60 – 70 mld m.c./an
„Dacă se ajunge la o pace rezonabilă în Ucraina, am putea să reluăm importurile de gaze din Rusia la nivelul de 60 – 70 miliarde metri cubi pe an, inclusiv GNL”, a declarat pentru Reuters vicepreședintele executiv la Engie, Didier Holleaux. Statul francez este acționar minoritar la Engie, care a s-a numărat printre cei mai mari cumpărători de gaze de la Gazprom. Halleaux estimează că Rusia poate asigura aproximativ 25% din importurile UE, în scădere la 40% înainte de izbucnirea războiului din Ucraina.
CEO companiei energetice TotalEnergies, Patrick Pouyanne, a avertizat asupra dependenței excesive a UE față de GNL-ul importat din SUA.
„Trebuie să diversificăm sursele, să nu ne bazăm prea mult doar pe una sau două”, a declarat Pouyanne pentru Reuters. TotalEnergies este un mare importator de GNL din SUA și cumpără și GNL rusesc de la firma privată Novatek.
„Europa nu se va întoarce niciodată să importe 150 de miliarde de metri cubi din Rusia ca înainte de război… dar aș paria pe 70 de miliarde de metri cubi”, a adăugat Pouyanne.
Problema germană
Franța, care produce cantități mari de energie nucleară, are deja una dintre cele mai diversificate surse de energie din Europa.
Franța care produce mari cantități de energie în centrale nucleare, are deja una dintre cele mai diversificate surse de energie din Europa. Germania s-a bazat foarte mult pe gazele rusești ieftine pentru a-și dezvolata sectorul industrial, și are în prezent puține opțiuni.
Prețurile pentru gazele naturale în UE se păsyrează la niveluri ridicate în 2025, de aproximativ 35 euro/MWh, față de 20 euro/MWh înainte de criza energetică.
În Leuna Chemical Park, unul dintre cele mai mari huburi ale industriei chimice din Germania, care găzduiește fabrici ale Dow Chemical și Shell, printre altele, unii producători spun că importurile de gaze din Rusia ar trebui reluate rapid. Livrările din Rusia acopereau 60% din cererea locală, în principal prin conductele Nord Stream, care au fost sabotate în 2022.
Nevoia de energie ieftină
„Suntem într-o criză gravă și abia așteptăm reluarea aprovizionării cu gaze”, a spus Christof Guenther, directorul general al InfraLeuna, operatorul parcului industrial. El a spus că industria chimică germană a redus locurile de muncă timp de cinci trimestre consecutive, lucru nemaivăzut de zeci de ani.
„Reluarea livrărilor de gaze prin conducte ar reduce prețurile mai bine decât orice program actual de acordare de subvenții”, a spus el. „Este un subiect tabu”, a adăugat Guenther, spunând că mulți colegi au fost de acord cu necesitatea de a reveni la gazul rusesc.
„Avem nevoie de gaz rusesc, avem nevoie de energie ieftină – indiferent de unde provine”, a spus Klaus Paur, directorul general al Leuna-Harze, un combinat petrochimic de dimensiuni medii din Parcul Leuna. „Avem nevoie de Nord Stream 2 pentru că trebuie să ținem sub control costurile cu energia”.
Industria germană dorește ca guvernul federal să ofere acces la energie ieftină, a declarat Daniel Keller, ministrul economiei pentru statul Brandenburg – sediul rafinăriei Schwedt, deținută în comun de compania petrolieră rusă Rosneft, sub tutela guvernului german.
„Ne putem imagina reluarea livrărilor sau transportului de petrol rusesc după instaurarea păcii în Ucraina”, a spus Keller.
***