„Merzcron” – Cum arată Europa motorului franco-german care funcționează din nou la turație maximă

„Merzcron” – Cum arată Europa motorului franco-german care funcționează din nou la turație maximă

Mâinile împreunate ale liderilor francezi și germani întruchipează spiritul unității europene – cel mai faimos fiind momentul din 1984, când președintele François Mitterrand și cancelarul Helmut Kohl și-au strâns călduros mâinile la Verdun, într-un simbol al reconcilierii dintre cele două state aflate de multe ori în conflict.

Așadar, când cancelarul Friedrich Merz a strâns mâna președintelui Emmanuel Macron pe treptele palatului Élysée la începutul lunii mai – o strângere de mână lungă, caldă și însoțită de bateri prietenești pe spate – nu a fost doar o oportunitate pentru fotografi, se arată într-o analiză realizată de CNN.

A fost cel mai clar semn de până acum că cea mai importantă alianță a Europei este din nou activă. După ani de eșecuri și frustrări sub Olaf Scholz, motorul franco-german a pornit din nou și a primit un nou nume: „Merzcron”.

De la alegerea lui Merz, cancelar al Germaniei, cei doi s-au întâlnit de mai multe ori – în special săptămâna care a trecut cu ocazia summitului NATO de la Haga și din nou la reuniunea Consiliului European la Bruxelles.

Agenda lor comună: să formuleze răspunsul Uniunii Europene în materie de securitate, războiul din Ucraina și incertitudinile din epoca Trump și să modeleze rolul Europei pe scena mondială.

Înaintea summitului NATO de miercurea trecută, Macron și Merz și-au prezentat viziunea privind viitorul Europei într-un articol de opinie pe care l-au semnat împreună și publicat în Financial Times.

„În aceste vremuri dificile, Germania și Franța – împreună cu prietenii și aliații noștri europeni și transatlantici – sunt unite și puternice, pentru a apăra valorile noastre comune, precum libertatea și securitatea cetățenilor noștri”, au scris ei.

Cei doi șefi de stat au prezentat planul de creștere a cheltuielilor pentru apărare – cu scopul de a atinge 3,5% din PIB în investiții militare critice – și de aprofundare a cooperării dintre NATO și UE, militând pentru o Europă mai puternică, mai suverană, care să nu mai depindă de alții pentru securitatea sa. Ei s-au angajat să se asigure că Ucraina va ieși „prosperă, robustă și sigură” din război și au avertizat că este în joc stabilitatea europeană pentru deceniile următoare.

Semnele arată că puternicile alianțe „Mercron” sau „Merkozy”, nume derivate din numele fostului cancelar german Angela Merkel, Macron și predecesorului său Nicholas Sarkozy, se transformă într-un „Merzcron” la fel de influentă și activă.

Summitul Consiliului European de două zile de la Bruxelles, care a avut loc imediat după reuniunea G7 din Canada și summitul liderilor NATO de la Haga, a fost primul din mandatul de cancelar al lui Merz – și se aștepta să fie o altă demonstrație a cât de puternică poate fi această uniune, în ciuda diferențelor de opinie privind unele aspecte ale politicii extrerne.

CNN a vorbit cu doi actori importanți ai parteneriatului franco-german – fostul președinte francez Francois Hollande, care a lucrat îndeaproape cu Angela Merkel, și Wolfgang Ischinger, fost secretar de stat adjunct german, descris cândva drept cel mai conectat diplomat al Europei – pentru a evalua importanța acestui nou tandem pentru Europa și pentru lume.

Lideri care „iubesc interacțiunea”

Sub conducerea lui Olaf Scholz, fostul cancelar german, axa Berlin-Paris a fost tensionată, lucru remarcat atât de Ischinger, cât și de Hollande.

Stefan Seidendorf, directorul Institutului Franco-German din Ludwigsburg, Germania, a declarat că Scholz a petrecut atât de mult timp făcând „teme interne” încât nu a putut niciodată să se concentreze pe deplin asupra Europei.

Coaliția tripartită pe care a condus-o a fost subminată de lupte intestine pe probleme interne și europene și, în cele din urmă, s-a prăbușit în noiembrie anul trecut, declanșând alegeri anticipate.

Cu toate acestea, au existat și unele probleme interpersonale. „A fost dificil pentru Macron să se înțeleagă cu acest german foarte protestant, nordic, nu foarte emoțional, nu prea încântat de marile simboluri ale conducerii politice”, a declarat Siedendorf pentru CNN într-un interviu telefonic.

El a adăugat că același lucru este valabil și pentru Scholz, „căruia i-a fost greu să se înțeleagă cu acest președinte francez care locuia în palatul Élysée, cu tot luxul, sclipiciul și ceremonialul.”

Dar nici prietenia dintre Macron și Merz nu putea fi anticipată cu certitudine, având în vedere stilurile lor diferite. Macron, în vârstă de 47 de ani, este jupiterian și teatral, aclamat de unii ca un vizionar, respins de alții ca un narcisist. Merz, în vârstă de 69 de ani, este impulsiv, iritabil sub presiune și ocazional se lasă purtat de fanfaronade populiste.

Astfel, Ischinger a spus că ambii lideri „s-au înțeles destul de ușor – și s-au pus cap la cap”. Vorbind despre trăsăturile lor de caracter comune, el a spus că „iubesc interacțiunea. Le plac încercările dificile. Amândoi au un mod propriu de a se înțelege unul pe celălalt – sunt deschiși.”

„Unitate perfectă” în privința Ucrainei

Cea mai clară demonstrație a acțiunii „Merzcron” a fost în jurul sprijinului pentru Ucraina. Hollande a declarat pentru CNN că cei doi au fost deja „eficienți” în această chestiune.

Recenta lor călătorie la Kiev, alături de liderii britanic și polonez Keir Starmer și Donald Tusk, „a fost un simbol al unui nou tip de alianță a marilor puteri europene hotărâtă să facă progrese”, a spus Ischinger.

Parisul a fost mult timp mai agresiv decât Berlinul în ceea ce privește sprijinul său pentru Ucraina. Macron a fost un susținător puternic al intervenției militare directe pe teren și a permis Ucrainei să lanseze rachete cu rază lungă de acțiune de fabricație franceză în adâncul teritoriului Rusiei.

Cu toate acestea, Hollande a spus: „Am văzut că poziția lui Merz este puțin diferită de ceea a predecesorului său… inclusiv în ceea ce privește livrarea de rachete capabile să atace pe teritoriul rusesc”. De la preluarea mandatului, Merz l-a primit la Berlin pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și a dezvăluit un nou pachet de 5 miliarde de dolari pentru Ucraina, care include cooperarea comună în dezvoltarea de rachete cu rază lungă de acțiune, capabile să fie lansate adânc în Rusia, dintre care unele ar putea fi operaționale până la sfârșitul anului.

„Acum sunt într-o unitate perfectă”, a spus Ischinger despre alinierea franco-germană în privința Ucrainei.

Securitatea europeană

Revenirea președintelui american Donald Trump la Casa Albă a impus, de asemenea, o nouă aliniere între puterile europene, în special în ceea ce privește problema securității Uniunii Europene.

Insistența administrației Trump ca Europa să facă mai mult pentru a se apăra singură a declanșat schimbarea, a explicat Hollande, spunând că aceasta „a forțat Franța și Germania să colaboreze diplomatic și militar, în timp ce până atunci, principala lor aliniere fusese pe probleme monetare.

„Astăzi există o responsabilitate comună. Germania trebuie să facă mai mult pentru apărarea sa, iar Franța trebuie să fie dispusă să împărtășească o serie de propuneri și inițiative – inclusiv în domeniul apărării – cu Germania”, spune Hollande.

Înainte chiar de a prelua oficial mandatul, Merz a reușit să impună eliminarea frânei constituționale a datoriei publice pentru a debloca peste 500 de miliarde de dolari pentru cheltuieli de apărare. De asemenea, el s-a angajat să creeze cea mai mare armată din Europa. Ambele lucruri reprezintă o schimbare majoră pentru Germania.

Anterior, a spus Hollande, aceste decizii ar fi fost greu de acceptat în Franța.

„Obișnuiam să fim foarte reticenți în ceea ce privește reînarmarea Germaniei. Aceasta a fost o problemă sensibilă din punct de vedere politic după război.” „Dar astăzi, nimeni în Franța nu se teme de reînarmarea Germaniei – o salutăm”, a spus el.

Macron și Merz par să fi adoptat, de asemenea, o abordare similară în relația cu Trump. Ambii au avut întâlniri cordiale și pozitive în Biroul Oval cu un președinte care nu a fost întotdeauna atât de primitor cu liderii aflați în vizită.

Centrul de greutate al UE se mută spre est

Parisul și Berlinul încearcă, de asemenea, să reînvie „Triunghiul de la Weimar”, vechi de decenii. Înființat după reunificarea Germaniei în 1991, acesta a avut ca scop aducerea Poloniei mai aproape de comunitatea europeană, condusă de Germania și Franța.

Ischinger consideră că ponderea relativă a Uniunii Europene s-a mutat spre est din cauza războiului din Ucraina, ceea ce înseamnă că Varșovia, acum mai mult ca niciodată, trebuie să fie un aliat vital pentru Paris și Berlin. „Armonia (între Franța și Germania) este esențială, dar nu este suficientă”, a spus el.

„Centrul de greutate al vechii Uniuni Europene era undeva între Franța și Germania. Dar astăzi, aproape jumătate dintre statele membre se află la estul Germaniei”, a adăugat el, iar acordarea unui cuvânt în plus Poloniei este cea mai bună modalitate de a uni continentul.

Și această schimbare este deja în desfășurare. Pe lângă participarea la vizita de la Kiev, premierul polonez Donald Tusk s-a implicat direct în discuțiile europene cu Trump, deoarece președintele SUA a încercat să medieze încheierea războiului Rusia-Ucraina.

Statutul Poloniei ca economie cu cea mai rapidă creștere din Europa, angajamentul său față de cheltuielile NATO pentru apărare – mult peste cele ale altor state membre, de 4,2% din PIB în 2024, estimate să crească la 4,7% în acest an – și poziția sa geografică la granița cu Rusia, Ucraina și Belarus, au făcut din această țară o legătură cheie pentru continent.

Cu toate acestea, pentru Hollande, „Europa avansează doar atunci când Franța și Germania vorbesc cu o singură voce și trag amândouă în aceeași direcție. Numai atunci poate funcționa corect mașina europeană.”

Ischinger a adăugat: „Dacă cooperarea franco-germană funcționează bine, aveți o precondiție perfectă pentru a pune în mișcare întreaga Uniune Europeană, pentru a merge înainte.”

Cititi si: Emmanuel Macron: „Ni se spune să alegem între SUA și China. Dacă facem asta, vom distruge ordinea globală”

***

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *